Scumpa mea mamă! Nu încetați să vă rugați pentru mântuirea celor dragi

Mi s-a făcut dor de ea, m-a copleșit sentimentul acela matern în care ai nevoie ca părintele tău să-ți spună o vorbă, să-ți dea o mângâiere, dar nu mai este.

Cu ani în urmă mama mea a făcut un atac cerebral (ischemic), era nemântuită și deja mă rugasem pentru ea de ani de zile. Am plâns și am zis Domnului: ”De ce Doamne, chiar s-o iei dincolo nemântuită, Te rog de ani de zile pentru ea…”

Era în iarna anului 2010 cred, o zi de iarnă din Decembrie, cred că o zi de marți. Așa mi-a venit un gând s-o sun pe mama, să văd ce face. Chiar departe de casă, un copil nu-și poate uita niciodată mama, de cele mai multe ori o sunam de câteva ori pe săptămână, să văd ce face și să-mi spună cum se mai descurcă. De data asta însă tăcere.

M-am panicat și am simțit că ceva nu-i în regulă, așa că am sunat pe sora mea, care la rândul ei a sunat niște vecini. Vecinii au sărit poarta, a nins bine la Șagu, s-au dus în spatele casei și s-au uitat pe geamul de la bucătărie. Mama mea era căzută jos, au transmis prin telefon sorei mele și ea m-a anunțat pe mine.

Vestea a căzut ca un trăsnet peste mine. Aveam pe cineva în vizită din România, fata unui misionar din Constanța. Am uitat de orice obligație de gazdă, am început să plâng și m-am dus într-o cameră și mi-am vărsat inima înaintea Domnului meu Isus.

Eu cu mama n-am prea avut o relație prea bună în tinerețea mea, motivele sunt păcatul care ne-a înrobit. O iubeam din toată inima mea, însă păcatul ne-a adus în stadiul acela în care blestemele, înjurăturile erau o regulă a casei, iar eu mi-am găsit refugiul în băutură, chefuri, prieteni și niciunul din noi nu vedeam o cale de concesie. Știu că și ea mă iubea mult, în copilăria mea m-am simțit tare atașat de mama, știa să se apropie de mine, să-mi vorbească făcându-mă să râd și să mă simt protejat și iubit.

În anul 1995, viața mea s-a schimbat radical, m-am întors la Dumnezeu și minunea care s-a produs a fost un șoc pentru mama mea și mulți din comunitate. Mama vedea că nu mai alerg la birturi, nu mai înjur, însă marea problemă era că citesc Biblia și că m-am pocăit. M-am hotărât să-L urmez pe Domnul acasă la mine, lângă patul meu, după 26 de ani de viață și-o tinerețe irosită în beții, curvii, blesteme și-un iad în care m-am afundat tot mai mult. Prima dată am auzit la 17 ani despre Biblie și pocăință, însă n-am crezut în Dumnezeu, am respins ani de zile mesajul Evangheliei auzit de la un coleg de școală. Ajuns sub povara păcatului, am strigat către Dumnezeu, L-am rugat să-mi vorbească dacă există, iar într-o seară m-am prăbușit la picioarele lui strigând: ”ai milă de mine păcătosul”.

I-am spus mamei mele de întâlnirea mea cu Domnul și eliberarea de lanțurile diavolului și s-a bucurat pe moment, însă în scurt timp blestemele și înjurăturile au devenit din nou regula de fiecare zi.
M-am botezat așa cum cere Biblia după câteva luni și așa era de supărată că nici nu a venit la botezul meu. Mătușa mea avea casa lângă biserica baptistă și s-a dus doar în curtea ei și supărată n-a vrut s-o lase nici pe mătușa mea să vină la botez.
Cum treceau lunile în noua mea viață de credință, scandalurile și înjurăturile parcă se întețeau, parcă totul a ajuns la un apogeu când i-am spus că mă voi căsători c-o fată pocăită, împotrivirea a fost și mai mare deoarece părinții mei au fost la multe nunți și mama ar fi vrut să cheme multă lume și să-i omenească cu băutură, cu țuică bună. Degeaba am vrut să explic că viața mea s-a schimbat și nu mai pot să mă căsătoresc cu cineva care nu merge pe Calea Domnului, pentru mama era de neînțeles.
După căsătorie, deși Lidia, soția mea era de-o bunătate și-un calm nemaîntâlnit de familia noastră, scandalurile au continuat parcă mai înverșunate. Acum era mai bine deoarece o aveam pe Lidia, ne rugam, țineam post și strigam către Domnul. Câteodată era mai bine, se mai domolea, câteodată însă parcă și mai înverșunat pornea scandalul din orice.
Am înțeles că satana mă ura pentru pasul care L-am făcut și urmărea distrugerea mea și-a familiei mele, de aceea erau scandalurile și învolburarea din casa mea. Atunci am început să strig către Domnul, se născuse Cosmina, prima mea fată și începusem din cauza certurilor să umblu trist și mă rugam Domnului să mă scoată din casă și să mă ducă la marginile pământului, că nu mai rezist.

