F.M. DOSTOIEVSKI: 20 de cugetări despre Dumnezeu

Dostoievski

Feodor Mihailovici  DOSTOIEVSKI, la vârsta de 26 de ani, indignat de robia iobagilor, se alătură cercului unui grup de socialişti utopici şi anti-ţarişti. Iar după doi ani este arestat şi condamnat la moarte.

În ajunul Crăciunului lui 1849, tânărul Dostoievski  împreună cu 29 de camarazi este dus înaintea plutonului de execuţie. Era îmbrăcat doar într-un halat mortuar, în timp ce afară era un ger cumplit. La zid, 3o de sicrie aliniate își aşteptau victimile.

Timp de jumătate de oră,  îngheţaţi fizic şi sufleteşte, condamnaţii au asistat la slujba de înmormântare. Primii dintre ei au fost aliniaţi. “Puştile sus”, s-a auzit comanda. Încărcătoarele au păcănit… Și, înainte de a se auzi comanda “Foc!”, un curier gonind pe cal s-a ivit cu un mesaj binevoitor din partea Țarului: “Opriţi!” Ordinul aducea vestea comutării pedepsei cu moartea la patru ani de muncă silnică, urmaţi de alţi şase ani de armată corecţională. Experienţa aceasta de o intensitate inexprimabilă îl va marca pentru tot restul vieţii. Câţiva dintre condamnaţi înnebunesc, alţii se sting curând după aceea, iar Dostoievski se alege  cu  o epilepsie care-l va chinui restul vieţii.

Dar când convoiul sosi în Siberia, două femei din piaţă îi strecoară în buzunar un Nou Testament, printre  paginile căruia Dostoievski găseşte 25 de ruble. Providenţa lui Dumnezeu îl emoţionează mult. Lui Dostoievski, bezna mâhnirii profunde este înlaturată acum de izbucnirea luminii venită prin cunoașterea lui Isus Hristos din Evanghelie. Citeşte şi reciteşte Noul Testament, memorând o bună bucată din el. În Siberia, Dostoievski se regăseşte pe sine în rolul fiului risipitor, aflat și el acum într-o ţară îndepărtată printre cele mai de jos făpturi umane. Astfel el își amintește și vede bunătatea Tatălui pe care L-a părăsit… Acolo trăieşte Dostoievski experienţa convertirii, de la ateism, când se dezice de aroganţa intelectualităţii ruse, renunţă la ideile sale politice şi se dedică din străfundul inimii pentru Cristos.

La capătul celor zece ani lungi   și grei, siberieni, Dostoievski se reîntoarce la viața socială din Rusia,  petersburgheză, cu o credinţă de nezguduit: “Dacă cineva mi-ar dovedi că Cristos Se află în afara adevarului, atunci aş prefera să rămân cu Cristos decât cu adevărul.

Scriitorul american Philip Yancey s-a mirat că în Rusia comunistă, vreme de peste 70 de ani (1917-1991), credința creștină nu s-a pierdut, iar răspunsul l-a uimit și mai mult: Ne-au ars Bibliile și ne-au dărâmat bisericile creștine, dar “ei” n-au știut că ne-au rămas operele literare excepționale ale lui Tolstoi și Dostoievski!

  1. Dacă Dumnezeu nu există, înseamnă că totul este permis şi dacă totul este permis, înseamnă că suntem pierduţi. (Dostoievski)

  2. Omul nu există decât dacă există Dumnezeu şi nemurirea. (Dostoievski)

  3. Nu în forţă, ci în dreptate sălăsluieşte Dumnezeu. (Dostoievski)

  4. Viaţa e duelul lui Dumnezeu cu diavolul, iar câmpul de bătălie sunt eu. (Dostoievski)

  5. Dacă nu există Dumnezeu, atunci eu sunt Dumnezeu. (Dostoievski)

  6. Aveţi credinţă în Dumnezeu şi nu vă îndoiţi niciodată de iertarea Lui. (Dostoievski)

  7. [înaintea morții, către copiii săi] Vă iubesc mult, dar iubirea mea este nimic în comparaţie cu iubirea Lui. Chiar dacă vreodată veţi ajunge disperaţi şi veţi face lucruri urâte ca şi mine, să nu vă pierdeţi niciodată încrederea în Dumnezeu. (Dostoievski)

  8. [înaintea morții, către copiii săi]Umiliţi-vă înaintea Lui ca înaintea unui tată. Imploraţi-I iertarea, şi El se va bucura de pocăinţa voastră tot aşa cum s-a bucurat tatăl de întoarcerea fiului risipitor… (Dostoievski)

  9. Dumnezeu e necesar, de aceea trebuie să existe. (Dostoievski)

  10. Inima oamenilor nu e decât un câmp de bătălie în care se luptă Dumnezeu cu diavolul. (Dostoievski)

  11. A iubi un om înseamnă a-l vedea aşa cum l-a intenţionat Dumnezeu.(Dostoievski)

  12. Trebuie să-i mulţumim lui Dumnezeu! De unde ştim, poate, că ne păstrează pentru un scop anume! (Dostoievski)

  13. Dacă în inima ta sălăşluieşte căinţa, înseamnă că iubeşti cu adevărat. Iar dacă iubeşti, Dumnezeu te va primi la sine… Iubirea plăteşte totul, răscumpără totul. (Dostoievski)

  14. Dacă cineva mi-ar dovedi că Cristos Se află în afara adevarului, atunci aş prefera să rămân cu Cristos decât cu adevărul. (Dostoievski)

  15. Oamenii au fost făcuţi ca să fie fericiţi, şi numai acela care se simte pe deplin fericit este într-adevăr vrednic să-şi spună: “Am îndeplinit porunca lui Dumnezeu pe acest pământ.” Dreptcredincioşii, sfinţii, mucenicii au fost cu toţii fericiţi.(Dostoievski)

