Eugen Oniscu: MAI PRESUS DE DEZAMĂGIRILE VIEȚII (3 & 4)

 MAI PRESUS DE DEZAMĂGIRILE VIEȚII (3)

În acea seară, ajungând acasă foarte întristată după discuția avută cu Paul, Alina îl chemă de o parte pe tatăl ei și îi istorisi totul. Nichifor rămase un timp pe gânduri și apoi îi spuse:

– Îmi pare rău că luându-mă cu anumite treburi, am uitat că în seara când te-am trimis să-l rogi pe Paul să vină să mă ajute, mi-ai spus că se află într-o stare foarte proastă. Am fost în ultimile zile și foarte ocupat, încercând să ajut un coleg de muncă ce trece printr-o perioadă foarte grea. Pe Paul însă trebuie să-l ajut pentru că este băiatul celui mai bun prieten al meu pe care l-am avut. De aceea nu pot să-l las în starea deplorabilă în care se află, chiar mâine seară mă duc să stau de vorbă cu el.

– Tată, dacă ai împrumuta de la unchiul Vlad o sumă mai mare de bani, ca să-l ajutăm pe Paul să se întoarcă înapoi la facultate, poate că doar așa îl vom readuce la viață.

Nichifor rămase din nou pe gânduri, apoi după un răstimp spuse:

– Fratele meu Vlad dorește să-i vând partea mea de moștenire de la casa părintească după cum au făcut și ceilalți frați ai mei, pentru că acolo vrea să-și construiască o casă de vacanță. Și mă gândesc că pentru al ajuta pe Paul voi face și asta. Dar negreșit trebuie ca mâine să mă duc să-l văd pe Paul, ce după câte îmi spui, se află într-o stare avansată de depresie, și de aceea are nevoie de ajutorul nostru.

– O, tată ar fi minunat să-l putem ajuta, însă mă tem că nu va accepta ajutorul nostru pentru că este foarte mândru.

– O să încerc mâine cu toată experiența mea de viață, să-l înduplec pe acest tânăr să accepte ajutorul nostru. Tatăl lui nu era un om orgolios ci simplu, onest, cu o inimă bună m-am înțeles de minune cu el. Discutam împreună cu el despre faptul că ar fi minunat ca tu și Paul să fiți împreună, iar noi la bătrânețe să ne jucăm cu nepoții pe care îi vom avea din partea voastră. Oricum noi ne vom face partea noastră, și dacă el nu va accepta ajutorul pe care dorim să i l oferim atunci toată vina dacă se va nenoroci va fi numai a lui.

A doua zi spre seară, Nichifor porni spre casa lui Paul. Pe măsură ce se apropia, în mintea sa se derulau amintiri legate de tatăl lui Paul. Nichifor era un om de înălțime mijlocie, nu prea masiv, însă puternic datorită faptului că de la o vârstă fragedă muncise din greu la țară, apoi la oraș unde lucrase mai mulți ani în construcții după care se calificase ca zugrav. La cei șaizeci de ani ai săi se bucura de o bună sănătate. Fruntea și fața sa erau adânc brăzdate de cute și reflectau acea lumină a bunătății creștine de care era însuflețit. Era un om cu profunde convingeri religioase, și nu concepea faptul că viața unui om se putea desfășura după alte rânduieli decât cele lăsate de Dumnezeu în Sfintele Scripturi. Pe oriunde întâlnea suflete apăsate de greutățile vieții le vorbea despre Dumnezeu, sfătuindu-i să nu se dea bătuți în lupta vieții și să aibă încredere în Dumnezeu. Învățase din viață că nimic nu este pierdut pentru totdeauna, și de aceea omul nu trebuie să renunțe niciodată la speranța că poate ieși la un liman al izbăvirii. De aceea oricât de greu iar fi unui om în lupta vieții, trebuie să aibă speranță, acesta era crezul lui Nichifor pe care de altfel îl propovăduia oamenilor.

