Meditații pentru 19 Februarie

Dar un Samaritean, care era îm călătorie, a venit în locul unde era el, şi când l-a văzut, s-a apropiat de i-a legat rănile, şi a turnat peste ele untdelemn şi vin, apoi l-a pus pe dobitocul lui, l-a dus la un han şi a îngrijit de el.”

Luca 10:33-34

Pilda Samariteanului milostiv este cunoscută de mulţi.Mântuitorul a povestit-o cărturarului când l-a întrebat:”Cine este aproapele meu?”.

Răspunsul la această întrebare este dat de Isus prin pilda în care un om se cobora la Ierusalim, trecând prin Ierihon, căzând în mâna tâlharilor, care l-au dezbrăcat, l-au jefuit şi l-au bătut, lăsându-l aproape mort. Din întâmplare cobora pe acelaşi drum un preot, văzânduâl însă, a trecut pe lângă el.Tot aşa şi levitul.

Câţi oameni sunt care trec pe lângă semenii lor fără a avea ochi, sau urechi pentru necazul acestor oameni căzuţi în mâna tâlharilor!Dacă este vorba de a renunţa la confortul propri, sau a planurilor noastre, pentru a veni în ajutorul aproapelui în necaz se gasesc multe scuze.Poate preotul s-a uitat cu milă la cel bătut, dar a trecut mai departe.

Cât de diferit de acesta a procedat Samariteanul!Oamenii care sunt plini de dragostea Lui Dumnezeu, au ochi pentru a observa nevoile aproapelui.Ei sunt milostivi faţa de toţi şi se bucură dacă pot să facă de cunoscut prin vorbă şi faptă puterea eliberatoare Mântuitorului. Ei procedează cum este scris în Isaia 58:7:” Împarte-ţi pâinea cu cel flămând şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost, dacă vezi pe un om gol, acoperă-l şi nu întoarce spatele aproapelui tău.”Aceşti oameni sunt intr-adevă fericiţi prin faptele lor.Ei lucrează până mai este zi, iar în ziua mare a judecăţii vor auzi cuvintele: ”Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia care vâa fost pregătită de la întemeierea lumii.”   (Meditație de Fritz  Berger)

*

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

OSWALD CHAMBERS

Iniţiativa cu privire la munca de rând

Scoală-te. luminează.

Isaia 40:1

Noi trebuie să facem primul pas, ca şi cum Dumnezeu n-ar exista. Nu ne este de nici un folos să aşteptăm ca Dumnezeu să ne ajute; El n-o va face; dar imediat ce ne ridicăm, descoperim că El este acolo. De fiecare dată când suntem inspiraţi de Dumnezeu, iniţiativa este una morală. Trebuie să facem acel lucru, nu să stăm fără să facem nimic. Dacă ne vom ridica şi vom lumina, munca de rând va fi înfrumuseţată într-un mod divin.

Munca de rând este una dintre cele mai ascuţite pietre de încercare ale unui caracter. Ea este foarte departe de ceea ce noi considerăm a fi munca ideală – lucruri cu totul umile, murdare; când venim în contact cu ele, aflăm imediat dacă suntem sau nu cu adevărat spiri­tuali. Citeşte Ioan 13. In acest capitol Îl vedem pe Dumnezeul întrupat făcând cea mai neplăcută muncă de rând – aceea de a spăla picioarele pescarilor. Apoi, El le spune; „Dacă Eu, Domnul şi învăţătorul vostru v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora”. Este nevoie de inspiraţia lui Dumnezeu pentru a face ca o muncă de rând să strălucească de lumina lui Dumnezeu aflată asupra ei. Unii oameni fac un lucru anume într-un mod care sfinţeşte lucrul respectiv pentru totdeauna. Poate că este lucrul cel mai comun, dar după ce îl vedem făcut de ei, el devine diferit. Când Domnul face un lucru prin noi, El întotdeauna îl transformă. Domnul nostru a luat asupra Lui carnea noastră umană şi a transformat-o, iar acum ea este, în cazul fiecărui sfânt, templul Duhului Sfânt.

*

MANA DE DIMINEAŢĂ

“Dar cine se lipeşte de Domnul, este un singur duh cu El.”

