Cleveland 2012

Congresul Baptistilor din USA si Canada  – ZIUA A TREIA  – Duminică, 2 Septembrie 2012

“Şi El mi-a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine.  De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Hristos; căci când sunt slab, atunci sunt tare.”                                              2 CORINTENI, 12.9-10

– Sărbătorind lucrările Domnului în fiecare generaţie –

M E S A J U L    D O M N U L U I   

Transmis prin pastorul Daniel MARIS

Gândind la imaginile care s-au derulat aseară pe ecrane, cu  toti acei oameni extraordinari care L-au slujit pe Dumnezeu in cei 100 de ani de existenta a bisericilor baptiste române  de aici din America si observând felul in care ei au fost legati de ţară –  nu numai prin cei pe care ii aveau acolo,  părinţii lor, sotiile lor, copiii lor si alte rude -, ci mai ales,  pasiunea lor de a vedea poporul român  mântuit prin harul Evangheliei Domnului Isus Hristos, mi-am adus aminte că eram prin anii 90′ sau 91′, în vara anului acelui eram în practică la Biserica Baptistă din Iasi, pe Sărăriei.

Si a venit fratele Pitt Popovici în tară. Cred că a fost printre primii care s-a bucurat de căderea Cortinei de Fier si a vrut să vadă “Ce pot face în Romania, cum îi pot motiva pe tinerii de acolo, pe oamenii de acolo, pe slujitorii lui Dumnezeu, pe fratii si surorile de acolo, să ducă Evanghelia, să beneficieze de usile deschise pentru evanghelie.”

Si eram la o seară de tineret, si la seara aceea de tineret, mi-l amintesc si acum pe fratele Pitt spunand:  “Dragilor –  nouă care aveam atatea asteptari de la vremurile de libertate, care credeam că imediat toate se vor schimba, care vedeam stadioanele pline la evanghelizări, care incercam să ne imaginăm cum va arăta Romania la 20 de ani de la momentul acela, si fratele Pitt spune  – “vreau să vă spun ceva: să nu vă asteptati să fie vremuri usoare, vor veni vremuri mai grele decat vă ganditi. Pentru că Biblia spune că in zilele din urmă vor fi vremuri grele.”

Noi n-am vrea să fie asa, dar ori de cate ori ne-am dori să fie altfel, venim in contradictie cu ceea ce spune cuvantul lui Dumnezeu că vor fi zilele din urmă. Si mi-a rămas in minte ceea ce spunea  fratele Pitt Popovici ca o avertizare pentru noi toti:

“Chiar si in momente de entuziasm, chiar si in momente de anticipare a unor binecuvantări pe care Domnul să le reverse …”  Si atunci mi-am dat seama, că atunci cand lucrurile nu merg asa cum ne asteptăm noi sau ele merg din rău in mai rău, în loc să meargă mai bine, realizăm că lumea, lumea asta in care suntem pentru o vreme, unii aici in America, altii in Australia sau in Canada sau in Romania, sau in alt cot al lumii, lumea asta unde suntem străini si călători nu ne poate da tot ceea ce a promis că ne dă aici.

Si destinatia noastră finală nu este aici (in America). Suntem pentru o vreme, am poposit pentru o vreme, in lumea aceasta, intr-un loc sau altul, ca să fim vocea lui Dumnezeu, misionarii sau reprezentantii lui Dumnezeu, dar destinatia noastră finală e alta, e Cerul. Si de aceea cand ne adunăm in sărbătoare parcă n-am mai vrea să se termine momentele acestea. Sunt momente cand anticipăm bucuria si sărbătoarea fără de sfarsit, cand vom fi cu totii impreună cu Domnul nostru slăvit.

Spectrul somajului, al foametei, al sărăciei, al războiului, intunecă orizontul  omenirii.  Trăim intr-o lume afectată de păcat si simtim lucrul acesta. Cu ata mai mult as vrea să spun că nici copiii lui Dumnezeu, că nici credinciosii lui Dumnezeu nu sunt scutiti de incercări. Cand vremurile sunt grele in viata noastră, ca indivizi, ca familie, ca biserică, cand suntem coplesiti sau ne simtim coplesiti de greutăti, suntem uneori tentati să credem că Dumnezeu si-a uitat promisiunile pe care ni le-a făcut.

In pasajul acesta din 2 Corinteni, avem mărturia pe care o dă apostolul Pavel
Despre dpuă lucrări extraordinare din viata lui. Intrezărim o promisiune exceptională, o incurajare extraordinară, si anume:  că vremurile grele sau oricat ar fi de grele si de dificile, care vor veni, nu vor putea anula promisiunile lui Dumnezeu pentru noi.

