REVISTA CHARLIE HEBDO – Un exemplu negativ pentru educația și cultura occidentală

apocalipsa-de-revelion-pe-strazile-londrei-fetele-bete-crita-au-facut-striptease-printre-altele-124066Dacă Dumnezeu nu există, înseamnă că totul este permis… 

Dostoievski

Judecata omului occidental – Grav alterată

Nu trebuie să fii prea smart să constați mutații „genetice” importante în ceea ce privesc conceptele de educație, de morală și de cultură ale omului de tip occidental, ba chiar mai mult, constatând bunăoră că piramida cerințelor bunului simț valabilă secole la rând și pentru multe generații de făuritori de educație și de cultură, ai lumii, a fost răsturnată de-a binelea în ultimele decenii de către forurile decizionale ale lumii occidentale  care au fondat și cristalizat globalizarea societății ei, la  început de  secol și mileniu.

Dacă în trecut esența bunului simț se oglindea în mod natural și firesc  în lumina decalogului lui Dumnezeu, s-a ajuns azi că, prin lentilele de cal confecționate și așezate de forurile globalizării occidentale, omului, în sistemul de „educație”, mulțimea covârșitoare de aplaudaci ai erei imoralității depline  sunt și văd cu totul altfel. Omul de tip nou-democratic, libertin dar nu și  liber, e reprezentat majoritar de acela care-și poate manifesta în mod plenar ofensa liberă și neîngrădită față de tot ceea ce a reprezentat odată (mai ieri, dar și azi) omul educat al secolelor apuse, moral și legitim în baza judecătorului ultim, Instanță Supremă, conștiința liberă  care poate și trebuie să decidă de fiecare dată.

Urmăriți spre edificare, ce legi și ce obiective aveau președințe de state altădată. Să zicem președintele american Jimmy Carter (n.1924), președinte în perioada 1977-1981. Iar în contrast observați și care sunt obiectivele lui Barak Obama (n. 1961, Honolulu), comparativ. Dacă în vremea lui Carter, Biblia și creștinismul, educația și cultura,  aveau un loc de cinste și promotor, în vremea lui Obama stau altfel lucrurile, căsătoriile gay sunt legiferate, gândirea de-a-i cinsti și onora pe astfel de oameni primează, s-a ajuns ca imoralul și mica (foarte mica minoritate) să fie înălțată, iar creștinismul și omul bunului simț – care e dat de-o conștiință vie – să fie operat pe cord și ucis prin sistemul de educație și de globalizare la care s-au înhămat conducătorii de pe  toate treptele occidentale, unde, ca la comandă, se subordonează unui țel care părea voalat, dar asumat tot mai plenar de către UE, de-a reprima libertățile moralei bunului simț.

Dacă în secolele trecute existau și cazuri izolate de homosexualitate, de lesbianism de transgenderism, de avort, de suicid aprobat, s-a ajuns să se legifereze ca normal, anormalul, iubirea normală dintre oameni s-a denaturat îngăduindu-se aberațiile sexuale ca urmare a degradării tot mai accentuate a gândirii și comportamentului uman. Asta, într-un cuvânt, se datorează depravării și desfrâului îmbrățișat de societatea occidentală promovat cu asiduitate de artă și cultură, iar mai apoi și prin educația  dispusă a se face  prin școli copiilor și tinerilor, în învățământul de stat și privat.

Dacă pentru mulți oameni un pahar de vin sau de alcool este inofensiv (poate și benefic), cu timpul, pentru o mare masă de oameni această îndeletnicire a devenit o mare pacoste care a condus ca un procent mare de oameni să devină alcoolici. Iar rezultatele deplorabile se văd tot mai des și prin spectacolele de prost gust date  pe străzile Londrei, de femeile “normale” ale societății occidentale, care, anesteziate de alcool și lipsă de decență, trăiesc fără pudoare și discernământ.

Dar la fel se întâmplă consumând din dozele de trivialitate  de tip occidental (de lipsă de pudoare, de necuviință, de nerușinare; de fapte, de atitudini, de vorbe triviale; de vulgaritate, de obscenitate).

