Arghavan Zarnescu  –

 Povestea unei tinere  din Iran stabilită în România  împreună cu familia

(Mărturia din 26 Mai 2013) 

E pentru prima dată când voi spune despre niste lucruri mai adânci din viața mea, pe care le cunoaste numai soțul, pastorul nostru si  trei femei care sunt mai aproape de inima mea, dar in inima mea am hotarât așa si am cerut permisiunea soțului meu. El e un om minunat, minunat și în împărăția lui Dumnezeu, si e un dar nemeritat pentru mine, știu asta. Când am început să-l cunosc am zis “Nu se poate așa ceva”, pentru că știam viata mea din trecutul meu și nu credeam că Dumnezeu o să-mi dea un așa dar. Dar și  prieteni deosebiti, Cornel si Mihaela, care ne-au primit cu inima deschisă în casa lor; cât stăm în Reghin, stăm în casa lor. Și alți  oameni, care m-au primit  cu multă dragoste și sper că pot să dau și eu mai departe. 

Data trecută pregătisem in afara de mărturia mea, si meditația “Cum să te încrezi în Dumnezeu chiar și atunci când nu înțelegi ce se întâmplă?” Dar s-a întâmplat ca eu să trec prin “ceva” pe care eu nu-l înțelegeam pe acel lucru, ce se întâmplă. Și de ce se întâmplă, și am ales să mă încred în Dumnezeu, chiar dacă emoțiile mele strigau altceva. Și, da, am ales și am zis marturia mea, acolo, cât timp eram în spital, si am zis: “Doamne, chiar dacă nu înteleg aleg să mă încred în tine.“

 Pentru că nu întelegeam. Știam că a fost un cuvânt, stiam că există o promisiune și atunci de ce?  Și am zis și asistentei de acolo, nu, că chiar dacă rămânea o picatură mică, Dumnezeu poate sa-i dea viață (se referă la băiatul ei  care era grav bolnav). Cred din toata inima că Dumnezeu este în control în viața mea și El are un scop și vom merge înainte și știu că promisiunea-i acolo și că o să vină, nu-mi fac griji, e un baiat care-L are pe  Dumnezeu pentru el. 

Cum ar fi să-i multumesti lui Dumnezeu pentru că ai fost abuzată la vârsta de 15 ani?Cum ar fi să-i multumesti că ai pierdut pe tatal tău, care pentru tine era totul?

In momentele alea nu poti. Dar mai încolo când realizezi câ lucrurile acelea te-au adus la “genunchi” și ai reusit sa-L cunosti pe Dumnezeu, atunci zici că s-a meritat!

Eu sunt ultimul om la care Dumnezeu s’ar fi uitat la el, si i-ar fi zis “Te iubesc!” Și să-mi dea atâta dragoste! 

Copilăria – am avut-o frumoasă. La vârsta de 14…15 ani ne-am mutat în Dubai. Material, era totul foarte bine, frumos, dar sufleteste, nu. Acolo am fost eu abuzata de către un bărbat mai mare decât mine si atunci viata mea s-a schimbat. Mesajul de a fi o femeie, pentru mine s-a schimbat. Credeam că numai pentru asta exista o femeie si orizontul mi s-a întunecat. Tatăl meu,  mai tot timpul era plecat, mergea în România cu afacerile lui.

În ‘ 98, cu familia, ne-am mutat în România.  Am continuat cu viata mea, tot căutam dragoste.   După câtiva ani am aflat că tatăl meu era în relație cu o prietenă de-a mea. Și a plecat de acasă. Atunci a fost un șoc pentru mama. Mama mea a cedat psihic și era foarte suparată. În fiecare zi era cu bagajul la ușă: “Vreau să plec, vreau să plec înapoi în Iran”. Iar viata mea era distrusă, eram din relatii în relatii, eu căutam să am relatie cu unul și să fac o familie, dar din păcate n-a fost asa, mai mult am fost batjocorită și inima mea tot mai zdrobită. 