Poate că sunt unii aici in sală care, in anul care s-a scurs de la Conventia trecută, au trecut prin incercări. Ar fi suficient să te gandesti că o sotie isi ingrijeste sotul bolnav, paralizat la pat sau poate că e bolnav de Alzheimer, este suficient să stii că ezistă părinti intre noi care nu mai stiu ce să facă cu copiii lor răzvătiti, care s-au indepărtat de ei, care s-au indepărtat de biserică, este suficient să te gandesti la o mamă care-si creste copiii si dintr-odată află că este diagnosticată cu cancer… Noi care suntem copiii lui Dumnezeu, nu suntem scutiti de incercări, de situatii dificile.

Si pentru că am citit mărturia unuia dintre cei mai mari oameni ai lui Dumnezeu, indrăznesc să spun că nici unul din marii oameni ai lui Dumnezeu de pe paginile Scripturii, nici unul dintre inaintasii nostri, si ne uităm cu admiratie si cu respect la ei, nici unul dintre ei n-a fost scutit de vremuri dificile.

Mai bine de 2.000 de ani, pentru ei toti, si pentru noi astăzi, promisiunea pe care i-a făcut-o Dumnezeu sfantului apostol Pavel a rămas si rămane o incurajare.

“Harul Meu iti este indeajuns.”

Si as vrea ca in dimineata aceasta să ne legam inimile de promisiunea aceasta a lui Dumnezeu. Si as vrea să plecăm cu totii de la această Conventie, convinsi toti, că Dumnezeu are har suficient pentru fiecare dintre noi si pentru oricare situatie am fi si in orice moment. Oriunde am fi si că promisiunea aceasta a lui Dumnezeu e valabilă, ieri si azi si in veci, pentru fiecare dintre noi.

N-am să zăbovesc foarte mult, stiti foarte bine, dacă ne uităm cu un capitol inainte, veti  vedea că in capitolul 11 apostolul Pavel vorbeste despre situatiile dificile din viata lui: “Deseori am fost în călătorii, în primejdii pe râuri, în primejdii din partea tâlharilor, în primejdii din partea celor din neamul meu, în primejdii din partea păgânilor, în primejdii în cetăţi, în primejdii în pustiu, în primejdii pe mare, în primejdii între fraţii mincinoşi;  în osteneli şi necazuri, în privegheri adesea, în foame şi sete, în posturi adesea, în frig şi lipsă de îmbrăcăminte! Şi, pe lângă lucrurile de afară, în fiecare zi mă apasă grija pentru toate bisericile. Cine este slab, şi să nu fiu şi eu slab? Cine cade în păcat, şi eu să nu ard?”

Dar dintre toate experientele, parcă  dintr-odată apostolului Pavel o alege  pe aceea care să fie o incurajare pentru generatii si generatii de copii ai lui Dumnezeu. Si poate că noi n-am fi ales-o. Poate că noi n-am fi vorbit de slăbiciunea noastră, poate că noi am fi negat-o, poate că pe noi ne-ar fi deranjat dacă cineva ar fi scos-o in evidentă. Pavel a folosit-o ca să aducă incurajarea pentru noi toti si mă rog ca Domnul să ne incurajeze astăzi pe noi toti, aici. Pe toti, acum cand sărbătorim 100 de ani de har, cand celebrăm harul Domnului nostru Isus Hristos, să ne bucurăm de suficienta harului lui Hristos in toate zilele, pană cand ne va chema la El.

Vreau să punctez cateva aspecte:
Suficienta harului lui Hristos se reflecă in mod special in asistenta divină de care avem parte fiecare dintre noi.
Afrimatia din versetul 9,  “Harul Meu iti este indeajuns.“, deschide o dimensiune a harului pe care probabil am explorat-o mai putin, desi  o experimentăm in vietile noastre.
De obicei, cand noi ne gandim la har, avem rapid definitia lui si in acelasi timp pasajele din Scriptură care ne subliniază cat se poate de clar ca “Harul este darul nemeritat a lui Dumnezeu.” si imediat cităm pasajul din Efeseni, 2:

“Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.”

Suntem urmasii acelora care la un momentdat au decis că pentru mantuire este suficient doar harul, doar credinta si doar Scriptura. Harul de care vorbeste apostolul Pavel aici, ca o promisiune din partea lui Dumnezeu, e mai mult decat un dar pe care nu l-a meritat nici unul dintre noi si l-am primit: darul mantuirii prin credinta in Isus Hristos.

