Niculiță MOLDOVEANU – Interviu-Mărturie din 2002 (La vârsta de 80 de ani)

Nicolae Moldoveanu…Sfântul Apostol Pavel spune în Epistola către Efeseni începând cu cap. 5 „Urmaţi pilda lui Dumnezeu ca nişte copii preaiubiţi.” Şi acum, să urmez pilda lui Dumnezeu: „La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi apoi pămîntul.” Urmând pilda lui Dumnezeu, să facem întâi cerurile – partea spirituală, şi apoi partea fizică.

Eu m-am întors la Domnul Isus Hristos la vârsta de 16 ani. Am învăţat muzica în armată de la vârsta de 12 ani şi jumătate. Deci am fost profesionist. Dar a venit războiul, eram în armată şi deci m-am întors la Domnul la vârsta de 16 ani şi prin darul pe care l-am primit din partea Domnului, deşi am învăţat muzica începând de la zero, atât cât se poate învăţa, am compus cântări, am compus câte ceva. Continue reading “Niculiță MOLDOVEANU – Interviu-Mărturie din 2002 (La vârsta de 80 de ani)”

Dan Bercian: Interviu cu un Călugăr Ortodox care a devenit ”SECTANT”

220px-2_priests_checking_merchandiseVenim în lume fără voia noastră și fără să știm care ne este rolul (rostul), pentru ce am venit în lumea aceasta!

Ne uităm în jur, începem să-i copiem pe ceilalți, credem că știm tot mai mult și totuși, în finalul vieții, suntem triști și avem sentimentul ascuns căci ceva ne-a scăpat. Ne agățăm disperați de viață căutând să mai pridem ceva din sensul ei. Pentru unii dintre noi, însă, se întâmplă ceva deosebit. Undeva pe traseul vieții noastre strălucește o lumină. Și pe drum apare un personaj dintr-altă lume: Iisus Cristos. Din acel moment totul se schimbă. Percepția asupra lucrurilor din jur, concepte despre viață și oameni, despre bine și rău. Este momentul adevărului. Continue reading “Dan Bercian: Interviu cu un Călugăr Ortodox care a devenit ”SECTANT””

Regizorul Cristi Puiu: „Dacă afli după moarte că Dumnezeu există?“

Cristi-Puiu-la-Cannes-2016-1024x679În interviul moderat de jurnalistul Florin Ghioca, Cristi Puiu a vorbit despre cât de dificil a fost lucrul de pe platoul filmului „Sieranevada“, dar şi despre moarte, Dumnezeu şi cât de dezamăgit a fost de guvernarea dintre 1996 şi 2000 a Convenţiei Democrate, pe care-o numeşte „dezamăgirea vieţii sale“. Totodată, discuţia s-a concentrat în jurul filmului românesc şi al neputinţelor acestuia, dar şi asupra „nominalizărilor inutile“ ale României la Oscar. Continue reading “Regizorul Cristi Puiu: „Dacă afli după moarte că Dumnezeu există?“”

Matematicianul Florian Colceag: „Pot demonstra că Dumnezeu există și acționează”

colceag

Eu sunt ţăran. Bunica mea era ţărancă. De la ea am învăţat o grămadă de lucruri. Am ajuns să cunosc o cultură care are rădăcini neolitice, cu un bun-simţ şi o înţelepciune absolut incredibile. Acest bun-simţ şi aceasta înţelepciune sunt diamantele pe care noi ar trebui să le folosim în continuare pentru că subculturile care au apărut sunt dăunătoare. Ne pierdem bunul-simţ specific în cultură veche.” (Florin COLCEAG)

Vă invităm să citiți un interviu cu domnul Florin Colceag, matematician și antrenor de genii în România. Deși interviul e realizat în 2013, sunt sigur că vă va fi de folos: Continue reading “Matematicianul Florian Colceag: „Pot demonstra că Dumnezeu există și acționează””

Pastorul Cristian IONESCU: „Ferească Dumnezeu să nu le dea copiii! Nu jucăm x şi o cu Norvegia”

Cristian Ionescu

Pastorul Bisericii Penticostale Române Elim din Chicago, Cristian Ionescu, „creierul” protestelor  din cazul Bodnariu | FOTO Facebook/Cristian Ionescu

Interviu de excepție cu pastorul Cristian Ionescu

by Dani Dancea

Cazul familiei Bodnariu, rămasă fără copii în Norvegia, a declanşat un val de proteste fără precedent în întreaga lume. Acţiunile au fost extrem de bine organizate din SUA, iar unul dintre principalii organizatori ai evenimentelor a fost pastorul penticostal Cristian Ionescu. Continue reading “Pastorul Cristian IONESCU: „Ferească Dumnezeu să nu le dea copiii! Nu jucăm x şi o cu Norvegia””