1CORINTENI 6:17

Textul acesta are o îndoită însemnătate pentru cel credincios, în primul rând el ne dezvăluie poziţia noastră înaltă în Domnul Hristos, “…un, singur duh cu El“, ceea ce este rezultatul morţii şi învierii Lui în viaţa noastră, rodul muncii sufletului Său, precum şi dezvăluirea unei siguranţe incontestabile şi veşnice cu privire la mântuirea noastră. Cine ne-ar mai putea atunci despărţi pe noi de Domnul nostru cu care acum suntem un singur duh? Aceasta este cu desăvârşire imposibil şi ne putem odihni liniştiţi pe ce a făcut El. “Unit cu Domnul” însemnează că El ne-a unit cu Sine prin credinţa în jertfa Lui, pe care tot El ne-a dat-o (Ef. 2:8). Doamne Isuse, ce HAR imens ne-ai dat! În al doilea rând însă, acest text ne dezvăluie răspunderea mare pe care o avem noi ca credincioşi uniţi cu El prin acelaşi Duh.

Observaţi că versetul acesta se află în mijlocul unui paragraf (vs. 12-20) în care se vorbeşte de lucruri care ne înfioară şi scoate astfel în evidenţă sfinţenia pe care o avem şi răspunderea de a o păstra nealterată de nici un păcat. Noi fiind un singur duh cu El dar şi un singur trup, El fiind capul, rezultă o îndoită răspundere: în primul rând faţă de Domnul Isus care “…ne-a cumpărat cu un preţ…” şi deci noi nu mai suntem ai noştri, ci ai Lui, şi în al doilea rând, avem o răspundere mare şi faţă de trupul Său care este Biserica “Dacă sufere un mădular, toate mădularele sufăr…” (1 Cor. 12:26). În adevăr dacă în Adunare un mădular sufere o cădere, toată Adunare ar trebui să sufere. Dar este aşa? Sau mai de grabă se face “dosar” şi se scoate în evidenţă păcatul şi se înfierează cel care l-a făcut! Şi dacă suntem în adevăr “…un singur duh cu El“, însemnează că de drept noi locuim în locurile cereşti împreună cu Domnul Isus, fiind deasupra tuturor relelor care poluează atmosfera pe care o respirăm câtă vreme suntem în trup aici pe pământ.

În timp ce picioarele noastre continuă să umble pe urmele paşilor Lui, duhul nostru fiind una cu El, putem înfrunta situaţiile care se schimbă mereu, şi putem deasemenea să supravieţuim într-o lume care din zi în zi devine tot mai apostată, marcând astfel atât de apropiata venire a iubitului nostru Mântuitor. Uniţi cu Domnul Isus într-un singur duh, o ce mare har, dar ce mare răspundere!

*

DOMNUL ESTE APROAPE!

CALENDAR BIBLIC

Întăriţi-vă dar mâinile obosite şi genunchii slăbănogiţi; croiţi cărări drepte cu picioarele voastre!

Evrei 12.12-13

Nu-i acesta un lucru serios în zilelor noastre? Câte mâini obosite şi câţi genunchi slăbănogiţi există astăzi printre copiii lui Dumnezeu! Care este cauza? Merită o preocupare mai îndeaproape acest text. Mai întâi de toate poate că există o întrerupere, un scurt circuit în comuniunea noastră cu Domnul, dar şi durerile şi necazurile pot să lucreze, să ne obosească mâinile şi să ne paralizeze genunchii. Nu este oare influenţa lumii din zilele noastre cea care a făcut din unii nişte sclavi, prin aceasta fiind tulburată părtăşia cu Domnul? Această delăsare se arată mai mult în orele de rugăciune ale credincioşilor. Cât de multe vorbe se spun şi cât de puţin se vede realizarea lor. Câte şi mai câte, aşa zise „mărunţişuri”, se găsesc pe drum. Dacă cugetul nu mai este deosebit de sensibil ca să înregistreze cea mai mică oscilaţie, atunci nu se mai iau lucrurile aşa exact; orice rău se micşorează până la aprecierea „că nu este rău deloc.”

Dar Dumnezeu ia lucrurile foarte exact chiar şi cu privire la lucrurile mărunte din viaţa noastră. Un gând necurat, o vorbă urâtă, dacă nu sunt judecate în lumina lui Dumnezeu, ne îmbâcsesc inimile şi ne îngreunează drumul. Lucrurile mărunte se adună, se însumează punând stavile pe cărarea noastră, comuniunea cu Dumnezeu fiind atinsă.