M-am dus la Timișoara și cumnatul meu scria ceva, am aflat că era un program de imigrare în Statele Unite, Loteria vizelor. Puțini câștigau, doar 3000 din mulțimea care trimiteau scrisori. M-am rugat Domnului și i-am spus punându-mi mâna peste scrisoare să mă ajute dacă-i voia Lui să ies din situația din casă, în felul acesta să fie acea scrisoare câștigătoare. Așa s-a și întâmplat.
Au trecut 12 ani de când am plecat în Statele Unite, vorbeam cu mama, am vizitat-o în anii aceștia, mi-am cerut iertare pentru tot ce-am supărat-o și ea a făcut la fel, distanța parcă ne-a apropiat mult mai mult decât atunci când am locuit în aceeași casă.

Am sunat-o în seara când s-a prăbușit pe podele în bucătărie, i-am spus că o iubesc și mai mult ca mine o iubește Domnul. Necăjit m-am rugat acasă pentru ea, știind că a căzut jos și eram supărat că ani de zile m-am rugat și acum era posibil ca mama să plece în veșnicii neîmpăcată cu Domnul. Am întrebat-o la telefon dacă în ceasul acela al bolii nu vrea să-L accepte în inima ei ca Mântuitor personal. A spus da și s-a rugat cu mine împreună.
Atunci am înțeles că Dumnezeu are timpul Lui de-a lucra în viața oamenilor și așa cum a avut răbdare cu mine 26 de ani, așa a avut cu mama 75 de ani. Am luat primul avion și-mi spuneam pe drum, poate a făcut-o doar de frica morții și nu din sinceritate și eram bombardat cu sute de gânduri în zborul către România, mergând de urgență împreună cu fetele mele, știind că mama-i la spital.

Când am intrat în Arad în salonul spitalului, mama era în pat, ridicată și o asistentă o hrănea. Parcă s-a luminat și cu o voce tremurândă și afectată din cauza paraliziei a spus:
”Acesta-i puiuțul meu, de care eu mi-am bătut joc de-atâta vreme și el nu a încetat să mă iubească” .
Am îmbrățișat-o și am plâns. Mi-a spus că primul lucru care vrea să-l facă atunci când iese din spital este să-L mărturisească pe Domnul în apa botezului. I-am spus: ”bine mamă”.
Eram nespus de fericit, după ani de rugăciuni am văzut pe mama mea hotărâtă să-L urmeze pe Domnul cu toată inima ei.
Au venit cunoștințe din sat, vecini, au întrebat-o dacă eu o oblig să se boteze. A spus clar că nu, ea dorește din toată inima să-L urmeze pe Domnul.
Păstorul de la biserica baptistă din Șagu a spus că mai trebuie să așteptăm și a vrut și dânsul să se convingă că mama mea face botezul datorită credinței ei în Evanghelie și pocăinței.
Mama n-a citit Biblia niciodată, asta deoarece era analfabetă, fără școală. De mic îmi plăcea să-i citesc traducerea la TV, ca să poată înțelege filmele și mă bucuram mult că puteam face asta pentru mama mea. Eu am continuat să-l rog pe păstor să o boteze pe mama, deoarece asta-i dorința ei, fiind paralizată nu știam cum va fi pe viitor. Fratele pastor a venit la ea și a întrebat-o și el motivul pentru care dorește acest lucru:
– ”De ce vrei să te botezi sora Ilina, pentru că ți-a spus băiatul tău s-o faci?”.
Răspunsul ei a fost apăsat și clar:
– ” Domnule pastor vreau să mă botez fiindcă-L iubesc pe Isus din toată inima mea”.
Fericirea mea a fost și mai mare, am identificat clar atunci că Isus era în inima mamei mele, i-a schimbat inima, gândurile și a născut-o din El.
L-a prima întâlnire cu niște vecine cu care nu s-a avut bine în decursul anilor, primele cuvinte ale mamei mele au fost: ”iartă-mă pentru tot ce ți-am greșit”. Am văzut și pe acele vecine cu lacrimi în ochi, bucuroase de ce schimbare a putut face Dumnezeu în viața mamei mele.

A mai trăit trei ani după acel episod. Înainte de-a muri cu două săptămâni am vizitat-o și am știut amândoi că pe acest pământ nu ne vom mai vedea. Am plâns împreună și vorbele ei calde m-au mângâiat, avea credința că ne vom revedea în Împărăția lui Dumnezeu, că ea merge la Domnul care a iertat-o și căreia ea i s-a dăruit cu ani în urmă, Cel care S-a Jertfit pentru păcatele ei și care i-a luat povara păcatelor dându-i odihna sufletului, atât de plină de pace și bucurie.
Este-un Har, un Har care poate nu-L înțelegem deplin, însă în care ne încredem și continuăm să ne rugăm pentru cei dragi din familiile noastre. Nu încetați să vă rugați pentru cei nemântuiți din familiile voastre, Dumnezeu cercetează, lucrează și se îndură și astăzi. Iar cei care ne este dor de părinții noștri și credem în Scriptură, să ne lăsăm mângâiați de Cuvântul lui Dumnezeu cu aceste cuvinte minunate:

”1 Tesaloniceni 4:13. Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care n-au nădejde. 14. Căci, dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi, împreună cu Isus, pe cei ce au adormit în El. 15. Iată, în adevăr, ce vă spunem prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, care vom rămâne până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi. 16. Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. 17. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul. 18. Mângâiaţi-vă, dar, unii pe alţii cu aceste cuvinte.”

Simion Ioanăș

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.