Cercetați și vedeți ponderea redusă de trivialitate în operele marilor scriitori din secolele trecute când ponderea și obiectivele erau altele. Întotdeauna societatea își avea uscăturile ei, demne de înfierat. În Cei trei mușchetari, o carte de căpătâi pentru adolescenți și tineri, unde găsești și experimentezi deprinderea ideii de curaj și de loialitate, acolo, la polul opus, se află comportamentul duplicitar și mârșav al impetuoasei Milady de Winter, o femeie ușoară și lipsită de moralitate și bun simț.

Cum poţi să zici: “Nu m-am spurcat şi nu m-am dus după Baali”? Priveşte-ţi urma paşilor în vale şi vezi ce ai făcut, dromader iute la mers şi care baţi drumurile şi le încrucişezi! (Ieremia 2: 23)

Dozele mici de trvialitate, scenele obscene, caricaturile triviale, mângâierile „nevinovate” și nepermise, de altădată, au crescut treptat, iar omul occidental de acum a devenit nerușinat și dependent față de orice trivialitate. De-aceea Occidentul își pretinde doza zilnică, mărită, de care are „nevoie” pentru a se simți bine, își dorește libertinismul cu orice preț, de aceea și grija sa expresă de-a-și scoate legi și sisteme sociale și de educație permisive – din care Dumnezeu, creștinismul, moralitatea, bunul simț, conștiința liberă, lipsesc!

Țările occidentale, toate ca una, se aliniază gândirii triviale. Comunismul, ca și acum Putin, au folosit dictatura și minciuna pentru atingerea intereselor personale și de grup. Dar, în schimb, în comunism, trivialitatea nu era ridicată la loc de cinste cum a ridicat-o occidentul, în detrimentul moralității și bunului simț.

Dacă însă cineva neoccidental dar mai cu vază  are  o altă opinie, mai morală, precum aceasta:

  • Premierul malaezian, Najib Abdul Razak, consideră “necesară restricţionarea libertăţii de exprimare”, mai ales în ceea ce priveşte credinţa şi religia. În ceea ce priveşte atacul contra publicaţiei franceze Charlie Hebdo, “guvernul malaezian condamnă acest act”, însă, “aceasta nu înseamnă că este de acord cu provocările îndreptate în direcţia alimentării urii religioase”, se arată într-un comunicat al guvernului de la Kuala Lumpur, dat publicităţii vineri, informează agenţia de presă Tass, citată de Agerpres. Potrivit lui Razak, autorităţile “vor acţiona fără tăgadă la adresa celor care alimentează conflictele pe temei religios”. (http://jurnalul.ro/stiri/externe/atacul-terorist-de-la-charlie-hebdo-premierul-malaezian-face-o-declaratie-socanta-683639.html)

imediat vocea occidentului face trimitere  la “ce să te aștepți la Țările din lumea a III-a?” Dar nu e deloc așa, deplasat de la adevăr și de la o conviețuire normală și pașnică  este în primul rând Occidentul. Știți care e filozofia sa? Starea de sănătate și normalitate o dă majoritatea, votul, dorința mulțimii, dar nu e așa, căci adevărul și obiectivitatea nu se subordonează nimănui, acestea rămân independente și etalon… iar când te uiți cu băgare de seamă știi unde să le găsești!

Ora exactă este dată de Dumnezeu, cel care L-a creat pe om. Dumnezeu urmărește viața și istoria omului, el fiind  culmea creației Sale.

Creşteţi, înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul. [Dar] voi cere înapoi viaţa omului din mâna omului, din mâna oricărui om, care este fratele lui. Dacă varsă cineva sângele omului, şi sângele lui să fie vărsat de om; căci Dumnezeu a făcut pe om după chipul Lui.” (Geneza 9:1; 5-6)

…despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic” (Ioan 15: 5)

S-au fălit că sunt înţelepţi, şi au înnebunit.(Roamni 1:22)

Însă Dumnezeu ne-a transmis prin Biblie să știm voia Lui și ce trebuie să facem pentru a putea trăi în armonie cu ceilalți oameni și în supunere față de El.

Dar Dumnezeu a dat înțelepciune oamenilor care L-au glorificat să poată să spună și altora unde-i boala societății pentru tratament și însănătoșire.

Dacă Dumnezeu nu există, înseamnă că totul este permis şi dacă totul este permis, înseamnă că suntem pierduţi.” (Dostoievski)

Francezii se vor trezi doar atunci cînd Notre Dame va deveni moschee” (Emil Cioran)

Somnul rațiunii naște monștri.” (Francisco Goya)

Puţinătatea spiritului naşte monştri.” (Petru Creţia)

Sunt convins că oamenii grei și competenți ai culturii române  – Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu, Andrei Marga, Vavila Popovici – pot să facă o mai  bună radiografie a omului și societății occidentale, formulând concluzii și direcții demne de luat în seamă.

