Ajutor pentru cei cu incertitudini, de tipul lui Vasile Tomoiagă

TraCredintaSuficiența – o problemă vitală

Sațietatea e o stare de cumpătare, de dreptate și de evlavie, la care este chemat să adere creștinul. Normalitatea în creștinism este cumpătarea, echilibrul, sațietatea, a te mulțumi cu strictul necesar pentru trup, pe de o parte. Dar, cu totul altfel stau lucrurile în domeniul spiritual, unde trebuie să avem vasul nostru plin până la refuz, pentru a da înafară râuri de apă vie de care trebuie să fim umpluți. Și, într-un fel, nici nu mai este loc pentru alte surse sau resurse.

Suficiența –  este, de asemenea, o stare care trebuie să ne cumpănească viața de creștini; se impune creștinului să fie vigilent, el trebuie să fie ghidat de Duhul și de Cuvântul Sfânt al Bibliei. Continue reading “Ajutor pentru cei cu incertitudini, de tipul lui Vasile Tomoiagă”

Înțelegeți voi ce v’am făcut Eu?

Rastignirea .

Patimile lui Isus

.

Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea.

(Ioan, 13.7)

Omul e predispus a crede mult mai ușor neadevărul, reclama, și nu realitatea propriu-zisă. Dacă tot auzi despre un lucru sau altul, ajungi până la urmă de crezi și tu. De pildă, pentru români, pare ca adevărată ideea că Eminescu nu a fost înțeles de Veronica Micle, marea lui iubire, care,  fire poetică, dar pragmatică, l-a ales pe profesorul universitar Ștefan Micle, ca soț, iar pe Eminescu l-a tratat în mod superficial. Însă oamenii nu țin seama de faptul că ea se mărită cu Micle pe când nu  împlinise  încă 15 ani (și împreună vor avea două fiice), iar pe Eminescu îl cunoaște mult mai târziu,  la Viena, în 1872, pe când avea 22 de ani. Ceea ce înseamnă că  nu putea să fie cu Eminescu,  în mod normal, decât după ce Veronica Micle rămâne văduvă în 1879.

ÎNSĂ, SĂPTĂMÂNA MARE,  ultima dinainte de patima Sa, ne edifică și mai mult că Isus Hristos i-a iubit pe ai Săi până la capăt. Continue reading “Înțelegeți voi ce v’am făcut Eu?”

NEDREPTĂŢIREA LUI IUDA

IudaVânzătorul1. Perfecţiunea planului divin

Trăim cu convingerea că suntem aproape de Mântuitor, întrucât îi deplângem suferinţele îndurate şi întrucât îi condamnăm cu toată severitatea pe toţi aceia care, într-un fel sau altul, L-au supus la chinuri: preoţii Ana şi Caiafa, Iuda Iscarioteanul, procuratorul Ponţiu Pilat, Baraba, gloata îmbătată de ură fanatică, soldaţii care L-au batjocorit şi apoi şi-au împărţit hainele Lui.

Fireşte că sfera resentimentelor se lărgeşte nemăsurat de mult, atunci când în ea includem pe toţi persecutorii lui Iisus, în această categorie intrând atât fundamentaliştii iudaici, cât şi cea mai mare parte a poporului evreu, lesne de manevrat de către marii preoţi şi uneltele lor. După unii este de la sine înţeles că osânda noastră creştinească trebuie să fie aprigă şi definitivă, cam aşa ca cea a cruciaţilor, doar astfel ea putându-se constitui într-un apreciat indicator al fermităţii credinţei… Continue reading “NEDREPTĂŢIREA LUI IUDA”