În sfârșit,  am crezut că am o relație serioasă, și totul e bine!  Dar nu-L cunosteam pe Dumnezeu, nu știam că există ceva mai bun, doar încercam si mă zbăteam ca să pot să am o viață mai bună. Am zis că o să lucrez, o să fac bani, o sa am familia mea și niciodată n-o sa pățesc ce a pățit mama. Cu persoana cu care voiam sa am o viață fericită, am rămas însărcinată, dar am fost forțată să avortez copilul. A fost ideea că dacă nu, mă omoară si pe mine si pe copil. Atunci n-am avut puterea să aleg ceea ce era bine și am pierdut visul meu. 

Dupa aceea, am continuat viata mea și când a intrat mama în depresie mi-a fost foarte greu. Și m-am dus și am amenințat pe persoana respectivă și i-am zis “o să te calc cu mașina, să nu ieși din casă, că te voi călca eu cu masina”. Și pe tatăl meu la fel, tot mergeam și-l urmăream cu masina, să-l ameninț, dar n-am stiut altceva ce pot ca să fac. Vroiam doar s-o ajut pe mama. Am încercat să fac ceva cu prietenii lui tata “vorbiti cu el, faceti ceva”…nimic! 

Biserica de la televizor

Intr-o zi mă întorc acasă, mama era asa de liniștită, nu mai erau bagajele la ușă. Mi-a făcut un ceai. “Ia un loc, odihnește-te.” Zic: O, o, s-a întâmplat ceva!  Știam că dintr-o depresie, dintr-o nebunie, poti să ajungi într-o depresie foarte adâncă si am gândit “Gata. S-a dus mama!” Dar ea a început să-mi zică:  

“L-am iertat pe tatăl tău.”…”Poftim!! Pe el? În nici un caz! Cum poți, cum poți să-l ierți? Cum? Cu tot ce a făcut el?”

“Da, că-l iubesc si ma rog pentru el ca să se intoarcă acasă, si să-L cunoască pe Dumnezeu.” Și am zis “Gata. Mama a înnebunit!” După aceea începe să-mi spună și  mai rău: “Vreau să-ti spun si ție că Dumnezeu te iubeste si că El a dat pe Fiul Său pentru tine  ca să moară pentru noi si ca noi să avem o viață mai bună.”

Eu am zis: “Claaar! Gata, acum mama a intrat în religie. Cum să fie așa ceva? Asta era o blasfemie ca și musulman să zici că Dumnezeu are un Fiu. Cum să fie asa ceva? Că eu tot timpul comentam cu colegele mele. Nu, nu există așa ceva, Dumnezeu e Dumnezeu, El nu e om ca să facă să aibă copii. Și am zis “Gata mama”  și eram așa de supărată. Mă duceam și vorbeam cu toată lumea: “Ce să fac, ce să fac cu mama?”.  Și o respectam așa de mult și o iubeam. Și eu nu puteam să-i spun în față.

Există un post TV “Biserica iraniana din America” si avea un canal care se numește “DRAGOSTEA”, iar mama, în zilele când era asa de suparată, a început să zică “Dumnezeule, dacă existi, arată-mi!”.  Și s-a întâmplat că pe acel post TV era pastorul care parca îi răspundea ei: atunci mama a îngenunchiat și L-a primit pe Dumnezeu. Așa L-a cunoscut pe Dumnezeu. N-avea Biblie, dar în fiecare zi scria versetele de la TV intr-un caiet si ea incepea, de acum, că in fiecare zi îmi citea mie versetele acelea. Si eu ca sa o respect, ascultam, dădeam din ochi, din cap, bine. 

Dar versetele astea, gândeam, ele nu fac nimic pentru mine. Până într-o zi când m-am intors de la lucru obosită de toate. Am acceptat  să mă căsătoresc cu cineva pe care mi-l recomandase tatăl meu. Am zis că poate asa reușesc să capăt atenția lui, să fie multumit de mine si să se intoarcă acasă, că el totdeauna zicea “din cauza ta, din cauza ta; că tu esti asa si asa si toata lumea vorbeste de tine”.  Și am zis că poate asa reusesc să-l aduc acasă. Dar tot nu eram multumită.

