Andrei Croitoru: Cina Domnului | 1 Corinteni 10

De aceea, preaiubiţii mei, fugiţi de închinarea la idoli. Vă vorbesc ca unor oameni cu judecată: judecaţi voi singuri ce spun.” 1 Corinteni 10:14-15

Este important de observat că Pavel aplică principiul Cinei Domnului la o situație practică culturală cu care se confruntau acești creștini – participarea la mesele păgânilor închinate idolilor. Principiul acesta trebuie să ne dea de gândit și să ne ajute să înțelegem că Cina Domnului are o implicație puternică în ceea ce înseamnă separarea creștină. Cina Domnului ne unește cu ceilalți credincioși dar ne separă de orice formă de închinare păgână.

Pavel nu dă pur și simplu învățătură, ci invită audiența să gândească ceea ce are de spus, să vadă dacă există logică în ceea ce spune el. Și aici ca și în alte ocazii Pavel se lasă examinat de audiență pentru că logica duhovnicească este imbatabilă. Mai mult, el are încredere în judecata duhovnicească pe care Dumnezeu o dă tuturor credincioșilor. El nu apelează la tradiție, deși acest lucru ar fi putut avea o oarecare legitimitate, și nu apelează pentru început la alte forme de cunoaștere, ci la judecata lor.

II. Principiul împărtășirii în închinare

1. împărtășirea creștină – v.16-17

Paharul binecuvântat, pe care-l binecuvântăm, nu este el împărtășirea cu sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem nu este ea împărtășirea cu trupul lui Hristos? Având în vedere că este o pâine, noi, care suntem mulţi, suntem un trup, căci toţi luăm o parte din aceeași pâine.” 1 Corinteni 10:16-17

Textul acesta ne învață că Cina Domnului arată două mari realități:

(A) Aspectul vertical, în relație cu Hristos: că suntem mântuiți prin jertfa Domnului; și

(B) Aspectul orizontal, în relație cu credincioșii: că suntem uniți cu toți credincioșii care sunt mântuiți prin jertfa Domnului. Negarea oricărui aspect dintre acestea două este un păcat împotriva lui Hristos și a trupului Său.

(1) Cina este o împărtășire cu Domnul Hristos – v.16

Aspectul binecuvântării

Chiar dacă pasajul pare aparent ușor el are câteva aspecte importante deși complicate. Paharul de la Cina Domnului este deja binecuvântat pentră că Însuși Domnul Isus l-a binecuvântat în noaptea instituirii Cinei. Cu alte cuvinte, noi luăm Cina sub binecuvântarea atemporală pe care o dă Însuși Dumnezeu.

În același timp și noi binecuvântăm paharul dar niciodată nu o putem face ca Domnul Isus. Cu alte cuvinte, noi nu putem atașa o binecuvântare spirituală actului Cinei pentru că noi suntem beneficiarii, nu cei care produc binecuvântarea. Așadar, noi binecuvântăm pe Dumnezeu pentru pahar. Binecuvântarea este o (1) recunoaștere și o (2) recunoștință mulțumitoare la adresa lui Dumnezeu pentru lucrarea răscumpărătoare a Domnului Isus.

Este important de observat că Pavel vorbește despre binecuvântare la plural pentru că el spune că îl binecuvântăm (noi). Nu există nici un slujitor uns și ordinat special ca să binecuvânteze paharul de parcă ar avea un har special de a atașa de elementele cinei binecuvântarea lui Dumnezeu. Cel mult el poate fi ales de adunare pentru a distribui elementele Cinei, nu de a le binecuvânta. Actul binecuvântării este corporativ. Chiar dacă cineva se roagă în numele tuturor pentru binecuvântare, această binecuvântare rămâne un act corporativ.

Aspectul împărtășirii

De două ori, pentru fiecare dintre elementele Cinei, Pavel spune că ne împărtășim cu Domnul Hristos. Cu siguranță, prin această repetiție Pavel dorește să realizăm acest aspect crucial al împărtășirii.

Desigur, Pavel ne arată, în conformitate cu evangheliștii și cuvintele Domnului Isus, că Cina este o pomenire a lucrării Domnului Isus, o proclamare a morții Domnului, o prevestire a întoarcerii Sale dar este și o părtășie cu lucrarea răscumpărătoare a Domnului Isus.

Dar cum are loc această lucrare de împărtășire și de ce Domnul Isus pare să nu zică nimic de ea?

(1) Adevărul este că Hristos a vorbit despre ea la instituirea Cinei când a spus să facem această lucrare spre pomenirea Lui. Comemorarea pe care Hristos a poruncit-o este o pomenire cu credință a jertfei Domnului și nu o simplă realizare mentală a ceea ce El a făcut.

