Distruge cei trei dușmani nevăzuți ai vieții tale

Primul dușman de care Diavolul profită maxim este oboseala. Nu trebuie neapărat ca să faci ceva spurcat ca demonii să aibă acces la mintea ta, ci simplul fapt că te lași epuizat, că nu te odihnești cum trebuie, că nu respecți ziua de odihnă, că nu știi să te relaxezi, deschizi porți către întuneric. Am văzut oameni care au clacat de la oboseală, am văzut oameni care au divorțat distrugându-și familia din cauza oboselii sau alții și-au bătut vecinul/semenul din trafic ajungând în închisoare din cauza clacării pe fondul oboselii psihice. Oboseala e un dușman. Fă-ți timp și odihnește-te și nu uita că cea mai bună odihnă este în Scriptură și pe genunchi, la rugăciune.

Al doilea dușman de care Diavolul profită este supărarea, trauma psihică și sentimentală. Cei mai mulți oameni pentru care m-am rugat deoarece erau agasați de demoni de sinucidere, de frică, de depresie, de panică și anxietate erau oameni buni, dar care au deschis porți acestor “demoni tip rechin”, care profită de traumele din viața ta, cum simt durere, cum vin cu gândul: “Omoară-te!” Așadar, nu lăsa nicio traumă, nicio supărare, nicio durere psihică sau emoțională să deschidă porți acestor demoni. Blochează intrarea lor punând Numele lui Hristos ca protecție peste mintea ta. În orice supărare tu cheamă-L pe Hristos, cum ne zice Apostolul Iacov: Și aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuși îngrijește de voi (1 Petru 5:7).”

Al treilea cel mai mare dușman al vieții tale și care intră pe furiș în viața ta, fără ca tu să realizezi ce putere distructivă are, este îngrijorarea. Am văzut oameni care nu erau distruși de păcate evidente, erau aparent morali, cuminți și la locul lor, dar foarte apăsați de grijile vieții, iar aceasta este o dovadă de neascultare și de neîncredere față de Dumnezeu. Iată ce ne spune Hristos despre îngrijorare: “Sămânţa care a fost semănată între spini este cel care aude Cuvântul, dar îngrijorările vieţii şi înşelăciunea bogăţiei sufocă Cuvântul şi acesta devine neroditor (Matei 13:22).” Îngrijorările vieții au rolul de a sufoca Cuvântul lui Dumnezeu pentru a nu da rod în tine.

Așadar, fii atent la oboseală, la supărare și la îngrijorare. Sunt cei trei dușmani care pot distruge viața ta pe nesimțite, de aceea nu le da acces, ci închide orice poartă în Numele lui Isus Hristos! Scriptura și rugăciunea sunt scut și armă împotriva acestora, folosește-le!

Cu prețuire,
Toni Berbece

One thought on “Distruge cei trei dușmani nevăzuți ai vieții tale

  1. Pingback: «Marea Resetare» este în conflict direct cu Dumnezeu și Biserica Sa – Blog Creștin Ardelean Viorel

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.