Harul e văzut aici ca si asistenta divină pe care Duhul Sfant a lui Dumnezeu  ne-o dă Dumnezeu fiecăruia dintre noi. Este puterea Hristosului inviat dintre morti mediată prin Duhul Sfant in vietile noastre in toate situatiile. Apostolul Pavel a folosit această expresie si in 1 Corinteni 15:

“Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt. Şi harul Lui faţă de mine n-a fost zadarnic; ba încă am lucrat mai mult decât toţi: totuşi nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este în mine.”

Harul lui Dumnezeu este perceput aici ca si o influientă a Duhului Sfant in viata lui.
De multe ori folosim expresii care exprimă această trăire a noastră: “Prin harul lui Dumnezeu am fost in stare să termin scoala asta.“s au  “Prin harul lui Dumnezeu am intrat la facultate.”

Toti tinerii si credinciosii spun asa: “Prin harul lui Dumnezeu  am ajuns in America, prin harul lui Dumnezeu mi-am intemeiat o familie. Prin harul lui Dumnezeu mai suport pe seful insuportabil. Prin harul lui Dumnezeu mai pot ierta pe vecinul care-mi face zile negre. Numai prin harul lui Dumnezeu mai pot să fac toate aceste lucruri.”

Stiti ce inseamnă asta? Inseamnă că recunoastem această asistentă divină permanentă, constantă din partea lui Dumnezeu, care se numeste HAR, oferit fiecăruia dintre noi.

Harul lui Dumnezeu, despre care vorbeste apostolul Pavel aici, este exprimat la un momentdat ca acea putere a lui Hristos prin Duhul Sfant in noi care ne ajută in situatiile limită, imposibile. Ne referim de obicei la acele situatii. Apostolul Pavel scrie atat de frumos si explicand lucrul acesta in Filipeni, 4:

“Ştiu să trăiesc smerit şi ştiu să trăiesc în belşug. În totul şi pretutindeni m-am deprins să fiu sătul şi flămând, să fiu în belşug şi să fiu în lipsă. Pot totul în Hristos care mă întăreşte.”

Cu ani de zile in urmă am auzit  una din intamplările care i-au incurajat pe multi, din viata fratelui Marcu Nechifor. In vremea de foamete si de  criză mai mare decat acum, din Romania. Era pe undeva intr-o cămăruta in comunitatea baptistă din Arad sau intr-o clădire a Comunitătii si cineva l-a auzit rugandu-se, avea numai o coajă de paine, si fratele nostru zice: “Doamne, dacă tie nu ti-e rusine cu mine, nici mie nu mi-e rusine cu Tine acuma. Iti multumesc pentru painea asta uscată.” Omul acesta si la fel ca el multi altii au trăit aceasta experienţă a asistentei divine, permanente, prin harul lui Dumnezeu.

“Pot totul în Hristos care mă întăreşte.” spunea apostolul Pavel, dar asta numai harului lui Dumnezeu.

Asadar, dacă ne gandim la harul lui Dumnezeu, cele două semnificatii sunt complementare. Pe de o parte, da, e adevărat e darul nemeritat  din partea lui Dumnezeu pentru noi prin Isus Hristos. In El avem mantuirea si toate celelalte binecuvantări ne sunt date. Este ceea ce intelegea un om a lui Dumnezeu atat de frumos:  “harul lui Dumnezeu inseamnă că nu poti să faci nimic să-L determini pe Dumnezeu să te iubească mai mult sau mai putin.” Asta-i harul lui Dumnezeu, un dar nemeritat.

Dar, pe de altă parte, e asistenta divină din partea lui Dumnezeu prin Duhul Sfant.
Primul, se concentrează asupra a ceea ce este Dumnezeu ca sursă a tuturor binecuvantărilor.
Al doilea, se concentrează pe harul exprimat specific in fiecare zi in viata ta: cand te bucuri de aer, cand te bucuri de apă, cand te bucuri de painea cea de toate zilele, cand te bucuri de sănătate, cand te bucuri de cei dragi ai tăi – ăsta-i harul lui Dumnezeu pentru fiacare dintre noi.

Suficienta harului, insă, să stiti că se reflectă nu doar intr-o asistentă divină. Nouă ne-ar place să rămanem aici cantonati, să ne bucurăm, să celebrăm asistenta permanentă din partea lui Dumnezeu, dar in mărturia apostolului Pavel, suficienta harului se reflectă si in ţepuşul din trup.

