Războiul spiritual nu este doar un concept metaforic pe care credincioșii pretind că și-l imaginează. El este un război foarte real în zona spirituală nevăzută.
La postul de radio”Turning Point”, David Jeremiah a vorbit deschis cu Charisma despre războiul spiritual și despre noua sa carte, “Overcomer”. Continue reading “David Jeremiah: Este timpul să vezi peste problemele tale”
Cântarea Mariei – Profeții împlinite și neîmplinite în viața celui născut din fecioară (IV)
Aceasta este o serie despre profeții împlinite sau neîmplinite, redusă deci la anunțuri despre viitor. Altfel, s-ar cuveni să spunem că Maria a avut o cântare teribil de asemănătoare cu cântarea Anei, mama lui Samuel (1 Sam. 2:1-10). Femeile din Israel aveau probabil cântări bazate pe întâmplări cu femeile din vechime și s-ar putea ca una din acestea s-o fi influențat-o și pe Maria.
Dacă am crezut în ceea ce ne-a comunicat Dumnezeu prin îngeri, trebuie să credem cu atât mai mult ceea ce ne spune Dumnezeu prin Duhul care a inspirat cântările cu conținut profetic. O cântare sub călăuzirea Duhului este o comunicare în care sufletul persoanei care cântă este ,,inspirat“ să comunice voia lui Dumnezeu. Biblia conține și alte cântări de genul acesta.
În numărul profețiilor din cântarea Mariei care au fost deja împlinite putem enumera pe acestea:
- Faima Mariei. ,,Deacum încolo, toate nemurile îmi vor zice fericită, pentru…
View original post 547 more words
Lasă trecutul în urmă: De AZI, mergi mai departe în oportunități
Din categoria Probleme sexuale comune în familia lui Dumnezeu, pe lângă adulter, o altă problemă care se încadrează în categoria comună este problema sexului înainte de căsătorie.
Mulți oameni întrețin relații sexuale înainte de căsătorie, iar acest lucru este valabil și în cazul familiei lui Dumnezeu. Cercetările arată că rata activității sexuale în rândul tinerilor creștini este aproape egală cu cea a celor din lume. Continue reading “Lasă trecutul în urmă: De AZI, mergi mai departe în oportunități”
Profeții împlinite și neîmplinite în viața celui născut din fecioară (III) – Mesajul îngerului pentru Maria
Interesant, îngerul îi precizează Mariei numele noului născut, de parcă Dumnezeu a vrut să fie sigur că părinți nu se vor certa pentru acest subiect. ,,Isus“ așa cum arătat în articolul precedent, este emblematic pentru lucrarea pe care a fost trimis s-o facă: ,,El va mântui pe poporul Său de păcatele sale“ (Mat. 1:21). Și, așa cum ni se demonstrează în epistola către Evrei, Iosua-Isus a fost arhetipul conducătorului care duce poporul în odihna Canaanului promis.
,,Îngerul a intrat la ea, şi a zis: „Plecăciune, ţie, căreia ţi s-a făcut mare har; Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei!”…
Îngerul i-a zis: „Nu te teme, Marie; căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu. Şi iată că vei rămâne însărcinată şi vei naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Isus. El va fi mare, şi va fi chemat Fiul Celui Preaînalt; şi Domnul…
View original post 2,942 more words
Site-urile porno, dintre cele mai vizitate. Date statistice, soluții- The Conquer Series
Să presupunem că vi s-a cerut să scrieți sugestii pentru cele mai vechi 10 site-uri web din Statele Unite. Probabil că veți lista rapid Google, Facebook și YouTube ca primele trei. Ar fi corect.
Dar celelalte șapte care sunt? Te gândești puțin, nu-i așa? Continue reading “Site-urile porno, dintre cele mai vizitate. Date statistice, soluții- The Conquer Series”
Un răspuns critic pentru Lauren Daigle, despre homosexualitate
by JOHN BURTON
Dacă biserica tace când adevărul biblic este compromis pe scena publică, milioane de oameni sunt expuși riscului înșelăciunii.
Am lansat un mesaj inevitabil către Charisma, care trebuie citit în noua lumină a declarațiilor recente ale lui Lauren Daigle despre homosexualitate. Intitulat simplu, “Worship Leaders Must Take a Stand Against Homosexuality,” “Liderii de închinare trebuie să se opună homosexualității“, aduc în lumină un alt interpret extrem de influent, Carrie Underwood, care conducea închinarea la un eveniment creștin. Continue reading “Un răspuns critic pentru Lauren Daigle, despre homosexualitate”
Profeții împlinite și neîmplinite în viața celui născut din fecioară (II) – Mesajul îngerului pentru Iosif
,, … i s-a arătat în vis un înger al Domnului şi i-a zis: „Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevastă-ta, căci ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte un Fiu şi-i vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale.” – Matei 1:20-21.
Ce s-a împlinit din profeția aceasta?
S-a împlinit că Iosif a luat-o într-adevăr pe Maria, că ea a născut un Fiu (scris de Cornilescu cu ,,F“ mare) și că Iosif i-a pus numele Isus (Iosua = Dumnezeu este salvatorul – vezi LuiHosea, fiulluiNun, Moise i-a pus numele Iosua în Numeri 13:16).
De ce i-a pus Dumnezeu Fiului Său numele unei căpetenii din vechime? Cine a fost acest Iosua (Isus) ? Iată ce știm din Vechiul Testament:
Nun și nevasta sa erau robi…
View original post 727 more words
Fratele Boțan a plecat la Domnul
December 2, 2:31 am my father, Elisei Boțan, left to be with His beloved Jesus. There is a holiday in haven and I know few of the people that were waiting for him. And it’s a sad time for us his children and grandchildren …because we have to say goodbye to him for a while. Dad, we love you and we will see you again.
BULETIN INFORMATIV – December 4, 2018
Faţa întunecoasă a transgenderismului: Un comentariu din presă britanică discuta fata întunecoasă a transgenderismului: LINK
Regretele transgenderilor: New York Times a publicat un articol privind regretele celor care îşi schimbă sexul: LINK
România – copii cu părinţi plecaţi: 95.000 de copii din România au părinţii plecaţi la muncă în străinătate: LINK
Japonia – căsătorie isterică: În Japonia un japonez s-a “căsătorit” cu holograma unei adolescente minore: LINK Continue reading “BULETIN INFORMATIV – December 4, 2018”
FLORIN PIERSIC: „Dumneavoastră, Înaltpreasfinţite, la cine vă rugaţi?”
Revista ARMONIA - Saltmin Media
Florin Piersic, unul dintre invitaţii speciali ai evenimentului „Ajun de Centenar”, a povestit clujenilor prezenţi la eveniment despre prima întâlnire pe care a avut-o, zilele trecute, cu Patriarhul Daniel, care a trimis maşina la Aeroport după el: „Vreau să-l văd pe Piersic”.
View original post 319 more words



