Vocea lui Dumnezeu este o VOCE PRIETENOASĂ. Nimeni nu trebuie să se teamă să o asculte, decât dacă s-a hotărât să I se împotrivească. Sângele lui Isus nu a acoperit doar rasa umană, ci întreaga creație. “Să împace totul cu Sine prin El, atât ce este pe pământ, cât și ce este în ceruri, făcând pace, prin sângele crucii Lui” (Coloseni 1.20). Putem propovadui in siguranta un cer prietenos. Atât cerul, cât si pamantul, sunt pline de voia buna a Celui ce era in rug. Sangele desavarsit al ispasirii asigura lucrul acesta pentru totdeauna. Continue reading “Vocea care îți vorbește”
Category: Biblia
Dacă păcatele nu sunt mustrate, dacă se va predica numai dragostea şi se dă astfel ascultătorilor doar apă cu zahăr … e o procedură greşită!
Harul lui Dumnezeu în lucrarea Sa
“Cine crede în mine, cum zice Scriptura, din trupul lui vor curge râuri de apa vie” – nu pârâiaş, nu fântânuţă, nu picături, ci râuri, însă numai dacă crede ce zice Scriptura. Biblia nu are de a face cu raţiunea; Domnul Isus nu zice: “Cine crede aşa cum zice raţiunea, filozofia, învăţătura omenească” ci “Cum zice Scriptura”. E un mare har să crezi aşa!
Este de asemenea un har, să putem dovedi cu Scriptura ceea ce vestim! Pentru mine, este foarte important să vestesc Evanghelia aşa cum e scrisă, să mă ţin de exactitatea celor scrise, de învăţătura apostolilor. De aceea o spun şi acum: Dacă cineva vă propovăduieşte o altă Evanghelie, să fie anatema! Continue reading “Dacă păcatele nu sunt mustrate, dacă se va predica numai dragostea şi se dă astfel ascultătorilor doar apă cu zahăr … e o procedură greşită!”
Andrei PLEȘU: Parabolele lui Iisus
Andrei Pleșu nu mai are nevoie de nici o prezentare din partea noastră deoarece este bine cunoscut ca scriitor și filozof, prin opera scrisă, cât și prin funcțiile de mare răspundere îndeplinite cu succes în Guvernul României (Ministru al Culturii, Ministru al Afacerilor Externe).
Marele cărturar Andrei Pleșu se bucură de o imensă simpatie din partea cititorilor români, manifestată îndeosebi după tâlcuirea, scrierea și publicarea cărții (eveniment cultural de rezonanță) Parabolele lui Iisus (cu subtitlul Adevărul ca poveste) – Editura HUMANITAS, București, 2012, 312 pagini Continue reading “Andrei PLEȘU: Parabolele lui Iisus”
Teresa Anne Arries: Gândeam că creștinismul e o farsă…
”Indrazneala, pe care o avem la El, este că, dacă cerem după voia Lui, ne ascultă.”
by Teresa Anne Arries
În româneste de Rodica Botan
Crestinismul este o farsă! Așa gândeam în tulburarea mea.
Neînțelegeri și denominații creștine
Pentru cei ce merg împreună cu noi în studiul cărții Faptele Apostolilor, iată capitolul 15: Puterea lui Dumnezeu și neînțelegerile noastre. Comentariul se află la finalul acestui post:
Faptele Apostolilor – Plan de studiu
Vă propun redescoperirea adevărurilor care au marcat debutul Bisericii creștine pe scena lumii. Schițele acestui studiu vor apare pe măsura în care le voi ține în biserica Bethel din Anaheim, California. Continue reading “Neînțelegeri și denominații creștine”
RELIGIA ÎN ȘCOALĂ: Câteva idei și móstre din opera clasică
“A nu ști Biblia, în speță Vechiul Testament și Noul Testament, pentru un european este un fapt de incultură îngrozitoare.”
Gabriel Liiceanu
Subiectul religia în școală este unul fierbinte acum. De aceea nici nu mai e nevoie de multă teorie, deoarece asta ne-ar îndepărta de chestiune și mai mult, mai ales că părerile pot fi (pentru aproape orice) pro sau contra.
Însă, pentru a clarifica un punct sau două, esențiale, voi pune o întrebare pertinentă – Fără Eminescu, ce ar fi educația și cultura elevilor români? Dar, totdată, mai pun și o a doua întrebare, la fel de îndreptățită – Fără Dumnezeu, ce ar fi educația și cultura elevilor români?
Continue reading “RELIGIA ÎN ȘCOALĂ: Câteva idei și móstre din opera clasică”
Tainele de care vorbește Biblia
“Evanghelia lui Hristos … este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a iudeului, apoi a grecului; deoarece în ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: “Cel neprihănit va trăi prin credinţă.“
Taina Evangheliei. [“ca să fac cunoscut cu îndrăzneală taina Evangheliei” – Efeseni 6:19)
Taina Bisericii [“Taina aceasta este mare, vorbesc despre Hristos şi despre Biserică.” – Efeseni 5:32] Continue reading “Tainele de care vorbește Biblia”
90 de ani de la apariția Bibliei «Dumitru Cornilescu»
Evenimente dedicate Bibliei în traducerea Cornilescu
În luna noiembrie vor avea loc două evenimente dedicate Bibliei Cornilescu.
Primul va avea loc pe 12 nov. la Institutul Teologic Penticostal din București.
Al doilea eveniment se va desfășura în 18 nov., la Sala Dalles din București (pentru detalii vezi aici).
Ambele manifestări științifice vor cuprinde prezentarea volumului Cornilescu. Din culisele publicării celei mai citite traduceri românești a Sfintei Scripturi, de Lector univ. dr. Emanuel Conțac. Continue reading “90 de ani de la apariția Bibliei «Dumitru Cornilescu»”
Taine ale Piramidei lui Keops dezlegate de cercetătorul român Vasile V. Moisescu
Apărat de Eminescu pentru opiniile referitoare la Marea Piramidă
by Sânziana Moisescu
Vasile V. Moisescu s-a născut la data de 28 mai 1905 în comuna Domnești -Argeș (Muscel), într-o familie înstărită, mama era fiică de preot, iar fratele tatălui fusese preot în comuna Domnești, motiv pentru care tânăra familie se stabilește acolo.
Vasilică urmează Seminarul Ortodox ”Nifon Mitropolitul” București. Dragostea pentru citit și scris, deprinderea de-a se apropia și de a înțelege Sfânta Scriptură i se trage de la profesorul său de limba română Gheorghe Cornilescu, fratele lui Dumitru Cornilescu, preotul ortodox care mai târziu (1923) va traduce Biblia în dulcele grai românesc. Continue reading “Taine ale Piramidei lui Keops dezlegate de cercetătorul român Vasile V. Moisescu”
Robert Turcescu: “Sunt un om păcătos”
“In lipsa lui Dumnezeu, totul va fi îngăduit” – Dostoievski
„În om e un șir nesfârsit de oameni” – Mihai Eminescu
Cum de știu că sunt un om păcătos? Cum am constatat asta?
De ce majoritatea oamenilor par să nu înțeleagă acest cuvânt (păcătos)?
Unui om care nu a simtit niciodata durerea fizica e dificil si aproape imposibil sa i-o definesti. La fel, vorbeste-i unui orb de culorile deosebit de placute si atractive ale florilor de primavara sau cele ale frunzelor de toamnă, el nu va putea intelege pe deplin oricât ne-am stradui noi! Continue reading “Robert Turcescu: “Sunt un om păcătos””