(2) Domnul a poruncit acolo un act spiritual, nu doar unul fizic și mental. Dar fără credință nu poate să existe un act spiritual. Cu siguranță Domnul nu a vrut să fie doar un act rațional și actul rațional nu poate fi neapărat spiritual pentru că asta ar însemna că și necredincioșii s-ar putea împărtăși dacă raționează corect la jertfa Domnului Isus.

(3) Există așadar o suprapunere între consumarea elementelor fizice ale Cinei și împărtășirea spirituală, prin credință, din jertfa Domnului Isus. Cum gura consumă elementele fizice, la fel credința este gura sufletului care ia pentru sine jertfa Domnului.

Acest aspect al împărtășirii este foarte neglijat între evanghelici pentru că nu este înțeles corect. Mulți cred că această împărtășire ne împinge către doctrina transubstanțierii sau cosubstanțierii dar acest lucru nu este necesar. Există câteva explicații în mărturisirile de credință reformată care oferă o explicație biblică acestui act al părtășiei cu jertfa Domnului:

Mărturisirea Baptistă de la Londra (1689)

Mărturisirea de la Londra 1689 – Art. 30.1

Cina Domnului nostru Isus Hristos a fost instituită de El Însuși în aceeași seară în care El a fost trădat, și a rânduit-o să fie ținută în bisericile Sale până la sfârșitul lumii, având semnificația de amintire perpetuă a Lui și de a arăta sacrificiul pe care l-a făcut prin moartea Sa pe cruce. Cina Domnului a fost instituită de asemenea pentru a confirma credința celor care participă în toate beneficiile morții lui Hristos, spre hrănirea lor spirituală și creșterea în El, pentru angajarea lor în toate lucrările pe care le datorează Lui, și pentru a fi un mijloc de a întări comuniunea lor cu El și reciproc unii cu alții.

Mărturisirea de la Londra 1689 – Art. 30.5

Elementele exterioare ale acestui sacrament, atunci când sunt în mod corect puse deoparte pentru utilizarea rânduită de Domnul Hristos, au o relație atât de strânsă cu Domnul Hristos crucificat, încât ele sunt uneori cu adevărat, dar întotdeauna în mod figurativ, simbolic, numite după numele a ceea ce ele reprezintă, adică trupul și sângele lui Hristos. Totuși, în substanță și natură, ele rămân cu adevărat doar pâine și vin după cum au fost de la început.

Mărturisirea de la Londra 1689 – Art. 30.7

Primitorii vrednici ai sacramentului, care sunt părtași în mod exterior la elementele vizibile ale acestuia, le primesc de asemenea în interior prin credință, spiritual, nu ca și trup și carne. Procedând astfel, ei se hrănesc spiritual din Hristos cel crucificat, și primesc toate beneficiile morții Sale. Trupul și sângele lui Hristos nu sunt prezente în mod fizic, ci spiritual prin credința celor care participă la acest sacrament, la fel cum elementele exterioare însele sunt percepute de simțurile exterioare ale omului.

(2) Cina este împărtășire cu credincioșii adunării – v.17

Având în vedere că este o pâine, noi, care suntem mulţi, suntem un trup, căci toţi luăm o parte din aceeași pâine.

Pâinea nu doar simbolizează trupul frânt al Domnului, ci și trupul credincioșilor creat prin această frângere a trupului Său. Aici Pavel introduce pentru prima dată această semnificație dublă a pâinii împărțite. Cei mulți sunt uniți de aceeași pâine, de o singură pâine, la fel cum noi cei mulți, cei credincioși, suntem uniți de aceeași jertfă.

Am putea spune că Pavel arată și felul în care se lua Cina în vremea aceea. Adunările erau mici și exista o singură pâine care arăta mai bine ceea ce era simbolizat prin ea. Renunțarea la acest obicei afectează parțial semnificația aceasta subliniată de Pavel aici pentru că foarte puțini credincioși se gândesc la ea.

Pavel lasă sămânța discursului său aprig împotriva dezbinărilor din Corint care se manifestau chiar și la Masa Domnului unde se celebra nu doar moartea Domnului, ci și unitatea tuturor credincioșilor din adunarea locală.

Din nefericire, istoric s-a dovedit că doctrina Mesei Domnului a fost cea care a dus la dezbinări nesfârșite chiar în cadrul grupurilor care au aceeași înțelegere despre semnificația ei. Dacă credem unii despre alții că suntem mântuiți de aceeași jertfă și dacă recunoaștem că suntem beneficiarii ei atunci ar trebui să ne primim unii pe alții la Masa Domnului.

2. împărtășirea iudaică – v.18

Uitaţi-vă la Israelul după trup: cei ce mănâncă jertfele nu sunt ei în împărtășire cu altarul?” 1 Corinteni 10:18

Împărtășirea pe care o aveau evreii cu altarul era cu lucrul semnificat prin altar. Altarul era un simbol fizic al unei realități spirituale. Însă simbolul era legat de realitatea spirituală deși simbolul nu conținea, în mod fizic, acea realitate spirituală.

