“Când a zărit Samuel pe Saul, Domnul i-a zis: „Iată omul despre care ţi-am vorbit; el va domni peste poporul Meu.”
1 Samuel, 9.17
.
.
Ești (Temporar) în grațiile Domnului Dumnezeu?
Se cunoaște istoria împăratului Saul – întâiul împărat al poporului Israel – care a fost ales de către Dumnezeu și uns de prorocul Samuel ca împărat. Dar nu a trecut multă vreme și Saul n-a ascultat de porunca Domnului, s-a îngâmfat și a luat decizii după voia sa, nu după aceea a Domnului, iar Dumnezeu s-a lepădat de El și nu a mai fost cu Saul, nu l-a mai călăuzit și nu l-a mai binecuvântat. Dumnezeu i-a găsit urmașul – un simplu păstor David, care s-a dovedit a fi, într-un fel, și compozitor și poet, în glorificarea Singurului Împărat și Domn.
Celebrul Samson a fost pus deoparte pentru Domnul încă dinainte de nașterea sa. Briciul nu trecuse peste capul său și Dumnezeu l-a binecuvântat cu o mare putere și a fost pus de Dumnezeu ca Judecător peste Israel. Dar și Samson, s-a îngânfat și nu a căutat părtășia prin rugăciune cu Dumnezeu, ci s-a lăsat dominat de pofta firii pământești iubind femeile filistene, iar anii din urmă, și sfârșitul său, au fost tragici.
CRESTINII de astăzi, binecuvântați de Dumnezeu cu talent de compoziții muzicale, mult prea ușor alunecă pe panta îngâmfării și a intrării într-un comportament de spectacol. Se comportă ca și cum n-ar fi auzit că “ascultarea face mai mult decât jertfele“.
Satana este foarte viclean și știe ce place firii, afirmarea pe scena bisericilor și pe cele din lume. Dacă au cântat în lume, să cânte și în biserică, și viceversa.
Muzica este un vehicul care te duce repede acolo unde altfel ai ajunge mult mai târziu sau niciodată.
Astăzi oamenii vor să grăbească lucrurile și o iau pe scurtătură. În viața spirituală, de creștin, trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni. Așa cum s-a mai spus, în Faptele apostolilor, în slujirea lui Petru, Ioan și Pavel – titanii creștinismului – nu auzim mai deloc despre muzică. Iar acum în biserici muzica și manifestările ei ocupă un spațiu mult prea important, nu mai așteptăm cu răbdare mila și harul lui Dumnezeu.
Slujitorii de ocazie din ultimele două secole au introdus masiv sensibilizarea inimilor și alungarea duhurilor prin muzică, iar oamenii s-au hotărât mult mai ușor să se decidă că este bine pentru ei să aleagă calea mântuirii oferite prin Jertfa lui Isus la Golgota. Dar se merge în continuare pe scurtătură, Duhul Sfânt și cuvântul Evangheliei nu-și fac lucrarea nașterii din nou în om, nu mai are loc lucrarea pocăinței de faptele moarte ale firii, întrun timp necesar, de ani și ani, iar “creștinul” și intră în slujire fără a fi el însuși pe calea îngustă a desăvârșirii.
Așa este cu majoritatea celor care cred că au o activitate de slujire prin muzică și cântare, în biserici și înafara lor, când, prin manifestările lor, dacă nu ai cunoaște limba cuvintelor spuse, nu ai găsi cu nimic sfinte și înălțătoare, de laudă și închinare, reprezentația acestora.
CREDO TV, în urma tam tamului făcut de show -urile de la Baia Mare, și-a exprimat un punct de vedere ferm, cum era și de așteptat din partea creștinătății evanghelice ( Sursa: http://popaspentrusuflet.wordpress.com/2013/01/25/credo-tv-vis-a-vis-de-manifestarile-de-la-baia-mare/)