Privilegiu de-a avea un tată…

3-de-ce-copilul-are-nevoie-de-tataCei din poporul lui Dumnezeu sunt de două ori copiii Săi: prin creaţie şi prin adopţie.

Tatăl vostru ceresc. Matei 6:26

 De aceea au privilegiul de a-L numi „Tatăl nostru, care eşti în ceruri” (Luca 11:2).

Tată — o, ce cuvânt preţios! In el se află autoritatea „dacă sunt Tată, unde este cinstea care Mi se cuvine?” (Maleahi 1:6). In el se află însă şi dragostea. Felul acesta de autoritate nu provoacă răzvrătire. Dacă eşti copil, unde îţi este ascultarea?

Această ascultare cerută este cea mai uşoară de oferit: nu ai putea să nu oferi nici dacă ai vrea. Ascultarea pe care copiii lui Dumnezeu o datorează Tatălui lor trebuie să fie o ascultare iubitoare. Nu vă îndepliniţi slujba ca nişte sclavi care slujesc unui stăpân aspru, ci urmaţi-I poruncile fiindcă aşa vă cere Tatăl vostru. Aduceţi-vă trupurile „ca pe nişte unelte ale neprihănirii” (Romani 6:13), fiindcă neprihănirea este voia Tatălui vostru, şi voia Sa trebuie să fie şi voia copiilor Săi.

Tată! — atributul acesta regesc este însoţit de atâta dragoste încât coroana Regelui este uitată în faţa Sa, şi sceptrul Său nu mai este o nuia de fier, ci un instrument al milei; într-adevăr, sceptrul pare să fie uitat în mâna iubitoare care îl ţine.

Tată — în cuvântul acesta se află slava şi dragostea. Cât de mare este dragostea unui tată pentru copiii săi! Ceea ce nu poate face prietenia şi bunăvoinţa reuşeşte inima şi mâna unui tată.

Copiii sunt sămânţa sa, şi el trebuie să-i binecuvânteze; sunt sânge din sângele său şi trebuie să-i apere cu toata puterea. Dacă un tată pământesc îşi îngrijeşte copiii cu dragoste şi răbdare, cu cât mai mult face Tatăl ceresc!

Ava, Tată!” Cel care poate spune asta, produce o muzică mai plăcută decât cântarea heruvimilor şi a serafimilor. In adâncul acestui cuvânt se află cerul! În el este tot ce pot cere, orice necesitate şi orice dorinţă. Am totul acum şi în veşnicie când pot rosti cuvântul „Tată”. (Meditație de Dmineața, de C.H. Spurgeon)

*

Toţi cei ce i-au auzit, s-au mirat de cele ce le spuneau păstorii.

Luca 2:18

Nu trebuie să încetăm să ne mirăm de minunile Dumnezeului nostru. Ar fi foarte dificil să trasăm o linie de despărţire între mirarea sfântă şi adevărata slujire, fiindcă atunci când sufletul este copleşit de maiestatea slavei lui Dumnezeu, chiar dacă nu se poate exprima în cântec sau în rugăciune, Îl adoră în tăcere.

Dumnezeul nostru întrupat trebuie să fie slăvit ca „Cel Minunat“. Acest Dumnezeu care priveşte la nenorocita fiinţă căzută, omul, şi, în loc să-l măture cu „mătura nimicirii” (Isaia 14:23), se oferă să fie Răscumpărătorul omului şi să-i plătească preţul de răscumpărare, este într-adevăr miraculos! Dar, pentru fiecare credincios, răscumpărarea este şi mai apreciată fiindcă o vede în relaţie cu el. Este o minune a harului, într-adevăr, că Isus a renunţat la tron şi la prerogativele regale ca să sufere o moarte ruşinoasă pentru tine. Lasă-ţi sufletul să se cufunde în mirare, fiindcă mirarea este o emoţie foarte practică.

Mirarea sfântă te va conduce la o slujire credincioasă şi recunoscătoare. Te va ajuta să păzeşti binele mereu. Te vei teme să păcătuieşti împotriva unei asemenea iubiri. Simţind prezenţa atotputernicului Dumnezeu în darul iubitului Său Fiu, îţi vei „scoate încălţămintea din, picioare, fiindcă locul pe care calci este sfânt” (Exod 3:5). Vei fi îndemnat să priveşti către glorioasa noastră speranţă.

Dacă Isus a făcut lucruri atât de minunate pentru tine, vei simţi că cerul nu este prea înalt pentru aşteptările tale. Cine se mai poate mira de ceva, după ce s-a mirat de iesle şi Cruce? Ce mai rămâne de văzut după ce L-ai văzut pe Mântuitor?

Dragă cititorule, poate că, în singurătatea şi tăcerea vieţii tale, nu-i poţi imita pe păstorii din Betleem care au spus ce au văzut şi auzit, dar poţi măcar să te aşezi printre cei care se miră de ceea ce Dumnezeu a făcut pentru ei.(Meditație de Seara, de C.H. Spurgeon – primtă prin Email)

*

«Isus i-a zis: „Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.”»

Ioan 11,25

Ce promisiune minunată pentru toţi copiii lui Dumne­zeu! Credinciosul are viaţă veşnică şi experimentează aceas­tă viaţă încă de pe acum «în interiorul său»! Prin puterea promisiunii Domnului Isus, în momentul în care va închi­de ochii, el «în veac nu va vedea moartea» (Ioan 8,51).

Nu­mai Domnul Isus are putere absolută asupra morţii, deoa­rece este Dumnezeul cel viu. El a spus despre fiica lui Iair: «n-a murit, ci doarme!» (Luca 8,52), iar despre prietenul Său: «Lazăr, prietenul nostru, doarme» (Ioan 11,11). Des­pre cei născuţi din nou care aşteaptă răpirea, dar care în momentul acesta nu mai sunt pe pământ, Pavel spune că au adormit (1 Tes. 4,15; 1 Cor. 15,51).

Aceasta înseamnă că ei au adormit în ceea ce priveşte existenţa pământească, dar sunt în viaţă în faţa tronului lui Dumnezeu. Acest lu­cru ni-l garantează însuşi Isus Cristos prin învierea Sa: «Moartea a fost înghiţită de biruinţă. Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?» (1 Cor. 15,54-55).

El a înviat cu adevărat, de aceea noi putem afirma despre un copil al lui Dumnezeu care a adormit în Domnul: nu a murit, ci trăieşte în rai, în slava de nedeseris! (Meditație de Wim Malgo – primită prin Email)

One thought on “Privilegiu de-a avea un tată…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.