Contraatacul lui Donald Trump la Lovitura de Stat. Ce șanse are să învingă

Un editorial de Guy Millière în Dreuz tradus de Adrian Pătrușcă pentru evz.ro, cu care ActiveNews a stabilit un parteneriat. Autorul, Guy Millière, (specializare: economie, geopolitică), deține trei doctorate, este expert în domeniul bioeticii și profesor la Universitatea din Paris VIII Istorie a Culturilor, Filosofie de Drept, Economie a Comunicării și lector senior la Sciences Po, precum și profesor invitat în Statele Unite. 

Doresc să enunț aici trei sau patru puncte importante.

Mai întâi, Joe Biden nu este mai președinte al Statelor Unite decât sunt eu rege al Franței sau șef al vreunui trib papuaș.

I s-a inventat noțiunea de „Birou al Președintelui ales”, deși niciodată în istoria Americii nu a existat un „Birou al Președintelui ales”. Continue reading “Contraatacul lui Donald Trump la Lovitura de Stat. Ce șanse are să învingă”

Distruge cei trei dușmani nevăzuți ai vieții tale

Primul dușman de care Diavolul profită maxim este oboseala. Nu trebuie neapărat ca să faci ceva spurcat ca demonii să aibă acces la mintea ta, ci simplul fapt că te lași epuizat, că nu te odihnești cum trebuie, că nu respecți ziua de odihnă, că nu știi să te relaxezi, deschizi porți către întuneric. Am văzut oameni care au clacat de la oboseală, am văzut oameni care au divorțat distrugându-și familia din cauza oboselii sau alții și-au bătut vecinul/semenul din trafic ajungând în închisoare din cauza clacării pe fondul oboselii psihice. Oboseala e un dușman. Fă-ți timp și odihnește-te și nu uita că cea mai bună odihnă este în Scriptură și pe genunchi, la rugăciune. Continue reading “Distruge cei trei dușmani nevăzuți ai vieții tale”

BOMBĂ în SUA: Proiecțiile Real Clear Politics nu-l mai dau pe Joe Biden viitorul președinte al SUA

barzilaiendan's avatarBarzilaiendan

Autor: Cristi Șelaru, RedactorPublicat: 11/11/2020 23:43Sursa foto: Brendan Smialowski/Agence France-Presse — Getty Images

trump biden

Real Clear Politics, un agregator al rezultatelor publicate de canalele mass-media și al sondajelor prezente pe piață, nu-l mai dă peJoe Bidendrept viitorul președinte al Statelor Unite ale Americii. Asta pentru că Biden nu mai nu mai apare ca fiind câștigător al statului Pennsylvania, deși rămâne în avantaj.

Candidatul democrat este creditat cu 259 de electori (din necesarul de 270), iar luiDonald Trumpîi sunt atribuiți 217.

Arizona, Georgia, North Carolina și Pennsylvania sunt statele în care numărătoarea voturilor continuă și unde sunt acuzații de fraudă și vor fi investigate.

Situația din Pennsylvania, stat-cheie ce dă 20 de electori, este extrem de complicată. Acolo, potrivit smartradio.ro,  peste 80.000 de buletine de vot prin corespondență nu sunt valide. Aproximativ 51.000 de buletine de vot au fost marcate ca fiind sosite a doua zi după ce…

View original post 75 more words

Sudul Californiei se revoltă!

by Paul Dan

La oameni lucrul acesta este cu neputinţă, dar la Dumnezeu toate lucrurile sînt cu putinţă. Matei 19:26

Sudul Californiei se revoltă pașnic dar ferm împotriva furtului gangsteresc de voturi făcut de satanistii “democrati”. Biserica din toată America se roagă intens asa cum faceti si voi acolo, cât si biserica din intreaga lume.

Citiți și:

Zarurile n-au fost aruncate. Analistul Dick Morris: 9 MOTIVE pentru care Trump mai poate câștiga alegerile. Proclamarea lui Biden câștigător de către mass media – ca și felicitările ante factum – un act IRESPONSABIL

Cine sunt liderii mondiali care nu recunosc oficial victoria lui Joe Biden. Mesajul transmis de la Beijing

Vă multumim pentru mijlocire! Rugati-vă ca valul de revoltă pasnică impotriva infamiei “democraților” să cuprindă toată America. Duhul Domnului poate face acest lucru. America si evanghelicii îl vor pe Trump presedinte. In continuare vedeti un youtube cum protestatarii pro-Trump au Continue reading “Sudul Californiei se revoltă!”

