.
“veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face liberi”
Evanghelia lui Ioan, 8.32
.
Cofeina – un drog care aduce dependența și efecte secundare negative
.
COFEINA – o consumam în primul rând sub formă de cafea si în al doilea rând sub formă de Coca Cola sau oricare altă denumire a băuturilor “soft drinks”, înghitite cu plăcere, deopotrivă de adulti , adolescenti si din păcate, de copii.
În fiecare an, conform statisticilor oficiale, oamenii consumă cofeină din 5 miliarde kg de cafea, în plus si cea din băuturile “soft drinks ” care ne-o oferă sub forma mascată.
Aceasta “otravă” savurată cu atâta constiinciozitate si plăcere de “rasa umană”, a fost testată pentru prima dată în anul 850 d.Cr, de către …caprele pastorului arab Kaldi. Acesta a observat că ele se comportau foarte ciudat: erau tare agitate, mult mai săltărețe si mai vioaie ca de obicei, motiv pentru care le-a urmărit, ca să descopere cauza acestor manifestări deosebite. El a văzut ca ele au mâncat bobitele unor arbusti, pe care apoi, din curiozitate, le-a gustat si el. Kaldi a intrat intr-o stare de bună dispozitie, s-a înviorat, a devenit mai energic, experimentând astfel – in premieră mondială absolută – efectul de suprastimulare a sistemului nervos, provocat de cofeină. Povestind aceasta cunoscutilor si consătenilor lui, acestia au încercat si ei si au transmis mai departe altora această descoperire, astfel că in secolul 7-lea d.Cr găsim răspândit consumul cafelei în țările arabe si Europa.
In zilele noastre, cofeina este cel mai raspândit drog din intreaga lume, a cărui proveniență este 95% din arborele de cafea si restul de 5% din frunzele de ceai negru, fructele de cacao, nucile Kola cultivate in Africa, semintele guarana, scoarta copacului yoco si planta mate, cultivata in America de sud.
Oamenii de stiinta care au studiat boabele de cafea au constatat că acestea contin 500 de substante chimice, printre care si COFEINA, care este un drog din grupa xantinelor, cu proprietati psiho-active la fel ca heroina, cocaina, marijuana, nicotina, si alcoolul – care produc schimbări de dispozitie si comportament si în scurt timp creeaza dependența.
Dependenta de cofeină e numită de specialisti “nevroza anxioasa” si este una din cele mai frecvente si mai raspândite boli în intreaga lume. Simptomele prezente la cei care consumă peste 600 mg cafeină pe zi sunt ameteala, durere de cap persistenta, nervozitate, tremur, iritabilitate, insomnie, somn agitat, neodihnitor.
La persoanele care consuma mai putin frecvent cafea, manifestările amintite pot apărea si la doze mai mici de cafeină. Consumul regulat de cofeină duce la “dependenta”, care poate apărea la consumul zilnic al unei doze de cel puțin de 600 mg, prin consumare o perioada de numai 15 zile. Această dependență creează mari dificultati celor ce vor să renunțe la drogarea cu cofeină, manifestate prin dureri de cap, stare de oboseala generala, senzatie de epuizare, anxietate, simptome care constituie “fenomenul de sevraj“, care apare la oprirea consumului de cafea. Aceasta face ca impulsul de a o relua să fie din ce în ce mai greu de oprit, asemenea celui cauzat de consumul de alcool (la alcoolici), sau al celorlalte droguri psiho-active, cocaina, marijuana, nicotina ectc..
Cea mai serioasa îngrijorare este provocată de faptul că tulburarile de comportament de tip hiperactiv, agresiv, specifice consumului de cafeina, sunt manifestate de 1/3 din adolescentii si copiii consumatori permanenti de băuturi gen Coca-Cola.
Cofeina echivalată cu cea din patru cafele băute de un adult este continută de un can de Coca Cola pe care copiii îl consumă odata!!!
Copiii intre 1 si 5 ani sunt cei mai mari consumatori de cofeină deoarece doza este raportată la greutatea corpului loră, asa cum rezultă din statisticile medicale.
Resorbtia cofeinei în sânge este foarte rapidă, efectele ei asupra organismului devenind evidente după dozele de 75-200mg, continute în 2-5 can-uri Coca Cola, sau 3-7 cafele.
Efectele cofeinei, constau în:
1. Disturbarea importantă a sistemului nervos manifestată prin scăderea performantelor creierului legate de memoria imediată, care are ca rezultat cresterea erorilor la diferitele teste de evaluare.
2. Modificarea negativă a coordonarii motorii, care duce la nesiguranță si greseli in efectuarea unor manevre si miscări care cer exactitate si finete în executie.
3. Modificarea aparitiei si accentuarea simptomelor premenstruale. Consumatoarele a 8-10 cafele pe zi au prezentat o crestere de 7 ori a severității simptomelor premenstruale si menstruale.
4. Consumul de ceai negru si de cafea reduce 50% din absortia fierului si calciului, fapt explicat prin prezența, în ambele cazuri, a taninului, o substanță folosită la tăbăcirea pielii din industria pielariei, care usucă si întăreste peretii stomacului.
5. Măreste productia de suc gastric care contine acid clorhidrică . Consumatorii de ceai negru si de multă cafea sau de Coca-Cola sunt expusi la îmbolnavirea de ulcer gastric, tulburări de digestie, vomă, prin constrictia vaselor de sânge datorită cofeinei.
6. Produce malformatii congenitale la copii, nasteri premature, copii cu greutate mică la nastere, cu circumferinta capului mică, consecinte constatateîin urma unui studiu, efectuat în Belgia, la femei însărcinate.
7. Cresterea colesterolului de tip LDL (rau) care este responsabil de bolile de inimă, prin blocarea vaselor coronariene care o hrănesc si creste deasemenea trigliceridele.
Cafeaua filtrată prezinta un risc mai redus de crestere a colesterolului, decat cea preparata prin fierbere.
8. Produce cresterea tensiunii arteriale, palpitatii, tulburari de ritm (bătăi neregulate) la inima , deaceea este interzisă bolnavilor de tensiune si celor cu nevroză cardiacă.
9. Cofeina nu e responsabilă de producerea tumorilor canceroase, dar ea accelerează ritmul de crestere a celor existente deja in corp, creste riscul cancerului de colon si dubleaza pe cel al vezicei urinare.
In concluzie, mentalitatea de a considera cafeaua un “medicament eficient pentru oboseala” sau nevoia de-a începe activitatea dimineata cu o cafea este total gresită si dăunatoare. Să nu tratăm oboseala cu un drog si să nu apelam pentru revitalizarea organismului nostru la cafea, ceai negru, Coca Cola sau orice altă băutură “soft “, toate acestea fiind stimulente artificiale.
Să adoptam un stil de viață sănătos, cu un program de odihnă, exercițiu fizic si o alimentatie corectă care ne garantează păstrarea vitalitătii si energiei!
Incepeti ziua cu un dus cald de 4-5 minute, urmat de unul rece de 15 sec cu un mic dejun sanatos (cereale, toast, ceai cu lamaie) și, dacă aveti timp, mergeti 30 min în pasi vioi. Toate acestea vă vor asigura energia necesară pentru o bună capacitate mintala, vă vor regla circulatia sângelui fără droguri care distrug organismul.
dr. Ligia Miclea,
Portland-Oregon