Cât îmi iei pentru o evanghelizare?

finanteby Laurentiu Balcan

Am evitat să abordez subiectul acesta până acum deși, trebuie să recunosc, mă gândesc la el de mai bine de un an. Deși unii vor spune că astfel de subiecte nu trebuie discutate în public, că râde lumea de noi – adică ne pierdem aura sfințeniei închipuite și știrbim imaginea de neprihăniți pe care își închipuie unii că o avem (cred, totuși, că avem o părere prea bună despre noi) – și că mărturia Evangheliei are de suferit, personal cred că nu putem trece sub tăcere un astfel de subiect. Sunt slujitori la ora actuala care percept tarife pentru serviciile pe care le oferă.

Să clarificăm încă de la început un aspect important. Cred că este biblic să ne susținem financiar slujitorii. Continue reading “Cât îmi iei pentru o evanghelizare?”

„Eşti frumoasă de tot, iubito…”

Jeremiah 31.3Te iubesc cu o iubire veşnică.” – Ieremia 31:3

Uneori, Domnul Isus Christos dezvăluie bisericii gândurile Sale iubitoare. 

R. Erskine spunea: „El nu crede că este destul să vorbească în spatele ei, aşa că vorbeşte în prezenţa ei. El spune: „eşti frumoasă de tot, iubito” (Cânt. 4:7).

Este adevărat că aceasta nu este metoda Lui obişnuită. El este un iubit înţelept şi ştie când să păstreze iubirea în intimitate şi când s-o dezvăluie, dar sunt ocazii în care nu face nici o taină din ea – ocazii în care pune sufletul poporului Său mai presus de orice. Continue reading “„Eşti frumoasă de tot, iubito…””

Când inima e predata în întregime Domnului

ruth_and_naomi021

Orpa a sărutat pe soacră-sa şi a plecat, dar Rut s-a ţinut de ea.

Rut 1:14

Şi Orpa şi Rut o iubeau pe Naomi De aceea au hotărât să se întoarcă cu ea în ţinutul lui Iuda. Dar a venit ceasul încercării. Naomi le-a prezentat toate încercările care le aşteptau. Dacă voiau confort şi bunăstare, le-a încurajat să se întoarcă la prietenii lor moabiţi. La început, amândouă au declarat că vor locui cu poporul Domnului, dar, după ce s-a gândit mai bine, Orpa a părăsit-o pe soacră şi pe Dumnezeul ei cu inima îndurerată şi un sărut respectuos. S-a întors la prietenii ei idolatri. Continue reading “Când inima e predata în întregime Domnului”

Ai putere, daca ai fost rastignit cu Hristos!

Desktop-Bible-Verse-Wallpaper-Isaiah-40-29

Ei merg din putere în putere.”

Psalmi 84:7

Ei merg din putere în putere”. Sunt numeroase traduceri pentru aceste cuvinte, dar toate implică ideea progresului. Versiunea din Bibliile noastre este suficientă pentru noi în dimineaţa aceasta. „Ei merg din putere în putere“. Adică sunt tot mai puternici. De obicei, dacă mergem, mergem de la putere la slăbiciune. Ne începem călătoria cu puteri proaspete, dar, pe măsură ce trece timpul, drumul pare tot mai greu şi soarele arde tot mai tare; ne aşezăm pe marginea drumului, ne odihnim, şi apoi pornim obosiţi mai departe. Continue reading “Ai putere, daca ai fost rastignit cu Hristos!”

„Daţi deci Cezarului cele ale Cezarului, şi lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu“

Cezar & GodSe cuvine pentru noi să dăm tribut Cezarului, sau nu?