Vavila Popovici: DESPRE INCONȘTIENȚĂ, LAȘITATE ȘI TRĂDARE

Astăzi 7 noiembrie am văzut la televizor imagini dintr-un oraș american cu tineri care săreau într-un picior și purtau lozinci denigratoare. Tineri debusolați, tineri care se bucurau că au scăpat de un Președinte care s-a luptat pentru viitorul lor, ca acesta să fie unul luminos, să aibă parte de educație, învățătură, cinste, iubire și bunătate. Dacă aș fi fost în mijlocul lor i-aș fi întrebat: Ce rău v-a făcut

Președintele? V-ați gândit câtă energie, sănătate a dăruit acestei țări pentru a o face din nou puternică, a deveni din nou exemplu pentru alte țări, așa cum a fost cu mult timp în urmă? O fi greșit cu câte ceva? Poate! Cine muncește mai și greșește! De unde atâta răutate în sufletele voastre tinere cu care ați intrat în viață? Cu cine l-ați schimbat, tineri inconștienți? Ce viitor al planetei vă imaginați? Va fi viața voastră, desigur! V-ați gândit cum ați dori să o aveți? Continue reading “Vavila Popovici: DESPRE INCONȘTIENȚĂ, LAȘITATE ȘI TRĂDARE”

DIALOG cu VIOREL IUGA – Iov 5:18, versetul care a dat o teologie greșită

El face rana și tot El o leagă; El rănește, și mâna Lui tămăduiește.”  (IOV, 5:18)

 Dar, când a venit Chifa în Antiohia, i-am stat împotrivă, în față, căci era de osândit. (Galateni 2:11)

 Nu sunt vânător de greșeli, dar de această dată profit de ocazie ca să aduc la adevărata lumină această expresie în mod fals pusă în contul lui Dumnezeu, “El face rana și tot El o leagă.” 

Am urmărit cu deosebit interes emisiunea înregistrată  Despre Familie | Dialog cu Viorel Iuga având în prim plan o familie deosebit de minunată, aceea a pastorului Beniamin Poplăcean, un nume binecunoscut în Biserica Baptistă din România (slujind la Sibiu). Spre sfârșitul acestui dialog (min. 46) mie mi s-a ridicat o minge la fileu, tocmai potrivită să trag un luuuung de linie. Și, fiindcă tocmai această problemă stopează vitalitatea bisericii, e de bon ton să împărtășim cu toții revelația primită de la Domnul. Dar, după ce a vorbit de munca frumoasă și fructuoasă de la Comunitatea regională baptistă, pastorul Poplăcean a făcut o foarte scurtă paralelă cu slujirea avută la Uniune:

– Dacă ar fi să scriu viața mea, și dacă aș avea libertatea s-o scriu cum hotăresc eu, nu cum ar hotărî altcineva, cred că anii [timpul slujirii] de la Uniune nu i-aș mai introduce în “viața mea”. Asta ți-o spun ție Viorel că ești acolo! Cred că și acel timp a fost o experiență în care am putut să învăț anumite lucruri, dar cu multe frustrări. Continue reading “DIALOG cu VIOREL IUGA – Iov 5:18, versetul care a dat o teologie greșită”

God bless America! Pe americani și pe președintele Trump – Dumnezeu are ceva și mai bun pentru noi!

Majoritatea creștinilor ne pusesem mari speranțe în re-alegerea lui Donald Trump în funcția de Președinte al USA. 

Și încă mai dorim și mai sperăm într-o minune, că prin renumărarea voturilor din unele state sau prin alte căi legitime, totuși, Trump va continua să fie președintele Americii!

Dar, copleșit de situația nedorită, de frustrarea milioanelor de credincioși care l-au votat pe Donald Trump VERSUS întreaga lume concertată a celor fără Dumnezeu care au complotat în mod sistematic și mincinos pe toate planurile să instituie legi diavolești care să guverneze – am realizat ca posibilă starea noastră de-a ne pune speranța într-un om, Donald Trump, mai mult decât în Dumnezeu, să ne bazam pe deciziile sale constructive, mai mult decât pe strategia Împărăției lui Dumnezeu. Continue reading “God bless America! Pe americani și pe președintele Trump – Dumnezeu are ceva și mai bun pentru noi!”

