Relații prioritare la Cina Domnului

Cina Domnului este o practică sacră care are o importanță imensă în viața fiecărui credincios. Este un moment în care ne amintim de jertfa lui Hristos, ne întâlnim cu Dumnezeu și ne reafirmăm angajamentul față de El și față de trupul Său, Biserica.

În primul rând, relația noastră cu Dumnezeu ar trebui să fie obiectivul principal în timpul Cinei Domnului. Este o ocazie puternică de a ne conecta cu El, de a ne exprima recunoștința și de a ne mărturisi păcatele. În timp ce ne împărtășim din aceste elemente, să ne amintim de dragostea incredibilă pe care Dumnezeu o are pentru noi și să ne reînnoim dedicarea de a-L urma din toată inima.

În al doilea rând, Cina Domnului este un moment pentru a ne întări relația cu Biserica. Această practică nu numai că simbolizează unitatea noastră ca și credincioși, dar ne amintește și de nevoia de iertare, har și reconciliere în cadrul comunității noastre. Haideți să acordăm prioritate promovării unor legături semnificative cu frații și surorile noastre în Hristos și să căutăm în mod activ oportunități de a ne sluji și de a ne sprijini unii pe alții.

În cele din urmă, Cina Domnului ar trebui să ne îndemne să ne examinăm relația noastră cu lumea. În timp ce reflectăm la sacrificiul lui Hristos și la chemarea Sa de a ne iubi aproapele, să recunoaștem responsabilitatea noastră de a fi ambasadorii mesajului Său de speranță și răscumpărare. Fie ca acest moment al comuniunii să ne inspire să avem un impact pozitiv asupra vieții celor din jurul nostru, atât în interiorul, cât și în afara Bisericii.

În concluzie, în timp ce participăm la Cina Domnului, să acordăm prioritate relației noastre cu Dumnezeu, cu Biserica și cu lumea.

Aprofundând aceste legături esențiale, nu numai că vom crește în credința noastră, dar vom contribui și la transformarea și înflorirea comunităților noastre.

Un rege, servitorul său și Dumnezeu

Un împărat avea un servitor care, în toate circumstanțele spunea întotdeauna : ” – Stãpâne, nu fiți descurajat pentru că tot ce face Dumnezeu este perfect. El nu greșește, niciodatã !” Într-o zi, au plecat la vânătoare și un animal sălbatic l-a atacat pe rege. Servitorul a reușit să omoare animalul, dar nu a putut împiedica ca majestatea sa, sã nu-şi piardă un deget.

Continue reading “Un rege, servitorul său și Dumnezeu”

Transumaniștii vor să-l înlocuiască pe DUMNEZEU cu “Mașina”, într-o nemurire digitală

Transumaniștii promovează de decenii noua religie a Înaltei Tehnologii. Ideea de bază a acesteia este că progresele rapide în cunoașterea științifică și în inovația tehnologică vor culmina în atotștiința și atotputernicia noastră de facto. Într-un univers lipsit de Dumnezeu, dispozitivele digitale ne vor permite să transcendem, pentru a trăi nemurirea în interiorul unei rețele de computere. După cum spunea Ray Kurzweil de la Google într-o celebră butadă: „Există Dumnezeu? Aș răspunde „încă nu”.”

Continue reading “Transumaniștii vor să-l înlocuiască pe DUMNEZEU cu “Mașina”, într-o nemurire digitală”

Dumnezeu Se interesează de noi!

Domnul privește din ceruri și îi vede pe toți fiii oamenilor. Din locașul Lui cel statornicit, El privește pe toți locuitorii pământului. El le întocmește inima la toți și ia aminte la toate faptele lor.

Psalmul 33:13-15

La interfonul unui bloc dintr-un mare oraș apar nume care nu par a fi ale unor locatari vecini, ci ale unor persoane necunoscute, din alte localități. Fiecare își are propria poveste. Oameni cu bucurii și cu necazuri, cu visuri și cu dezamăgiri! Cu toate că spațiul care îi desparte pe unii de alții este adesea doar un perete, ei sunt copleșiți de o singurătate adâncă. Nu își cunosc vecinii și nici nu se interesează de ei. E destul că fiecare are de-a face cu sine. Continue reading “Dumnezeu Se interesează de noi!”

Adrian Papahagi: Pedagogia divină a molimelor

Pe vremuri, creștinii încercau să deslușească pedagogia divină a molimelor. Astăzi, văd numai conspirații mondialiste.

Chiar nu vede nimeni lecția de smerenie pe care o administrează Dumnezeu clerului și mirenilor, guvernelor și Științei, bogaților și săracilor – umanității, în general? Chiar nu înțelege nimeni pedagogia limitei – care nu e tragică, nici absurdă, ci logică și transcendentă?