Cercetându-ne în lumina Sa, îngenunchind într-o atmosferă de supunere şi de pocăinţă, spunându-I tot ce nu-i în ordine; astfel El poate să ne dea din nou putere din cer şi mâinile noastre să fie întărite. Să fie cerinţa inimilor noastre să-L proslăvim pe acest drum scurt ce ne-a mai rămas şi prin El să îi dăm toată cinstea şi onoarea Tatălui ceresc.

Cu cât înaintăm prin puterea Duhului lui Dumnezeu în cunoaşterea răscumpărării care este în Isus cu atât despărţirea noastră de noi înşine şi de lume va fi mai hotărâtoare, iar râvna pentru El mai aprinsă.

*

CHARLES H. SPURGEON
MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată în ce privinţă Mă voi lăsa înduplecat de casa lui Israel, şi iată ce voi face pentru ei. “

Ezechiel 36:37

Rugăciunea este vestitorul îndurării. Intoarce-te la istoria sfântă, şi vei vedea că nici o mare îndurare nu a venit peste lume fără să fie vestită de rugăciune. Ai experimentat acest adevăr şi în viaţa ta. Dumnezeu ţi-a acordat multe favoruri nesolicitate, dar marile rugăciuni au fost întotdeauna preludiul marilor îndurări. Când ai găsit pentru prima dată pacea prin sângele de la Cruce, te-ai rugat mult şi ai cerut stăruitor ca Dumnezeu să-ţi îndepărteze îndoielile şi să te elibereze de suferinţă. Asigurarea ta a fost rezultatul rugăciunii. Când ai avut bucurii mari ai fost obligat să le priveşti ca pe nişte răspunsuri la rugăciune. Când ai primit izbăvire în necazuri şi ajutor în primejdii, ai putut spune: „Eu am căutat pe Domnul, şi mi-a răspuns: m-a izbăvit din toate temerile, mele” (Psalmi 34:4).

Rugăciunea este întotdeauna prefaţa binecuvântării. Merge înaintea binecuvântării ca o umbră. Când soarele îndurării lui Dumnezeu răsare peste nevoile noastre, aruncă umbra rugăciunii departe pe câmp. Când Dumnezeu ridica un munte de binecuvântări, Străluceşte El însuşi în spatele lui şi ne cufundă sufletele în umbra rugăciunii, ca să ne simţim în siguranţă. Dacă ne rugăm mult, cererile noastre devin umbre ale îndurării. Rugăciunea este legată de binecuvântare şi ne arată valoarea ei. Dacă avem binecuvântări fără să cerem, ne gândim la ele ca la nişte lucruri Comune; rugăciunea însă transformă îndurările în diamante. Lucrurile pe care le cerem sunt preţioase pentru noi, dar nu le realizăm valoarea până când nu le căutăm din toată inima.

Rugăciunea împrăştie norii de furtună
Şi urcă pe treptele scării din Betel;
Ne dă iubire şi speranţă într-o lume mai bună
Aduce binecuvântări din cer.

SEARA

El, cel dintâi, a găsit pe fratele său Simon.

Ioan 1:41

Cazul lui Andrei este un exemplu excelent pentru lucrurile care se întâmplă atunci când viaţa spirituală este vitală. De îndată ce îl găseşti pe Christos, începi să găseşti şi pe alţii. Nu cred că, după ce ai gustat mierea Evangheliei, poţi să o mănânci singur. Harul adevărat pune capăt oricărui monopol spiritual. Andrei l-a găsit mai întâi pe fratele său Simon şi apoi pe alţii. Relaţiile de rudenie au întâietate în eforturile noastre de la început. Andrei a făcut bine că a începu cu Simon.

Nu mă îndoiesc că sunt creştini care fac lucrare misionară în casele altora în loc să înceapă cu casele lor. De asemenea, mă întreb dacă nu sunt fraţi angajaţi în evanghelizare care îşi neglijează familia şi căminul. S-ar putea să fii chemat să evanghelizezi o anumită localitate, şi s-ar putea să nu primeşti nici o chemare, dar cu siguranţă eşti chemat să ai grijă de familia ta, de rudele tale şi de cunoştinţe. Incepe-ţi religia de acasă.

