Dreptul la faimă și celebritate

ForbesCăci când sunt slab, atunci sunt tare.

2 Corinteni 12.10

Totusi, să nu vă bucurati de faptul că duhurile vă sunt supuse; ci bucurati-vă că numele voastre sunt scrise în ceruri.

Luca 10.20

În Adevarul.ro din 19 martie 2009, gasim articolul Terapia Forbes a ajuns si in Romania.

La data respectiva, investitorul american Donald Trump si Steve Forbes, redactorul-sef al editiei Forbes din SUA, si-au promovat in Romania afacerea lor, ideile lor, precum si criteriile lor in ierarhizarea valorilor umane.

“Veniti” la Bucuresti prin intermediul imaginilor holografice, cei doi oameni de afaceri au vorbit despre efectele crizei economice, dar si despre impactul pe care revista Forbes il va avea in Romania.

Cu ocazia intalnirii de la Hotel Hilton, personalitati cunoscute au facut declaratii. Dinu Patriciu, considerat cel mai bogat roman si singurul prezent in topul Forbes, vede in Revista Forbes  “Nu este  un profesor pentru intreaga societate, dar cred ca este o oglinda in care noi, oamenii de afaceri, trebuie sa ne uitam”.
Apoi, Razvan Corneteanu, directorul general al trustului de presa Adevarul Holding, vede ca Revista Forbes se potriveste portofoliului Adevarul Holding.
Si, in cele din urma, Adriana Halpert, redactorul-sef al publicatiei de business life Forbes Romania, spune ca “Menirea publicatiei este de a da idei oamenilor de afaceri, de a inspira, de a schimba mentalitati”.

Daca citim in HotNews.ro, articolul Top 100 Forbes cele mai puternice femei din lume.” observam, intr-un fel, implinirea asteptarilor celor care au făcut laudatio (elogiere, din latina) intrării Holdingului Forbes in Romania.

Suntem informati ca, pentru al patrulea an consecutiv, in topul celor mai puternice femei din lume, pe prima pozitie se afla Angela Merkel, cancelar al Republicii Federale Germania.

“Cancelarul german Angela Merkel ramane si in 2009 femeia cea mai puternica de pe pamant potrivit clasamentului intocmit anual de revista Forbes. In acest an, cele mai multe nume de pe lista sunt ale unor femei din lumea afacerilor. Cu exceptia doamnei Merkel, ramasa prima in top pentru al patrulea an consecutiv, celelalte noua femei din top sunt toate sefele unor mari companii. Intre acestea, frantuzoaica Anne Lauvergeon, presedintele grupului nuclear francez Areva (pozitia 9) si americanca Irene Rosenfeld, presedinta Kraft Foods (locul 6). Noua presedinta a Yahoo, Carol Bartz, este pe pozitia 12, in timp ce Susan Decker, cea care a condus grupul inaintea sa, era pe locul 50 in 2008. Daca anul trecut fosta sefa a diplomatiei americane, Condoleezza Rice, era pe locul 7, cea care i-a urmat, Hillary Clinton, este acum doar pe locul 36. In top a intrat in 2009 si sotia presedintelui american, Michelle Obama pe locul 40, dar si Sonia Sotomayor pe locul 54, devenita prima persoana de origine hispanica in Curtea Suprema din SUA. Pe lista celor 100 de femei considerate cele mai puternice de pe planeta in 2009, 60% sunt americance. De mentionat este si numele Soniei Gandhi, presedinta Partidului Congresului din India care a urcat pe locul 13 de pe 21 in 2008. Regina Marii Britanii a urcat pe locul 42 in acest an, fata de 58, anul trecut.
Pe criterii financiare si putere de stat (prin functiia ocupata)- am vazut mai sus un clasament al celor mai puternice femei din lume.

Pe criterii artistice, pe primele trei pozitii, intr-un clasament Forbes, se afla: Angelina Jolie, Oprah Winfrey, Madonna.”

Care sunt criteriile dupa care s-au intocmit clasamentele?
Notorietatea lor s-a conturat prin ocuparea vremelnica a unor functiii importante, prin marile câștiguri financiare realizate, prin promovarea din  presa scrisa si la TV, prin viata mondena, roluri in filme etc

Care sunt însă criteriile Domnului Isus? 

(Evanghelia după Luca, cap.10):

PRIMA. Discipolii Sai au fost trimisi in lucrare doi câte doi, cu scopul expres să propovaduiască faptul că Impărătia lui Dumnezeu s-a apropiat de oameni.