 Dar Isus, înţelegându-le viclenia, le-a zis: „Pentru ce Mă ispitiţi? Arătaţi-Mi un dinar. Al cui chip şi a cui inscripţie are?“. Şi ei, răspunzând, au spus: „Ale Cezarului“. Şi El le-a spus: „Daţi deci Cezarului cele ale Cezarului, şi lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu“. (Luca 20.22-25)

Auzim deseori citat versetul: Daţi deci Cezarului cele ale Cezarului, şi înţelegem astfel, de aici ca şi din alte versete, că avem responsabilitatea să plătim taxele şi să trăim în acord cu legile ţării. Continue reading “„Daţi deci Cezarului cele ale Cezarului, şi lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu“”

Legea antagonismului

Cel ce va biruiCelui ce va birui…

Apocalipsa 3:5

Viaţa fără luptă este imposibilă atât în domeniul natural, cât si în cel spiritual. Baza vieţii fizice, mentale, morale și spirituale este antagonismul. Acesta este unul dintre adevărurile vieţii.

Sănătatea este echilibrul dintre viaţa fizică și natura exterioară. Ea este menţinută numai prin existenţa unei vitalităţi lăuntrice sufi­ciente pentru a lupta împotriva lucrurilor din afară. Tot ce există în afara vieţii mele fizice este menit să mă ducă la moarte. Continue reading “Legea antagonismului”

Christos „a venit să caute şi să mântuiască ceea ce era pierdut”

Cu inima zdrobitaDIMINEAŢA

Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii.

1 Corinteni 1:28

Umblă pe străzi la lumina lunii, dacă ai curaj, şi îi vei vedea pe păcătoşi. Veghează atunci când noaptea e întunecată, vântul va şuieră şi hoţii se ascund în pragul uşilor, şi îi vedea pe păcătoşi atunci. Du-te la închisoare şi plimbă-te printre celule; vei observa oameni cu fruntea încruntată, oameni pe care nu ţi-ar plăcea să-i întâlneşti noaptea, şi îi vei vedea pe păcătoşi. Du-te la şcolile de corecţie, şi urmăreşte-i pe cei care au demonstrat o depravare juvenilă, şi îi vei vedea pe păcătoşi. Continue reading “Christos „a venit să caute şi să mântuiască ceea ce era pierdut””

„Pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi”

KJV_John_14-19DIMINEAŢA

Cum este Cel ceresc, aşa sunt şi cei cereşti.

1 Corinteni 15:48

Capul şi mădularele trupului lui Christos au aceeaşi natură, şi nu sunt ca monstruoasa imagine pe care a văzut-o Nebucadneţar în visul lui. Capul era din aur, dar burta şi coapsele erau din aramă, picioarele din fier, şi labele picioarelor din fier amestecat cu lut.

Trupul simbolic al lui Christos nu este o absurdă combinaţie din contrarii. Continue reading “„Pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi””

Cereti cu credinta, si vi se va da!

ask and you shall receiveDIMINEAŢA

“Cereţi, şi vi se va da.

 Evanghelia lui Matei 7:7

Știu un loc din Anglia unde fiecare trecător care cere este servit cu o pâine. Oricine ar fi trecătorul, trebuie doar să bată la uşa Spitalului Sfintei Cruci, şi pâinea este a lui.

Isus a iubit atât de mult păcătoşii încât a construit un Spital al Sfintei Cruci, pentru ca orice păcătos flămând să bată la poartă şi să fie săturat. Continue reading “Cereti cu credinta, si vi se va da!”

Încurajează și fii pregătit!

H.C.SpurgeonDIMINEAŢA

Am mult norod în această cetate.”

Fapte 18:10

Textul de astăzi trebuie să fie o mare încurajare pentru a încerca să faci binele, de vreme ce Dumnezeu are un popor ales care trebuie salvat dintre cei mai răi, cei mai nelegiuiţi, cei mai depravaţi şi mai beţivi. Când le duci Cuvântul, o faci din cauză că Dumnezeu ţi-a poruncit să fii mesagerul vieţii pentru sufletele lor, şi ei trebuie să-1 primească, fiindcă acesta este decretul predestinaţiei. Ei sunt la fel de răscumpăraţi prin sânge ca şi sfinţii din faţa tronului etern. Ei sunt proprietatea lui Christos şi, totuşi, încă sunt iubitorii cârciumilor şi duşmanii sfinţeniei; dar, dacă Isus Christos i-a cumpărat, vor fi ai Lui. Continue reading “Încurajează și fii pregătit!”