Teologii au diferite interpretări pentru ce a insemnat  ţepuşul pentru Pavel. In orice caz, era o afectiune a trupului care l-a impiedicat pe apostol să-si facă lucrarea asa cum si-ar fi dorit. Si totusi, Cuvantul lui Dumnezeu spune că harul lui Dumnezeu a fost suficient pentru el in acea situatie dificilă.  Si, de asemenea, că suficienta harului s-a reflectat in durerea harului din trup.

Cineva spunea că apostolul Pavel a fost la fel ca noi toti si că avea nevoie de har, dar avea nevoie si de ţepuş. Si atunci cand treceti prin suferinte, dragi fratii mei si scumpe surori , auceti-vă aminte că asa cum avem nevoie de har avem nevoie poate si de acele situatii mai dureroase din viata noastră, in care să invăţăm dependenţa de Dumnezeu si suficienţa harului Său.

Sigur că Pavel incearcă să ne spună aici că harul acesta pe care l-a experimentat prin tepusul din trup in mod prevent, el incearcă cumva să explice si să motiveze nevoia tepusului, pe care o afirmă in v.7 si apoi spune ca să nu mă umflu de mandrie Dumnezeu mi-a pus un ţepuş un trup, ca să nu mă mandresc cu strălucurile pe care le-am văzut, cu experientele  pe care le-am avut: Dumnezeu a ingăduit lucrul acesta. Si  prima reactie a noastră, logică, normală.

Pavel, suspectat de mandrie,  cand el se pune in capul listei celor pacatosi, spune că Domnul  „Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi  dintre care cel dintâi sunt eu.”  Cand Pavel se pune la sfarsitul listei apostolilor care s-au bucurat de o intalnire cu Domnul Isus Hristos Cel inviat din morti, după ei toti,  ca unei starpituri mi s-a arătat si mie.

Uneori s-ar putea ca in mod preventiv Dumnezeu să ingăduie in viata noastră  un ţepuş. Nu stiu de ce natură e, dar care ai impresia că te impiedică in inaintarea ta, că te descurajează. Dumnezeu nu vrea nimic altceva  decat să te invete dependenta de Dumnezeu si toti fără nici o exceptie suntem susceptibili de mandrie spirituală, nu o dată.  De aceea, in dimineata aceasta ii multumim Domnului pentru suficienta harului chiar si in durerile din trupul nostru, chiar si pentru incercările prin care trecem.

Vedeti, Dumnezeu si Diavolul au scopuri diferite cu tepusul pe care-l avea Pavel in trup.

Atat de dureros a fost la un momentdat  incat el a perceput ca un sol al Satanei trimis să-l pălmuiască si să-l chinuie. Satana, de altfel, nu se poartă cu mănusi cu noi. Ganditi-vă că in orice situatie,  in care facem pe plac firii si diavolului, intrăm intr-un joc foarte periculos. El percepe ca apostolul Petru, ca pe acel leu care dă tarcoale si răcneste si caută să  inghită pe cine poate.

Slăvit să fie insă Domnul care are un alt scop. Scopul Lui este să ne facă dependenti de El.
Cineva spunea că Dumnezeu nu iroseste durerea niciodată. El este singurul capabil s-o folosească spre binele copiilor lui Dumnezeu, spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu.

Ca si in cazul apostolului Pavel s-ar putea să fie acele momente in viaţa noastră in care să nu intelegem exact ce mi se intampla, de ce mi se intampla. Ca si in cazul lui Iov, sa nu stim, să n-avem răspuns la intrebarea de ce, imediat. De obicei, atunci ne este cel mai greu, cand nu stim ce caută ţepusul acela in viata noastră, in lucrarea noastră.  Dumnezeu insă foloseste ocazia aceea ca să ne invete suficienţa harului Său.

Dar să stiti că suficienta harului nu se vede doar in tepus, in durere, se vede in permanenta tepusului. Dacă citim cu atentie, in text, vedem că au trecut cam 14 ani  de cand apostolul s-a confruntat cu problema aceasta si spune că de trei ori L-am rugat pe Domnul, probabil au fost trei momente dintre cele mai grele, cand s-a aplecat de a strigat in rugăciune. Si de fiecare dată a primit acelasi răspuns: “Harul Meu iti este indeajuns.” Stiti de ce? Pentru că Dumnezeu avea un plan mult mai glorios, nu doar să-l scape de acest tepus, ci Pavel să-l glorifice in acele circumstante. Voia ca el să invete, că tot ce are el nevoie, in cele mai grele momente ale vietii lui este prezenta lui Dumnezeu. Este exact ce spunea altădată Martin Luther:

“Cand descopri că nu-ti mai rămane nimic decat Dumnezeu, vei descoperi că El iti este indeajuns.”