Și intr-o zi, am zis gata, nu mai pot cu viața asta, nu mai pot, e de ajuns. Și când m-am dus cu masina am zis că voi trece fără orire peste toate semafoarele care sunt pe rosu, să mă loveasca vreo masina, si gata! Si asa am făcut, dar toate erau pe verde! N-am prins nici unul rosu. Zic, bun, atunci fac altfel: ma duc si ma arunc de pe Podul Baneasa. Pe atunci locuiam in Bucuresti si, zic,  mă duc să mă arunc cu masină cu tot. Și când eram pe drumul spre Băneasa, am auzit aceaste cuvinte “Tu mori, te duci, dar ce se întâmpla cu mama ta? O să înnebunească ea.” Si am simțit că mi se rupe inima și am început ca să plâng. 

Și m-am întors acasă plângând. Și mama m-a luat în brațe si a zis: “Vrei să sun la Biserică să se roage pastorul [de la Tv] pentru tine?” Și eu am zis: “Mama, Dumnezeu pentru mine nu mai există. Ori e un Dumnezeu al bărbatilor, Căruia nu-i pasă de femei, ori nu există.”.  Și mama a zis “Daca vrei, sun, să se roage.”. Și am zis “Mama, pentru mine nu există!”. Și ea a zis. “Bun. Hai să sunăm.” “Bine. Sună.”  Am zis, să n-o supăr pe ea, “Sună.” 

A sunat, a răspuns o doamnă si a zis “Vrei sa te pun în direct cu pastorul?” Și am zis “Nu.” “ Ziceti ceva, care-i problema ta?” Și în mine zic, na, care-i problema ta și ce-o să-mi zica, două-trei cuvinte, la revedere! Zic însă “A, nimica. A plecat tata de acasă cu prietena mea. Fratele meu e în cămin, înnebunit și el. Mama a înnebunit și ea și eu ce să mai zic, n-am nimca, doamnă! Totu-i bine!” la care femeia a început să plângă, si mi-a părut asa de rău pentru ea si am zis: “Stați doamnă, vă rog, e OK, o să fie bine, nu vă faceti griji…” si am început sa o incurajez eu pe ea. 

Și ea zice:  “Nu, te înteleg foarte bine, pentru că si soțul meu, când copilul meu avea 7 ani, el a plecat de acasă, și acuma fetita mea are 14 ani, si înteleg durerea ta. Da, uite că Isus mi-a schimbat viata, doar da-i Lui totul, ca El vrea sa-ti ia povara si durerea si suferinta ta. Dă-i Lui si El iti va da viata.” Și am zis “Eu nu stiu daca-i asa, că eu NU mai cred în Dumnezeu.” Și ea a zis: “Imi permiti să mă rog pentru tine?” Și eu am zis “da, nici o problema”. 

Ea a zis “O să mă rog în Numele lui Isus.” Am zis: “Numele nu prea mă interesează. Puteti să vă rugati“. Și, când a inceput să se roage (aveam telefonul în mână, la ureche) mâna a început să-mi transpire, am simtit asa o căldură, de la cap în jos. Zic în gând: ce s-a intamplat, de ce am sunat, ca si cum ea s-ar fi dus… de ce am sunat-o? Și eram speriată. Nu mai știam ce se întâmplă. Dar am zis…”în Numele lui Isus” și i-am dat telefonul la mama. Si eram foarte confuză, zic, ce se întâmplă? De ce când am zis in Numele Lui Isus… Ce a fost cu viața mea în toti anii ăștia in care i-am vorbit lui Dumnezeu, Căruia i-am scris poezii, la care m-am închinat Lui, și unde a fost, de ce a lăsat toate astea să se intample? Și acum femeia asta necunoscută se roagă “in Numele lui Isus“ și totul dispare!

