La Congresul Baptistilor din USA si Canada – 2012

DUMNEZEU VORBEŞTE POPORULUI IN CLEVELAND

 Dumnezeu vorbeşte însă, când într-un fel, când într-altul, dar omul nu ia seama. Iov, 33

Ce am auzit, ce ştim, ce ne-au povestit părinţii noştri, nu vom ascunde de copiii lor; ci vom vesti neamului de oameni care va veni laudele Domnului, puterea Lui şi minunile pe care le-a făcut.”  PSALM, 78.3-4

Mărturisind lucrările Domnului în fiecare generatie

CONGRESUL JUBILIAR – cel cu nr. 100 – si-a deschis lucrările in plenul Adunării de Sărbătoare in Sanctuarul Bisericii Baptiste Romane, Cleveland Ohio, in data de 31 august 2012 la ora 7.00 PM.

La Cleveland,  deoarece presedintele Asociației Bisericilor Baptiste Române din USA si Canada, Paul Dan, păstoreste aici, in Cleveland.
In debutul sarbatorii, pentru momentele de laudă si inchinare, aduse inaintea lui Dumnezeu, Corul AGAPE a intonat mai multe imnuri de laudă  Celui ce e Viu  in vecii vecilor si Caruia i se cuvine toată lauda si inchinarea noastră.

Inchinarea prin rugăciune a fost adusă inaintea Domnului de către pastorul George Stefan (sosit in USA in 1966); el a dat glorie Celui Atotputernic pentru purtarea Sa de grijă părintească arătată in totii cei 100 de ani,  crestinilor romani veniti  in USA si Canada, pentru că  i-a călăuzit si i-a  purtat prin valurile vietii si i-a adus la mal,  biruitori, prin Acela care a biruit moartea pe lemnul Crucii de la Golgota.

Pastorul Ovidiu Rauca a moderat timpul de părtăsie din seară inaugurală a Marii Sărbători,  indemnând pe cei prezenti,  in biserică  si pe internet, să facă ca si David,  care a poruncit sufletului lui:

Binecuvântă, suflete, pe Domnul, şi tot ce este în mine să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt!  Binecuvântă, suflete, pe Domnul şi nu uita niciuna din binefacerile Lui!

La aceast Congres cu nr.100, unde  sunt prezenti crestini baptisti din USA, Canada, Australia, Italia si România, îi  dăm slavă lui Dumnezeu că El si-a păstrat o rămăsită românească care Să-i poarte pe mai departe Numele lui Cel Sfânt.

Conventia noastră are un caracter istoric, unul international, dar si un caracter ceresc, deoarece Îl slăvim si-L mărturisim pe Mântuitorul nostru de pe palma de   pământ unde ne-a ingăduit El să trăim.

Ce trebuie să mărturisim
1. Umplerea inimilor noastre cu multumire că ne-a păstrat cu har prin  bratul Său puternic si pentru că ne-a dat o directie de gândire duhovnicească.
2. Lucrările Domnului, pentru ca cei ce vin după noi să audă despre inaintasii credintei si despre Isus de la Calvar. Despre mandatarea noastra de a merge in toată lumea si a face ucenici prezentându-L pe El si lucrările Lui.

Gândul vestirii evangheliei să ne insufleteasca asadar pe toti crestinii români.

 M E S A J U L   D O M N U L U I

 I. Transmis prin pastorul Florin Filip (Judecători, 2.6-15)

Mesajul sfant – JUDECATORI, 2.6-15 -, e un pasaj biblic care trebuie să ne cutremure si apoi să ne motiveze pe fiecare dintre noi la o viata noua, cu Domnul.

Din vechea generatie nu a mai rămas decât Iosua dintre cei care au trecut râul Iordan ca pe uscat, iar acum poporul se afla in drum spre tara promisă si se gasea inaintea cetătii Ierihon, cetate care avea ridicate ziduri mari si puternice in spatele cărora  armata dusmana pândea ameninţător.

