Povestea familiei cu trei copii care a adoptat un băiețel cu nevoi speciale, abandonat în spital

Dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre

O familie cu trei copii din Timişoara a devenit în urmă cu șase ani familie adoptivă pentru un copil cu nevoi speciale. Decizia a fost luată la începutul anului 2012, când una dintre fetiţe a propus ca familia ei „să facă ceva care să schimbe viaţa unei persoane“. Aşa a ajuns să fie adoptat Levi, un copil născut prematur şi abandonat în spital.

Marius şi Alina Birgean sunt căsătoriţi de 25 de ani. În familia lor s-au născut patru copii. Cel de-al treilea copil al familiei, Hadasa, născută cu Sindrom Down, a încetat din viaţă la vârsta de un an şi jumătate. Marius este pastor al Bisericii Baptiste „Emanuel“ din Timişoara, iar familia lui obişnuieşte ca la fiecare început de an să facă planuri pentru anul în curs. Planurile îi includ întodeauna pe copii şi, obligatoriu, presupun ajutorarea unor persoane aflate în nevoi, studenţi sau persoane singure. Continue reading “Povestea familiei cu trei copii care a adoptat un băiețel cu nevoi speciale, abandonat în spital”

O nouă ediție a Muzeului Bibliei la Timişoara cu exponate noi

La Bastionul Theresia din Timişoara a avut loc deschiderea oficială a unei noi ediții a Muzeului Bibliei, în data de 17 Septembrie 2019.

Evenimentul este organizat de către Asociația Renaşterea Familiei în colaborare cu Consiliul Judetean Timiş,  Comunitatea Bisericilor Creştine Baptiste Timişoara,  Mitropolia Banatului, Liceul Teologic Penticostal Logos şi Radio Vocea Evangheliei. Continue reading “O nouă ediție a Muzeului Bibliei la Timişoara cu exponate noi”

Mihai Bojin – De ce este nevoie de exhibiția publică a unor „teme care țin de privat”? În această săptămână nu ai nici un motiv de „pride”

Mihai Bojin, consilier județean Timiș, despre parada homosexualilor din oraș: Cu tot respectul, dar spălatul așternuturilor din dormitor în spațiul public nu e motiv de mândrie.

Începând cu Ziua Eroilor, 6 iunie, la Timișoara va avea prima săptămână dedicată homosexualității sau „săptămâna Pride” așa cum a fost denumită de organizatori.

De pe 6 iunie, orașul de pe Bega va intra pe harta orașelor care sărbătoresc public homosexualitatea. Consilierul județean Mihai Bojin s-a arătat îngrijorat de această situație, întrebându-se de ce este nevoie de exhibiția publică a unor „teme care țin de privat”. Continue reading “Mihai Bojin – De ce este nevoie de exhibiția publică a unor „teme care țin de privat”? În această săptămână nu ai nici un motiv de „pride””

Portland Youth Choir, 2016 National Tour – TIMIȘOARA, Gabi Zagrean, CREDO TV

a68Foto: Ionel Bonta (Credo TV) Interviu cu Ani Petras  (Organizatoarea Turneului din 2015)

Turneul ISUS DOMNEȘTE 2016

„Am crezut multă vreme că sărăcia e cea mai mare dramă. Am văzut alte situații delicate în viața aceasta și am zis: „Asta-i drama. Cealalta e drama.” Dar, credeți-mă, am ajuns la convingerea că cea mai mare dramă pentru o persoana este atunci când această ființă creata de Dumnezeu se simte neiubită. Și cea mai mare dramă la ora asta e să simți că nu te iubește nimeni. Această dragoste este acel sentiment profund și acea trăire care depășește sentimentul că nimănui nu-i pasă de tine. Cred că acolo e drama. Continue reading “Portland Youth Choir, 2016 National Tour – TIMIȘOARA, Gabi Zagrean, CREDO TV”

Pastorul Cristian IONESCU: „Ferească Dumnezeu să nu le dea copiii! Nu jucăm x şi o cu Norvegia”

Cristian Ionescu

Pastorul Bisericii Penticostale Române Elim din Chicago, Cristian Ionescu, „creierul” protestelor  din cazul Bodnariu | FOTO Facebook/Cristian Ionescu

