Notre Dame, jertfa pe rugul progresismului european

by ILD contributor

Începând de la Marea Revoluție de la sfârșitul secolului 18 devenise clar că din ce în ce mai mulți francezi erau gata să se lepede de vechea Franță, de țara care își construise gloria prin credință, luptă și muncă neîntreruptă vreme de peste 1000 de ani. Statisticile anilor noștri arătau că francezii sunt gata, în majoritate, să lase în urmă tot ce îi leagă de trecutul lor văzut acum rușinos în canonul progresist, care pare să fie normativ pentru generație europeană actuală care își ia lumina de la Bruxelles. Credința creștină arată cam subversiv de la o vreme pentru noua orânduire așteptată în Franța, țara cu o imensa proporție de atei și mai puțin de 5 procente de creștini care merg săptămânal la biserică, la Liturghie. Iar vechea cultură europeană în întregul ei e văzută din ce în ce mai mult ca o jignire la adresa diversității cultivate cu insistență în Franța și nu numai. De altfel, lumea veche în întregul ei ar fi un lest indezirabil, gata să fie largat în viteză dintr-o parte prea mare a Occidentul european, dacă nu ar mai produce bani grei industriei turismului, industrie susținută în proporție mare de americanii și asiaticii care pricep mai greu de ce marea spiritualitate nu mai spune mare lucru europenilor.

Acum oamenii sunt confruntați cu o străfulgerare a lumii imaginate de ei. Nu a vrut nimeni să dispară clădirea frumoasă din centrul Parisului, dar majoritatea atee a francezilor a acceptat de mult că poate trăi fără biserici. Multe au fost deja închise ori demolate. Se poate și fără, erau convinsii din ce în ce mai mulți francezi ai zilelor noastre. Unii gândesc deja că e chiar mai bine fără ele – îi stingheresc și pe cei care își imaginează o lume fără religie și pe bineprimiții cetățeni noi ai Europei, islamici maghrebieni, subsaharieni.

Pe de-a întregul, vechea cultură franceză era deja îndepărtată din centrul vieții publice, începând de la elementar, de la limbă.

Se evită și celebrarea istoriei vechi a Franței – cruciadele, de exemplu, au fost o rușine, iar războaiele coloniale un nesfârșit genocid, după cum repetă în buclă discursurile omniprezente ale marilor și micilor komisari culturali europeni.

Iar autorii francezi au, în bloc, un defect indelebil – sunt albi și, în covârșitoare majoritate, bărbați.

Catedrala Notre Dame reprezintă frumusețea și măreția Franței medievale. O frumusețe delicată, complexă, superioară. Ea neagă tot ce se crede și spune acum în Franța și aiurea în cea mai mare parte din Europa, despre perioada medievală. De câte ori nu am auzit că medievalul e folosit ca sinonim al rudimentarului, al ignoranței, al violenței, al disconfortului?! Medievalul e, în discursul actual cel mai întâlnit, ceea ce trebuie lăsat în urmă definitiv. Ceea ce trebuie să dispară.

* * *

Nu știu să mai fi văzut imagini cu mulțimi de francezi creștini, îngenunchiați pentru rugăciune pe străzi. Cine mai credea ca o să vadă vreodată francezii îngenunchiați pe străzile Parisului, rugându-se pentru Biserica lor. Pentru că Notre Dame reprezintă întreaga Biserica a Franței. Acum francezii înțeleg că o biserică nu e doar o altă clădire. Acum văd că visul tembel al renunțării la tot ce avea Franța înălțător este de fapt un coșmar. Acum mulți dintre ei încep să înțeleagă ce înseamnă pierderea Templului Domnului.

Image result for french praying in the streets notre dame

Sursa: ILD 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.