Zorii dimineții pentru Mircea Militar!

Mircea MilitarM-am născut într-o familie de martori ai lui Iehova la 15 iulie 1989

În familia mea era o oarecare frică de Dumnezeu, aşa cum învăţam din revistele şi publicaţile martorilor. Părinţii mi-au dat o educaţie bună din punct de vedere moral, comportamental ş.a.m.d. Pentru asta le mulţumesc şi acum şi le voi mulţumi toată viaţa.

Când aveam 12 ani a murit mama după ce a fost chinuită aproximativ un an de zile de cancer (neoplasm mamar). Eram foarte ataşat de ea. M-a durut foarte mult acest fapt. Ştiu că m-a iubit. A încercat să-mi “însămânţeze” dragostea pentru Dumnezeu aşa cum ştia ea. Era adânc înrădăcinată în religia martorilor. Ştiu că s-ar fi bucurat foarte mult să mă fi văzut botezându-mă la 14 ani. Sincer să fiu m-am simţit atras de lume după aceea. Nu îi mai găseam atât de interesanţi pe martori, totuşi îmi mai aduceam aminte unele lucruri învăţate acolo. Căutam răspuns la multe întrebări care acolo nu au răspuns.

La 17 ani m-am retras de la martori. Am fost un an membrul unui partid politic, an în care am început sa lucrez în televiziune (2006). Aici am început prima data să aud despre creştini penticostali, baptişti. Am avut un coleg, pe fratele Daniel Cornea, care avea emisiunea Ora Biblică la Cinemar Tv. Ne-am înţeles foarte bine. Am avut ocazia să văd multe predici ale fratelui Iosif Ţon, să-i cunosc pe fraţii Daniel Chereji, Emil Bârle, Ghiţă Moiş din Baia Mare ş.a. Timp de aproape 3 ani am avut de a face cu ei şi cu materiale, filme, documentare, emisiuni primite de la Alfa&Omega Tv, dar niciodată nu am simţit atracţie faţă de Dumnezeu. Mai mult decât atât, în martie 2008 m-am apucat de fumat,bineînţeles sub influenţa anturajului.

Ce mi-a schimbat viaţa?

În 2009, pe la sfârşitul lui iunie am primit sarcina de a merge în Italia cu un grup de dansatori de la Finteuşul Mare care organizau spectacole în Chieri, Torino şi Pavarolo. După întoarcere, am vizitat-o pe cea mai bună prietenă căreia i-am adus un cadou de la Veneţia. Ştiind că lucrez in televiziune m-a rugat să-i iau nişte melodii de pe internet. Mi-aduc si acum foarte bine aminte de ce era vorba: Speranţa şi Prietenii, Alin Timofte, Ekklesia, Fraţii de la Toflea (Eşti pregătit să pleci ş.a.) etc. Deşi nu prea îmi surâdea ideea nu mi-a venit să o refuz. Mi-am zis că le scot, le aduc şi gata.

Acesta a fost începutul. Din curiozitate am început să ascult aceste melodii. Atât de mult m-au atins încat după câteva zile nu mai eram acel tip nervos care se calma doar dupa 3 ţigari. Brusc am început să simt că versurile mi se adresează mie; melodiile mă uimeau. Nu se compara ceea ce trăiam cu nimic din ce am simțit până atunci. Am început să plâng, dându-mi seama de gravitatea lucrurilor pe care le făceam. Mi-am dat seama că nu dovedesc că există Dumnezeu și pentru mine, măcar ca eram omenos în felul popular. Mi-am dat seama că starea mea din acel moment, dacă muream, m-ar fi dus direct în Iad. Am rămas foarte uimit când am început să înțeleg că Dumnezeu mă iubește nu doar ca sentiment ci activ în tot ce fac. Mi-am adus aminte în acea perioadă multe evenimente în care am fost convins că Dumnezeu a fost de partea mea. Am simțit că Dumnezeu era acolo cu mine; nu era o imagine a unui bătrân ce privește de undeva. Am început să-i simt iubirea…

Am primit o vizită “de păstorire” (cum le numesc ei) din partea martorilor prin care mă invitau la congresul de trei zile ce îl aveau la Negreşti-Oas. Ei, chiar după aceea m-a invitat această prietenă (Bianca) la adunare în acea duminică. I-am spus tatălui meu că dacă vrea să meargă la congresul martorilor să o facă, dar eu merg la penticostali. De atunci am început cu adevărat să-l caut pe Dumnezeu. Am continuat să simt dragostea Domului și în Adunare. Fiecare cuvânt parcă era pentru mine. Fiecare cuvânt era rostirea dragostei lui Dumnezeu pentru mine. Am avut ocazia să văd bolnavi vindecaţi de El (lucru contrar opiniei martorilor care susţin că nu se mai fac vindecări, minuni şi proorocii în zilele noastre); astfel mi-a întărit încrederea în Domnul și mi-am dat seama că nu este nicdecum departe de mine ci este un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi.(Psalm 46:1).

În octombrie 2009, după o luptă grea, cu post şi rugăciune, am reuşit să mă las de fumat. În 8 noiembrie 2009 am făcut legământ cu Domnul prin botezul in apă. A fost cea mai fericită zi din viaţa mea. De atunci am parte de sprijin divin în toate. Chiar dacă am parte de încercări din cauza familiei şi a martorilor care spun că m-am rătăcit, mă rog Domnului să mă ajute să rămân lângă El orice s-ar întâmpla. Nu doresc cu nici un chip să mă despart de El!

M-am gândit de multe ori la un aspect: cum de nu m-a lovit când eram aşa de departe cu inima de El? Mi-a deschis ochii într-un moment când nici nu mai acordam atenţie existenţei Lui. Şi totuşi a fost îngăduitor. Mi-a dat lumina Lui după putinţa mea de înţelegere şi mi se descoperă treptat. Încercarea a permis-o numai după ce am început să Îl urmez. Îmi este alături tot timpul. Îl simt şi în întristare, şi în bucurie. Mi-e cel mai bun prieten.

Acum doresc să duc o viaţă plăcută Lui! Doresc să mă cureţe de tot ce este lumesc. Doresc ca tot restul vieţii ce mi-a rămas să fac voia Lui căci al Lui sunt cu tot ce mi-a dat! De câte ori privesc spre cer şi îmi zic în inima mea: “vreau şi eu acolo”.

Lăudat fie Domnul!

“De Domnul sunt hotărâţi paşii omului, căci cum ar putea omul să priceapă calea lui?” – Proverbe 20:24

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.