Mulţi negustori exportă ce au mai bun, dar creştinul nu trebuie să facă aşa. Toată conversaţia lui trebuie să aibă cea mai plăcută aromă, dar grija cea mai mare a lui trebuie să fie viaţa sa spirituală şi mărturia în propria familie. Când a mers să-şi caute fratele, Andrei nu şi-a imaginat cât de important va deveni Simon. Din câte citim în istoria sfântă, Simon Petru a valorat de zece ori mai mult decât Andrei, totuşi Andrei a fost cel care l-a adus la Isus.

S-ar putea ca tu însuți să nu ai daruri speciale, dar poţi să aduci la Christos pe cineva care va deveni important în slujire. Dragă prietene, ştii puţine despre posibilităţile sădite în tine. S-ar putea să spui câteva cuvinte unui copil şi în acel copil să se afle o inimă nobilă care să slujească biserica creştină în viitor. Andrei nu avea decât doi talanţi, dar l-a găsit pe Petru. Du-te şi fă la fel.

*

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

O LIMITĂ ÎN ÎNCERCARE

Te-am întristat, dar nu te voi mai întrista.

Naum 1.12

Este o limită la încercare. Dumnezeu ne dă încercarea şi El ne-o ia. Poate că suspinaţi, zidind: „Când va veni sfârşitul?” Amintiţi-vă că necazurile voastre vor lua sfârşit o dată cu această viaţa pământească, dar sigur şi pentru totdeauna. Să vă amintiţi deci sa primiţi cu răbdare voia Domnului.Tatăl nostru ceresc îşi va opri nuiaua, când ţinta Lui va fi pe deplin împlinită.

Când El va fi înfrânt nebunia noastră, nu vom mai primi lovituri. Sau dacă necazul va fi trimis pentru încercarea noastră, aşa încât supunerea noastră să-L poată slăvi pe Dumnezeu, el se va sfârşi de îndată ce el va fi slăvit prin mărturisirea noastră.

Deci să nu mai dorim ca încercarea noastră să înceteze, înainte ca El să fi fost cinstit pe deplin şi să-şi fi cules roadele. Poate că chiar azi va fi pace. Cine ştie dacă aceste valuri furioase nu vor face loc unei mări potolite peste ale cărei valuri liniştite se vor aşeza păsările mării? După ce grâul este mult bătut, îmblăciul este agăţat în cui, iar boabele se aşează în scurt timp, s-ar putea să fim tot atât de fericiţi, pe cât suntem acum de întristaţi. Acela care trimite norii, poate tot aşa de bine să-i risipească. Să avem deci curaj şi sa cântăm dinainte un vesel „Aleluia“.

*

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU   pentru astăzi

 ÎNVĂŢĂTORUL (1)

„Duhul Sfânt… vă va învăţa toate lucrurile”

(Ioan 14:26)

Domnul Isus a spus că Duhul Sfânt este cel mai mare învăţător. Iată de ce:

1) Pentru că El doreşte să interactioneze cu tine. Când eşti suficient de interesat pentru a pune întrebări, procesul de învăţare a început cu adevărat. Întrebările tale nu-L deranjează pe Dumnezeu dacă vin dintr-o inimă însetată. Domnul Isus a spus: „Cereţi, şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi” (Matei 7:7). E bine să fii curios. Dumnezeu nu doreşte să fii pasiv şi să accepţi tot ce vine în viaţa ta. El doreşte să-I pui întrebări ca să găseşti claritate şi călăuzire.

2) Pentru că El doreşte să te înveţe cum să trăieşti. Asta înseamnă să mergi la cursuri în fiecare zi, nu doar din când în când. Înseamnă să asculţi cu atenţie, să-ţi iei notiţe şi să citeşti lecturile care ţi se cer. Înseamnă să crezi că Învăţătorul ştie ce vorbeşte şi că toată cunoştinţa pe care o primeşti te va echipa să mergi şi să reuşeşti în viaţă. Poate nu găseşti prea multă valoare în învăţătura pe care o primeşti de la un profesor în clipa de faţă sau poate nu crezi că are vreo legătură cu tine. Poate te interesează numai să iei examenul, să devii absolvent şi să termini cu şcoala. Nu, faptul că treci examenele dovedeşte numai că ai o memorie bună, nu că într-adevăr ai învăţat! Scopul unui bun profesor este să creeze în tine:

a) setea de cunoaştere;

b) abilitatea de a căuta şi de a înţelege lucrurile când profesorul nu mai e prin preajmă;

c) disponibilitatea de a pune în practică ce ai învăţat. Poate spui: „de unde ştiu că învăţ cu adevărat?” Ioan răspunde: „rămâneţi în El, după cum v-a învăţat” (1 Ioan 2:27).

