Watchman Nee – CE CERE DUMNEZEU

Faptul de a-i ceda Domnului afecţiunea sa poate fi privit de creştin drept o sarcină cât se poate de grea, totuşi pe Domnul Îl preocupă afecţiunea omului mai mult decât orice altă chestiune. El îi cere omului să-I dăruiască afecţiunea în întregime, lăsându-L să domnească asupra ei. Domnul pretinde locul întâi în cadrul  afecţiunilor noastre. Adesea îi auzim pe unii vorbind despre consacrare, dar pasul acesta e doar primul din umblarea spirituală a cuiva. Consacrarea nu este destinaţia spiritualităţii, ci doar începutul ei. Ea îl conduce pe un credincios la o poziţie  sfinţită.  Într-un cuvânt, fără consacrare nu poate exista viaţă spirituală. Dar chiar şi aşa, nimic nu este de o importanţă mai mare în consacrarea cuiva decât afecţiunea sa. Dacă aceasta a fost sau nu predată, va stabili adevărul sau falsitatea consacrării credinciosului.

Piatra de încercare a consacrării este afecţiunea. Este destul de uşor să ne predăm timpul nostru, banii, puterea noastră şi o mulţime de alte lucruri. Dar să ne oferim afecţiunea – asta este cu mult mai greu. A nu se înţelege prin asta că nu-L iubim pe Cristos. Poate că Îl iubim pe Domnul foarte mult. Dar dacă îi acordăm altuia locul întâi în afecţiunile noastre, împingându-L pe Cristos pe locul  doi, sau dacă iubim pe altcineva în timp ce-L iubim pe Domnul, sau dacă noi înşine  dirijăm afecţiunea noastră, atunci ceea ce am oferit nu se cheamă consacrare, căci
nu ne-am predat afecţiunea noastră. Toţi credincioşii spirituali recunosc că  afecţiunea trebuie oferită prima. Căci fără aceasta, nu se oferă nimic.

Dumnezeu Tatăl cere dragoste absolută de la copiii Săi. El nu este dispus să împartă inima noastră cu nimeni şi cu nimic. Chiar dacă I s-ar acorda partea cea mai mare, tot nu ar accepta aceasta. Dumnezeu pretinde toată dragostea noastră. Fireşte, acest lucru dă o lovitură de moarte vieţii sufletului din noi. Domnul ne roagă să ne  despărţim de toate lucrurile de care ne agăţăm, deoarece ele fac inima să fie  împărţită. El ne cere să-L iubim total şi să-L urmăm în întregime, cu dragoste: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, şi cu tot cugetul tău“ (Mat. 22:37). Prin „tot“ se înţelege tot ce suntem, tot ce avem, până la ultima suflare – totul pentru Cristos. El ne îndeamnă să nu precupeţim nimic, nici măcar o fărâmă din afecţiunea noastră pe care o putem dirija. El ne cheamă să I-o dăm Lui toată, căci El este un Dumnezeu gelos (Ex. 20:5). Prin urmare, El nu  permite nimănui să răpească dragostea copiilor Săi.

Dar ce mulţi sunt aceia care au pus stăpânire pe afecţiunile credinciosului, în afară de Dumnezeu! Poate un Isaac, un Ionatan sau o Rahelă. De aceea, Dumnezeu  insistă să-i aducem pe cei iubiţi ai noştri pe altar. El nu poate tolera nici o concurenţă. Tot ce suntem şi ce avem trebuie pus pe altar. Aceasta este calea creştinului spre putere spirituală. Şi astfel, curând după ce a fost aşezată jertfa
pe altar, de fapt, după ce a fost aşezată şi ultima jertfă, se va pogorî foc din cer.
Fără altar, nu poate fi nici un foc din cer. Atunci cum va putea cineva să aibă parte  de puterea Duhului Sfânt, dacă nu-şi ia crucea şi nu-I închină Domnului pe toţi cei pe care-i iubeşte? Acesta nu este un altar gol, deoarece focul mistuie jertfa de pe el. Ce poate să mistuie însă focul, dacă nu e nici o jertfă? Fraţilor, nici  înţelegerea mentală a crucii, nici interminabilele noastre discuţii în legătură cu ea nu sunt de natură să ne dăruiască puterea Duhului Sfânt. Numai dacă aşezăm totul  pe altar vom avea putere. Dacă vom continua să ascundem vreo sfoară netăiată,  dacă inima noastră va tăinui ceva boi şi oi, ba chiar şi un Agag pe-acolo, încă tot nu vom experimenta manifestarea puterii Duhului Sfânt în viaţa noastră. O, cât de mult a suferit lucrarea lui Dumnezeu din pricina eşecului nostru de a-L lăsa pe Domnul să fie Domnul afecţiunilor noastre! Mulţi părinţi se agaţă cu tot dinadinsul de copiii lor, permiţând împărăţiei lui Dumnezeu să sufere. O, câţi soţi şi câte soţii există, care nu sunt dispuşi să jertfească şi astfel secerişul rămâne necules!  Numeroşi creştini sunt atât de ataşaţi de prietenii lor, încât s-au dat la o parte, lăsându-i pe fraţii lor să lupte singuri pe câmpul de bătălie. Este deplorabil de mare numărul celor care cred că pot să-i iubească pe cei dragi ai lor şi pe Domnul în acelaşi timp, nerealizând că iubindu-i pe aceştia, nu-L pot iubi pe Domnul. Noi persistăm să trăim în suflet, dacă nu putem afirma împreună cu Asaf: „Pe cine altul am eu în cer în afară de Tine? Şi pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine“ (Ps. 73:25).


Watchman Nee

Şanhai, 25 iunie, 1928 

Sursa AICI

Advertisements

One thought on “Watchman Nee – CE CERE DUMNEZEU

  1. Pingback: Watchman Nee – CE CERE DUMNEZEU — ARMONIA MAGAZINE – USA – Si ce ar folosi unui om sa castige toata lumea, daca si-ar pierde sufletul?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s