GĂSEȘTE-ȚI PERSONALITATEA ÎN FOCUL ÎNTRISTĂRII

the fire of afflictionCa sfânt, atitudinea mea faţă de întristare şi dificultăţi nu trebuie să fie aceea de a cere ca ele să fie îndepărtate, ci a cere ca, în mijlocul fiecărui foc al întristării, să-mi pot păstra personalitatea cu care m-a creat Dumnezeu.

Şi ce voi zice?…Tată, izbăveşte-Mă de ceasul acesta?…Dar tocmai pentru aceasta am venit până la ceasul acesta! Tată, proslăveşte Numele Tău!” – Ioan 12:27-28

Domnul nostru S-a găsit pe Sine în focul întristării. El n-a fost scutit de acel ceas, ci ajutat să poată ieşi din acel ceas. Noi spunem că n-ar trebui să existe întristare, dar există întristare şi trebuie să ne găsim pe noi înşine in flăcările ei. Continue reading “GĂSEȘTE-ȚI PERSONALITATEA ÎN FOCUL ÎNTRISTĂRII”

Teresa Anne Arries: Gândeam că creștinismul e o farsă…

Indrazneala, pe care o avem la El, este că, dacă cerem după voia Lui, ne ascultă.

1 Ioan 5:14
           .

by Teresa Anne Arries

În româneste de Rodica Botan

                      .
Crestinismul este o farsă! Așa gândeam în tulburarea mea.
Aplecându-mă peste leagănul fetitei mele, priveam cum doarme vlăguită- prețioasa mea fetiță, Kim,  al cărei păr strălucea ca aurul la soare și al cărei ochi albastri concurau cu albastrul cerului senin. Lacrimi îmi curgeau fără să le pot opri si eram învaluită de o teamă si o teroare pe care numai o mamă le poate simti atunci când copilul ei este in pericol. Continue reading “Teresa Anne Arries: Gândeam că creștinismul e o farsă…”

F.M. DOSTOIEVSKI: 20 de cugetări despre Dumnezeu

Dostoievski

Feodor Mihailovici  DOSTOIEVSKI, la vârsta de 26 de ani, indignat de robia iobagilor, se alătură cercului unui grup de socialişti utopici şi anti-ţarişti. Iar după doi ani este arestat şi condamnat la moarte.

În ajunul Crăciunului lui 1849, tânărul Dostoievski  împreună cu 29 de camarazi este dus înaintea plutonului de execuţie. Era îmbrăcat doar într-un halat mortuar, în timp ce afară era un ger cumplit. La zid, 3o de sicrie aliniate își aşteptau victimile.

Timp de jumătate de oră,  îngheţaţi fizic şi sufleteşte, condamnaţii au asistat la slujba de înmormântare. Primii dintre ei au fost aliniaţi. “Puştile sus”, s-a auzit comanda. Încărcătoarele au păcănit… Continue reading “F.M. DOSTOIEVSKI: 20 de cugetări despre Dumnezeu”

ULTIMA SARCINĂ: Povestea dramatică a unei femei

abortion-truckAvortul ucide pe cei vii

Avortul ucide și pe cei vii, nu doar pe cei nenăscuți. Celor vii, însă, nu le ucide trupul ci sufletul și viitorul. Numărul de femei care își regretă avortul e mare, dar pentru presă subiectul acesta pare să fie tabu. E un subiect ignorat și parese lipsit de interes pentru marile cotidiene ale României și ale Occidentului. Continue reading “ULTIMA SARCINĂ: Povestea dramatică a unei femei”

Mandatul chemării

suffering for christ2Mă bucur acum în suferinţele mele pentru voi şi, în trupul meu, împlinesc ce lipseşte suferinţelor lui Hristos pentru trupul Lui, care este Biserica. – Coloseni 1:24

Noi transformăm consacrarea noastră spirituală în chemare, dar, atunci când suntem într-o relaţie bună cu Dumnezeu, El mătură din cale toate aceste lucruri şi ne ţintuieşte, cu o lovitură dureroasă, de ceva la care n-am visat niciodată; atunci, într-o străfulgerare, vedem care este voia Lui şi spunem: „Iată-mă. trimete-mă“. Continue reading “Mandatul chemării”

Bună dimineața, Doamne!

mercyAm învățat că totul este prin har

 Corina Rista, La Hambra-California

În România am avut două operații pe coloana vertebrală. Chiar a doua operație nu a reușit, dar în schimb am rămas cu o cicatrice rigidă în interior care mi-a prins nervul sciatic. Am rămas cu durereri în piciorul drept pe traiectul nervului sciatic și dureri de spate. Suferințele erau tot mai mari, am încerat tot felul de tratamente dar n-au ajutat deloc. Continue reading “Bună dimineața, Doamne!”

Gândul zilei: Toate își au vremea lor

154x212-images-stories-altele-biblia1«Isus tăcea şi nu răspundea nimic.»

Marcu 14:61

Am fost foarte impresionat de această tăcere a Domnului Isus în timpul suferinţei Sale. Tăcerea Sa reprezintă o par­te decisivă din victoria câştigată. Provocările jignitoare ale duşmanului: «… dacă eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, pogoară-Te de pe cruce!» (Matei 27,40) au fost anihilate prin tă­cerea Sa. Triumful Său – «S-a isprăvit!» (loan 19,30) – a strălucit şi mai puternic prin tăcerea Sa şi l-a făcut pe sutaşul roman să exclame în cele din urmă «… Cu adevărat, Acesta a fost Fiul lui Dumnezeu!» (Matei 27,54). Continue reading “Gândul zilei: Toate își au vremea lor”

Mai aproape de Domnul

Isus is the Way«Fii credincios până la moarte şi-ţi voi da cununa vieţii.»

Apocalipsa 2:10

Suferinţele au urmări binecuvântate. Cuvântul lui Dumnezeu ne învaţă: «... în împărăţia lui Dumnezeu tre­buie să intrăm prin multe necazuri» (Fapte 14,22). De ce? Răspuns: «Căci întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă» (2 Cor. 4,17). Continue reading “Mai aproape de Domnul”

Fii un Caleb!

walking-in-the-spirit (1)

Iar pentru că robul Meu Caleb a fost însufleţit de un alt duh şi a urmat în totul calea Mea, îl voi face să intre în ţara în care s-a dus, şi urmaşii lui o vor stăpâni.

Numeri 14:24

Caleb, omul care s-a lăsat însufleţit de un alt duh !

Iată cât de mult face să rămâi in ascultare și să te lași călăuzit de Domnul!
În vremuri de criză și de încercare este foarte important să ne aducem aminte de toate promisiunile lui Dumnezeu. Caleb a făcut acest lucru si n-a uitat că Dumnezeu le-a promis Țara în care curge lapte și miere. Interesant este procentul lor, din doisprezece oameni trimiși ca iscoadă, doar unul are un alt duh de căluzire. Continue reading “Fii un Caleb!”