Atunci și acum, în Egipt și în contemponraneitatea noastră, în Joia mare aniversăm ziua în care Dumnezeu a venit să stea la masă cu oamenii.

Era și este o sărbătoare a vieții când în jur mirosea/miroase greu a moarte și doar sângele ca protecție îi ferea/ne ferește de moartea care alerga din casă în casă pe ulițe.

Cina era adunarea în jurul unei alte morți, de data aceasta izbăvitoare, a Mielului.

Cina era și este anticiparea marii eliberări, a exodului nostru spre adevărata patrie a sufletului: țara marii promisiuni. Mâncată în grabă, cu hainele pe noi și cu toiagul aproape.

Cină cu pâine nedospită și vin. Trup frânt fără oase rupte și sânge nevinovat de păcat.

Marea deosebire?

Ierburile amare nu mai sunt acum pentru că au fost consumate de El, pe Cruce.

aprilie 05, 2019
Traian Ungureanu

Dacă există, între faptele și lucrurile vremurilor noastre, ceva ce tinde spre infinit, atunci nu poate fi vorba decît de Brexit. Acum doi ani și jumătate, pe 23 iunie 2016, cetățenii britanici cu drept de vot au fost chemați la referendum. Guvernul britanic a cerut o lămurire. Ce vor cetățenii britanici: rămîne Regatul Unit în UE sau pleacă? Votul liber și legal al cetățenilor britanici a decis că Regatul Unit trebuie să părăsească UE. Rezultatul final a fost destul de strîns: 52% au spus Da și 48% au spus Nu. Dar votul a fost exprimat în cadrul unui referendum, adică la un tip de alegeri unde lucrează logica binară: ori/ori. Prin urmare, dimensiunile diferenței spune ceva dar nu decid. Și un vot în plus e suficient. Marea Britanie a luat o decizie clară.

Urmînd regulile elementare ale democrației, lămurirea cerută a fost transmisă de alegători…