Asta e una din lectiile pe care trebuie să le-nvătăm in viata noastră, cand ne bucurăm chiar si de o permanentă. Am vrea să scăpăm repede de o boală, de o situatie, si totusi Dumnezeu spune:  “Harul Meu iti este indeajuns.”

Cel mai dramatic a fost ilustrat lucrul acesta in istoria lui Israel in călătoria sa prin pustie, cand Dumnezeu scrie in Deuteronom (8.2-3) prin Moise aceste cuvinte:

“Adu-ţi aminte de tot drumul pe care te-a călăuzit Domnul Dumnezeul tău în timpul acestor patruzeci de ani în pustiu, ca să te smerească şi să te încerce, ca să-ţi cunoască pornirile inimii şi să vadă dacă ai să păzeşti sau nu poruncile Lui.    Astfel, te-a smerit, te-a lăsat să suferi de foame şi te-a hrănit cu mană, pe care nici tu n-o cunoşteai şi nici părinţii tăi n-o cunoscuseră, ca să te înveţe că omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice lucru care iese din gura Domnului trăieşte omul.”

Pustia desface sau face caractere, pustia i-a invătat dependenta de Dumnezeu si a făcut din ei un popor al lui Dumnezeu, gata să intre in tara promisă. Suntem incă oriunde, dar prin pustiul acestei lumi, in care trebuie să invătăm suficienta harului lui Dumnezeu.

Si vreau să inchei spunand că pentru a ne bucura de suficienta harului lui Dumnezeu există o singură conditie: trebuie să ne recunoastem slăbiciunea noastră si dependenta noastră totală de Dumnezeu.

Una dintre cele mai frumoase ilustratii ale modului in care harul lui Dumnezeu  a fost suficient pentru poporul lui Dumnezeu, Israel, era tocmai mana din pustie. In fiecare dimineată, scrie cartea “Exodul“:

“Când s-a luat roua aceasta, pe faţa pustiului era ceva mărunt ca nişte grăunţe, mărunt ca bobiţele de gheaţă albă pe pământ.  Copiii lui Israel s-au uitat la ea şi au zis unul către altul: „Ce este aceasta?” Căci nu ştiau ce este. Moise le-a zis: „Este pâinea pe care v-o dă Domnul ca hrană.   Iată ce a poruncit Domnul: „Fiecare din voi să strângă cât îi trebuie pentru hrană, şi anume un omer de cap, după numărul sufletelor voastre; fiecare să ia din ea pentru cei din cortul lui.”  Israeliţii au făcut aşa; şi au strâns unii mai mult, alţii mai puţin. În urmă o măsurau cu omerul, şi cine strânsese mai mult, n-avea nimic de prisos, iar cine strânsese mai puţin, nu ducea lipsă deloc. Fiecare strângea tocmai cât îi trebuia pentru hrană. Moise le-a zis: „Nimeni să nu lase ceva din ea până a doua zi dimineaţă.”  N-au ascultat de Moise, şi s-au găsit unii care au lăsat ceva din ea până dimineaţa; dar a făcut viermi şi s-a împuţit. Moise s-a mâniat pe oamenii aceia.  Astfel, în toate dimineţile, fiecare strângea cât îi trebuia pentru hrană; şi, când venea căldura soarelui, se topea.”

Fraţilor, asa-i harul lui Dumnezeu. In fiecare dimineata se inoieste pentru noi si avem atat cat ne  pentru ziua respectivă.

Un om al lui Dumnezeu spunea: “Pentru nevoi zilnice, Dumnezeu are har zilnic, pentru nevoi spontane Dumnezeu are har spontan, pentru nevoi coplesitoare Dumnezeu are har coplesitor.”

Psalmul 118, un Psalm de Sărbătoare, spune asa:

“Lăudaţi pe Domnul, căci este bun, „căci în veac ţine îndurarea Lui!” Să zică Israel: „Căci în veac ţine îndurarea Lui!” Casa lui Aaron să zică: „Căci în veac ţine îndurarea Lui!” Cei ce se tem de Domnul să zică: „Căci în veac ţine îndurarea Lui!”

Slăvit să fie Domnul că harul Lui ne este indeajuns, pentru toti si pentru toate nevoile noastre. Amin.