Jertfele evreilor arătau spre sacrificiul Domnului Isus. Astăzi, Cina Domnului este o exprimare vizibilă, alături de exprimarea verbală prin Cuvânt, a jertfei Domnului Isus. Și acele ceremonii ne arată câteva aspecte importante despre participarea la rânduielile divine:

Comunitatea iudaică. Nu toți oamenii fără excepție erau acceptați să aducă jertfe la altar, ci doar aceia care făceau parte din poporul lui Dumnezeu.

Ceremonia jertfelor. Evreilor li se cerea să mănânce din jertfe și acest aspect este crucial pentru că este o umbră a ceea ce se face astăzi la Cină și ceea ce facem prin credință în relație cu Domnul Hristos. Ei consumau ceea ce simboliza iertarea lor și, în mod spiritual, primeau prin credință această iertare.

Comuniunea ceremonială. Odată cu consumarea mâncării jertfite înaintea lui Dumnezeu ei primeau prin credință ceea ce era simbolizat prin jertfe – adică iertarea păcatelor. Acolo avea loc o împărtășire reală spirituală prin credință.

3. împărtășirea păgână – v.19-20

Deci ce zic eu? Că un lucru jertfit idolilor este ceva? Sau că un idol este ceva? Dimpotrivă, eu zic că ce jertfesc neamurile, jertfesc dracilor, și nu lui Dumnezeu. ” 1 Corinteni 10:19-20

– dedesubtul închinării – simbolul închinării drăcești.

Deși Pavel recunoaște că idolii (materialul fizic) și lucrul jertfit (materia fizică) sunt fără vreun impact spiritual, totuși există un aspect ascuns de ochiul vizibil în actele de închinare idolești – este o realitate spirituală.

Este interesant cât de bine diavolul a pervertit închinarea iudaică și apoi pe cea creștină – oferind alternative păgânești oamenilor care nu-L slujesc pe Dumnezeu. Au și ei simbolurile lor și ceremoniile lor.

– direcția închinării – spiritualul închinării drăcești

Pavel era de acord cu Corintenii care spuneau că idolii sunt materie fizică și nimic mai mult iar jertfele sunt mâncare și nimic mai mult dar Pavel le atrage atenția că ei pierdeau din vedere aspectul spiritual din actul închinării – nu din materia fizică. Actul de închinare era cel care făcea ca ceea ce se întâmplă acolo să fie spiritual, nu doar fizic și material.

III. Practica închinării

Și eu nu vreau ca voi să fiţi în împărtășire cu dracii. Nu puteţi bea paharul Domnului și paharul dracilor; nu puteţi lua parte la masa Domnului și la masa dracilor. Sau vrem să întărâtăm pe Domnul la gelozie? Suntem noi mai tari decât El?” 1 Corinteni 10:21-22

1. Pericolul comuniunii drăcești – v.20

După ce explică principiul împărtășirii, Pavel le arată că dacă participau la actele acelea de închinare însemna să fie în împărtășire cu dracii. Se pare că unii din biserică, datorită aroganței și ignoranței făceau deja acest lucru. Pavel le arată exact care este realitatea spirituală din spatele simbolurilor fizice, realității materiale care era înaintea ochilor lor.

2. Potrivnicia duhovnicească – v.21

Potrivnicia.

A doua afirmație a apostolului este cu scopul de a arăta contradicția duhovnicească între ceea ce făceau ei la Cina Domnului și ce făceau neamurile/păgânii la cinele drăcești unde se împărtășeau cu dracii. Pavel numește altarele păgânilor și meselor lor masa dracilor, nu masa păgânilor pentru că în realitate păgânii erau în comuniune directă cu dracii.

Paralelismul.

Pavel folosește același limbaj pentru a vorbi despre împărtășirea la masa Domnului. Dacă păgânii se împărtășeau cu dracii la masa dracilor atunci cu siguranță credincioșii se împărtășeau cu Domnul la masa Domnului. Este o paralelă pe care Pavel o arată aici.

3. Puterea dumnezeiască – v.22

Provocarea Domnului.

Dumnezeu ne vrea cu gelozie pentru Sine. Ceea ce făceau Corintenii Îl stârnea pe Domnul la gelozie. Dumnezeu nu vroia ca acești oameni să participe la vreun act spiritual de închinare care este în contradicție cu ceea ce credeau și practicau ei.

Puterea Domnului.

Pavel continuă să vorbească retoric arătând că a încerca să-L provoace pe Domnul presupune convingerea lor, prostească de altfel, că ar fi mai puternici decât El. Cu siguranță nimeni nu credea acest lucru dar tocmai de aceea Pavel folosește această afirmație ca argument împotriva practicilor lor necreștinești.

sursa: https://baptistireformati.wordpress.com/2019/05/28/cina-domnului-1-corinteni-10/

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.