Lânga Iosua sta o generatie care nu-L cunostea pe Domnul si consecinţele au fost catastrofale. Tranziţia, pe care  un popor trebuie s-o traverseze, se face adesea intr-o singură generatie. Dar …

Cum  explicăm insa falimentul?

(1) Generatia lui Iosua nu a reusit să transmită poporului (copiilor lor) credinta in Domnul. De ce? Pentru ca nu L-au prezentat si nu L-au onorat pe Dumnezeu asa cum se cuvenea s-o facă.

(2) Lipsa de interes a generatiei tinere pentru cunoasterea si slăvirea lui Dumnezeu. Tinerii nu s-au interesat, iar cei mai in varstă nu s-au preocupat cu sădirea in inimile copiilor lor a cuvintelor vietii vesnice.

“Ascultă, Israele! Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn.  Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta.”  (Deuteronom, 6)

Generatia lui Iosua a slujit Domnului. Insă pentru generatia imediat următoare, Dumnezeu era doar istorie si trecut, Unul care a lucrat pentru părintii lor, dar  ei n-au apucat să-L cunoască personal. Credinta nu se prinde, nu se primeste si nu se transmite genetic-bilogic, ci ea vine prin cuvant, prin prezenta Lui si prin auzirea minunilor Lui. De aceea este o mare prioritate vestirea minunilor lui Dumnezeu de către toti păstorii si de către toti crestinii.

Jud. 2.11: “Copiii lui Israel au făcut atunci ce nu plăcea Domnului şi au slujit Baalilor.

Ce inseamna “Au părăsit pe Domnul şi au slujit lui Baal şi Astarteilor”.  Au slujit lui Baal?  Baal era regele sau “zeitatea” responsabilă cu fertilitatea pămantului,  cu prosperitatea agrigolă si astfel ei au devenit prea interesati de prosperitatea materială (turme, hambare pline).

Jud. 2.13: “Au părăsit pe Domnul şi au slujit lui Baal şi Astarteilor.

Dar poporul, prin neveghere si pe nesimtite a imbrătisat inchinarea lor senzualitătii si  sexualitătii, care – atunci – implica participatia cultică a preoteselor (demers satanic).

Pentru că n-au cunoscut pe Domnul si nici nu L-au proslăvit, s-au lăsat prinsi in mreajele materialismului si senzualitătii de care se bucură celelalte popoare care nu-L au ca Domn si Stăpan pe Creatorul. Si azi se intamplă exact la fel, oamenii văd de bine ce fac celelalte popoare din jurul lor si se complac ca ei  in bucuria de o clipă a pacatului, si zac si ei in moarte spirituală.

Să decidem azi cui vrem să slujim. Si avem doar doua optiuni:

(1) Să-L cunoastem pe Dumnezeu si pe Fiul Său pe care l-a trimis EL si să vestim minunile Lui, care vor aduce viata celor ce ascultă; sau

(2)Alegem (Doamne fereste) o viată fără Dumnezeu, plină de materialism si senzualitate.

A-L cunoaste pe Dumnezeu  implică a ne consacra Lui. Doar asa vom avea un impact in viata copiilor nostri, atunci cand i-am dat Lui Dumnezeu inima noastră.

In Anglia in 1954, doi tineri care auscultau mesajul evanghelistului  Billy Graham, care predica nu o religie, ci despre persoana Domnului Isus, s-au lăsat cercetati de lucvrile si minuniele lui Isus. La sfarsit, cand unul dintre ei a inceput să se indrepte spre locul in care astepta evanghelistul, celălalt tanăr i-a pus mana pe umăr si i-a spus: “Asteptă, că vin si eu. Dar, mai intai, iti voi restitui portofelul pe care ti l-au furat in timpul predicii.” Intalnirea cu Mantuitorul schimă vietile păcătosilor. De aceea, o viată neschimbată, nu-L poate mărturisi pe El, deoarece omul rămane pe mai departe in păcat si  in confuzie spirituală.

