Dimineata din nou…devreme. De îmbracat, m-am îmbracat corect…adica pantofii în piciorul care trebuie, jacheta încheiata bine – împerechind nasturii cu butonierele potrivite. Am închis si poarta si…la drum. Incerc sa-mi tin ochii deschisi – mamă, mamă ce efort…Bag mâna în straiță si scot un măr. Am auzit ca merele sînt mai bune decât cafeaua ca sa te țină treaz. Că mesteci…si muști…si iară mesteci. De fapt am mai citit si ca efortul pe care-l depui sa manânci un măr consuma caloriile pe care le primesti mâncându-l. Mai trebuie sa gasesti merele potrivite…ca majoritatea au gust de …iarba; sînt culese prea devreme ca sa reziste la transport, iar prin magazii si nu ajung să se coacă. Ok…am gândit destul despre mere…ăsta din care mușc e bun… Continue reading “ZORII DIMINEȚII…”
Category: Incurajare
Măretul har
Caci prin har ati fost mântuiti, prin credinta. Efeseni, 2.8
Cardul Harului
„Şi noi toţi am primit din plinătatea Lui şi har după har; căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos. (…) Veti afla adevarul si adevarul va va face slobozi… ” Ioan, 1.16-17; 8.32
Când îți cunoști Creatorul și creația Sa, atunci îți vei schimba optica. Înca din Geneza, Dumnezeu a gândit lumea omului într-un fel, cumva ca în Gradina Edenului într-un mediu mirific, însă Diavolul – care de la început s-a îngâmfat și a vrut să ia din slava lui Dumnezeu să fie și el onorat -, a încurcat mult omul de-a lungul veacurilor Continue reading “Măretul har”
Învată de la păsări, de mărtișor
Azi dimineata m-am hotarât sa ma duc la servici la ora obisnuita – sa nu mai lucrez atâta peste program. De fapt Susen – doamna de la taxe, m-a sfatuit sa o iau cu binisorul ca nu-mi ajuta la nimic decât ca îi dau mai mult lui Sam (guvernului american).
Asa ca…azi, dis de dimineata, m-am lenevit mai mult, dar am si decoperit ceva nou…si minunat… Continue reading “Învată de la păsări, de mărtișor”
REMODELARE…
“Imagineaza-ti ca esti o casa vie. Dumnezeu vine si reconstruieste casa. Prima data, probabil, ai sa întelegi ce face. Repara scurgerea si gaurile din acoperis si chestii de-astea; stii ca treburile astea trebuie facute asa ca nu esti surprins de loc. Dar deodata, El începe sa darâme casa într-un fel în care cu adevarat doare si parca nici nu face sens. Ce are de gând? Explicatia este ca El construieste o cu totul alta casa decât cea pe care ti-ai imaginat-o tu, adaugând o noua aripa acasei aici. Continue reading “REMODELARE…”
ÎNTRE REAL ȘI VIRTUAL
Impactul tehnologiei asupra vieții spirituale
Text adaptat: Conferința ÎNTRE REAL ȘI VIRTUAL – prof.dr. Emil Bartoș, Casa de cultură Gherla – 25 Februarie 2012
„Cercetați toate lucrurile și păstrați ce este bun.”
1 Tesaloniceni, 5.21
„Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos; toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nimic nu trebuie să pună stăpânire pe mine.”
1 Corinteni, 6.12
Se spune că obiceiul e a doua natură a omului. Dar iată câteva cugetări despre substantivul obicei pentru a ne edifica cât mai bine asupra înțelesului acestui cuvânt și a ceea ce poate aduce un obicei în viața noastră Continue reading “ÎNTRE REAL ȘI VIRTUAL”
Pe piatra aspră a vietii
Pe piatra aspră a vietii sa lasi o dâră fină,
Din aurul virtutii, din sfânta lui lumină.
Tu ești chemat, tu ești chemat
Să fii creștin cu-adevărat!
Și-n mâna ce-ti loveste a vietii tale floare,
Sa lasi parfumul dulce, ca dar spre- nviorare. Continue reading “Pe piatra aspră a vietii”
DOAMNA CONSTIINTA!
Aseara citisem ceva si as fi vrut sa traduc…numai daca m-as fi putut dezlipi de canapea. Dar un duh de neputinta m-a tinut legata de pernele moi si confortabile; asa ca n-am tradus nimic. Asta nu inseamna ca n-am sa va spun povestioara care am citit-o…mai ales ca este una adevarata.
Nu ma intrebati numele scriitorului ca nici asta nu-mi amintesc. Aseara am avut o lene generala Continue reading “DOAMNA CONSTIINTA!”
PACATELE TINERETII…
…DURERILE BATRÂNETII!
Când te dor toate oasele de lucru sau de batrânete,
Gândeste-te la pacatele ce le-ai facut in tinerete…
Ca judecata ta a si-nceput de mult,
Sau te-ai crezut cumva perfect?…ori ce-ai crezut? Continue reading “PACATELE TINERETII…”
Astăzi, dacă auziţi glasul Lui…
De aceea, cum zice Duhul Sfânt: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii, ca în ziua ispitirii în pustiu, unde părinţii voştri M-au ispitit şi M-au pus la încercare şi au văzut lucrările Mele patruzeci de ani! Epistola către Evrei, 3.7-9
.
AVERTIZĂRI PENTRU INIMA TA!
„...sângele lui Hristos … vă va curăți cugetul vostru…, ca să slujiți Dumnezeului Celui viu!”
Epistola către Evrei, 9.14
Pe vremuri, un om fusese închis sub bănuiala că săvârșise un omor, dar nu erau dovezi, iar el nu recunoștea că e vinovat. Odată când a fost vizitat de un prieten foarte apropiat, cei de la închisoare i-au lăsat singuri să vorbească în voie.
Cel bănuit de omor, de la un timp a început să-și deschidă inima față de prietenul său și să-i spună cum s-a întâmplat fapta și cât de mult îl apasă ceea ce a făcut. Deodată, s-a oprit înmărmurit, căci după perdea se auzea un scârțâit de peniță care scria Continue reading “Astăzi, dacă auziţi glasul Lui…”
Atitudinea ta față de crucea lui Isus
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU E VIU ȘI LUCRĂTOR!
Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii. Evrei, 4.12
Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci! Evrei, 13.8
Odata un predicator din Anglia a predicat într-un sat. Seara, în drum spre casă a fost atacat într-un loc întunecos de un hoț care i-a pus un pistol în piept și i-a cerut toți banii. Fără împotrivire, predicatorul i-a dat ceasul și portmoneul, iar hoțul l-a căutat în buzunare. În buzunarul de la piept a găsit niște hârtii pe care le luă în speranța că sunt hârtii de valoare. Continue reading “Atitudinea ta față de crucea lui Isus”