“După aceea Domnul a mai randuit alti saptezeci de ucenici, si i-a trimis doi cate doi inaintea Lui, in toate cetatile si in toate locurile, pe unde avea sa treaca El. Si le-a zis: Mare este secerisul, dar putini sunt lucratorii! Rugati dar pe Domnul secerisului sa scoata lucratori la secerisul Sau. Duceti-va; iata, va trimit ca pe niste miei in mijlocul lupilor. Sa nu luati cu voi nici punga, nici traista, nici incaltaminte, si sa nu intrebati pe nimeni de sanatate pe drum. In orice casa veti intra, sa ziceti intai: Pacea sa fie peste casa aceasta! Si daca va fi acolo un fiu al pacii, pacea voastra va ramane peste el; altminteri ea se va intoarce la voi. Sa ramaneti in casa aceea, si sa mancati si sa beti ce vi se va da; caci vrednic este lucratorul de plata sa. Sa nu umblati din casa in casa. In oricare cetate veti intra si unde va vor primi oamenii, sa mancati ce vi se va pune inainte; sa vindecati pe bolnavii care vor fi acolo, si sa le ziceti: Imparatia lui Dumnezeu s-a apropiat de voi. Dar in oricare cetate veti intra, si nu va vor primi, sa va duceti pe ulitele ei, si sa ziceti: Scuturam impotriva voastra, chiar si praful din cetatea voastra, care s-a lipit de picioarele noastre; totusi sa stiti ca Imparatia lui Dumnezeu s-a apropiat de voi. Eu va spun ca, in ziua judecatii va fi mai usor pentru Sodoma decat pentru cetatea aceea. Vai de tine, Horazine! Vai de tine, Betsaido! Caci daca ar fi fost facute in Tir si Sidon lucrarile puternice care au fost facute in voi, de mult s-ar fi pocait stand in sac si cenusa. De aceea, in ziua judecatii, va fi mai usor pentru Tir si Sidon decat pentru voi. Si tu, Capernaume, vei fi inaltat oare pana la cer? Vei fi pogorat pana in Locuinta mortilor.” (Luca 10.1-15)

A DOUA. Ucenicii să nu se bucure de faptul că chiar si dracii le sunt supusi, in Numele lui Isus, ci pentru faptul că numele lor sunt scrise în ceruri.

“Cine va asculta pe voi, pe Mine Ma asculta; si cine va nesocoteste pe voi, pe Mine Ma nesocoteste; iar cine Ma nesocoteste pe Mine, nesocoteste pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Cei saptezeci s-au intors plini de bucurie, si au zis: Doamne, chiar si dracii ne sunt supusi in Numele Tau. Isus le-a zis: Am vazut pe Satana cazand ca un fulger din cer. Iata ca v-am dat putere sa calcati peste serpi si peste scorpii, si peste toata puterea vrajmasului: si nimic nu va va putea vatama. Totusi, sa nu va bucurati de faptul ca duhurile va sunt supuse; ci bucurati-va ca numele voastre sunt scrise in ceruri.” (Luca 10.16-20)

A TREIA. Descoperirile lui Dumnezeu sunt pentru cei smeriti, pentru cei micuți. Lucrurile lui Dumnezeu sunt ascunse de cei ce se considera mari si sunt mari in ochii oamenilor si nu sunt mici inaintea lui Dumnezeu.

“In ceasul acela, Isus S-a bucurat in Duhul Sfant, si a zis: Tata, Doamne al cerului si al pamantului; Te laud pentru ca ai ascuns aceste lucruri de cei intelepti si priceputi, si le-ai descoperit pruncilor. Da, Tata, fiindca asa ai gasit cu cale Tu. Toate lucrurile Mi-au fost date in maini de Tatal Meu; si nimeni nu stie cine este Fiul, afara de Tatal, nici cine este Tatal, afara de Fiul si acela caruia vrea Fiul sa i-L descopere. Apoi S-a intors spre ucenici, si le-a spus de o parte: Ferice de ochii care vad lucrurile, pe care le vedeti voi! Caci va spun ca multi proroci si imparati au voit sa vada ce vedeti voi, si n-au vazut, sa auda ce auziti voi, si n-au auzit.” (Luca10. 21-24)

A PATRA. Samariteanul milostiv, Isus Cristos, este plin de milă, de dragoste si compasiune pentru cei ce sunt cazuti intre tâlharii lumii acesteia (intre hrăpăreți, între asupritori, între cei fără milă si fără dragoste față de semeni).