DE ZIUA MULȚUMIRII: Știu un pic ce înseamnă lipsa, știu un pic ce înseamnă belșugul și știu ce înseamnă să fii mulțumit

by Marinela Buzas

Știu un pic ce înseamnă lipsa, știu un pic ce înseamnă belșugul și știu ce înseamnă să fii mulțumit

          În pragul Zilei Mulțumirii, m-am gândit să scriu și eu un pic din istoria mulțumirii, dar și a nemulțumirii mele personale. Aici în America, de obicei copiilor li se citesc istorioare din greutățile pe care pelegrinii le-au înfruntat în primii ani. Scopul acestor istorisiri, este ca să provoace în noi sentimente de mulțumire și să împrospăteze dorința noastră de a ne încrede în Dumnezeu. Acesta este și scopul istorisirii ce urmează. Pentru că în zilele noastre banii, sau lipsa lor aduc multă nemulțumire și certuri în familii, ducând până la divorț, istorisirea aceasta este povestea banilor sau lipsei lor în viața mea. Știu că fiecare dintre dumneavoastră aveți istoria mulțumirilor și nemulțumirilor personale și îmi doresc tare mult ca fiecare, în jurul mesei, să povestească copiilor și nepoților biruințele și înfrângerile personale la acest capitol, ca să fie de învățătură generației tinere.

O văduvă pensionată de boală, care nu avuse niciodată copii, la 55 de ani a avut îndrăzneala să mă ia ca bebeluș și să mă crească, adoptându-mă cu drepturi depline, la 14 ani. Dânsa era soră cu tata, după mamă. Zic îndrăzneală pentru că eram o fetiță bolnăvicioasă, iar dânsa era și ea bolnavă și săracă. În casa noastră sărăcia era la ea acasă, dar eu nu știam. Nu aveam apă în curte. De când am putut și eu să car o găletușă cu apă, aduceam apă de la colțul străzii. Fusese o distanță de cinci case și o stradă de trecut, dar, din când în când, mă opream pe drum să mă odihnesc. Aveam și multe pericole de înfruntat pe drum. Continue reading “DE ZIUA MULȚUMIRII: Știu un pic ce înseamnă lipsa, știu un pic ce înseamnă belșugul și știu ce înseamnă să fii mulțumit”

DE CE ÎL VOTEZ PE DONALD TRUMP

Donald Trump din nou la Casa Albă

pentru că aproape în toate cuvântările sale proclamă Numele lui Dumnezeu; a spus-o foarte des că nu el e „bosul cel mare”, ci Isus Hristos! (Chiar ieri a avut un discurs despre unitate, biserici, credință, libertate de conștiință ori protecție venită numai din partea Mântuitorului Hristos Isus!);

pentru că rugăciunea face parte din programul zilnic de la Casa Albă;

pentru că e cel mai mare apărător al bisericilor americane!; (a redat pastorilor și preoților încrederea de a predica necenzurat, fără frică!);- pentru că a promovat libertatea religioasă; Continue reading “DE CE ÎL VOTEZ PE DONALD TRUMP”

Marele Odios Portocaliu

by Matei Blaj

Cel mai totalitar dictator de la Hitler încoace a reușit „performanța” ca în patru ani de mandat să nu închidă niciun ziar sau televiziune, să nu restrângă legislativ nicio formă de liberă exprimare și să nu arunce după gratii niciun jurnalist. Asta în condițiile în care, de departe, cel mai mare dușman al „dictatorului” a fost și este presa.

Cel mai corupt președinte american de la LBJ încoace a făcut ce a făcut și, de când a intrat în politică, a reușit „să se scape” de mai bine de o treime din averea sa. (conform Forbes). Între timp, predecesorul său, Obama, a reușit să-și multiplice averea cu care a intrat la Casa Albă în 2008 de peste 30 de ori, ajungând la o valoare estimată de peste $40 milioane în 2020 (conform Business Insider). Continue reading “Marele Odios Portocaliu”