Interviu de excepție cu pastorul Cristian Ionescu

by Dani Dancea

Cazul familiei Bodnariu, rămasă fără copii în Norvegia, a declanşat un val de proteste fără precedent în întreaga lume. Acţiunile au fost extrem de bine organizate din SUA, iar unul dintre principalii organizatori ai evenimentelor a fost pastorul penticostal Cristian Ionescu. Continue reading “Pastorul Cristian IONESCU: „Ferească Dumnezeu să nu le dea copiii! Nu jucăm x şi o cu Norvegia””

Adevărul.ro: Ce înseamnă să fii POCĂIT și greşeala pe care o fac mulţi români

300x194
Preotul ortodox Zaharia Pereş din Mitropolia Banatului 

Diferenţele între simpli credincioşi şi cei pocăiţi

Autor: Dani Dancea

Esenţă a creştinismului, pocăinţa a ajuns să fie considerată de mulţi români doar părăsirea bisericii tradiţionale şi împărtăşirea crezului unor biserici protestante. Folosit de multe ori în sens peiorativ, termenul de „pocăit” este greşit atribuit „sectanţilor”, aşa cum sunt numiţi creştinii din confesiunile protestante. În realitate, pocăinţa este o stare pe care ar trebui să o experimenteze orice creştin. Continue reading “Adevărul.ro: Ce înseamnă să fii POCĂIT și greşeala pe care o fac mulţi români”

Experiment Timișoara: 4 zile și 4 nopți ca om al străzii!

Catalin Ciuculescu in rolul omului străziiby Cătălin Ciuculescu

Doream să văd cum trăiesc oamenii străzii: unde stau, ce mănâncă, unde dorm, cum sunt.

Andrei Birtea (Bir) și-a dorit să vină și el. Ne-am tuns amândoi scurt și ne-am lăsat barbă ca sa putem fi credibili. Sora și cumnatul meu ne-au tuns doar din foarfece și au ieșit adevărate “opere de artă”.

N-am luat nici telefon, nici portofel, nici acte, nici bani, doar 5 lei pe care îi primisem pentru ce urma să facem. Am trăit experiențe cum nici nu-mi trecea prin cap. Am să le povestesc. O să fie cam lunguțe, dar pentru cine le va citi o să le fie de folos.  Continue reading “Experiment Timișoara: 4 zile și 4 nopți ca om al străzii!”

Proiectul “Unul Dintre Noi”

Femei insarcinate
Sursa: http://www.organicbebe.ro/soarele-si-femeia-insarcinata/

Alianta Familiilor din România

16 Februarie 201 .

 

PROIECTUL „UNUL DINTRE NOI”

.

Tratatul de la Lisabona permite cetatenilor Uniunii Europene sa demareze referendumuri la nivel european pe diverse teme. Mai multe personalitati si organizatii pro-vita din Uniunea Europeana au lansat o initiativa până acuma unica, si anume, protejarea dreptului la viata a copilului nenascut din momentul conceptiei. Pentru a constrange Parlamentul European sa dezbata si sa supuna la un referend aceasta initiativa e nevoie de peste un milion de semnaturi. Continue reading “Proiectul “Unul Dintre Noi””

Billy Graham – My Answer

Billy Graham.THE BILLY GRAHAM LIBRARY

.

„Du-te acasă la ai tăi şi povesteşte-le tot ce ţi-a făcut Domnul şi cum a avut milă de tine.
 
Apoi le-a zis: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.”

Evanghelia lui Marcu, 5:19;16:15

.

Faptele apostolilor e cartea care nu are un sfârșit, ci ea se încheie abrupt. E o carte neterminată, faptele mesagerilor lui Dumnezeu continuă peste veacuri de către cei care au înțeles să asculte  de porunca  Domnului:  „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.”

“Pavel a rămas doi ani întregi într-o casă pe care o luase cu chirie. Primea pe toţi care veneau să-l vadă,  propovăduia Împărăţia lui Dumnezeu şi învăţa pe oameni, cu toată îndrăzneala şi fără nicio piedică, cele privitoare la Domnul Isus Hristos.”  (Fapte, 28.30-31)

De-a lungul celor douăzeci  de secole mulți ucenici ai Domnului Isus și-au onorat numele de mesageri  (apostoli), ducând Evanghelia în multe locuri ale lumii, mai apropiate sau mai îndepărtate. Continue reading “Billy Graham – My Answer”