Trebuie să luăm chiar acum decizia:

Iată, eu şi copiii pe care mi i-a dat Domnul suntem nişte semne şi nişte minuni în Israel, din partea Domnului oştirilor care locuieşte pe muntele Sionului.” ISAIA, 8.18

.
II.Transmis prin pastorul Nelu Brisc (IOSUA, 5.15-15)

Ce putere desfăsoară Dumnezeu printre noi?

  •     puterea dragostei Lui
  •     puterea harului Lui
  •     puterea  milei si a indurării Sale, care a fost si este in noi

Prima zi a sărbătorii si comemorării  Congresului cu nr.100, este un prilej bun de a lua decizii bune: a exprima dorintele a ceea ce am vrea să se intâmple la această măreată sărbătoare.
N-ajung  trei zile pentru a vorbi despre tot ce a făcut Domnul pentru noi  in cei 100 de ani, dar nici pentru a vorbi despre tot ce merită atentia noastră, a vorbi in numele bisericilor pe care le păstorim si in Numele Domnului Isus Hristos.

Ce să fac memorabil?  – la acest Congres memorabil

  1.  E o ocazie de a-L intâlni personal pe Domnul Isus Hristos
  2.  Să vin inaintea Domnului cu o atitudine de multumire
  3.  Să mă inchin inaintera Domnului cu toată fiinta mea

(1) E ocazia de a-L intâlni personal pe Domnul. Intâlnirea lui IOSUA, din pasajul 5.13-15, cu Domnul, e o ilustrare superbă,  o hristofanie a lui Isus Mântuitorul, de toată frumusetea.   Moise l-a intâlnit in mod asemănător pe Domnul, iar  prin Moise Dumnezeu a lucrat in mod exceptional, timp de 40 de ani, iar Iosua i-a fost un ucenic apropiat căruia Moise i s-a destăinuit, cu sigurantă.

Iar Cartea scrisă de Moise cu intâmplarea cu rugul aprins care nu se mistuia a rămas urmasilor săi si cuprinde  (pentru ei, amâdoi) o  cerinta comună din partea Domnului: “Şi Căpetenia oştirii Domnului a zis lui Iosua: „Scoate-ţi încălţămintea din picioare, căci locul pe care stai este sfânt.

Dar pentru a avea si noi o intâlnire cu Domnul, trebuie să venim inaintea Lui cu pocăintă si dedicare. Inaintea Lui nu putem veni oricum. Să venim cu credintă, căci fără credintă este cu neputintă să-i fim plăcuti Lui. Fiecare trebuie să ia o decizie personală.  Doamne, mântuieste-mă, salveaza-mi sufletul. Doamne, schimbă-mă.

Dorim un Congres in care să ne putem intâlni personal cu Domnul, toti, si cei ce n-au avut incă privilegiul acesta. Să fie un moment al rededicării, cu o dorintă proaspătă si hotărată, de a-L sluji pe Domnul, cu credinciosie si fidelitate, cu o mare râvnă pentru Numele lui si pentru Casa Lui.

Odata o tânara ce asculta o predică de vanghelizare plângea infundat si cu capul aplecat pe piept. In incheiere, la chemarea la pocaintă făcută de  pastor, acesta a observat ca  ea nu s-a predat. Atunci s-a apropiat de ea si cu delicatete a intrebat-o: ” De ce plângi, de ce nu te-ai predat?” Ea a raspuns că se teme că va trebui să meargă misionară, iar ea nu vrea.

Duhul Sfânt lucra, iar ea se opunea cât putea de mult. Pastorul i-a spus: “Eu am  treabă in birou timp de 10 minute, timp in care te rog să alegi un cuvânt din cele două din Faptele apostolilor, 10.14, unde  Petru a spus nicidecum Doamne, să-l subliniezi pe cel  ales de tine. Si asa vei decide tu care e realitatea vietii tale: nicidecum cu Domnul sau cu Domnul.”