Nichifor era un om umil, foarte iubit și apreciat de colegii săi de muncă și de toți cei în mijlocul cărora își desfășura viața. Peste tot pe unde trecea aducea o mireasmă de viață spirituală, îndreptându-le astfel oamenilor gândurile de la lucrurile pământești spre cele cerești. Adeseori se scula dis-de-dimineață și înainte de a pleca spre munca sa, citea din Sfintele Scripturi și se ruga lui Dumnezeu pentru cei oropsiți, apoi își începea ziua cu inima plină de harul lui Dumnezeu, căutând astfel să-i ajute pe toți cei cu care venea în contact în acea zi. Tot acel stil de viață îi producea plăcere lui Nichifor, pentru că zi de zi trăia înălțătorul sentiment al prezenței lui Dumnezeu în inima sa. Iar pe cei ce își trăiau viața departe de învățăturile divine, îi vedea ca pe niște bieți oameni ce rătăceau în viață departe de fața lui Dumnezeu. Era convins că aceștia aveau nevoie să fie îndrumați pentru a găsi drumul luminos trasat de Dumnezeu oamenilor, spre fericirea lor. De asemenea, în tot acel spirit creștin Nichifor își educase și copii săi.

În acea seară, pătrunzând în curtea lui Paul, avea sentimentul că vine ca un mesager a lui Dumnezeu la un suflet zbuciumat, și de aceea știa că trebuie să dea dovadă de înțelepciune. După ce schimbă câteva cuvinte cu mama lui Paul, se apropie de camera acestuia și bătu la ușă, după câteva clipe auzi vocea lui Paul ce îl invita să intre. Intrând în acea cameră, Nichifor îl văzu pe Paul stând la masă și urmărind ceva pe laptop. Camera lui Paul era așa cum o știa demult, cu două ferestre ce dădeau spre grădina și șopronul din spatele casei, un pat de o singură persoană, un șifoner nu prea mare, un fotoliu vechi și cam demodat acoperit cu un material de culoare maro. Pe un perete era agățat un poster învechit cu formația Scorpions. Paul îl privi foarte mirat pe Nichifor, însă nu putu să strige la el ca să îl lase în pace așa cum făcea cu ceilalți ce îl deranjau, pentru că de câte ori îl vedea pe Nichifor avea impresia că datorită prieteniei ce îl legase de tatăl său, acesta încă mai purta în suflet amintirea tatălui său.

– Salut Paul, știi nu pot să intru la voi în casă fără să nu mă gândesc la tatăl tău, mă leagă atâtea amintiri frumoase de el, de altfel tu știi că am făcut armata împreună cu el, apoi am lucrat mulți ani împreună, era un om minunat, păcat că s-a dus prea repede. Dar acum să lăsăm asta, tu ce mai faci Paul?

– Ce pot și eu…

După ce se așeză pe fotoliu Nichifor spuse:

– Te văd cam slăbit și puțin schimbat, ești bolnav?

– Nu cumva Alina te-a trimis la mine ca să-mi ridici moralul…

– Mă întristezi Paul, prin aceste cuvinte pe care mi le spui. Știi, în ziua în care tu te-ai născut, tatăl tău a venit la mine și ne-am bucurat împreună, așa eram noi, împărțeam amândoi și bucuriile și tristețile. Dar revenind la tine, te-am văzut crescând de mic, erai mereu bucuria tatălui tău, își punea mari speranțe în tine. Mă aflu aici în primul rând pentru prietenia ce m-a legat de tatăl tău, și apoi dacă vrei să știi, Alina ține grozav de mult la tine și mi-a spus să vin să te ajut. Dar ceea ce mă bucură foarte mult, este faptul că am o veste bună pentru tine și anume, te poți întoarce la facultate pentru că eu te voi ajuta cu banii de care ai nevoie.

