Carmen Pușcaș – ÎNNOIREA MINȚII

Dumnezeu a creat mintea umană atât de perfect și atât de complex, încât oamenii de știință, n-au reușit să înțeleagă până în zilele noastre, mai mult de 8% din tot ce este și ce poate face creierul uman și mintea, care de fapt este sistemul nostru de gândire. Pentru ca omul căzut în păcat să revină la ceea ce a intenționat Dumnezeu să fie, are nevoie să se întoarcă la Dumnezeu, să dorească ca Isus să fie Domnul vieții sale, să-și ceară iertare pentru păcatele comise și să fie născut din nou prin Duhul Sfânt. (Puteți citi mai multe aici: Mântuirea)

Promisiunile Bibliei, sunt valabile și funcționale în viața celor care sunt copiii Lui Dumnezeu, înfiați prin jertfa Lui Isus Cristos și care trăiesc în ascultare de Dumnezeu.

Acest articol dorește să arate ce spune Scriptura și ceea ce a descoperit știința în ce privește creierul uman și activitatea cerebrală. Nu este un tratat de știință, dar ascultând prelegerile neurologului creștin Dr. Caroline Leaf, care a studiat creierul, gândirea și implicațiile ei, pe parcursul a trei decenii, cred că este important ca aceste informații să ajungă la cât mai mulți creștini, interpretate și într-un limbaj mai accesibil.

Continue reading “Carmen Pușcaș – ÎNNOIREA MINȚII”

Meditația corectă

În religiile oculte din Est, meditația înseamnă să-ți golești mintea. Însă meditația biblică înseamnă tocmai opusul: înseamnă să-ți umpli mintea cu adevărul lui Dumnezeu.

Tu îl vei ține în desăvârșită pace, pe cel a cărui minte este fixată asupra Ta, pentru că el se încrede în Tine. (Isaia 26:3, Traducere  Fidela) Continue reading “Meditația corectă”

ANDREI PLEȘU: Dar ceva îmi spune că limbajul de lemn și gîndirea gata-făcută nu sînt pe placul lui Dumnezeu

I_barbu_0

Tot despre „poticniri“ şi libertate

Cuvîntul „ispită“ a ajuns să nu aibă decît o conotație negativă. Ispita nu e, pur și simplu, unul dintre cele două apeluri (egale ca intensitate) ale unei alternative. E apelul necurat, înșelător, distructiv. E partea de întuneric, componenta de „capcană“ a alternativei. Mă întreb adesea de ce nu se străduiește și binele să fie „ispititor“, de ce „ispititorul“ prin excelență e numai „vrăjmașul“. Mi se răspunde că, într-un asemenea caz, „meritul“ opțiunii ar apărea diminuat. E ușor să alegi binele, cînd „design“-ul lui e seducător. Binele e, prin definiție, discret: nu vrea „să‑ți ia mințile“, să te îngenuncheze prin evidența calității sale. Înțeleg. Dar atunci „libertatea“ mea e șchioapă: am dinainte o pîine gustoasă, dar comună, „pîinea cea de toate zilele“ și, pe celălalt taler, un mirobolant tort de cofetărie pariziană. Sigur, pot avea „modestia“ să aleg pîinea (cu condiția, ar spune maximaliștii, ca doar „modestia“ să‑mi dicteze alegerea și nu vreo pasiune a mea – vinovată – pentru pîine. Adică să aleg fără plăcere, fără să fiu „ispitit“. După modelul kantian: numai ce faci din datorie e legitim moralmente; cum intervine „plăcerea“, meritul actului se evaporează…). Continue reading “ANDREI PLEȘU: Dar ceva îmi spune că limbajul de lemn și gîndirea gata-făcută nu sînt pe placul lui Dumnezeu”

Păzeşte-ţi inima!

Inima.Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii.

Proverbe, 4.23

Ai grijă de inimă!

Mădălina CHIȚU, în Gândul.ro, are un articol interesant și folositor, sub titlul: Bolile de inimă, principala cauză de deces în lume“,  în care găsim și principalele cauze ale bolii de inimă.

Dar, în ce mă privește, aș dori  să cunoaștem mai mult despre inima de care vorbește Dumnezeu în  Scriptură.

INIMA  de carne, din punct de vedere anatomic Continue reading “Păzeşte-ţi inima!”