Cand s-a intors pastorul, ea subliniase in Biblie cuvantul  Doamne! Glorie Domnului.

Iar tânăra a zis: “Facă Domnul ce-o vrea cu mine, viitorul incepând de azi e cu El, sunt de-acum a Domnului.”

Ce cuvânt alegi tu astazi?
ESTI si tu gata să-L primesti pe El ca DOMN? Vei fi gata să te duci acolo unde te trimite-vrea El?

Dumnezeu nu vrea să fie un Domn intre alti domni si in sistemele de gândire si de asezare umana. Atunci când oamenii au vrut să-l facă impărat, El a plecat din mijlocul lor. Căci El este deja Domn al domnilor si rege al regilor, dar El doreste să fie  domn si in inima ta, in familia ta, in biserica ta …, deoarece El e incoronat ca Rege in Impăratia Glorioasă a Tatălui din Ceruri. Din El, prin El si pentru El sunt toate lucrurile. A Lui sa fie gloria in veci. Amin.

IOSUA a avut o intâlnire personală cu Domnul si a fost astfel schimbat si intărit in umblarea sa, pentru toată viata.

Urmează exemplul  lui Iosua si vei fi mântuit.

(2) Să vin inaintea Domnului cu o atitudine de multumire – chiar acum si aici, unde ne aflăm fiecare.

In faţa Ierihonului Iosua era foarte frământat de acele ziduri inerente si de acel popor inarmat, impotriva lor, gata de luptă. Doamne – gândea Iosua – Moise prin care ai dat atâtea izbânzi, nu mai este. Oare, vei fi si cu mine la fel? Si Domnul i S-a descoperit si lui Iosua. Ce Dumnezeu minunat avem!

Iosua, s-a bucurat de prezenta Domnului ostirilor.

Multumim că Domnul care i S-a arătat lui Iosua, S-a aratat si părintilor nostri si El  este cu noi. De ce? Pentru că Dumnezeu este acelasi, ieri, astăzi si in veci (Evrei, 13.8). Glorie Domnului.
Filozofii se impart de regulă in trei categorii: cei care vorbesc de trecut – in traditionalisti;  de prezent – in existentialisti;  de viitor – in utopici.

Insă crestinii se ocupă de toate aceste stări in acelasi moment

trecut;                   prezent;                   viitor

identificând in paralel, pentru ei,  si două grupe a cate trei mari nevoi:

de eliberare;         a unei relatii;          a unei patrii
Iertare;               binecuvantare;        asigurare

Aceste realitati (de dorit),  sunt la indemâna  celor care au credinta in  puterea sângelui scurs pe Golgota, al:

Celui care a fost;   Cel care este;     Cel ce va fi in veci

Trebuie să avem mare grijă ce transmitem generatiei care vine in urma noastră, pentru ca si ei să poată duce mai departe stafeta, să tină sus cuvântul vietii care aduce mântuirea oamenilor.

Sărbătoarea, să fie o sărbătoare de multumire, de recunostintă si de trezire spirituală, convinsi că Domnul are pentru noi un viitor luminos.

Pe Domnul Isus Hristos, il  proclamăm ca Domn al trecutului, prezentului si viitorului.

Care-i rugăciunea pe care o faci: pentru d-ta, pentru familia d-tale, pentru biserică? N-ai vrea ca Domnul să facă o trezire spirituală, fără precedent?  Să ceri Domnului s-o  inceapă cu tine. Si ajută tuturora, să venim inaintea Ta Tată, cu post si rugăciune, pentru ca Tu să dai la timpul potrivit binecuvantarea Ta.

Se aude că slăbesc bisericile romanilor din America. Dar Isus este acelasi ieri, azi si in veci. El să ne intărească pe toti in umblarea pe Calea cea vie pe care a deschis-o El prin Trupul Său.