 *

Câţi francezi susţin publicarea de caricaturi cu Mahomed?

*

Știți ce cărți  caută adolescenții? 

Care sunt prefernțele lor: fantasy, groază, vampiri, dragoste, SF / distopie + aventuri, școală

* * *

BULETIN SĂPTĂMÂNAL AFR– 20 Ianuarie 2015 –   Aberațiile la zi! (Legi, articole, rapoarte, proiecte, statistici, cazuri de atrocități abominabile, luări de poziție)

  • Homosexualitate – apariţie editorială în română: Salutăm apariţia unei cărţi excepţionale în limba română, scrisă de autori români, care expune adevărurile privind homosexualitatea, adevăruri pe care media nu le menţionează. O recenzie poate fi citită aici: O carte năucitoare: „Fața nevăzută a homosexualității” (Ed. Christiana, 2014) – CULTURA VIEȚII (detalii)
  • Macedonia interzice căsătoriile homosexuale: Parlamentul Macedoniei a interzis căsătoriile între persoane de acelaşi sex. (detalii)
  • Austria şi adopţiile homosexuale: Săptămâna trecută Curtea Supremă a Austriei a validat “dreptul” cuplurilor homosexuale de a adopta copii: (detalii)
  • Parlamentul Europei şi “drepturile sexuale”: Pe 20 ianuarie o comisie a Parlamentului European va vota Raportul Tarabella, alcătuit de un europarlamentar belgian. Raportul priveşte egalitatea între bărbaţi şi femei şi cere recunoaşterea unui drept la avort pentru femei ca mijloc de dobândire a egalităţii între bărbaţi şi femei. Textul Raportului poate fi citit aici, iar “drepturile reproductive şi sexuale” sunt menţionate în paragraful 14: (detalii)
  • Atrocităţi anticreştine: Recomandăm câteva articole despre atrocităţile anticreştine comise de Boko Haram în Nigeria. Unul din New Yorker (aici) şi unul din The Atlantic, unde aflaţi şi un Raport a lui Amnesty Internaţional pe acelaşi subiect: (detalii)
  • Illinois împotriva pornografiei: Statul Illinois a adoptat o lege foarte drastică împotriva persoanelor care postează online pozele nude ale altor persoane. Legea a fost adoptată pentru a stinge un trend la modă – bărbaţi geloşi abandonaţi de prietenele lor care se răzbună pe ele postând online pozele lor nude: (detalii)
  • Newsweek – blasfemie împotriva creştinilor: Revista americană Newsweek a început anul cu blasfemie la adresa creştinilor. A publicat un articol lung pe 2 ianuarie în care atacă creştinii folosind tot felul de expresii peiorative la adresa lor. Articolul poate fi citit aici: (detalii)
  • Creştinii răspund atacurilor lui Newsweek: Un teolog creştin american, Robert Gagnon, a răspuns provocărilor lui Newsweek într-un articol foarte interesat şi bine documentat publicat săptămâna trecută în First Things. Versiunea abreviată poate fi citită aici, iar articolul întreg aici: (detalii)
  • Canada – biruinţa creştinilor: Universitatea creştină Trinity din Canada a fost atacată de homosexuali pentru că respinge homosexualitatea. Homosexualii au demarat o acţiune împotriva Universităţii să-i suspende acreditarea. Votul preliminar a fost împotriva Universităţii, dar votul final a fost pentru menţinerea acreditării: (detalii)
  • Demografie şi geriatrie: Populaţia planetei îmbătrâneşte. În medie, toţi trăim mai mult ca părinţii noştri, dar avem aceleaşi probleme de sănătate la bătrâneţe. Articolul alăturat explică fenomenul şi compară problemele de bătrâneţe în lumea dezvoltată cu cele din lumea în dezvoltare. Şi pe cele din lumea contemporană cu cele din antichitate. Un amănunt interesant. Se presupune că vârsta media în Imperiul Roman era de 24 de ani: (detalii)
  • Texasul nu se joacă de-a căsătoria: La începutul anului Texasul a lansat un proiect de lege care interzice funcţionarilor statului să emită licenţe de căsătorie homosexualilor. Cei care nu vor respecta legea nu vor mai primi salar. Texasul se pregăteşte pentru eventualitatea în care Tribunalul Suprem legalizează căsătoriile homosexuale: (detalii)