  16. Dumnezeu este suferinţa fricii de moarte. Cine va învinge suferinţa şi frica va deveni el însuşi Dumnezeu. (Dostoievski)

  17. Omul nu a făcut până acum nimic altceva decât să-şi inventeze un Dumnezeu, pentru a putea trăi, fără să se sinucidă. (Dostoievski)

  18. Iubeşte animalele: Dumnezeu le-a dat gândire rudimentară şi bucurie netulburată. Nu le deranja bucuria, nu le hărţui, nu le priva de fericirea lor, nu lucra împotriva intenţiei lui Dumnezeu. Omule, nu te mândri cu superioritatea faţă de animale; ele nu au păcat, dar tu, cu măreţia ta, pângăreşti pământul prin existenţa ta şi îţi laşi urmele prostiei după tine – aceasta, e adevarată pentru aproape fiecare dintre noi! (Dostoievski)

  19. Prin ce chinuri groaznice am trecut, cât m-a costat şi cât mă costă încă această sete de a crede, care e cu atât mai puternică în sufletul meu, cu cât se găsesc mai multe argumente potrivnice. Şi cu toate acestea, Dumnezeu îmi trimite uneori momente în care sunt cu desăvârşire liniştit. În aceste momente eu îi iubesc pe alţii şi găsesc că şi alţii mă iubesc pe mine. În asemenea clipe mi-am alcătuit un simbol de credinţă în care totul pentru mine este limpede şi sfânt. Acest simbol este foarte simplu. Iată-l, cred că nu e nimic mai frumos, mai profund, mai simpatic, mai raţional, mai bărbătesc şi mai desăvârşit decât Hristos. Şi nu numai că nu este, ci mi-o spun cu dragoste geloasă, nici nu poate fi. Mai mult: dacă cineva mi-ar dovedi că Hristos este în afară de sfera adevărului, aş prefera să rămân mai bine cu Hristos decât cu adevărul. (Dostoievski)

  20. Iar cine n-are popor, nu are nici Dumnezeu! Să se ştie, aşadar, că toţi aceia care încetează să-şi înţeleagă propriul lor popor şi pierd legătura cu el, negreşit îşi pierd şi credinţa strămoşească, devin sau ateişti, sau nişte indiferenţi. Ăsta e adevărul! Este un fapt confirmat de realitate. (Dostoievski)

——————–

Note și idei

1 – Feodor Mihailovici Dostoievski (1821 Moscow – 1881 Saint Petersburg, Russia). El este unul dintre cei mai importanti scriitori ai lumii, operele sale având o influenta profunda asupra întregii ficțiuni a secolului XX si bucurându‑se si astăzi de aceeasi largă apreciere în rândul cititorilor. Dostoievski La Editura Polirom au aparut până în prezent : Scrieri politice (1999), Nopti albe si alte microromane (2002), Jucatorul si alte microromane (2003), Idiotul (2000, 2007, 2011), Demonii (2003, 2007, 2012), Jurnal de scriitor (2006, 2008), Insemnari din subterana si alte microromane (2007, 2012), Jucatorul (2007, 2011), Crima si pedeapsa (2011), Fratii Karamazov (2011), Adolescentul (2011) si Oameni sarmani (2014).

2 – Dostoievski s-a străduit să demonstreze că adevărul şi libertatea se revelează celui care are viaţă duhovnicească. Pentru el, creştinismul este religia libertăţii şi a iubirii, în care duhul (pnevma din teologia Sfinţilor Părinţi) este o prelungire înspre adâncul fiinţei lăuntrice a sufletului. Sufletul conţine lumini şi umbre, în cele mai adânci unghere ale duhului omului licăresc scântei luminoase sub formă de iubire, speranţă, credinţă. Lumina duhului omului este de natură divin-hristică, iar întunericul absolut este domeniul de manifestare al demonicului. Între cele două extreme nu apare niciodată o fuziune, întrucât contradicţia întreţine o trăire plină de tensiune, de suferinţă şi durere.

3 – Disperarea de tip kierkegaardian, este atenuată de luminile speranței, care se înfrăţeşte cu dragostea şi cu credinţa. Credinţa te poartă prin meandrele dragostei, dar este permanent confruntată de ura celui viclean, este lovită de „culmile disperării“ şi înălţată de nădejdea creştină.

4 – Universul său literar reflectă criza socială si spirituală a Rusiei Țariste din secolul al XIX-lea, închipuind ciocniri polifonice între personaje originale si paradoxale, marcate de un profund psihologism si tragism, aflate într-o permanentă si pasionantă căutare a armoniei sociale si umane.

5 – Dostoievski s-a specializat în analiza stărilor patologice ale minții (nebunia, crima sau suicidul), precum si în explorarea unor procese extreme ca auto-distrugerea, umilirea, dominația tiranică, furia ucigasă. Personajele sale întruchipează conștiințe fracturate, chinuite de povara libertătii spiritului, incertitudinea existentei lui Dumnezeu, nihilism și dominatia răului.

6 – Dostoievski este precursor al unor idei moderne în literatură si filozofie. Se consideră că ar fi părintele existentialismului, în special datorită nuvelei Însemnări din subterană.

Surse: Maxime și cugetări din opera lui Dostoievki despre Dumnezeu

Tipografia Polirom

 Petronela Lorena Chiribuţă : http://www.botosaninecenzurat.ro/20131111-opera-lui-dostoievski-un-dialog-cu-dumnezeu-o-lupta-a-sufletului-sau-zbuciumat-de-boala-si-necazuri.html

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.