INTERVIU „AskAway” un nou proiect marca RZIM România

B a r z i l a i - e n - D a n

by Doina Bejenaru

Într-o lume atât de confuză, în care cei care gândesc, nu cred, iar cei care cred, nu gândesc, disciplina apologetică este un subiect vital necesar pe agenda publică. Marți, 11 februarie, o nouă platformă apologetică vine în completarea acestei nevoi importante pentru generația  noastră. „AskAway” este un concept preluat de la Ravi Zacharias Internațional și adaptat de echipa RZIM România. Urmează o serie de podcast-uri video în care autorii Adelina Ghilea și Titus Buita răspund la acele întrebări dificile de credință care te frământă. „AskAway” este o provocare pentru toți acei care se confruntă cu dileme și caută argumente complete.

Am discutat cu Adelina Ghilea despre ce urmează să aducă în spațiul public online noul proiect apologetic „AskAway”.

1. Ce presupune proiectul „AskAway” și cui se adresează și cum va implica publicul?

Conceptul „AskAway” a fost inițial gândit și implementat de o parte a…

View original post 468 more words

Mesaj despre Coronavirus primit din orașul Wuhan

Am avut ocazia să vorbim ieri 10 Februarie cu sora noastră iubită Rut (Hao Xin),  pentru a descoperi în mod surprinzător că întreaga familie a fost infectată cu Coronavirus.

Însa doar zilele trecute, ea a avut câteva simptome severe: amețeli, dureri în piept, dureri in corp, etc. In urma cu două nopți a fost atât de dificil luptandu-se toată noaptea cu suferinta. Ea a spus că, la un moment dat, a simțit că va pierde.  Ea i-a spus Domnului că, dacă acesta e timpul ca El să-i ia viața, este bine… dar trebuie ajutați cei mai vârstnici și cei mai tineri din familie (au patru generații care trăiesc împreună). Totuși, acea noapte a fost o noapte a schimbarii. Ea a simțit că Domnul a chemat-o să stea între viață și moarte, intre cer și pământ ca un preot care mijloceste. Continue reading “Mesaj despre Coronavirus primit din orașul Wuhan”

Otto Bixler: Cheile mântuirii și Scara lui Engle (generalități)

Mântuirea se aseamănă procesului prin care intri pe ușa casei tale. Intruducem cheia în broasca ușii, pentru a intra în siguranța, în confortul și în tot ceea ce ne oferă casa noastră. Suntem recunoscători pentru ușa care ne protejează de lumea de afară. Prin mântuire, intrăm în casa Mântuitorului nostru și în relație cu El! Isus este ușa, iar Duhul Sfânt, ca un lacăt, ne pecetluiește pentru ceruri. Să vedem acum ce este darul mântuirii, dat de Dumnezeu, și cum obținem cheia pentru a ni-l însuși.

Cuvântul “mântuire” ne dă niște indicii: termenul grecesc sozo, după cum apare în manuscrisele timpurii ale Bibliei, înseamnă a fi salvat. Întrebarea imediată este: „de ce anume trebuie să fim salvați?” Răspunsul este simplu: de iad, de locul unde vor merge după moarte toți cei care nu Îl cunosc pe Dumnezeu și sunt neascultători față de căile Lui! Continue reading “Otto Bixler: Cheile mântuirii și Scara lui Engle (generalități)”

Donald Trump la Micul Dejun cu Rugăciune: “În America, celebrăm credința, prețuim religia, ne ridicăm glasul la rugăciune și privirea spre slava lui Dumnezeu”

În America, nu pedepsim rugăciunea. Nu dărâmăm cruci. Nu interzicem simbolurile de credință. Nu le punem pumnul în gură predicatorilor. Nici pastorilor.

Donald Trump la Micul Dejun cu Rugăciune: „În țara noastră și în întreaga lume, religia se află sub asediu. Nu vom permite aceasta”

„(…) Prin tot ce facem, creăm o cultură care protejează libertatea – inclusiv libertatea religioasă.

După cum am spus și marți la Camera Reprezentanților, «În America, nu pedepsim rugăciunea. Nu dărâmăm cruci. Nu interzicem simbolurile de credință. Nu le punem pumnul în gură predicatorilor». Nici pastorilor. «În America, celebrăm credința, prețuim religia, ne ridicăm glasul la rugăciune și privirea spre slava lui Dumnezeu». (…) Continue reading “Donald Trump la Micul Dejun cu Rugăciune: “În America, celebrăm credința, prețuim religia, ne ridicăm glasul la rugăciune și privirea spre slava lui Dumnezeu””

DEMASCAREA PERICOLELOR ASCUNSE în artele marțiale și yoga

E de notorietate faptul că există multe influențe asupra societății noastre occidentale, dintre care unele sunt benefice, iar altele mai puțin bune sau rele.  Uneori, însă, mult apreciatele avantaje aduse de un lucru sau de o practică, până la urmă se dovedesc dăunătoare sau chiar catastrofale. Și, ceea ce este un mare dezavantaj în abordarea unor astfel de situații, este faptul că efectele lor nocive nu sunt deloc evidente de la început, ba chiar sunt greu detectabile.

Ceea ce dorim acum să semnalăm  este faptul că ceea ce contează cu adevărat, a se “vedea”, este tocmai realitatea secretă, ascunsă, din spatele a ceea ce în mod obișnuit vede  și pare a se  înțelege de omul neavizat, care nu poate percepe cu ușurință care e forța spirituală care acționează în spatele artelor marțiale și yoga: ce au acestea în comun la rădăcina lor. Căci cele două discipline sunt în strânsă legătură una cu alta, iar practicarea lor, pe fondul unei mari popularități a condus la o răspândire periculos de mare în lumea occidentală. Acestea au avut și încă au un mare impact asupra tinerilor ca urmare a acceptării pe scară largă, ca sporturi nevinovate sau ca ativități inocente.

Iar cartea la care facem referire prezintă tocmai pericolul ascuns al acestor două discipline. Continue reading “DEMASCAREA PERICOLELOR ASCUNSE în artele marțiale și yoga”

Yoga, componentă a artelor marțiale

Creștinii care fac yoga sau practică artele mațiale, de fapt se închină zeilor hinduși!

În yoga, energia sau forța care curge prin trupul unei persoane se numește „prana”. Curgerea pranei  este facilitată și activată, se spune, prin pozițiile și posturile de bază, care se numesc „asane”. Respirația corectă este numită adesea „pranayama”. Cele 12 poziții folosite pentru încălzire sunt de fapt posturi de adorare a zeului soare.

Poziția cunoscută sub numele de „lotus” este una dintre cele mai populare poziții și este foarte des întâlnită în reviste în reclame TV. Poate fi găsită chiar și pe etichetele hainelor și în anunțurile publicitare pentru îmbrăcămintea feminină. Aceasta este poziția în care întotdeauna este reprezentat Shiva (distrugătorul). Ea întruchipează așa-zisa „evoluție spirituală” a omului și ajută, după cum afirmă yoghinii, la curgerea „pranei” și la golirea minții în timpul meditației. Se crede că incantațiile (mantrele) respective care însoțesc poziția lotus îl duc pe cel care meditează într-o stare superioară a conștiinței. De fapt, nu este o stare superioară a conștiinței, ci o stare alterată a conștiinței.  Aceleași mantre se folosesc și la cursurile  New Age de „autoperfecționare”. Continue reading “Yoga, componentă a artelor marțiale”