  • Europa – biserici de vânzare: Wall Street Journal a publicat săptămâna trecută un articol îngrijorător – bisericile occidentale se golesc si se vând. Se preconizează că în următorii 10 ani două treimi din bisericile catolice din Olanda se vor vinde:  (detalii)
  • Suedia – educaţia acasă: Suedia persecută părinţii care încearcă să îşi educe copiii acasă. Suedia şi Germania sunt campionii mondiali la persecuţia creştinilor care îşi educă copiii acasă. Ultimul incident din Suedia îl puteţi citi aici: (detalii)
  • SUA – educaţia acasă: În contrast, în SUA numărul copiilor care sunt educaţi acasă e în creştere. A ajuns la 1.8 milioane în 2013, dar numărul lor e cu mult mai mare. Multe state americane nu cer părinţilor să declare numărul copiilor care sunt educaţi acasă, inclusiv Texas. În total numărul acestora ar fi cu mult mai mare şi creşte cu aproximativ 100.000 de copii pe an. Recomandăm un articol din New York Times asupra subiectului: (detalii)
  • Missisippi iubeşte Biblia: Statul american Missisippi a lansat un proiect de lege pentru a declara Biblia cartea oficială a statului: (detalii)
  • Irlanda şi căsătoriile homosexuale: În mai Irlanda va avea loc un referendum naţional privind legalizarea căsătoriilor homosexuale. Ultimele noutăţi pot fi citite aici: (detalii)
  • Olanda ucide pe cei bolnavi mintal: Doar în ultimii ani numărul persoanelor suferinde de boli mintale în Olanda care au fost eutanasiate a crescut de trei ori: (detalii)
  • Controlul populaţiei -America sterilizează femeile din India: Administraţia Obama finanţează sterilizarea femeilor în India: (detalii)
  • Albert Mohler vorbeşte: Albert Mohler este unul dintre cei mai incisivi intelectuali contemporani creştini ai Americii. Recent a dat câteva interviuri privind situaţia precară a valorilor în America şi indiferenţa creştinilor faţă de lucrurile rele care se petrec în jurul lor. O stenogramă a interviurilor lui poate fi citită aici: (detalii)
  • Cum fac lesbienele sex? Indolenţa secularismului a ajuns la culme. În Marea Britanie inspectorii şcolari au mers în şcolile creştine şi au întrebat şcolarii de 10 ani cum fac lesbienele sex? Scopul întrebării a fost să afle dacă şcolile creştine fac educaţie sexuală cu elevii lor. Cu totul şocant şi bizar: (detalii)
  • California depravată: California a adoptat o lege la începutul anului care are trei spaţii în certificatul de naştere al copiilor, în caz că un copil are trei părinţii – a se citi: doi homosexuali şi un donator de spermă: (detalii)
  • Florida – ateii câştigă: O şcoală din Florida a interzis Bibliile la şcoală sub presiunea ateilor. Ateii au câştigat un caz care le dă dreptul să distribuie materialele lor în şcoli atâta timp cât creştinilor li se dă voie să dea Biblii. Şcoala a decis să nu permită nici creştinilor nici ateilor să-şi difuzeze materialele: (detalii)
  • China şi jocurile de noroc: Las Vegas nu mai este capitala mondială a jocurilor de noroc şi a cazinourilor. Macao este. O fostă colonie portugheză până în 1999, China permite oraşului Macao anumite “plăceri” occidentale, printre ele şi jocurile de noroc. Industria cazinourilor din Macao este gigantică în comparaţie cu cazinourile din Las Vegas. The New Yorker a publicat săptămâna trecută un articol foarte lung şi informativ privind subiectul:(detalii)
  • Incest: Depravaţii secularişti cer dezincriminalizarea incestului. Recent revista depravată americană Jezebel a publicat un interviu cu o fata de 19 ani care trăieşte cu tatăl ei. Atenţionare: interviul e şocant şi greţos: (detalii)
  • Uganda proviaţă: Creştinii Ugandezi se raliază pentru viaţă:(detalii)
  • Detroit – pastor lipsit de minte: Un pastor evanghelic din Detroit a dat statul Michigan în judecată pentru că nu îi permite să căsătorească homosexualii. Este un om lipsit deminte: (detalii)