*

DOMNUL ESTE APROAPE-GBV

Mai bine să mergi în casa de jale, decât să mergi în casa de ospăţ, întrucât acolo vezi sfârşitul oricărui om; şi cel care trăieşte îşi pune la inimă lucrul acesta.      

 Eclesiastul 7.2

După ce am participat la o înmormântare, nu cu mult timp în urmă, am meditat asupra cuvintelor spuse despre cel care fusese înmormântat. M‑am întrebat atunci: Ce s‑ar spune despre mine, la înmormântarea mea? Bineînţeles, la o înmormântare niciodată nu se spun lucruri rele despre cel decedat, însă cel mai important lucru nu este ceea ce pot spune oamenii, ci ceea ce poate spune Dumnezeu.

Ca şi credincioşi, vom auzi oare cuvintele: „Bine, rob bun şi credincios“? (Matei 25.23). La aceste lucruri trebuie să medităm astăzi, fiindcă mâine va fi prea târziu. Nu este oare o binecuvântare specială faptul că Îi putem sluji Domnului aici şi acum, într‑o lume care L‑a urât şi care L‑a lepădat, lume în care putem arăta dragostea Lui pentru noi şi pe a noastră pentru El, prin ascultarea, închinarea şi slujirea noastră?

Trebuie însă nu doar să medităm asupra acestor lucruri, ci să le punem cu hotărâre în practică. Daniel din Vechiul Testament nu numai că a reflectat asupra situaţiei sale şi nu numai că s‑a hotărât în inima lui să nu se întineze cu alimentele de la masa împăratului – lucruri pe care, ca iudeu, nu le putea mânca, dacă dorea să‑I fie credincios lui Dumnezeu – ci, de asemenea, şi‑a pus hotărârea în practică.

De câte ori nu am fost îndemnaţi de Domnul, care ne‑a vorbit printr‑o foiţă de calendar, sau printr‑un verset din Biblie, sau printr‑o predică! Dar s‑au schimbat lucrurile? „Iată, acum este timpul potrivit“, nu doar pentru mântuire, ci şi pentru predarea noastră în totalitate în mâinile Domnului, nu fiindcă suntem obligaţi s‑o facem, ci fiindcă Îl iubim. (A. Blok)

*

OSWALD CHAMBERS

BĂTÂND LA UŞA LUI DUMNEZEU

Te slăvesc pentru acest cuvânt – „Cum se îndură un tată de copiii lui, aşa Se îndură Domnul de cei ce se tem de El” (Psalmul 103:13). Cât de mult îmi dau seama că nu asprimii Tale, ci iubirii Tale îi datorez totul! O, fie ca dragostea şi blândeţea şi răbdarea Ta faţă de mine să fie arătate prin mine altora!

*

MEDITAŢII ZILNICE

WIM MALGO

«… Şi-ţi vor pune un nume nou, pe care-l va hotărî gura Domnului.» 

Isaia 62:2

Cine foloseşte Numele Domnului Isus cu o inimă cu­rată şi credincioasă va vedea că Satan va fi izgonit şi va fu­gi. Nici o putere a duşmanului nu se poate împotrivi aces­tui Nume preţios şi minunat. Avraam a trăit multă vreme singur cu soţia sa Sara. Ei au crezut în Cuvântul lui Dum­nezeu. Domnul i-a promis lui Avraam că va face din el un popor mare; Avraam a aşteptat decenii la rând împlinirea acestei promisiuni, ascultând de El şi având încredere în Dumnezeul lui. Si iată că a venit momentul în care Domnul i-a reînnoit promisiunea. El i-a spus: «Nu te vei mai nu­mi Avram, ci numele tău va fi Avraam, căci te fac tatăl mul­tor neamuri» (Gen. 17,5). Cu alte cuvinte, acum eşti doar un singur individ, dar te voi înmulţi şi vei ajunge numeros ca stelele cerului.

