Pentru cei ce i-au admirat pe Noe și pe Lot

barzilaiendan's avatarBarzilaiendan

Aseară am avut bucuria să-l aud predicând în adunarea noastră din Anaheim, California, pe Belciu Busuioc, prietenul meu păstor pensionar în Melbourne, Australia. M-am trezit luat de una din afirmațiile lui și am scris repede acest articol.

+++

De ce, dintr-o dată, acest asalt al homosexualilor? Nu există alte probleme care să frământe planeta? Nu mai sunt săraci, oameni bolnavi și nedreptățiți?

Cum a reusit oare această ,,minoritate” să ajungă bătaia de cap a majorității?

View original post 598 more words

Ghidul comportării unui copil sau tânăr…

 Cum îşi va ţinea tînărul curată cărarea? Îndreptîndu-se după Cuvîntul Tău. (Psalmul 119:9)

by John Fischer

Psalmistul se adresează prin acest verset în exclusivitate tânărului și în particular orcărui tânăr, dar îndeosebi tinerilor în totalitata lor, celor care au cunoștință despre Cuvântul lui Dumnezeu. Tot psalmistul pune aceasta întrebare, la care tot el și gășete răspunsul potrivit.  Continue reading “Ghidul comportării unui copil sau tânăr…”

Dr. John MacArthur în acut declin doctrinar!

Partea întâi – Diminuarea/negarea sângelui Domnului Isus

Notă importantă: Acest articol îl scriu cu teamă. Ceea ce spun aici ne poate afecta pe oricare dintre noi. Nu degeaba Domnul Isus spune vegheați și rugați-vă! Circumstanțele au făcut ca să fiu de față când dr. MacArthur a făcut unele afirmații grave, teologic vorbind. Această personalitate evanghelică avea șansa să fie cel mai bun predicator de la apostoli încoace. In mod tragic învățătura lui a deviat in câteva erezii majore! Mă rog pentru dr. MacArthur de ani de zile. Mărturisesc că mi-am cam pierdut nădejdea în vreo schimbare. Apelez la toți cititorii să se roage pentru John MacArthur ca să revină la ce a fost la început, adică așa cum l-a chemat Dumnezeu.  Continue reading “Dr. John MacArthur în acut declin doctrinar!”

Ștefan Lepădat: Am auzit o voce care-mi spunea: ȘTEFANE, CE-AI DE GÂND?

Din Timișoara, în Iugoslavia și mai departe în America (1987)

Stefan Lapadat:
Credeam că doar la bătrânețe o să-L înțeleg pe Dumnezeu, așa că m-am dus în lume. Am crezut că acolo o să găsesc fericirea, pentru că plăcerile acestei lumi erau frumoase și parcă pentru o clipă mă satisfăceau. Dar mi-era rușine, deoarece știam că mama se ruga pentru noi.

Reporter:
Ați plecat de acasă la școala profesională…

Stefan Lapadat:
Pentru mine a fost ceva extraordinar să plec de acasă – abia am apucat. Am mers la Timișoara și am dat de viațde cămin (internat), am dat de prieteni și nopți petrecute în chefuri. Credeam că asta este viața. Am zis că am ajuns într-un fel de rai.

Reporter:
Libertate totală… Continue reading “Ștefan Lepădat: Am auzit o voce care-mi spunea: ȘTEFANE, CE-AI DE GÂND?”

Ce este de fapt mântuirea?

by Mihai Corcea

Cam toate preocupările bisericii au de-a face cu ceea ce este numit ”mântuire.” Dar ce este mântuirea? Este un termen pe care îl percepem a fi foarte ”religios.” Pentru că nu îl folosim în alte contexte, termenul de ”mântuire” ajunge să fie destul de obscur. Este mântuirea o experiență mistică a pustnicului? Este mântuirea o putere magică pe care o dobândim prin ritualuri? Este mântuirea rezultatul faptelor noastre bune? Continue reading “Ce este de fapt mântuirea?”

Brăila la 100 de ani de mărturie baptistă

barzilaiendan's avatarBarzilaiendan

Pace frate Daniel

Noi pregătim la Brăila pentru vara viitoare o reuniune cu toți cei ce au fost cândva parte din biserica baptistă din Brăila, de peste mări și țări, cu ocazia centenarului. Am creat un event pe facebook, și ne-ar fi de folos dacă l-ați populariza și dvs. pe site sau în comunitatea română din Statele Unite, unde, cu siguranță se găsesc brăileni plecați.

Vă mulțumesc tare mult pentru sprijin! Harul Domnului!

Întrucât bazele spirituale ale Bisericii Baptiste «Sfânta Treime» au fost așezate în anul 1918, privind în urmă la acest secol de mărturie și roadă, dorim să vă invităm la un Homecoming, o întâlnire cu toți fii bisericii noastre, risipiți în țară, cât și pe toate meridianele lumii, programat a se desfășura duminică 26 August 2018. Am vrea să ne îmbrățișăm toți cei care am băut din acest izvor spiritual, să ne bucurăm pentru o clipă, să depănăm…

View original post 8 more words

Umbra lui Wurmbrand – Să nu judeci nimic înainte de vreme

Cum? Nu v-am spus despre fratele Wurmbrand și “să nu judeci nimic înainte de vreme“? V-am scris-o în  Amintiri cu sfinți, dar dacă ați uitat, o mai psun o dată:

Fratele Richard Wurmbrand mi-a ţinut într o după masă o întreagă prelegere biblică pe tema: „Oameni deosebiţi, destine deosebite, planuri deosebite, circumstanţe deosebite” (ca o dezvoltare a unei alte teme favorite a dânsului: Orice punct de vedere este un punct de „orbire”). Continue reading “Umbra lui Wurmbrand – Să nu judeci nimic înainte de vreme”

Viaţa este un examen (Eclesiastul 12:9‐14)

barzilaiendan's avatarBarzilaiendan

(extras din ,,Chemarea veșniciei“, care poate fi citită și descărcată de aici)

Cea de a doua definiţie pozitivă a vieţii pe care ne-o dă Solomon este cea exprimată în titlul de mai sus. Examenele sunt o parte intrinsecă a vieţii. Solomon ne spune însă că viaţa este în ea însăși un examen pe care-l dăm înaintea lui Dumnezeu. Care este însă „materia“ la care suntem examinaţi?

Când eram în liceu am făcut parte din echipa de fotbal a școlii. Din cauza antrenamentelor și a cantonamentelor am pierdut multe ore de curs. Pe deasupra, faptul că mă hotărâsem deja să merg la Seminarul Teologic m-a facut să nu mai dau prea mare atenţie la materiile pe care le studiam la Liceul de Metrologie. Consecinţa a fost că era cât pe ce să rămân corigent la una din ele. A trebuit să mă „pun cu burta pe carte“ ca să ……

View original post 1,686 more words

Biblii în România !

Fr Daniel,

Am primit un mesaj de la fr Iacob Matasaru care asa cum stiti tipareste si distribuie Biblii.

“Containerul a plecat astazi si ajunge pe 22-23 august  – 20.000 de Biblii, doar jumatate sunt platite, pentru restul poate mai gasim frati  sau oameni cu inima de misiune…”

Daca cineva are nevoie sa trimita Biblii in Romania, puteti lua legatura cu fr Jacob Mătăsaru, Atlanta. Continue reading “Biblii în România !”