Putere nelimitată – botezul și umplerea cu Duhul Sfânt, de D. L. Moody

cc4a9f3ac2c3e8823337851f45b5fca3Extrase dintr-un interviu cu D. L Moody, despre întoarcerea sa la Domnul și experiența botezului cu Duhul Sfânt. De notat faptul că timpul evenimentelor relatate este situat undeva în jurul anului 1870, după trezirea de la mijlocul secolului XIX din America și cu aproximativ 30 de ani înainte de mișcările de trezire de la începutul secolului XX.

Personal, consider experiența lui Moody drept una dintre cele mai clare relatări ale lucrării Duhului Sfânt în vremea noastră. El nu doar pecetluiește pe cel născut din nou, ci și îl umple, împuternicindu-l pentru lucrările pe care le-a rânduit. Continue reading “Putere nelimitată – botezul și umplerea cu Duhul Sfânt, de D. L. Moody”

VIOREL IUGA: “Creştinul, indiferent unde se află, trebuie să facă ce i-a încredinţat Cristos”

Viorel Iugaby Zaharia Bonte

Interviu cu pastorul Viorel IUGA, președintele Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din Romȃnia

De la oaspeți așteptǎm, ori daruri bune, ori vești noi, ori ajutor, ȋntǎriri. Dumneavoastrǎ, frate pǎstor Viorel Iuga ați devenit cunoscut și ȋndrǎgit de frații romȃni pribegi, de toate confesiunile evanghelice, cu prilejul vizitelor și misiunilor din anii trecuți printre noi, aici ȋn Belgia. Bine ați revenit la noi, la frații romȃni, creștini luptǎtori din inima Europei. Continue reading “VIOREL IUGA: “Creştinul, indiferent unde se află, trebuie să facă ce i-a încredinţat Cristos””

Interviu cu Pit Popovici

pit-popoviciInterviul s-a făcut pe când Pit Popovici avea 86 de ani… dar acum a ajuns la o umblare de 85 de ani cu Domnul său!

Ioan Ciobota, reporter:
Pastorul Pitt Popovici, invitatul emisiunii Vieți transformate, este una dintre vocile cele mai respectate, iubite si cunoscute de românii neoprotestanți de pe întreg mapamondul.

S-a născut in 1918 în Statele Unite, din părinti români emigrați acolo, dar în 1921 a revenit în țară, împreună cu întreaga familie. Continue reading “Interviu cu Pit Popovici”

“Impunerea ‘căsătoriei’ între persoanele de acelaşi sex este un atac la democraţia din America”

016046104_30300Interviu cu dr. Petre Costea – presedinte al Aliantei Familiilor din Romania

Interviu realizat de Bogdan Stanciu pentru ActiveNews.ro si CulturaVietii.ro

Am stat de vorba despre situatia familiei si a libertatii religioase in SUA, cu dr. Petre Costea, american de nationalitate romana, avocat in Houston (Texas) si presedinte al Aliantei Familiilor din Romania. Continue reading ““Impunerea ‘căsătoriei’ între persoanele de acelaşi sex este un atac la democraţia din America””

Fiicele lui Ieftae – Jephtah’s Daughters, Innocent casualities in the war for family “equality” (Partea 2)

51mpAooPdNL._SX331_BO1,204,203,200_Luna trecută am publicat o recenzie a monumentalei cărți a lui Robert Oscar Lopez si Rivka Edelman

Jephtah’s Daughters, Innocent casualities in the war for family “equality”  – “Fiicele lui Ieftae, victimele inocente ale razboiului pentru egalitate intre familii”

In cele 484 de pagini ale ei, cartea descrie impactul negativ pe care relatiile homosexuale ale părintilor le au asupra copiilor lor. Continuam subiectul cu un interviu dat de autor în mai anul acesta publicatiei The Stream.

Versiunea românească e abreviată dar cea în engleză poate fi citită integral aici: https://stream.org/reckless-joyride-gay-parenting-part-iv-interview-robert-oscar-lopez/. Interviul a fost realizat de Anika Smith, iar titlul interviului e The Reckless Joyride of Gay Parentig: Part IV of Our Interview with Robert Oscar Lopez. Continue reading “Fiicele lui Ieftae – Jephtah’s Daughters, Innocent casualities in the war for family “equality” (Partea 2)”