Un act imperativ (3)

George Danciu

“Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire. Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos, şi Cuvântul Lui nu este în noi.

1 IOAN, 1.9-10

“Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh.”

EFESENI, 5.18

În actul imperativ (1),  privind porunca Domnului “Fiți plini de Duh!”,  am căutat a răspunde la  întrebarea “Cine trebuie să fie plin de Duh?” și am văzut că toți creștinii născuți din nou.  Iar în următorul act am meditat la cea de-a doua chestiune “De ce  trebuie să fim plin de Duh?”,   iar răspunsul a fost  acela că pentru a avea biruință asupra păcatului, a aduce roadă și a fi plini de bucurie pe cale.

În actul (3) să abordăm cea de-a treia problemă:

(3) Cum procedăm pentru a putea fi plini de Duh?

De prisos să menționăm faptul că analiza  se referă la creștinii autentici, acei oameni care caută să-l urmeze din toată inima pe Domnul Isus Hristos Continue reading “Un act imperativ (3)”

Un act imperativ (2)

byGeorge Danciu

Acum, dacă veţi asculta de glasul Meu şi dacă veţi păzi legământul Meu, veţi fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu; Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfânt. Acestea sunt cuvintele pe care le vei spune copiilor lui Israel.

EXOD, 19.5-6

Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh.

   EFESENI, 5.18

Fiți plini de Duh!

Dacă în prima parte, tema “Fiți plini de Duh!” ne-a dat ocazia de a răspunde numai la  întrebarea Cine trebuie să fie plin de Duh?, de această dată să medităm puțin la cea de-a doua chestiune.

(2) De ce  trebuie să fim plin de Duh?

A. ÎN VREMEA VECHIULUI LEGĂMÂNT, Dumnezeu și-a ales un popor care să-i poarte Numele și pe care să-i aibă ca fii și fiice. Israel, poporul Domnului, avea luptele proprii cu păcatul, dar și cu  popoarele vecine cu care se afla mereu pe picior de război.  Dar Dumnezeu le promisese că prin El, ei vor fi  biruitori dacă  vor umbla cu frică și în ascultare de El, prin credință,  aducându-i închinarea care i se cuvine. Continue reading “Un act imperativ (2)”

Perle despre iubire

“Împotriva iubirii, nu este lege.”
 George Danciu

.

                               D I A M A N T E 

          din cuvinte duhovniceşti

 .

 

                 Luate din cartea FULGURAŢII – de Vavila POPOVICI 

*

Iubirea este legea spirituală a universului.

*                

Dragostea este bunul cel mai de preţ al sufletului.

*
Platon afirma că dragostea este resortul adânc al oricarei creaţii. Cu adevărat, spunea şi Apostolul Pavel în prima scrisoare către Corinteni, 13: “Dacă dragoste nu am, nimic nu sunt.” Continue reading “Perle despre iubire”

Suficienţa harului lui Hristos – mesaj adus de prof. dr. Daniel Mariş la Conventia din 2012

Cleveland 2012

Congresul Baptistilor din USA si Canada  – ZIUA A TREIA  – Duminică, 2 Septembrie 2012

Şi El mi-a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine.  De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Hristos; căci când sunt slab, atunci sunt tare.”                                              2 CORINTENI, 12.9-10

Sărbătorind lucrările Domnului în fiecare generaţie

M E S A J U L    D O M N U L U I   

Transmis prin pastorul Daniel MARIS

Gândind la imaginile care s-au derulat aseară pe ecrane, cu  toti acei oameni extraordinari care L-au slujit pe Dumnezeu in cei 100 de ani de existenta a bisericilor baptiste române  de aici din America si observând felul in care ei au fost legati de ţară Continue reading “Suficienţa harului lui Hristos – mesaj adus de prof. dr. Daniel Mariş la Conventia din 2012”

Luaţi seama deci să umblaţi cu băgare de seamă

 “Ce am auzit, ce ştim, ce ne-au povestit părinţii noştri, nu vom ascunde de copiii lor; ci vom vesti neamului de oameni care va veni laudele Domnului, puterea Lui şi minunile pe care le-a făcut.”  PSALM, 78.2-4

Luaţi seama deci să umblaţi cu băgare de seamă (…)  Răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele.   (…) ci înţelegeţi care este voia Domnului.   (…)   Vorbiţi între voi cu psalmi, cu cântări de laudă (…)  Mulţumiţi totdeauna lui Dumnezeu Tatăl, pentru toate lucrurile, în Numele Domnului nostru Isus Hristos.”      EFESENI, 5.15-20

Congresul Batistilor din USA si Canada  – ZIUA A DOUA  – Sâmbătă, 1 Septembrie 2012

MESAJUL DOMNULUI  – transmis prin pastorul Sebi RUSU (pastor la Biserica Baptistă din Portland)

Mottoul Congresului este “Mărturisind lucrările Domnului  în fiecare generatie” si  doresc ca pe fiecare dintre noi Duhul Sfant a lui Dumnezeu să ne umple, cu pace si mărturie Continue reading “Luaţi seama deci să umblaţi cu băgare de seamă”

Să apucăm nădejdea …!

