Avem câteva principii pentru copiii noștri.
1. Nu ne pedepsim copiii pentru un accident care ține de îndemânare. Copilul va învăța cu timpul să nu mai spargă pahare sau farfurii. Le-am comunicat că liniștea lor este mai importantă decât o farfurie. Nu le înroșim fălcile pentru că au scăpat bolul cu lapte. Nu vreau ca ai mei copii să creadă că pentru mine o cană cu lapte e mai importantă decât ei. Nu-i pedepsim pentru jucării stricate, mintea lor trebuie să exploreze, să strice și să repare, să cerceteze și să modeleze. Nu le ucidem în ei pofta de a descoperi și de a crea. Astfel ei realizează că sufletele și dezvoltarea lor sunt mai importante pentru noi decât orice lucru din lumea aceasta. Continue reading “Cum ne creștem copiii”