După acea zi, într-alta – înainte să merg la lucru, mama tot timpul avea canalul TV de care vorbesc, deschis, cu sonorul puternic – era pastorul, îl auzeam că zice :”Dacă esti dezamagită si nu stii ce se întâmplă, ai nevoie de El, ai nevoie de Dumnezeu. Dar Isus a murit, si a dat totul Dumnezeu, din dragostea Lui a dat totul. Pe Fiul Său, pentru tine. Primește-L”

Si eu în gînd am zis “Cum să accept asa ceva? Cum?” Iar pastorul continuă si zice:  ”Eu stiu că ti-e greu să-nțelegi, dar poți să te rogi așa: “Daca ce spune omul ăsta e adevărat, arată-mi!” Dar eu nu pot să cer asa ceva “Arata-mi” că El e  mare. In islam trăiesti cu frica de Dumnezeu, frica aia, că acum-acum are să mă pedepsească, că acum are să mă omoare, că acum o să mă… Și am zis,  cum să-i cer eu lui Dumnezeu “Arata-mi, Cum Esti Tu, Cine Esti Tu?”

Dar pastorul continua si zice: “Știu că crezi că-i blasfemie, dar întreabă, e un Dumnezeu Atotputernic, El poate să-ți arate.” Și am zis, știi ceva, oricum viața mea s-a terminat, oricum pentru mine nimic nu mai are nici un rost, nici un sens, si m-am rugat  și am zis: “Bine, Isus, dacă ce zice omul ăsta e adevărat, arată-mi.”

Și m-am dus la lucru, m-am întors seara, am dormit. Dimineata la ora  4.00 m-am trezit cu o aromă foarte plăcută, doar cu un miros foarte plăcut, cu prezența Lui. Și m-am ridicat. Imi era frică să-mi deschid ochii, că nu pot să-L văd pe Dumnezeu. Da, a fost un limbaj al dragostei, al prezentei Lui, al Lui  EU SUNT  Cel Ce Sunt.  Dar așa: EU SUNT. Din momentul acela am știut, și-am stiut, și-am stiut. Nu știu cum s-a întamplat, dar am știut că El ESTE si nu mai aveam nici un dubiu, nu-mi mai trebuia nimic, nici o explicatie. Nimic. Și am început să citesc cu mama versetele pe care le avea scrise. Pe urmă am depus cerere la internet pentru Biblie, să ne trimita Biblia. Și asa a început Dumnezeu să-mi vorbeasca foarte mult și prin canalul TV respectiv și când am primit Biblia, prin Cuvânt. Tot ce citeam a fost fix la problema mea, la ziua prin care treceam și așa am început sa-L cunosc pe Dumnezeu. Și n-aveam răbdare, mergeam peste tot și spuneam la toată lumea. 

Am început să-i scriu scrisori la tata: “Tata, te-am iertat și te iubesc și te-astept acasă.” Și mergeam la el și puneam pe parbriz la el (texte din Cuvânt), până când mi-a zis: Nu-mi mai trimite scrisori. Și eu am zis, tata, eu n-am să încetez să-ti trimit scrisori, tu nu le citi! Aruncă-le, dar eu ți le trimit. Și a fost, a început atunci schimbarea. La inceput lupta spirituala, nu stiu cum să zic, nu stiam cum să faci, să legi, să dezlegi, nu stiam nimica. Doar că am inceput să am visuri foarte urâte. In vis veneau demonii si mă chinuiau fizic. Deci dimineața mă trezeam cu vânătăi, albastre, si mă durea, si nu înțelegeam. Că se spunea că ai gresit, că vei muri, că Dumnezeu te va pedepsi, si nu stiam ce se intamplă. Ziceam: eu stiu că sunt pe calea corecta că…., dar ce se intampla? 