Avem pretenția să controlăm viața și cosmosul, dar ne îngenunchează un segment de ARN învelit în proteine, o chestie minusculă, lipsită de voință și conștiință, care nu e chiar viață, ci mai degrabă dorință de viață, adică de înmulțire. Continue reading “Adrian Papahagi: Pedagogia divină a molimelor”

Tony Berbece: Dumnezeu poate…

Dumnezeu poate fi pipăit. Când ai atins o rană vindecată de Hristos, ai atins locul atins de El, când ai atins un copil de-al Său L-ai atins pe El, pentru că Pavel a zis: “Am fost răstignit și trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine…” Avem un Dumnezeu palpabil prin minunile Lui, prin oamenii care sunt locuiți de Hristos, prin tot ce ne înconjoară și este plămădeala mâinilor Lui. I-ai dat trupul tău lui Hristos?

Continue reading “Tony Berbece: Dumnezeu poate…”

Costel Ghioancă: Cum folosește Dumnezeu coronavirus

Dincolo de cercetările medicale, sub asaltul sălbatic al coronavirusului se întețesc și cercetările teologice. E foarte bine. Trebuie să reflectăm la realitățile actuale din toate unghiurile posibile, iar teologia nu ar trebui să fie neglijată. De fapt, cred că gândul la Dumnezeu în astfel de vremuri trebuie să fie prioritar. Cum să raportăm, deci, pandemia care înspăimântă Planeta la realitatea existenței lui Dumnezeu? Este judecată divină sau nu? Poate fi oprit virusul? Vine și peste creștini? Ce trebuie să facem? Acestea sunt câteva întrebări la care voi încerca să dau răspunsuri (biblice) pe scurt. Continue reading “Costel Ghioancă: Cum folosește Dumnezeu coronavirus”

Învierea la credință a lui Tolstoi

“În această carte, spuneti-le – încheie el – este scris tot. Știu carte? … Englezul scoase câteva exemplare legate din Noul Testament.”  (Tolstoi, ÎNVIEREA)

Evanghelia, o putere la îndemâna omului!

În Rusia,  din punct de vedere literar, secolul XIX a fost dominat de cei doi geniali  scriitori existențialiști, Dostoievski și Tolstoi. Dar aceștia au influiențat nu doar scriitorimea rusă ci și pe aceea occidentală, trecând granițele secolelor  XX și XXI, marcând scrisul marilor scriitori care vor veni după ei (Marcel Proust, William Faulkner, Albert Camus, Franz Kafka, Henry Miller, Gabriel García Márquez, Vladimir Nabokov, Henry James, Ernest Hemingway, Mircea Eliade, Nicoale Breban…).

Tolstoi, însă, a înțeles cel mai bine drama profundă a omului. El nu numai că a înțeles condiția umană, ci, aproximativ în ultimul deceniu de viață,  a și căutat să trăiască într-o relație cât mai corectă față de Dumnezeu creatorul și susținătorul vieții. Continue reading “Învierea la credință a lui Tolstoi”

Singura diferență dintre filozofie și religie

diferența dintre diferitele filozofii ori ideologii

Mișcarea transcedentală, MT,  are la bază chestiuni filozofice de regenerare spirituală ale lui Maharishi Mahesh Yogi (1918-2008),  fost guru indian, cunoscut pentru dezvoltarea tehnicii de meditație transcendentală, liderul și guruul unei organizații mondiale care a fost caracterizată în mai multe moduri, inclusiv ca o nouă mișcare religioasă și ca non-religioasă!!

Yoga este una din cele 6 școli traditionale (astika) ale hinduismului, bazată pe meditație ca o cale spre auto-cunoaștere și eliberare. Textele Hindu, care stabilesc bazele yoga conțin: Upanishadele, Bhagavad Gita, Yoga Sutra lui Patanjali, Hatha Yoga Pradipika și multe altele. În India, Yoga este privită ca fiind un mijloc de desăvârșire atât fizică, precum și spirituală. (wikipedia). Continue reading “Singura diferență dintre filozofie și religie”

Ce semn a pus un taximetrist din București

Azi am plecat la o întâlnire și pentru că soția a luat mașina am coborât să iau tramvaiul, dar nu aveam nici card de călătorii așa că am hotărât să iau un taxi. Am stat 10 minute, dar ca prin minune le-am ratat pe toate care treceau pe lângă mine. La un moment dat chiar am vrut să fluier după unul dar am scos un sunet aproape neauzit. M-am dat bătut și am luat-o pe jos gândindu-mă că poate sunt mai multe șanse să găsesc un taxiu mergând spre destinație. Continue reading “Ce semn a pus un taximetrist din București”