K Reynolds: “În orice limbă”


bible-1Citirea Cuvântului lui Dumnezeu în propria limbă!

Am perceput că era imposibil să se stabilească orice adevăr de către laici, cu excepția Scripturii, unde au fost precizate clar în fața ochilor lor, în limba lor maternă.

-William Tyndale

Al doilea capitol din Faptele Apostolilor înregistrează revărsarea Duhului Sfânt în Ziua Cincizecimii. Luca ne spune că în Ierusalim în ziua aceea se aflau “Iudei, oameni cucernici din toate neamurile care sunt sub cer.” (Fapte 2:5) Continue reading “K Reynolds: “În orice limbă””

Confuzie spirituală

 

 

 James 1.6Caracterul de neînţeles al credincioşiei Sale

„Nu ştiţi ce cereţi.”

Matei 20:22

Există momente în viaţa spirituală când suntem în confuzie şi nu rezolvăm nimic spunând că n-ar trebui să existe confuzie. Nu este vorba de ceva legat de bine sau rău, ci de faptul că Dumnezeu te duce pe o cale pe care, deocamdată, nu o înţelegi; şi numai trecând prin această confuzie vei ajunge să înţelegi ce vrea Dumnezeu cu tine. Continue reading “Confuzie spirituală”

Fă-o singur! (2)

 

2 Corint 10.5Aplică hotărât disciplina asupra unor lucruri

Şi orice gând îl facem rob ascultării de Cristos.

2 Corinteni 10:5

Acesta este un alt aspect al naturii viguroase a sfinţeniei. Pavel ne spune: „Iau prizonier orice proiect (gând), pentru a-l face să asculte de Cristos” (Moffatt). Ce multă activitate creştină există astăzi, activitate care n-a fost niciodată disciplinată, ci a luat fiinţă dintr- un imbold! Continue reading “Fă-o singur! (2)”

Ce urmează după predare?

 

john17_glory„Am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac.”

loan 17:4

Predarea nu este predarea vieţii exterioare, ci a voinţei; când aceasta s-a făcut totul. Sunt foarte puţine crize în viaţă; criza cea mare este predarea voinţei. Dumnezeu nu zdrobeşte niciodată voinţa omului, obligându-l să se predea. El nu imploră niciodată, ci aşteaptă până  când omul îşi predă Lui voinţa.  O dată ce s-a dat această bătălie, nu mai e nevoie ca ea să se dea iarăşi. Continue reading “Ce urmează după predare?”

Armele misionarului

 

Before-ISawYouÎnchinarea în ocaziile de fiecare zi

„Te-am văzut când erai sub smochin.”

Ioan 1:48

Noi ne imaginăm că vom fi gata de luptă când va apărea o mare criză, dar acea criză va arăta doar din ce suntem făcuţi, ea nu va pune nimic în noi. „Dacă Dumnezeu lansează chemarea, desigur că mă voi ridica la înălţimea situaţiei.” Nu o vei face dacă nu ai răspuns chemării în locul unde te afli, dacă nu ai fost ceea ce trebuia să fii înaintea lui Dumnezeu acolo. Dacă nu faci lucrul care este cel mai aproape de tine și pe care Dumnezeu l-a pus acolo, atunci, când apare criza, în loc să fii găsit pregătit, vei fi găsit nepregătit. Continue reading “Armele misionarului”

Kim Davis a fost eliberată!

kim-davis-ordered-to-be-released-prison-breaking-news-leadUrmare presiunii creștinilor americani –

 Kim Davis a fost eliberată din închisoare!

 Ea intenționează să se întoarcă la locul de muncă

 

Kim Davis (born 9.17.1965) este  funcționarul public din  Kentucky care a sfidat ordinul de a elibera licențe de căsătorie pentru cuplurile de același sex. Ea  a fost eliberată din închisoare marți, dar avocatul ei spune că ea va continua să se opună până ce oficialii vor găsi o cale pentru a se stinge starea conflictuală dintre opoziția creștină și aceea a sindicatelor homosexuale. Continue reading “Kim Davis a fost eliberată!”

Fă-o singur!

 

 

2-cor-10-5-nivDărâmă cu hotărâre anumite lucruri!

Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu.

2 Corinteni 10:5

Eliberarea de păcat nu înseamnă eliberarea de natura umană.  Există lucruri din natura umană, cum ar fi prejudecăţile, pe care credinciosul trebuie să le distrugă prin simplă neglijare. Dar există alte lucruri care trebuie distruse prin violenţă, adică prin puterea divină dată de Duhul lui Dumnezeu. Continue reading “Fă-o singur!”

Avertizări profetice pentru S.U.A.

Jonathan Cahn.

by Rabbi Jonathan Cahn

 Apostazia națională …!

În această zi, 29 Aprile 2015,  în urmă cu 226 de ani (1789), George Washington se pregătea pentru prima inaugurare prezidențială care urma să aibă loc în următoarea zi. Ziua în care America, așa cum o știm, și-a început existența cu mâna președintelui odihnindu-se asupra Cuvântului lui Dumnezeu. În acea zi va rezulta primul guvern al Americii care s-a adunat în rugăciune pentru a consacra Lui Dumnezeu viitorul Americii. Continue reading “Avertizări profetice pentru S.U.A.”

Izvoare de bunătate

 

 

john4-14Apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă.

Ioan4:14

Domnul nostru nu ne prezintă imaginea unui canal, ci a unei fântâni.

Fiţi umpluţi” (Efescni 5:18, Bucureşti 2001), şi dulceaţa relaţiei voastre vitale cu Isus se va revărsa din voi tot atât de înbelşugată cum aţi primit-o.

Dacă descoperi că viaţa Lui nu „curge” din tine aşa cum ar trebui, tu eşti vinovatul; ceva a oprit curgerea. Rămâi lângă Sursă Continue reading “Izvoare de bunătate”