Paul se sculă agitat de pe scaun, făcu câțiva pași prin cameră și se așeză pe pat, prinzându-și capul în mâini și apoi spuse:

– Nu am nevoie de nimic…

– Astăzi te ajut eu, și poate peste ceva timp tu ai să mă ajuți pe mine în cine știe ce probleme, așa este viața cel puțin eu și tatăl tău așa ne ajutam. El a dorit mult ca tu să fii împreună cu Alina, și eu de asemenea, și dacă stau bine să mă gândesc nici acum nu este totul pierdut, încă se mai poate. De aceea îți spun, ridică-te Paul la viață și demonstrează tuturor că ești bărbat, nu te lăsa doborât de această depresie ce te împinge în jos de tot.

În acele momente Paul se zbuciuma teribil, nu atât de mult din cauza cuvintelor pe care Nichifor i le spunea, ci mai mult datorită faptului că simțea că Nichifor îl iubea sincer și îi dorea binele. Ba mai mult de atât, tatăl lui îi spusese că Nichifor este un om de treabă și dacă vreodată în viață va avea o problemă să apeleze cu încredere la el. Și aproape fără să-și dea seama în acele momente, Paul gândi cu voce tare:

– Nu pot accepta ajutorul nimănui, pentru că curând pentru mine totul se va termina și îmi voi încheia astfel socotelile cu viața…

Nichifor rămase câteva clipe consternat apoi spuse:

– Ce spui tu, nu cumva nutrești în mintea ta gândul monstruos al sinuciderii?

– Nu este treaba nimănui ce voi face eu cu viața mea, cel puțin la atât mai am și eu dreptul să decid.

– Paul tu ai o reală nevoie de Dumnezeu, pentru că doar El îți poate vindeca sufletul tău atât de zbuciumat, înțeleg că valurile tumultoase ale vieții te-au lovit năprasnic, dar să știi că nimeni nu poate atinge inima omenească rănită mai delicat decât El. Trebuie să înțelegi că Dumnezeu are un plan minunat cu viața ta, ascultă-mi sfatul și caută ajutorul Său ca să te poți ridica prin harul Său din noaptea suferinței tale ca un om nou ce are o nouă perspectivă și poți începe o viață nouă. Nu te lăsa biruit de nici un gând ce te împinge spre sinucidere, înțelege că acum mai mult ca oricând este timpul să-l cauți pe Dumnezeu, doar El te poate ridica din disperarea în care ai căzut, privește cu încredere spre ceruri pentrucă Hristos a murit pentru tine. De aceea îți spun că te poate ajuta, vestea bună este că oameni ca tine adânc răniți de viață pot primi vindecare și găsi odihnă pentru sufletele lor zbuciumate doar în brațele lui Hristos. Te rog Paul, înainte de a face orice altă nebunie meditează puțin la aceste lucruri și acceptă ajutorul divin.

Râzând puțin forțat, Paul replică:

– Așa că de acum trebuie să intru în rândurile babelor și să merg la biserică, să aprind lumânări. Nu vezi că în zilele noastre religia a devenit o uriașă afacere prin care oamenii sunt manipulați și li se iau banii. Uf, totul este meschin în ziua de astăzi.

Va urma…

MAI PRESUS DE DEZAMĂGIRILE VIEȚII (4)

– Nu mai înțeles Paul, eu nu îți vorbesc de ritualuri religioase și nici nu vreau să intru acum cu tine într-o controversă pe tema a ceea ce a devenit religia organizată, poate că altădată dacă vei fi interesat vom discuta despre care ar trebui să fie rolul bisericii în societatea de astăzi. Doar îți dau un exemplu în această privință și anume, când Hristos a venit prima oară, a găsit biserica acelor timpuri într-o stare jalnică și totuși asta nu l-a împiedicat să predice vestea bună a mântuirii tuturor. De altfel, El a încercat să reformeze iudaismul, dar pentru că liderii religioși de atunci nu l-au acceptat ca Mesia, a întemeiat biserica apostolică ce practic a zguduit imperiul romam din temelii propovădind Evanghelia. Apoi, după moartea și învierea Sa, și după ce El s-a înălțat la cer și apostolii predicau cu putere Evanghelia, ni se relatează că o mulțime de preoți din iudaism îl acceptau ca pe Mesia. O, Paul, cât de mult pierdeți voi, tinerii de astăzi datorită faptului că nu citiți Noul Testament, pentru că doar acolo veți găsi un sens existențial pentru voi, și apoi aceasta este Cartea ce vă poate înnobila sufletele.

