Watchman Nee – CE CERE DUMNEZEU

Faptul de a-i ceda Domnului afecţiunea sa poate fi privit de creştin drept o sarcină cât se poate de grea, totuşi pe Domnul Îl preocupă afecţiunea omului mai mult decât orice altă chestiune. El îi cere omului să-I dăruiască afecţiunea în întregime, lăsându-L să domnească asupra ei. Domnul pretinde locul întâi în cadrul  afecţiunilor noastre. Adesea îi auzim pe unii vorbind despre consacrare, dar pasul acesta e doar primul din umblarea spirituală a cuiva. Consacrarea nu este destinaţia spiritualităţii, ci doar începutul ei. Ea îl conduce pe un credincios la o poziţie  sfinţită.  Într-un cuvânt, fără consacrare nu poate exista viaţă spirituală. Dar chiar şi aşa, nimic nu este de o importanţă mai mare în consacrarea cuiva decât afecţiunea sa. Dacă aceasta a fost sau nu predată, va stabili adevărul sau falsitatea consacrării credinciosului. Continue reading “Watchman Nee – CE CERE DUMNEZEU”

Advertisements