Barnevernet – Normalitate sau nebunie

Autor: Dan Bercian | Vizualizari: 618 | Trimite prietenilor din Yahoo Messenger

 Poza-din-parcul-Frogner Sentimentul pe care îl am, şi nu doar eu, este că lucrurile au scăpat de sub control şi că au luat-o razna. Ce fel de lucruri şi în ce domeniu? Cred că în orice domeniu. Uitaţi-vă numai la criza imigranţilor. Dar, înainte de a merge mai departe, trebuie să fac o precizare: chiar dacă totul se degradează cu zi ce trece şi lucrurile par a fi scăpate de sub control, este doar controlul nostru omenesc. Ca oameni nu am dori ca unele lucruri să se întâmple, am vrea să le putem controla ca să ne putem proteja pe noi şi pe ai noştri. Dar nu putem face aceasta, suntem limitaţi. Însă când vorbim despre Dumnezeu trebuie să ştim sigur că Lui lucrurile niciodată nu Îi scapă de sub control şi că El niciodată nu a fost luat prin surprindere. Să avem acest lucru în minte ori de câte ori ni se pare că lucrurile o iau razna. 

Starea de normalitate aproape că a dispărut şi totul este întors pe dos. Legile sunt împotriva oamenilor; adevărul este călcat în picioare şi minciuna pusă la rang de cinste; copiii nu mai cresc aşa cum ar trebui să crească şi bătrânii nu mai mor aşa cum ar trebui să moară; familia nu mai este ceea ce ar trebui să fie; oamenii nu mai gândesc aşa cum ar trebui să gândească; relaţiile dintre oameni nu mai sunt aşa cum cei mai în vârstă ne-am obişnuit să fie; biserica nu mai este Biserică, etc. O să mă întrebaţi: dar cum ar trebui să fie? Care este standardul după care măsurăm? Răspunsul este simplu: avem două standarde. Primul şi cel mai important este Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu. Fără el ne rostogolim pe panta abruptă a decăderii. Şi nu trebuie decât să ne uităm în urmă şi să observăm că orice om, orice familie, orice naţiune sau grup care s-au ţinut strâns de acest Cuvânt au avut parte de binecuvântări şi de bine. Şi toţi care nu au procedat aşa au ajuns rău, mai devreme sau mai târziu. Iar al doilea standard este bunul simţ. O să mă întrebaţi bunul simţ de când? De azi sau de ieri. Răspunsul este: de ieri, adică măcar cu 30-50 de ani în urmă. Pentru că de fapt de câteva decade nici nu mai există bun simţ şi societatea este caracterizată de ruşinea celor ce nu o înţeleg dar o fac.

Dumnezeu a rânduit să trăim în această vreme. Uneori mai că îmi vine să mă revolt un pic şi să-L întreb pe Domnul de ce nu a îngăduit să trăiesc ceva mai devreme, atunci când mai puteam vorbi de normal, dar îmi vin în fire şi ştiu că tot ceea ce face El este perfect şi desăvârşit. Îmi aduc aminte de omul care mereu se plângea din pricina crucii pe care o purta şi care i se părea mult prea grea pentru el. Dumnezeu, în marea Sa bunătate, i-a spus omului nemulţumit să meargă într-un un loc unde se aflau foarte multe cruci şi să-şi aleagă alta, care îi va plăcea. Omul s-a dus cu bucurie şi prima cruce care i-a sărit în ochi a fost una de aur. A luat-o repede în spate dar era să cadă sub greutatea ei. Apoi a văzut una din lemn, mai mică şi mai uşoară dar la purtat avea incovenientul că avea noduri care îi răneau trupul. A ales alta, şi alta, dar toate aveau un cusur. Până la urmă a găsit una care i se potrivea. A pus-o pe umăr şi a început să umble cu ea, se potrivea de minune, şi a alergat la Domnul şi i-a spus că pe aceasta o doreşte. Iar Domnul i-a răspuns că tocmai aceea era crucea pe care o purtase şi până atunci dar de care s-a plâns mereu. Aşa că să avem o inimă mulţumitoare şi să căutăm mai mult să fim plăcuţi Domnului în vremea în care El ne-a aşezat şi să facem tot ce putem şi ţine de noi pentru a rămâne în Dumnezeu, adică în starea de normalitate, şi să căutăm să fim de ajutor oamenilor care umblă fără de busolă.

 Între timp, dacă ne întristăm de lipsa normalităţii, să ne bucurăm şi mai mult de orice vedem că încă mai este măcar în limita bunului simţ, dacă nu chiar în normalul rânduielii sfinte aşezate de Dumnezeu. Aşa că o să vă relatez despre o bucurie de acest fel de care am avut parte cu câteva zile în urmă.

Ştim cu toţii despre tragedia familiei Bodnariu, despre iraţionala stare de fapt din Norvegia, atunci când vorbim despre protecţia copilului. Abuzurile care se fac pe această direcţie în această ţară sfidează orice lipsă de bun simţ şi de normalitate. Să iei cinci copii de la o familie care i-a crescut bine şi frumos şi în care erau în pace şi se simţeau ocrotiţi şi iubiţi, pe motiv că s-a mai întâmplat să primească câte o palmă la fund, şi să-i încredinţezi unor străini, poate unor familii de homosexuali, spunând că aşa copiilor le va fi mai bine, este de-a dreptul nebunie. Şi totuşi zeci de mii de copii în Norvegia au avut parte de astfel de tratamente. Au fost luaţi de la părinţi şi încredinţaţi unor străini. Până aici autorităţile din Norvegia se laudă cu vigilenţa lor şi cu binele pe care îl fac acestor copii. Dar mai departe povestea este cenzurată. Pentru că mai departe încep adevăratele traume şi drame pentru aceşti copii, abuzurile adevărate asupra lor, şi faptul că unii dintre ei ajung la suicid pentru că nu mai rezistă. După logica autorităţilor din Norvegia un copil care primeşte o palmă la fund, cu scopul de a-l corecta atunci când greşeşte, este abuzat. Dar dacă cei ce primesc un astfel de copil spre adopţie îl abuzează apoi sexual (şi mai ales în familiile de homosexuali şansa să se întâmple aşa este aproape de 100%) aceasta este protecţie, sau cel puţin nu se mai vorbeşte despre aceasta…

Continue reading RADIO UNISON ZALĂU

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.