Când Cuvântul lui Dumnezeu pătrunde în inimile noastre, când credem ca Avraam şi ascultăm de Dumnezeu în ciuda tuturor circumstanţelor potrivnice din viaţa noastră — «… Umblă înaintea Mea şi fii fără pri­hană» (Gen. 17,1) – atunci Domnul ne va binecuvânta şi nu ne vom mai simţi singuri. Minunat nu e doar faptul că Dumnezeu i-a schimbat numele lui Avraam, ci şi felul în care El i-a binecuvântat căsătoria. Nu uitaţi, în planul lui Dumnezeu căsătoria este o comuniune, o relaţie în care bărbatul şi femeia – soţul şi soţia — ţin împreună pasul cu Dumnezeu! 

*

IZVOARE IN DEŞERT

Pe orice mlădiţă care aduce rod, o curăţă, ca să aducă şi mai mult rod.

Ioan 15:2

O copilă a lui Dumnezeu a fost odată copleşită de numărul de necazuri care ţinteau spre ea. Pe când se plimba pe lângă o vie în strălucirea bogată a toamnei, a observat aspectul ei neîngrijit şi abundenţa de frunze care erau încă pe mlădiţe. Pământul fusese năpădit de o încâlcire de buruieni şi iarbă, şi întregul loc părea complet neîngrijit. În timp ce se gândea la privelişte, Grădinarul ceresc i-a şoptit un mesaj atât de preţios, că nu s-a putut opri să nu-l împărtăşească.Mesajul a fost acesta: „Dragul Meu copil, întrebi de numărul de încercări din viaţa ta? Adu-ţi aminte de vie şi învaţă de la ea. Grădinarul nu mai taie şi nu mai îngrijeşte via şi nu mai pliveşte pământul doar atunci când nu mai aşteaptă nimic de la vie în timpul acelui sezon. El o lasă-n pace, pentru că rodnicia ei s-a dus şi orice efort suplimentar n-ar aduce nici un profit acum. În acelaşi fel, eliberarea de suferinţă duce la inutilitate. Vrei acum să nu mai tai în viaţa ta? Vrei să te las în pace?“Atunci inima ei mângâiată a strigat: „Nu!“ Homera Homer-Dixon

Mlădiţa este cea care poartă rodul,

Ea simte cuţitul,

Care o taie pentru o creştere mai mare,

Pentru o viaţă mai plină.

Deşi orice rămurică înmugurită poate fi tăiată,

Şi orice cârcel

Care se leagănă graţios, sau orice frunză care răsare,

Îşi poate pierde locul,

O, tu, a cărui viaţă de bucurii pare uitată,

Cu frumuseţea tăiată;

Ale cărui aspiraţii zac în praf,

Strivite şi rupte toate,

Bucură-te, deşi orice dorinţă, orice vis,

Orice speranţă a ta

Va cădea şi va păli; este mâna

Dragostei divine

Care ţine cuţitul, care taie şi frânge

Cu cea mai gingaşă atingere,

Pentru ca tu, a cărui viaţă a purtat un rod,

Să poţi acum purta mai mult. Annie Johnson Flint

*

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Neemia 6:1-19

Tobia trimitea scrisori ca să mă înfricoşeze. Neemia 6:19
Acum, Dumnezeule, întăreşte-mă!  Neemia 6:9

CE-I RĂU CU ŞTIRILE?

Ziarul a fost adesea un prieten demn de încredere. Sosea cu regularitate şi aştepta ca să discutăm despre oameni şi evenimentele zilei. Câteva dimineţi fără el şi mă simt izolat. Fără rezumatele sale despre afacerile guvernamentale, economice, sportive sau cele internaţionale, mă simt handicapat în orice conversaţie. Cu toate acestea, într-o zi, s-a petrecut un lucru interesant. Acest „prieten de încredere” scria nişte ştiri despre un eveniment despre care ştiam deja. Dar numai inima problemei era prezentată corect. Pe lângă aceasta, raportul includea analiza unei autorităţi care a spus mai multe decât ştia el. Faptul a fost un bun avertisment că avem nevoie în viaţă de ceva mult mai demn de încredere decât ziarul.

