ATAC ÎMPOTRIVA VORBIRII DUHULUI SFÂNT ÎN ADUNĂRI

Romani 8.14

Împiedicarea vorbirii libere a Duhului Sfânt în adunare (1)

Dacă ați citit „Scrisorile lui Zgândărilă” de C.S. Lewis, ați văzut că Diavolul face planuri cum să atace pe credincioși și biserica din diverse direcții, pe diferite fronturi. După ce am văzut atacul modernismului asupra bisericii și atacul amestecului cu lumea, vom vedea modul în care diavolul a atacat biserica, pentru ca ea să nu mai aibă parte de cuvântul profetic actual al lui Dumnezeu.

Ni-l și imaginăm pe Satan adunând duhurile necurate la ședință și spunându-le:

„Știți că până acum am atacat cu succes pe două fronturi:

(1) să pătrundă modernismul în adunări, astfel încât biserica să nu se mai bizuie pe lucrarea Duhului Sfânt de convingere a păcătoșilor, ci pe metode „moderne”, care n-au nicio putere sau care produc „creștini” nepocăiți cu adevărat, nenăscuți din nou și care nu se vor lepăda niciodată de lucrurile lumii și de ei înșiși, și vor ajunge în iad direct din registrele de membri ale bisericilor.

(2) Apoi am reușit să-i facem să amestece grâul cu neghina, adică pe copiii lui Dumnezeu cu oameni lumești. Continue reading “ATAC ÎMPOTRIVA VORBIRII DUHULUI SFÂNT ÎN ADUNĂRI”

DEFINIȚIA ȘI FUNCȚIILE SOCIOLOGICE ALE FAMILIEI ÎN SPAȚIUL CULTURAL ROMÂNESC

 Ne-am dat seama, împreună cu cei de la Pro-vita, de necesitatea acestor materiale, din mesajele primite din partea unor cititori care ne pun întrebări relevante privind anumite subiecte la fel de relevante și care necesită răspunsuri. Astăzi oferim un astfel de material care discută instituția căsătoriei și familiei in Romania, mai precis, aspectele ei legale si sociologice. Link: http://www.alianta-familiilor.ro/definitia-si-functiile-sociologice-ale-familiei-in-spatiul-cultural-romanesc/

Introducere

În faţa complexităţii deconcertante de forme, relaţii şi procese prin care se exprimă astăzi familia în diferite contexte culturale, apreciem ca oportună re-afirmarea succintă a opțiunilor sociale, culturale și legislative care definesc raporturile dintre organizarea familială şi societate în România. Continue reading “DEFINIȚIA ȘI FUNCȚIILE SOCIOLOGICE ALE FAMILIEI ÎN SPAȚIUL CULTURAL ROMÂNESC”

Să pleci sau să nu pleci dintr-o „biserică” moartă

Odată a venit cineva la mine  și mi-a zis un vis în care un pastor ținea în mână un bebeluș mort, îl legăna ca și cum ar fi fost viu și dorea să-l adoarmă. Toți din jur vedeau că acel copil este mort, însă el pur și simplu nu dorea să admită acest lucru. Cel care a avut visul era foarte frământat și m-a întrebat dacă știu ce înseamnă. El avea idee despre sensul visului, însă îi era greu să creadă în tălmăcirea lui. Dumnezeu m-a luminat să realizez că acest vis înseamnă următoarele: din cauza nevegherii și din cauza lipsei de sfințenie, lucrarea acestui om era moartă din punct de vedere spiritual, neproductivă, însă el nu voia să accepte și mergea înainte din inerție, fără ungere și fără voia lui Dumnezeu.

M-a înfiorat acest vis care reflecstă realitate și mi-am pus întrebarea: Oare câți mai sunt pe întreg pământul care leagănă „copii morți”? Continue reading “Să pleci sau să nu pleci dintr-o „biserică” moartă”

Pe placul celorlalți

Ați fost vreodată în situația de a fi acuzați, criticați, bârfiți, mustrați chiar poate și abuzați de oameni cărora le-ați făcut bine? Dar de oameni cărora mereu ați încercat să le fiți pe plac? Ce mai întrebare… sigur că da. Am realizat de ceva vreme că o mare sursa de probleme ale mele și ale celor care vin în consiliere este dorința de a fi pe placul celorlalți.

Pot înșira fără nici un efort mental de reamintire câteva zeci de astfel de cazuri care îmi sunt cunoscute. Mă voi rezuma la două de ale mele, că e mai onest. Printre altele meșteresc calculatoare, bineînțeles că multă lume știe asta și cum vă așteptați probabil, la cei „din biserică” nu am avut curajul să cer bani. Logica e simplă, dacă e  gratuit oamenii dau buluc: „parcă merge cam încet”, „l-am adus să vezi ce mai poate fi îmbunătățit”, „știu că am fost cu el și luna trecută dar a mers așa de bine atunci și acum iar se mișcă greu” și multe alte fraze. Continue reading “Pe placul celorlalți”

Toni Berbece: Extreme…

Nimeni nu te servește ca românul, dar tot nimeni nu-ți întoarce spatele mai amar și mai pe neașteptate ca românul…

Nimeni nu te laudă și nu te ridică în slăvi ca românul, dat tot nimeni nu te bârfește mai dureros de dulce ca un român…

Nimeni nu râde și glumește mai tare ca românul, dar tot nimeni nu se mânie ca un român scos din sărite… Continue reading “Toni Berbece: Extreme…”

Născut cu un sex “greșit” – povestea lui George

Am condus o slujire pe termen lung, de peste doi ani, în cazul unui băiat care suferea de schizofrenie.