Si din nou, la TV era pastorul si a zis Numele lui Isus are autoritate. Totul este supus Numelui Lui si El are autoritate. Dacă treci prin greutate, spune “Numele Lui”. Și am zis: asta nu-i greu, doar să zic “Numele Lui” si dispare totul! Și am zis, dar cum să fac în vis? Și am început de ziua să zic Isus, Isus, Isus, Isus si tot mereu, Isus, Isus. Și s-a intamplat că in vis am inceput să zic Isus – In Numele lui Isus. În vis eramo fetita, stam la o fântană de apă și eram speriată când inepeau să vina demonii. Și am zis: Isus, Isus, Isus si imediat am văzut un Domn îmbrăcat în alb care a intins mâna și m-a luat și imediat demonii au dispărut. Bun, am zis, deci Numele Lui are autoritate. 

Și am inceput de atunci să mă rog și oriunde mergeam. La cabinetul unde lucram mai era un cabinet unde veneau bolnavii. Imi puneam mâna pe perete si ziceam Isus, Isus, Isus, si cum, mă rugam eu pentru ei, si când vedeam câ nu mai sunt urlete, ci liniște, mă incurajam din ce in ce mai mult.

Am înțeles că trebuie să te botezi. Să zici de față cu toată lumea că L-ai primit pe Dumnezeu, ca o mărturie, ca o căsnicie, ca sa zic asa: Eu sunt fericita ca L-am primit pe Isus! Dar nu aveam nici o biserică, pe nimeni, nici-un pastor, biserica noastră era Televizoul, pastorul era in televizor, si l-am auzit că zice: “Daca nu aveti pe nimeni si nu aveti nici un pastor ca s va boteze, puteti sa o faceti in cada (vana), ziceti “In numele Tatal, al Fiului si-al Sfantului Duh, mă botez în apă!”  Și așa am făcut, eu cu mama, ne-am dus în baie și ne-am botezat. După-aceea s-a intors și prietena mea la Dumnezeu și am inceput să caut cu ea Biserica! 

Și am mers după sablonul: instrumente de cântat, cântări, predică, bucurie, se bate din palme, se vorbeste de iertare, de dragoste.  Asta trebuie să căutam. Și am început să mergem din biserica în biserica, să vedem. Am fost la catolici, la reformati, la ortodocsi, și nu întelegeam nimic din ce spuneau. Și tot eram în căutare.

 Intr-o zi vine prietena si-mi spune: N-o sa-ti vina să crezi. A venit unul care vorbea persana si mi-a adus o Biblie in persană si  spune că avem biserică…aicea. Du-te, zic, că ăla era înger, nu era om. Ba da, mi-a dat numarul de telefon. L-am sunat, a zis că avem biserica Râul vieții din Bucuresti și mergem acolo. Am zis: “Bun, dacă asa e, mergem”. Ne-am dus acolo, am început să crestem acolo și ne-am botezat din nou acolo. Am avut un vis clar ce lucrare o să fac. Ingerul îmi arăta ce voi face, “tu esti asta, faci asta si asta”. 

Atunci l-am cunoscut pe Ronald. M-am dus ]n Reghin. Mi-a plăcut foarte mult. Și i-am zis lui Ronald “eu o să mă mut aici”. De-abia deschisesem cabinetul in Bucuresti, nu stiam cum să fac, cum să mă mut. Apoi ne-am cunoscut “noi”, cu Alex (viitorul soț). Vă spun ceva sincer: am auzit într-o predică că trebuie să-i zici lui Dumnezeu exact ce vrei. Am făcut lui Dumnezeu o listă de 100 de puncte: Bărbatul pe care il vreau eu. Și de frica pe care o aveam, punctele erau fixe, dure, clare, nici cea mai mica scăpare, si deoarece am văzut că intârzie, că nu prea merge, am zis: “Bine, Doamne, ajung 60 de puncte!”.  Le-am scris in prima mea Biblie, acele puncte, care acum ma fac sa zâmbesc mult. Dar văd că nu merge nici cu 60 de puncte, că răspunsul nu vine. Și pun …16 puncte. Exact ce-mi doream. (Apropo, o soră m-a intrebat azi: L-ai ales după culoarea ochilor?)Si ultimul punct era asa: “Isus, vreau ca el sa fie ca tine si sa aiba ochii Tăi.”