Neemia a citit şi el informaţii despre care ştia că sunt greşite. Mai mult, a fost conştient că ele erau special destinate să-l sperie pe el şi pe concetăţenii săi ca să nu mai rezidească zidurile Ierusalimului. Dar Neemia a fost un om înţelept. Cu toate că veştile erau neliniştitoare, el a răspuns prin a continua ceea ce ştia că este bine. Ştia că motivele lui sunt corecte. L-a rugat pe Domnul să-i întărească mâinile pentru terminarea lucrului (v. 9). Era convins că Dumnezeu dorea ca zidul să fie reconstruit, el îşi mărturisise păcatele lui şi ale poporului şi şi-a pus încrederea în Domnul. Să fim şi noi la fel de înţelepţi. Când suntem acuzaţi pe nedrept sau suntem deranjaţi de puterile celui rău, să nu trăim pe baza acestor veşti schimbătoare. În schimb, să continuăm să facem ceea ce ne-a chemat Dumnezeu să facem.    – M.R.D. II

Spun lucruri care nu-s adevărate!
O, Doamne, eu ce pot face?
Şi El îmi zice: Ce-ţi pasă ţie!
Tu taci şi-urmează-Mă în pace!– Anonim

Dacă trăim pentru aprobarea lui Dumnezeu, vom primi dezaprobarea oamenilor.

*

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul II

*

1 Samuel 6.14-21 şi 7.1

Locuitorii din Bet-Şemeş au onoarea să primească chivotul. Dar îşi iau libertatea să-i ridice partea care îl acoperea – capacul ispăşirii; şi Dumnezeu îi pedepseşte cu severitate (compară cu Numeri 4.20). Acesta este un avertisment pentru noi, ca să-I acordăm lui Isus respectul sfânt pe care I-L datorăm. Dumnezeu nu tolerează nici o curiozitate profană avându-L ca subiect pe El. 

Dar, vai, după această pedeapsă, bet-şemiţii reacţio­nează asemenea filistenilor, dorind să scape de acest chivot prea sfânt pentru ei.

Unii creştini se aseamănă cu aceşti oameni. Decât să se cerceteze pe ei înşişi şi să-şi pună lucrurile în ordine, preferă să se depărteze de Domnul în gândurile şi în vieţile lor.

Prezenţa Lui îi deranjează. Nu este trist lucrul acesta? Însă Dumnezeu ne pune înainte oameni care, din contră, sunt fericiţi să-L primească. Locuitorii Chiriat-Iearimului ies în întâmpinarea chivotului şi-l aduc în casa lui Abinadab, pe deal.

Gândurile ni se întorc încă o dată spre Isus. Întrucât poporul Lui îl respingea, n-avea un loc unde să-Şi plece capul; dar, într-o împrejurare, „o femeie cu numele Marta L-a primit în casa ei” (Luca 10.38). Iată casa lui Abinadab şi casa din Betania: bucurie şi binecuvântare pentru acela care îşi deschide uşa; şi, de asemenea, bucurie pentru divi­nul Oaspete care este onorat acolo (Apocalipsa 3.20)!

*

SĂMÂNŢA BUNĂ

„Cheamă-Mă în ziua necazului, şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi!“

Psalm 50.15

Strâmtorare, salvare şi mulţumire

    Aceste trei teme – strâmtorare, salvare şi mulţumire – sunt strâns legate între ele. Aceasta este învăţătura Psalmului 50. „Ziua strâmtorării“ nu înseamnă numai pericolul de afară, ci şi nevoia omului care, sub conştiinţa lui trezită, se cutremură ştiind că nu şi-a pus toate lucrurile în ordine cu Dumnezeu. Dintr-un astfel de necaz, omul poate striga la Dumnezeu. Va constata că Dumnezeu nu este departe, ci îi vine în ajutor. Şi atunci, în mod normal, trebuie să urmeze şi mulţumirea.

   Cu ani de zile în urmă, un american a povestit că în al Doilea Război Mondial a fost pilot. Într-o luptă aeriană deasupra Austriei a fost lovit şi avionul s-a aprins. „Când am observat focul, m-a cuprins o spaimă de nedescris. În fiecare moment puteam să mă prăbuşesc. Ştiam că aşa cum sunt nu pot sta în faţa lui Dumnezeu. În necazul meu, am strigat la Dumnezeu pentru ajutor şi am promis că Îi voi sluji. Dumnezeu mi-a ascultat strigătul. Am reuşit să sar cu paraşuta ajungând prizonier şi, după terminarea războiului, am ajuns acasă.“

   Acest om este acum un credincios fericit. Oricine L-a chemat pe Dumnezeu în ajutor, a fost ascultat în necazul lui şi acum poate să mulţumească Domnului! Te afli şi tu printre ei?

Sursa: Meditații primite prin Email, prin grija deosebită  a unor frați special și scumpi)