Mama lui își dorise o fetiță, iar când George s-a născut ea avea pregătite doar hăinuțe roz. Desi el era “George – băiat” pe certificatul de naștere, mama îi spunea “Georgina” și îl îmbrăca exact ca pe o fetiță, prezentându-l ca atare. La vârsta de cinci ani, el mergea la școală îmbrăcat ca o fetiță. Mama îl retrăsese de la orele de educație fizică, spunând că el avea inima slăbită, și îl instruia pe George să nu se dezbrace niciodată în fața cuiva. El a trecut prin școala primară îmbrăcat ca o fetiță, până la vârsta de 11 ani. Tatăl lui please de acasă și sexul adevărat al lui George a fost respins și niciodată afirmat.

În acea vară, mama și sora acesteia, mătușa lui George, l-au dus într-o tabără de vară. Părul lui era lung, blond și cârlionțat. Avea ochii albaștri. Vineri seara era concursul: “Cea mai frumoasă fetiță”, iar mama și mătușa l-au înscris și pe George “ca să se distreze”. Ele l-au îmbrăcat într-o rochie cu falduri. Mama și mătușa s-au cam îmbătat în acea seară și Continue reading “Născut cu un sex “greșit” – povestea lui George”

Oh, Doamne, dacă am putea fi și noi ca și copilul acesta!

barzilaiendan's avatarBarzilaiendan

Orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi  că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea.  (Marcu 11:24)

Când băieţelul meu avea vreo 10 ani, bunica lui i-a promis de Crăciun un album pentru colecţia de timbre. Crăciunul a venit şi a plecat fără nici un album de timbre şi fără nici un cuvânt de la bunica. Problema, însă, n-a fost menţionată, până au venit prietenii lui să vadă cadourile pe care le-a primit de Crăciun. Am fost surprins, după ce a înşirat toate cadourile pe care le-a primit, să-l aud adăugând „şi un album de timbre de la bunica mea“.

După ce am auzit aceasta de câteva ori, l-am chemat pe fiul meu la mine  şi  i-am spus: „Dar George, tu nu ai primit un album de timbre de la bunica. De ce ai spus că ai primit?“.

Cu o faţă nedumerită, ca şi cum i-aş fi pus…

View original post 365 more words

Jim Mathis: Negare – Criză – Acțiune

De câțiva ani, am observat că aveam tensiunea sângelui destul de mare. De fiecare dată când o măsuram era un pic mai mare decât înainte. Mereu am crezut că era din cauza cafelei, sau a oboselii sau vreo altă cauză care putea fi explicată ușor și putea fi îndepărtată. În cele din urmă, doctorul mi-a spus direct: „Ai tensiunea prea mare. Așa că te voi trece pe un tratament cu medicamente.” Medicamentele au funcționat, iar tensiunea a revenit la normal. Am fost într-o perioadă de negare; doctorul m-a forțat să îmi recunosc negarea și mi-a prescris un curs de acțiune.

Altă dată, datoria mea financiară era în creștere. A început ușor când nu am plătit toată suma datorată la un card de credit. Mă tot gândeam că o să recuperez luna viitoare, dar nu era așa. Am negat această problemă până când aceasta s-a transformat într-o adevărată criză financiară, suma datorată fiind prea mare să fie tolerată. A trebuit să îmi fac un plan de acțiune și am plătit datoria în tot cam atât timp cât mi-a luat să o acumulez. Continue reading “Jim Mathis: Negare – Criză – Acțiune”

Cum a descoperit George Muller puterea rugăciunii

Cum se ruga George Muller? El a spus că în primii zece ani din „viața de credință”–prin aceasta referindu-se nu la perioada în care nu era el cunoscut, ci la zece ani de încredere în Dumnezeu și de răspunsuri remarcabile la rugăciuni–adesea se lupta mult să intre cu adevărat în spiritul de rugăciune, cu alte cuvinte să simtă, într-adevăr, că se roagă.

Asta s-a întâmplat până când a făcut o mică ajustare în metoda sa de a se ruga. Iată cum descrie el această schimbare: Diferența,  deci,  dintre  vechea  mea  practică  de  rugăciune  și  cea  din  prezent  este  aceasta:  în trecut,  când  mă  trezeam,  începeam  să  mă  rog  imediat, și,  în  general,  tot  timpul  până  la  micul dejun,  sau  aproape  tot  timpul,  îl  petreceam  în  rugăciune. La  toate  evenimentele  aproape invariabil începeam cu rugăciune… Continue reading “Cum a descoperit George Muller puterea rugăciunii”