De asta zic, știam ce trecut am avut, nu eram sigură că vreun bărbat o sa mă accepte, mai ales după ce L-am cunoscut pe Dumnezeu. Si am inceput să-L văd cât de Sfant e, si cât de măret e El, si cat de glorios e El si cum Harul Lui m-a salvat pe nemeritat. 

Când Maria a fost pusă la mijloc (Ioan, 8.1-11)  –  după ce fusese prinsă in curvie si Isus le spune să dea primul cu piatra cine este nevinovat, dar toti au plecat (vinovati) si El a zis: “Nu-i nimeni sa te condamne? Nici Eu nu te condamn.” Acolo sunt eu, jos la picioarele Lui si El m-a ridicat. Si mi-a dat o viață noua. Nu pot sa va explic, dar am zis: eu sunt foarte mică si nu stiu dacă poti să faci ceva prin mine, dar asta sunt. Si dacă Tu poti să faci ceva prin viata mea, Ți-o dau. Si sunt foarte fericită pentru că mi l-a dat pe Alex ca soț. 

Noi ne-am cunoscut pe 2 februarie, si, in primele zile ne-am certat, iar pe 14 “m-a cerut”. Dar i-am zis inainte să mă ceară, i-am zis “Uite, asta-i viata mea! Asta ma fost, asta am facut.” I-am spus totul, pentru că n-am vrut ca mai apoi să vină reprosurile. Când îi povesteam, am stiut c-o să zica “La revedere!” Dar când Dumnezeu îți dă ceva,  Dumnezeu dă daruri bune. Si mi-a zis să accept. Si această acceptare mi-a adus o schimbare in bine  vieții mele, cu multă vindecare in viata mea, prin El, si cresc, cresc cu Dumnezeu, creștem impreună (cu Alex). 

Primim, dar să și dăm mai departe

Vreau să-L slujesc … numai rugăciunea mea este… Dumnezeu ar fi trebuit să intervină … cu judecata Sa…  Când trec pe lângă un cimitir mă intreb oare câți sunt aici dintre cei care n-au avut oportunitatea să-L cunoască pe Dumnezeu? Dar… și cât să mai strâng, cât sa mai strâng? Si atunci zic că e timpul să mă duc sădau si la altii care n-au auzit de Tine si care nu stie de Tine, Doamne, ca sa primeasca si ei binecuvintarea Ta. Credeti-mă că sunt multi “acolo” care nu stiu, cum am fost si eu, n-am stiut că există atât de mult pentru mine; eu mă sufocam acolo in intunerecul acela. Dumnezeu m-a scos pe mine dintr-un intunerec in care nu vreau ca nimeni sa treacă pe acolo. Îi multumesc că asa am ajuns să-L cunosc pe El,  as fi dorit să fie mai usor, dar asa L-am cunoscut si sunt fericită pentru că s-a meritat. Dar, vă rog eu din suflet, primim, dar să si dăm mai departe. Să mergem să dăm mai departe. Uneori, rămânem în suferința noastră. Când am pierdut copilul, plângeam, nu înțelegeam.

Până nu ai nevoie de un miracol, El nu o să facă un miracol pentru tine 

Era a doua oară când Dumnezeu mi-a zis să citesc cartea Iov. Până atunci eram un om care judecam pe altii foarte repede. Si acuma … dar…mai putin … si, dacă cineva pățea cum am pățit eu, gândeam-gândim, sigur că a făcut ceva rău, sigur a gresit cu ceva, aveam incă mentalitatea ai făcut asta, meriti pedeapsa aia. Dar eram nevinovată (atunci la 15 ani) si s-a intamplat să fiu abuzată. Credeam, … dar s-a intamplat. Dumnezeu uneori permite anumite lucruri ca să aducă in viața noastră ceva mai bun. Nu pot sa zic, da, Dumnezeu mi-a omorât copilul, ca să fiu ca acum sau altfel…; sau că l-a pus pe tata să plece, ca să…; NU, dar El permite anumite lucruri, dar stiti ce e bine? Nu mori. Nu mori niciodată in acea viata  până ce nu face El ce are de facut cu tine, nu mori. Si am văzut incă un lucru, până nu ai nevoie de un miracol, El nu o să facă pentru tine un miracol. Dar El poate să facă un miracol.