 George Danciu

să apucăm nădejdea care ne era pusă înainte, pe care o avem ca o ancoră a sufletului; o nădejde tare și neclintităEVREI, 6.19

Iată îți pun azi înainte viața și binele, moartea și răul. Alege viața ca să trăiești...”

                                                                        Deuteronom, 30.15, 19

ÎN FAȚA VIEȚII

Majoritatea oamenilor trăiesc viața de zi cu zi ca și cum Dumnezeu nu ar exista și nu ar veghea asupra a ceea ce fac ei clipă de clipă. Nu-și aduc aminte deloc de Dumnezeu, nici chiar aceea care meditează la starea filozofică a vieții, iar viața le merge la fel, fără ca nimic să-i perturbe din filozofia lor, prestabilită sau acceptată, decât atunci când o catastrofă cum ar fi o boală excepțională, un cutremur sau decesul neașteptat al cuiva drag, să-i trezească din mersul lor  imperturbabil din trăirea fără Dumnezeu. Continue reading “Să apucăm nădejdea …!”

Cuvânt pentru atei

Aşa vorbeşte Domnul: „Înţeleptul să nu se laude cu înţelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăţia lui. Ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere şi că Mă cunoaşte, că ştie că Eu sunt Domnul care fac milă, judecată şi dreptate pe pământ! Căci în acestea găsesc plăcere Eu, zice Domnul.”

                                                                                                 IEREMIA, 9.23-24

Nebunul zice în inima lui: „Nu este Dumnezeu!”

                                                                  PSALM, 14.1

 .

Ideile ateilor, preconcepute –

fără cercetare, analiză sau experimentare

.

ATEII: „CRED” FĂRĂ A CERCETA!

“Nebunul zice în inima lui: „Nu este Dumnezeu!” S-au stricat oamenii, fac fapte urâte; nu este niciunul care să facă binele. Domnul Se uită de la înălţimea cerurilor peste fiii oamenilor, să vadă de este vreunul care să aibă pricepere şi care să caute pe Dumnezeu. Dar toţi s-au rătăcit, toţi s-au dovedit nişte netrebnici; nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar Continue reading “Cuvânt pentru atei”

Sărbătoarea Paștilor Domnului!

George Danciu

Predica pastorului Nelu Urs din 8 Aprilie 2012 – Hickory, NC

prăznuieşte sărbătoarea Paştilor în cinstea Domnului Dumnezeului tău.”                                                                                                                                                Deuteronom, 16.1


O SĂRBĂTOARE A BUCURIEI!

.

Introducere în teologia despre moarte și păcat

Probabil în această săptămână am meditat mai mult ca în altele, la suferința și răstignirea lui Isus, la moartea și așezarea Sa într-un mormânt pecetluit de romani, dar poate că ne-am gândit și la moartea noastră, eveniment prin care trece orice om din această lume Continue reading “Sărbătoarea Paștilor Domnului!”

BINELE ȘI RĂUL

 Eu cred că omul e făcut de  Dumnezeu şi cred că Dumnezeu n-a instalat nici un drac în el.

Petre Țuțea

La vremea când am scris primul meu roman intitulat Binele și Răul, începeam cartea cu cuvintele lui Tagore: „Unul dintre cele mai grele lucruri este să pui în armonie răul cu binele… și totuși, în lumea asta ele se găsesc laolaltă… și această îmbinare produce durere și fericire”, cunoscând că binele și răul sunt categoriile fundamentale ale normelor de comportament și convinsă fiind, din experiența vieții de până atunci, că binele care aduce folos și răul – opus binelui – există în viața noastră ca principii antagonice Continue reading “BINELE ȘI RĂUL”

Seminar despre Drum (Cale)

 George Danciu

Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.  

             Evanghelia lui Ioan, 14.6

.

Motivație– Învățătura dată de Isus ucenicilor

Biblia consemnează că în Săptămână patimilor Domnul Isus are cuvinte de mare încărcătură istorică și spirituală pentru omenire.

Cronicarul, martor al acelor evenimente, evanghelistul Ioan, înregistrează și această afirmație a Mântuitorului Isus: „Ştiţi unde Mă duc şi ştiţi şi calea într-acolo.” (Ioan, 14.4) Continue reading “Seminar despre Drum (Cale)”