  • Veşti bune: În 2014 veştile nu au fost bune dar, un comentator creştin ne aminteşte că există şi veşti bune: trăim mai mult, crima este în scădere, avortul scade, sărăcia e mai puţină, etc. Acestea sunt lucruri bune pentru care trebuie să-i mulţumim lui Dumnezeu: (detalii)
  • Belgia – eutanasie: Dacă vreţi să aflaţi ororile industriei eutanasiei în Belgia, sunteţi invitaţi să citiţi stenograma unui interviu acordat unui post de radio american de un medic belgian. Vi se va încreţi pielea: (detalii)
  • Hollywood şi surogatul: Articolul alăturat descrie un trend decadent la actriţele americane – în haită, cumpără material genetic (spermă) de la acelaşi bărbat pentru a avea copii care seamănă între ei: (detalii)
  • Istorie – implicarea bărbaţilor în creşterea copiilor: Iată că feministele sunt dovedite mincinoase. Spun că de-a lungul istoriei bărbaţii nu au fost implicaţi în creşterea copiilor lor şi că femeile erau singurele responsabile pentru creşterea lor. Un studiu recent publicat în Marea Britanie descrie implicarea masivă a bărbaţilor în creşterea copiilor lor în Secolul XIX: (detalii)
  • China – piaţa ovulelor: Recomandăm un articol despre piaţa cumpărării şi vânzării de ovule în China pentru surogat şi export: (detalii)
  • Medicina şi societatea robotizată: Pe 9 Ianuarie New York Times Magazine a publicat un articol despre robotizarea medicinei. Robotizarea societăţii va afecta şi medicina, unii dintre roboţi luând locul asistentelor medicale: (detalii)
  • Medicina şi mortalitatea: Ne este hărăzit fiecăruia dintre noi să murim. Anul trecut un medic din New York a publicat o carte interesantă despre mortalitate, abilitatea tehnologiei de a prelungi viaţa şi aspectele etice ale prelungirii vieţii. Argumentele lui sunt interesante, chiar dacă nu toate cu merit. Între altele, cu toate că nu e împotriva eutanasiei, denunţă cu asprime practicile eutanasiei contemporane din Belgia, Olanda şi Oregon. Recomandăm o recenzie: (detalii)
  • America – educaţia creştină sub asediu: Articolul alăturat descrie o mulţime de incidente recente din America unde homosexualii au dat în judecată şcoli şi universităţi creştine din cauza poziţiilor lor antihomosexualee: (detalii)
  • Jocurile olimpice şi nediscriminarea: Comitetul Olimpic Internaţional a adoptat noi regulamente la ultima întrunire, printre ele una privind nediscriminarea pe bază de orientare sexualăă: (detalii)
  • Marea Britanie şi persecuţia creştinilor: În Marea Britanie sunt câteva sute de misionari creştini străini. Gurile rele prevestesc că autorităţile britanice nu le vor reînnoi viza: (detalii)
  • Transgenderism sfaturi parentale: Ce trebuie să facă un părinte dacă/când fiul îi spune că se simte fată ori fica că se simte băiat? Oricât de bizară ni s-ar părea această întrebare, ea este o realitate care se aude tot mai des chiar şi în familiile creştine. Articolul alăturat conţine sfaturi pentru astfel de părinţi. Este scris de un bărbat adult care în pruncie se considera fată: (detalii)
  • Bărbaţii din trecut şi cei de azi: Bărbaţii de azi sunt extrem de imaturi în comparaţie cu părinţii ori bunicii lor. Subiectele cele mai frecvente la bărbaţii de azi sunt axate pe sex, sexualitate, identitatea sexuală, beţiile şi isprăvile sexuale. Subiectele cele mai frecvente ale părinţilor lor erau cum să fii un bărbat responsabil, familist şi tată pentru copii. În ani recenţi bărbaţi americani au constituit o mişcare de mentorare a tinerilor bărbaţi studenţi pentru a le da o noţiune clară de ce înseamnă a fi bărbat: (detalii)
  • Homosexuali bolnavi: Numărul homosexualilor infectaţi cu boli venerice este în creştere în toată lumea: (detalii)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.