Când Iov a zis “De ce nu le-ai dat intelepciune la oamenii astia ca să nu mă condamne, ca să nu mă judece gresit – eu știu că sunt nevinovat.” Și când Iov a zis: “Nu e nimeni acolo, aș fi dorit să fie un mijlocitor, ca să mijloceasca între mine si Tine, ca să pot veni față in față cu Tine ca să-Ti zic durerea mea”.  Și în momentele acelea mă gândeam: eu am Mijlocitor, pot să vin față în față cu Tine, pot să vin. Și când Dumnezeu a apărut, El i-a spus lui Iov: “Fii bărbat, stai vertical, tu, care mă condamni pe Mine, hai, stai si învață-Mă pe Mine!”  iar Iov n-a avut ce să spună, totuși a zis: “Am auzit vorbindu-se despre Tine, dar acum că Te văd față in față, mă pun cu fața pe pământ, și mă smeresc.” Și după ce s-a smerit, Dumnezeu l-a binecuvântat de două ori mai mult.

Eu sunt o persoană care comentam foarte mult, dar am zis “Doamne, n-am sa mai comentez si nu vreau sa mai las ca durerile mele, ceea ce m-a derenjat pe mine si dezamăgirile mele si să nu mă lase sa ma incred in puterea Ta.” Si incă mă confrunt cu această atitudine, să-L las pe El, să mă incred in El si să cred că El stie ce face in viata mea. Si planul Lui pentru viata mea e ceva ce nici nu pot să gândesc, dar nu conteaza, chiar dacă treci prin durere.

El m-a scăpat de frică

Când eram in spital plângeam si doar asta mi-a venit in gând: chiar daca trec prin valea umbrei mortii, stiu ca Esti cu mine; stiu ca Esti cu mine. Si am simtit prezenta Lui cu mine acolo. Cu durerea mea  in:  de ce? de ce” de ce? am simtit prezenta Lui. Stiti ce a facut? El m-a scăpat de frică. Până atunci imi era frică de orice. Am ajuns sa-mi fie frică că-l pierd pe soțul meu, că-mi pierd copilul, că pierd… Imi era frică de mai multe. Dar nu stiu dacă cineva poate să explice, dar, prin ce s-a intamplat, El m-a eliberat de frică. Glorie Lui! Glorie lui Isus pentru că El poate sa ia dezamagirea noastră si s-o transforme in ceva foarte frumos pe care nici nu putem sa ni-l imaginam.

Priviti poza asta: o bicicleta cu două locuri, in rând, rigide intre ele, in linie, cu un singur ghidon la condus, in față; cel din spate nu poate da directii, doar pedalează. Eu incerc sa fiu in “poza” asta, la remorcă, si să-L las pe Dumnezeu sa conducă. Odata cineva povestea de o bicicleta la fel si in mintea mea a venit: Wow, eu trebuie doar sa pedalez, ca sa merg mai departe, si Dumnezeu sa conduca. Dar … Dumnezeu face o curbă, dintr-odată, la dreapta… eu mă sperii si trag de ghidonul meu, dar el e rigidizat, doar mă spijin de “el”. Așa a făcut Dumnezeu cu mine, m-a prins intr-un colț si a zis “Lasă-Ma pe Mine să conduc.”

Și  vreau să vă incurajez,  să-L lăsati pe Dumnezeu să conducă pentru că El stie. El merită să fie slăvit, El merită să fie Șeful în viața noastră, El merită totul. Amen.

_______________________________

Sursa:  http://www.youtube.com/watch?v=KZkLg3AGEP0