Un grup de frati din USA s-a dus in Scotia la inceputul sec.XX,  pentru a vedea cu ochii lor si a auzi cu urechile lor despre trezirea spirituală a cărei veste a ajuns pană la ei in America.  Au ajuns in Edinburgh (capitala de atunci)  si  au intalnit un polistist pe care l-au intrebat : “Unde e trezirea spirituală, vrem s-o vedem cu ochii nostri.”  Politistul s-a descheiat la piept si si-a arătat zona inimii! “AICI.

Vrei să fie trezirea in viata ta, in inma ta? Domnul poate face lucrarea de inviorare a lucrării Sale dacă-i dai voie să fie pe tronul inimii tale. Deschide-i inima Lui si predă-te Lui.

( 3.) Să mă inchin inaintera Domnului cu toată fiinta mea.  IOSUA s-a aruncat cu fata la pămant inaintea Domnului si I s-a inchinat.

  • să-L recunoastem ca Domn si Stăpan
  • tot ce facem să facem intr-o atitudine de inchinare

Ce spune Domnul meu, robului său?
Să transformăm Congresul, prin noi,  intr-o atitudine permanentă de inchinare Domnului.

Pasi care duc la o adevărată stare de inchinare:

Nu te multumi că existi,  trăieste!
Nu te multumi că  agreezi, coopereaza.
Nu te multumi că vorbesti, comunică.
Nu te multumi că ai resurse, investeste.
Nu te multumi că lucrezi, excelează.
Nu te multumi că imprumuti, dăruieste.
Nu te multumi că discerni, hotareste.
Nu te multumi că ierti, uită.
Nu te multumi că multumesti, slujeste.
Nu te multumi că-ti e vecin, făti-l prieten.
Nu te multumi că vezi, dar n-ai viziune de la Duhul Sfant.
Nu te multumi că stii-cunosti, aplică.
Nu te multumi a sfătui, ci ajută.
Nu te multumi că inspiri, incurajează.
Nu te multumi că aduni, inmulteste.
Nu te multumi că crezi, increde-te.
Nu te multumi că crezi, crede.
Nu te multumi că cresti, infloreste.
Nu te multumi că infloresti, rodeste.
Nu te multumi că visezi, implineste.
Nu te multumi că canti, bucură-te.
Nu te multumi că te rogi, inchină-te!

Să ai o viată inchinată Domnului!
Să nu facem ceea ce fac popoarele din jurul nostru. Avutiile noastre să fie mijloc, nu scop, in a-L sluji pe Domnul.
Nu-L inlocui pe Domnul cu nimic din lumea acesta (material sau spiritual).  Nimic – timpul, visele si idealurile –  să nu fie mai presus  de Domnul.

 Regele Frigiei Midas putea să ceară orice zeilor. Dar si-a zis: “Ce să cer?”  Si a cerut ca tot ce atinge cu mâna să fie prefăcut in aur. Si asa a fost. Când a flămânzit, a luat pâine să mănance, dar pâinea s-a făcut aur. I-a fostt sete, a pus mâna pe paharul cu apă , dar s-a prefăcut in aur.  S-a asezat pe scaun, acesta s-a prefăcut in aur. Fructele pe care a pus mâna să le mănance, s-au transformat in aur. A  doua zi când s-a intors băiatul acasa din calatorie, acesta i-a zis:  “Tata, mă bucur  să te văd!” Dar când si-a imbrătisat copilul, el s-a prefăcut in aur….

Midas a ajuns robul propriilor idealuri si dorinti,  sclavul lor…

Să facem din Domnul scopul vietii noastre, să-i dăruim totul si pe noi insine.

Să ne aducem aminte peste vremi de bucuria inchinării de azi, dar si in vesnicia cea vesnică când vom fi impreună cu Domnul!  AMIN!

http://www.youtube.com/watch?v=_KmuoyM1Z30

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.