Pastorul Daniel Chereji din Baia Mare a plecat în veșnicie!

Cu adâncă durere în suflete, cei care sunt parte din Biserica Baptistă „Biruința” Baia Mare își exprimă regretul nespus de mare că fratele nostru drag și păstor al bisericii, DANIEL CHEREJI  a plecat ca să fie pentru totdeauna cu Cel pe care L-a iubit nespus și pe care L-a slujit din fragedă tinerețe, cu toată ființa și cu toată puterea pe care i-a dat-o Cel ce i-a fost Mântuitor și Domn [biografia sa aici și aici].

Plecarea fratelui Daniel Chereji lasă în urmă o familie îndurerată și o biserică cu frați și surori pe care i-a slujit și i-a iubit ca pe sine însuși. Fie ca bunul nostru Dumnezeu să mângâie și să întărească, așa cum doar El știe s-o facă, pe sora noastră scumpă Mihaela, soția fratelui nostru, pe Rut și pe Paul, copiii săi!

Dumnezeu să mângâie și să binecuvânteze Biserica Baptistă „Biruința” Baia Mare! Continue reading “Pastorul Daniel Chereji din Baia Mare a plecat în veșnicie!”

Zorii dimineții pentru Mircea Militar!

Mircea MilitarM-am născut într-o familie de martori ai lui Iehova la 15 iulie 1989

În familia mea era o oarecare frică de Dumnezeu, aşa cum învăţam din revistele şi publicaţile martorilor. Părinţii mi-au dat o educaţie bună din punct de vedere moral, comportamental ş.a.m.d. Pentru asta le mulţumesc şi acum şi le voi mulţumi toată viaţa.

Când aveam 12 ani a murit mama după ce a fost chinuită aproximativ un an de zile de cancer (neoplasm mamar). Eram foarte ataşat de ea. M-a durut foarte mult acest fapt. Ştiu că m-a iubit. A încercat să-mi “însămânţeze” dragostea pentru Dumnezeu aşa cum ştia ea. Era adânc înrădăcinată în religia martorilor. Ştiu că s-ar fi bucurat foarte mult să mă fi văzut botezându-mă la 14 ani. Continue reading “Zorii dimineții pentru Mircea Militar!”

FERICIREA – condiționată de atitudinea față de Dumnezeu

George Danciu

(Text inspirat de predica pastorului Daniel Chereji din Baia Mare)

 .

Ferice de cel cu fărădelegea iertată şi de cel cu păcatul acoperit! Ferice de omul căruia nu-i ţine în seamă Domnul nelegiuirea şi în duhul căruia nu este viclenie!PSALM 32

.

CAPACITATEA DE A DISCERNE

Comerciantii si ofertantii de servicii  se fac cunoscuti  prin reclame, iar reclamele nu refleacta  întotdeauna  calitatea produselor si serviciilor prezentate. Proba timpului si experimentarea practica va demonstra, fara nici o îndoiala, realitatea situatiei. Continue reading “FERICIREA – condiționată de atitudinea față de Dumnezeu”