LA REVEDERE, frate Mihai Sârbu ! – pastor Adrian Neiconi și Valentin Făt

Pentru fratele Mihai, un alt fel de bilet de externare!
Sunt și eu, la fel ca mulți dintre voi, copleșit de tristețea despărțirii de fratele Mihai. În februarie l-am vizitat la Phoenix. Cu doar câteva zile, înainte de a fi fost internat în spital, ne-am spovedit telefonic. Continue reading “LA REVEDERE, frate Mihai Sârbu ! – pastor Adrian Neiconi și Valentin Făt”

„Impactul social și cultural al Reformei protestante”, Arad – 26-28 aprilie 2017

Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad  – Gazda unei  importante Conferințe din seria celor dedicate prezentării efectelor Reformei asupra spațiului european (și nu numai).

Printre alți vorbitori de marcă,  mâine,  va avea un cuvânt și conf. dr. Emanuel  CONȚAC, pe tema “Influența Reformei protestante asupra spațiului cultural românesc în secolele XVI-XVII” (moștenire care, nu-i așa, nu este întotdeauna recunoscută cu glas tare, din „cuvioase pricini” asupra cărora se intenționează  a se acționa  cu această ocazie) – sursa.

Programul conferinței AICI.

Am fost mort, și iată că sunt viu în vecii vecilor …

 

Nu te teme! Eu sunt Cel Dintâi și Cel de pe Urmă, Cel Viu. Am fost mort, și iată că sunt viu în vecii vecilor …
Apocalipsa 1:17-18

După răstignirea și moartea Domnului Isus, perdeaua templului s-a rupt. Mâini evlavioase au așezat trupul lui Isus într-un mormânt nou. O piatră grea a fost rostogolită în fața lui, pentru a închide intrarea. Apoi, peste această scenă tristă a trecut ziua Sabatului. Dimineața devreme în ziua următoare, câteva femei au mers la mormânt, pentru a îmbălsăma trupul lui Isus pentru înmormântare. Când au ajuns, soarele tocmai răsărea. Dar ce s-a întâmplat? Mormântul era deschis și trupul nu mai era acolo! O minune puternică: Isus a înviat! Continue reading “Am fost mort, și iată că sunt viu în vecii vecilor …”

“Nu s-ar prăbuşi România dacă toate tinerele familii ar avea măcar câte trei copii” – MARȘUL PENTRU VIAȚĂ

Video GALERIE FOTO, VIDEO Marşul pentru viaţă 2017, în Capitală şi sute de oraşe din România şi Republica Moldova: “Nu s-ar prăbuşi România dacă toate tinerele familii ar avea măcar câte trei copii”

by Radu Tutulan

Peste două mii de persoane participă, sâmbătă, în Bucureşti, la “Marşul pentru Viaţă”, o manifestare anti-avort organizată de Coaliţia pentru familie atât în Capitală, marşul având loc de la Piaţa Unirii în Parcul Tineretului, dar şi în peste 280 de oraşe din ţară şi Republica Moldova. Continue reading ““Nu s-ar prăbuşi România dacă toate tinerele familii ar avea măcar câte trei copii” – MARȘUL PENTRU VIAȚĂ”

Facebook își cere scuze după ce a cenzurat pagina unei bloggere creștine, Mommy Activist

censura-facebookby Beni Dradici

Facebook și-a cerut scuze pentru că a blocat pagina unei bloggere creștine, care a spus că Biblia condamnă homosexualitatea.

Elizabeth Johnson, cunoscută și sub numele de „Mama Activistă” (Mommy Activist), a rămas surprinsă când Facebook i-a închis contul, atunci când și-a exprimat punctul de vedere biblic față de homosexualitate. Ea a argumentat că Biblia nu tolerează astfel de comportament, citând texte din Vechiul și Noul Testament pentru a-și sprijini mesajul. Facebook i-a eliminat rapid publicația și i-a suspendat contul în trei ocazii diferite. Facebook i-a spus lui Johnson că mesajul ei „nu urmează Standardele Comunitare de pe Facebook”. Continue reading “Facebook își cere scuze după ce a cenzurat pagina unei bloggere creștine, Mommy Activist”

India face presiuni ca organizația creștină Compassion, să plece din țară

Image processed by CodeCarvings Piczard ### FREE Community Edition ### on 2017-03-01 12:45:24Z | http://piczard.com | http://codecarvings.comÈ

Această ONG creștină dispune de 589 centre și 145 000 copii adoptați în această țară asiatică. Schimbările legislative împiedică finanțarea organizației și dacă nimic nu se schimbă, în 15 Martie vor fi obligați să oprească activitățile.

Compasssion, această organizație creștină, ce operează de mai bine de 50 de ani în India, a denunțat situația limită în care se află. Așa cum se explică în pagina web, problema a apărut ca urmare a schimbărilor legislative, ce restrâng accesul donațiilor din partea organizațiilor neguvernamentale străine. Guvernul, de tendință naționalist hindusă, dorește să reducă activitățile ce sunt considerate diferite de ideologia oficială a statului. Continue reading “India face presiuni ca organizația creștină Compassion, să plece din țară”

Minunea trăită de un tânăr prins într-o avalanșă

walsh-family-avalans-minune

Am strigat la Dumnezeu și L-am întrebat ce să fac. L-am auzit clar. Mi-a spus să îmi caut fratele. Nu Îl mai auzisem pe Dumnezeu vorbindu-mi așa de clar. Acest fapt m-a zguduit.

Michael Walsh: Brusc, totul s-a desprins. Creasta, totul. Atunci l-am pierdut pe Matt din vedere. Norul de zăpadă era așa dens, încât nici mâinile nu mi le vedeam. Credeam că a murit și că nu-l voi mai găsi. Continue reading “Minunea trăită de un tânăr prins într-o avalanșă”

DUMITRU CORNILESCU: Spre traducerea Bibliei

Preot Dumitru CornilescuEram la seminar şi învăţam pentru a deveni preot. Nu ştiam ce înseamnă să ai un Mântuitor personal. Dintr-o pornire lăuntrică îl iubeam fără să-L cunosc.

Câteodată mă gândeam la viitoarea mea slujbă, dar nu puteam vedea cum va fi. într-o zi am primit de la directorul seminarului un catalog cu foarte multe cărţi religioase din străinătate. Am rămas uimit când am văzut atât de multe cărţi creştine, întrucât pe vremea aceea, la noi în ţară, erau foarte puţine.

Am început să comand aceste cărţi şi să le ci­tesc. Pe când le citeam, am aflat că toate vorbeau despre o viaţă creştină deosebită, cu totul diferită de viaţa religioasă de la noi. Continue reading “DUMITRU CORNILESCU: Spre traducerea Bibliei”

Reclaiming Hope—and Intellectual Honesty: A Christian’s Insider View of the Obama Administration

download

by   

Reclaiming Hope is an excellent book that deserves a wide reading, especially by rising activists and statesmen seeking to find ways to make their faith relevant in an increasingly post-Christian world. Continue reading “Reclaiming Hope—and Intellectual Honesty: A Christian’s Insider View of the Obama Administration”