Paul Washer – O ignorare a Evangheliei lui Isus Christos

Dumnezeu este EvangheliaDupă ce a prezentat primele trei, din cele Zece aduse Împotriva Bisericii Contemporane, Paul Washer trece la cea de a patra:

Ignorare și ignoranță

Față de Evanghelia lui Isus Christos

Și acum  trebuie să numim pe nume problema, nu e vorba atât de o împietrire față de Evanghelie, ci avem de-a face cu ignoranță față de Evanghelie. Astăzi trăim într-o mare maladie: aceea că noi nu cunoaștem Evanghelia.  La conferințe și predici, auzim că sunt prezentate auditoriului teme ca acestea: „4 reguli spirituale”; “5 lucruri pe care Dumnezeu vrea să le știi!”. Apoi, printr-o rugăciune, la sfârșitt, îl declarăm pe omul păcătos, popește, născut din nou! Continue reading “Paul Washer – O ignorare a Evangheliei lui Isus Christos” →

Despre obiceiuri (1)

Rugaciune Fă-ţi obiceiul de a nu avea obiceiuri

Căci dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiți nici leneşi, nici neroditori.

2 Petru 1:8

Când începem să ne formăm un obicei, suntem conştienţi de el. Există momente când suntem conştienţi că devenim mai virtuoşi, mai răbdători, mai evlavioşi. dar aceasta este numai o etapă; dacă ne oprim aici, vom căpăta mersul ţanţoş al unui îngâmfat spiritual. Lucrul pe care trebuie să-l facem cu obiceiurile este să le lăsăm să se piardă în viaţa Domnului, până când fiecare dintre ele este practicat astfel, încât nu mai este un obicei conştient. Viaţa noastră spirituală se degradează continuu in introspecţie, pentru ca existăunele calităţi pe care nu le-am adăugat încă la celelalte. În final, relaţia noastră cu Domnul trebuie să fie una în întregime simplă. Continue reading “Despre obiceiuri (1)” →

Paul Washer – Un esec în a numi maladia omului

La CruceDupă ce a prezentat sumar primele două  acuzații – „Practica crestină neagă suficiența Scripturii”, “Ignoranța  față de Dumnezeu” –, din cele Zece aduse Împotriva Bisericii Contemporane, Paul Washer trece la cea de a treia:

Un eșec în a numi direct maladia bolii spirituale

Apostolul Pavel, în capitolele 1-3 din Epistola către Romani, inspirat de Dumnezeu (căci „Duhul Sfânt va dovedi lumea vinovată în ceea ce privește păcatul” – Ioan. 16.8) aduce toți oamenii sub condamnare. Aici ni se dezvăluie adevărul, nu este nici măcar unul să facă binele, ci toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu. Continue reading “Paul Washer – Un esec în a numi maladia omului” →

Iubirea profundă dintre un bărbat şi o femeie în “Portrete din cioburi”

PorteteCoverPortrete din cioburi

de Ligia Seman

Recenizie de Octavian Curpaș

În “Portrete din cioburi” Ligia Seman reia teme din cărţile sale precedente şi compune un roman arborescent, în două volume. Cartea sa este o analiză a eşecului şi triumfului în dragoste, o poveste despre convertirea la Dumnezeu, o istorie de familie, dar şi fresca unei lumi, a societăţii româneşti de dinainte şi după momentul Decembrie 1989. În construcţia sa, romanul “Portrete din cioburi” îmbină componente de roman creştin, roman de dragoste, de moravuri, politic Continue reading “Iubirea profundă dintre un bărbat şi o femeie în “Portrete din cioburi”” →

Guvernarea Globală și Roșia Montană

 Guvernare Globalăby Alianța Familiilor din România

Aveti uneori simțământul că in jurul vostru se petrec lucruri asupra cărora parcă nu aveti nici un control?

Aveti uneori impresia ca sunteti neputinciosi in fata unor evenimente ori tendinte care apar peste noapte si se extind fara ca cetatenii sa aibe vreun cuvint de spus? Va simtiti uneori alienati de lucrurile care se petrec in jurul vostru? Aveti impresia ca istoria se deruleaza in fata ochilor vostri fara a putea face ceva? Sunteti frustrati ca diverse organizatii neguvernamentale Continue reading “Guvernarea Globală și Roșia Montană” →

ADEVĂRURI DESPRE CĂSNICIE SCOASE LA LUMINĂ

Marius zarnescu “Veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi” (loan 8:32) 

Mulţi dintre noi suntem la curent cu miturile despre căsnicie. Mitul “căsniciei perfecte” este larg răspândit printre noi şi este foarte periculos. Prin stabilirea unor aşteptări nerealiste, a unor vise imposibile şi a unei gândiri fanteziste devenim prost informaţi şi ne face să dăm bir cu fugiţii în momentul în care fantezia se izbeşte de realitate. Doar adevărul ne poate face liberi pentru a găsi împlinire în căsnicie. În următoarele zile vom explora câteva din aceste mituri.

Mitul despre căsnicie nr. 1: Mitul “dragostei virale” insistă pe faptul că dragostea se ia Continue reading “ADEVĂRURI DESPRE CĂSNICIE SCOASE LA LUMINĂ” →

De ce nu vrem să ne iertăm, când Dumnezeu ne iartă?

CITeaster5P042411Există oare păcate de neiertat?

Există ceva atât de rău in noi, in trecutul nostru si in care Dumnezeu să vadă ceva atât de odios si pentru care să refuze a ne da iertare? Sau uneori reusim performanta să luam decizia iertării sau neiertării din mâna lui Dumnezeu pentru a hotărî ce este drept a se întâmpla cu noi?

Am cunoscut un om care era un invatator la scoala duminicala si se ocupa uneori si cu tineretul crestin. Un om blând, dar chinuit de un păcat, care culmea nu era ascuns, ci doar nu putea sa treacă peste el si am senzatia că acest crestin a emis atâtea strigate de ajutor Continue reading “De ce nu vrem să ne iertăm, când Dumnezeu ne iartă?” →

Binecuvântarea prin suferintă

Richard WurmbrandRichard Wurmbrand

Cine este Prietenul ăsta al tău?

Supranumit  “Pavel al secolului XX”, Richard Wurmbrand a avut numeroase călătorii misionare, însă 14 ani l-a mărturisit pe Dumnezeu, că El este iubire, în închisorile comuniste din România. Vorbea curent cca 14 limbi și avea părtășie cu creștinii multor popoare. Pe you tube se găsesc multe din predicile , povestirile și mărturiile sale.

Una, foarte sugestivă, în care suferința prin tortură Continue reading “Binecuvântarea prin suferintă” →

Viața vesnică este aceasta: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat!

To God Be The Glort

Ioan 17 – John 17

1. După ce a vorbit astfel, Isus a ridicat ochii spre cer şi a zis: “Tată, a sosit ceasul! Proslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul Tău să Te proslăvească pe Tine,

2. după cum I-ai dat putere peste orice făptură, ca să dea viaţa veşnică tuturor acelora pe care I i-ai dat Tu.

3. Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu. Continue reading “Viața vesnică este aceasta: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat!” →