Se așternură câteva clipe de tăcere între cei doi. Paul stătea gânditor cu privirea în jos, pe când Nichifor era din ce în ce mai înfierbântat, animat fiind de dorința de a salva o viață și a nu o lăsa să se piardă, mai ales după ce înțelesese în ce stare jalnică se afla Paul așa că continuă:

– Tu trebuie să înțelegi că Dumnezeu te-a creat, ba mai mult de atât te-a răscumpărat, și apoi viața pe care o ai vine de la El, pentru că El este izvorul vieții și al luminii. De aceea, îți spun că ai primit totul în dar, pentru că El te iubește și ai preț în ochii Săi. De asemenea, ai inteligență și poți să te oprești puțin din tot zbuciumul tău și să meditezi la Golgota, acolo între viață și moarte s-a zbătut Fiul lui Dumnezeu și Fiul omului pentru tineri ca tine ce nu mai au puterea de a lupta cu valurile vieții și simt că totul este pierdut pentru ei. Privește cu ochii minții la Golgota, pentru că de acolo poate coborî o rază de speranță și în inima ta, ca să poți spera din nou, și să vezi un drum doar al tău pe care tu trebuie să-l străbați animat fiind de bucuria că Dumnezeu ți l-a trasat. Nu respinge în inima ta iubirea divină, pentru că doar aceasta este singura soluție pentru ca un suflet zbuciumat precum al tău, să fie vindecat. De aceea îți repet, privește la Hristos, caută-L prin intermediul rugăciunii tainice din cămăruța ta și gândul sinuciderii va muri în inima ta, și în locul său se va naște o imensă dorință de viață și vei putea astfel să ai parte de un nou început frumos și măreț. Ascultă-mi sfatul Paul, învinge-te pe tine însuți și primește ajutorul lui Dumnezeu, nu îl lăsa pe Diavol să triumfe asupra vieții tale, pentru că să știi sinuciderea este un act de lașitate, adevărații oameni luptă până la capăt cu adversitățile vieții. Și apoi, nu uita că prin Hristos avem eternitatea în dar, deci putem beneficia de viața veșnică. Tu nu ai apărut în această lume ca să sfârșești într-un chin groaznic, așa că ridică-te și luptă cu bărbăție și credință în Dumnezeu, și vei afla izbăvirea și drumul tău luminos în viață pe care acum pentru o vreme l-ai pierdut. Însă, nu totul este pierdut pentru tine, ci există încă speranță la Dumnezeu, ai încă un viitor măreț în față, de aceea nu poți să dai cu piciorul la tot ceea ce eu îți spun și să urmezi doar monstruosul gând al sinuciderii. Începe să pășești spre Cel ce este Lumina lumii și a vieții, pentru că doar El îți poate reda din nou bucuria de a trăi.

Discuția din acea seară dură destul de mult între cei doi, iar Paul mereu se lega de ideea că pentru el totul este pierdut, și că ar fi mai bine ca Nichifor să nu își mai piardă vremea cu el. După ce plecă Nichifor în acea noapte, Paul nu putu să doarmă mult timp. Adormi spre dimineață și visă că era undeva la munte și totul în jurul său era nespus de frumos, de la munții falnici acoperiți cu zăpadă pe vârfuri, la cerul albastru nesfârșit. La un moment dat urcă pe piscul unui munte înalt și privi în jos spre o prăpastie adâncă ce se căsca la picioarele sale, și simți o dorință puternică de a se arunca în acea prăpastie, ba chiar simțea un fel de plăcere să plutească puțin timp în aer până ce se va zdrobi de pereții stâncoși ai prăpastiei, era ceva ce îl atrăgea să facă acel salt. Deodată, la o distanță destul de mare de el, o văzu pe Alina strigându-l, ba chiar implorându-l să nu sară, însă el zâmbi ca unul ce se pregătea să facă acel salt mortal, pentru că simțea că în acea desprindere a sa pentru a sări, era toată fericirea și că nu se putea altfel decât să facă acel salt. Îl încânta faptul că trebuia să sară în acel hău fără fund. În momentul când se hotărî și făcu ultimele pregătiri pentru a sări, Nichifor cu brațele sale puternice îl prinse și îl strânse la pieptul său. La început se zbătu în brațele lui Nichifor dorind să scape pentru a sări, dar nu era chip pentru că Nichfor îl ținea prea strâns, se zbătu un timp, ba chiar țipă și atunci se trezi. Era leoarcă de sudoare, prin geamuri văzu cum lumina zorilor acelei zile pătrundea într-un mod liniștitor alungând întunericul nopții ce începea să moară.

