ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
Foarte rare, dar NU atât de insignifiante încât să nu fie anunțate. Mă întreb dacă ai noștri au vreo astfel de avertizare. Probabil că nu – noi suntem neimportanți, că oricum ne luăm după CDC din SUA (unde riscul de miocardită a fost anunțat, de asemenea, oficial). Documente oficiale, în capturile foto anexate.
ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
Dracul a făcut o oglindă în care toată lumea se vedea schimonosită.
„Tot ce era frumos și bun”, povestește Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii, „dacă se oglindea în ea aproape că nici nu se vedea, în schimb, tot ce era mai urât se vedea în oglindă foarte limpede și chiar mai urât decât fusese.”
Discipolii Diavolului „ziceau că abia acuma se putea vedea cum arată într-adevăr lumea și oamenii. Umblau în toate părțile cu oglinda și în curând n-a mai rămas nici o țară și nici un om pe care să nu-l fi schimonosit oglinda aceea.”
ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
Nici un angajat nu poate fi condiționat de către angajator să se vaccineze împotriva Covid-19, a transmis Ministerul Sănătății într-un răspuns la o adresă formulată pe 15 iulie de instituția Avocatului Poporului, care s-a sesizat din oficiu cu privire la tentativa guvernanților de a le impune cadrelor sanitare vaccinarea anti-Covid sau testarea periodică, din venituri proprii, relevă Profit.ro.
ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
Doctorul Vernon Coleman condamnă faptul că nu va mai fi nevoie de permisiunea părinților pentru ca minorii în vârstă de peste 16 ani să fie injectați cu serurile experimentale Covid, guvernul Marii Britanii administrând „vaccinul” copiilor începând cu vârsta de 12 ani.
„Există numeroase teorii. Însă un lucru este limpede: totul pare să conducă spre un sfârșit al proprietății private. Dacă ai nevoie de un pașaport de vaccinare pentru a intra într-un supermarket, atunci nu mai ești cu adevărat liber.” (Piers Robinson)
ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
Piers Robinson, expert britanic în tehnici de propagandă, demantelează mecanismele de manipulare în masă utilizate de către guverne pentru a instaura noua ordine mondială.
„Orice student la Istorie vă va spune: războaiele nu vin din senin! Sunt întotdeauna prefigurate de o operațiune de propagandă menită să slăbească ținta, să o erodeze, să îi slăbească voința de a se bate.
ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
Michael Yeadon este fostul vicepreședinte și cercetător șef pentru alergii și boli respiratorii la Pfizer. El a făcut parte din industria farmaceutică timp de trei decenii. Mai mult, Yeadon are un doctorat în farmacologie respiratorie și diplome în biochimie și toxicologie.
El a fost invitat la conferința “Stop the Shot” și a vorbit despre vaccin. Potrivit acestuia, femeile aflate la vârsta fertilă ar trebui să evite să primească vaccinul anticovid.
ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
Datele departamentului de politici de sănătate publică din Anglia privind răspândirea coronavirusului arată că 65% dintre spitalizările și decesele datorită COVID-19 se înregistrează în rândul persoanelor vaccinate cu prima doză, realtează LifeSite.
Public Health England (PHE) a publicat pe 6 iulie un raport care detaliază răspândirea variantei Delta a virusului și include spitalizări și decese în care Covid-ul a fost un factor între 1 februarie 2021 și 2 august 2021.
ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
Premierul Florin Cîțu (PNL) insistă cu vaccinarea prin orice metode și nu se dă în lături de la cumpărarea consimțământului pentru ceea ce este, oficial, un act medical benevol și neobligatoriu. El a propus în ședința de guvern de marți acordarea unui voucher de 100 de lei celor care merg să se vaccineze cu serurile experimentale Covid. Propunerea este inacceptabilă atât din cauză că fondurile provin de la Ministerul Sănătății, deci din bugetul de stat, adică și din banii nevaccinaților, cât și din cauză că se va crea o discriminare între vaccinații…
ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
Un băiat de 16 ani a decedat la o lună după doza a doua de vaccin anti-Covid. La patru zile de la ultimul vaccin, acesta a fost internat de urgență în spital, fiind diagnosticat imediat cu leucemie acută limfo-mieloblastică, cu o evoluție fulgerătoare nefirească, a relatat medicul pediatru Damian Baciu pentru Național.ro.
I.S.M. din Brașov, în vârstă de numai 16 ani, a murit la o lună după ce i-a fost administrată a doua doză de vaccin. Potrivit medicului pediatru Damian Baciu, apariția și evoluția fulgerătoare a leucemiei la patru zile de la vaccinare nu este o coincidență:
ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
Spitalele din Israel sunt pline de vaccinați, dintre care 95% se află în stare gravă, potrivit unor informații apărute în presa locală, preluate de InfoWars.com.