Se sculă și ieși afară în curte. Avea impresia că încă mai simțea strânsoarea puternică a lui Nichifor, care totuși avea ceva cald și părintesc. Se spălă cu apă rece la canalul din curte. Apoi se duse în spatele casei și se apropie de șopron, deschise ușa și privi grinzile din tavan fixându-și privirea asupra celei din mijloc de care plănuia de ceva timp să se spânzure. În acele momente o amintire de demult îi inundă mintea și anume, își aminti că pe când avea trei sau patru ani, tatăl său îl purta pe umeri prin curte, și el îl trăgea de păr și îi dădea anumite comenzi strunindu-l ca pe un cal, în toiul acelui joc intrară și în șopron pentru că el spunea că trebuie să bage calul în grajd. Râdea pe atunci mult și se simțea atât de fericit, iar la un moment dat îi ceruse tatălui său să-l ridice puțin ca să atingă acea grindă, își pusese mânuțele lui de copil pe grindă și încercase să se urce acolo iar tatăl lui zâmbind îl oprise, trăgându-l înapoi.

Toată acea amintire îl umplu de duioșie și începu să simtă că în inima sa se năștea o puternică dorință de a trăi. În acele momente, începu să simtă că mai presus de orice altceva era bucuria de a trăi pe care o pierduse și care acum ca o flacără se reaprindea în sufletul său, și depindea doar de el dacă avea să se reaprindă în inima sa ca un foc puternic, pentru ca întreaga sa ființă să fie pătrunsă din nou de bucuria de a trăi. Se gândi câteva clipe, și înțelese că Dumnezeu îi atinsese inima și toată ființa lui vibrase la acea atingere divină. Și lucru straniu, dorea să trăiască, să lupte, să meargă pe acel drum luminos pe care Dumnezeu care îi atinsese inima readucându-l la viață începea să-l conducă. În acele momente știa încotr-o avea să apuce, în primul rând va accepta ajutorul lui Nichifor și se va întoarce la facultate, apoi o va căuta pe Alina pentru a reînnoda povestea lor de iubire. De asemenea, știa că ea îl va contamina cu dragostea ei de viață și îl va molipsi de forța ei de a merge înainte în ciuda tuturor obstacolelor.

Și pentru prima oară în viața lui Paul spuse: ,,Îți mulțumesc, Doamne, că mi-ai atins inima în această dimineață, dăruindu-mi bucuria de a trăi și multă dragoste de viață.” Apoi ieși afară din șopron și privi cerul albastru pe care răsărea soarele, și tot ceea ce vedea îl umplea de fericire, de la copacii ce i se păreau atât de frumoși, la florile și iarba verde, iar cântecul păsărelelor îl încânta, toate i se păreau mai minunate ca niciodată. Nu îl mai întrista nici casa lor modestă, nici chiar starea de sărăcie în care se afla, dorea ca mai presus de orice altceva să trăiască, să simtă viața ce se cobora de la Dumnezeu pulsând în inima sa. Zorile acelei noi zile Paul le întâmpina cu bucuria de a trăi, și privea cu încredere tot acel nou început ce se contura la orizontul vieții sale.

Iisus le-a vorbit din nou și a zis: ,,Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții.” (Evanghelia după Ioan 8 -12 )

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.