Un invatator al Legii s-a sculat sa ispiteasca pe Isus si I-a zis: Invatatorule, ce sa fac ca sa mostenesc viata vesnica? Isus i-a zis: Ce este scris in Lege? Cum citesti in ea? El a raspuns: Sa iubesti pe Domnul, Dumnezeul tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau, cu toata puterea ta si cu tot cugetul tau; si pe aproapele tau ca pe tine insuti. Bine ai raspuns, i-a zis Isus; fa asa, si vei avea viata vesnica. Dar el, care vroia sa se indreptateasca, a zis lui Isus: Si cine este aproapele meu? Isus a luat din nou cuvantul, si a zis: Un om se cobora din Ierusalim la Ierihon. A cazut intre niste talhari, care l-au dezbracat, l-au jefuit de tot, l-au batut zdravan, au plecat, si l-au lasat aproape mort. Din intamplare, se cobora pe acelasi drum un preot; si, cand a vazut pe omul acesta, a trecut inainte pe alaturi. Un Levit trecea si el prin locul acela; si cand l-a vazut, a trecut inainte pe alaturi. Dar un Samaritean, care era in calatorie, a venit in locul unde era el, si cand l-a vazut, i s-a facut mila de el. S-a apropiat de i-a legat ranile, si a turnat peste ele untdelemn si vin; apoi l-a pus pe dobitocul lui, l-a dus la un han, si a ingrijit de el. A doua zi, cand a pornit la drum, a scos doi lei, i-a dat hangiului, si i-a zis: Ai grija de el, si orice vei mai cheltui, iti voi da inapoi la intoarcere. Care dintr-acesti trei ti se pare ca a dat dovada ca este aproapele celui ce cazuse intre talhari? Cel ce si-a facut mila cu el, a raspuns invatatorul Legii. Du-te de fa si tu la fel, i-a zis Isus. – Luca 10.25-37

A CINCEA. Să avem atitudinea asteptată de către Dumnezeu, ascultarea. Ascultarea face mai mult ca jertele, oricare ar fi acestea. Dumnezeu se bucura daca avem credinta care Sa-I dea ascultarea deplina, sa nu mai plutim, sa nu mai alergam colo-colo, purtati de orice vant sau val de invatatura, straina de El. (vezi si 1 Samuel 15.22)

Pe când era pe drum, cu ucenicii Sai, Isus a intrat intr-un sat. Si o femeie, numita Marta, L-a primit in casa ei. Ea avea o sora numita Maria, care s-a asezat jos la picioarele Domnului, si asculta cuvintele Lui. Marta era impartita cu multa slujire, a venit repede la El, si I-a zis: Doamne, nu-Ti pasa ca soru-mea m-a lasat sa slujesc singura? Zi-i dar sa-mi ajute. Drept raspuns, Isus i-a zis: Marto, Marto, pentru multe lucruri te ingrijorezi si te framanti tu, dar un singur lucru trebuie. Maria si-a ales partea cea buna, care nu i se va lua.” (Luca 10.38-42)

Oamenii se laudă unii pe altii. Se fac statistici. Se fac sondaje de opinie.
Acum Top Forbes ne prezinta un clasament. Care nu e vesnic. Chiar la anul e un altul! E o radiografie a zilei, stabilită prin sondaj. Sunt oamenii care apar cel mai mult in fata noastra la TV, in presă, cei inăltati in dregatorii, cei cu mari câstiguri bănesti, cei care aduc rating in cinema sau la TV!

Dar care e punctual de vedere al lui Dumnezeu, Creatorul nostru?
El ne-a creat cu un scop. Si El asteaptă să implinim menirea pentru care ne-a creat.

In Ecleziastul 12.13-14, citim:

“Sa ascultam dar incheierea tuturor invataturilor: Teme-te de Dumnezeu si pazeste poruncile Lui. Aceasta este datoria oricarui om. Caci Dumnezeu va aduce orice fapta la judecata, si judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rau.”

Iar in cartea Ieremia 9.24, sta scris indubitabil:

Ci cel ce se lauda sa se laude ca are pricepere si ca Ma cunoaste, ca stie ca Eu sunt Domnul, care fac mila, judecata si dreptate pe pamant! Caci in acestea gasesc placere Eu, zice Domnul.

Dumnezeu, prin proorocul Isaia, cap.55.8-11, spune insa oamenilor de pretutindeni:

Caci gandurile Mele nu sunt gandurile voastre, si caile voastre nu sunt caile Mele, zice Domnul. Ci cat sunt de sus cerurile fata de pamant, atat sunt de sus caile Mele fata de caile voastre si gandurile Mele fata de gandurile voastre. Caci dupa cum ploaia si zapada se pogoara din ceruri, si nu se mai intorc inapoi, ci uda pamantul si-l fac sa rodeasca si sa odrasleasca, pentru ca sa dea samanta semanatorului si paine celui ce mananca, tot asa si Cuvantul Meu, care iese din gura Mea, nu se intoarce la Mine fara rod, ci va face voia Mea si va implini planurile Mele.

In cartea Daniel, cap. 5 gasim o poveste cutremuratoare:
Imparatul Belsatar a facut un mare ospat celor o mie de mai mari ai lui, si a baut vin inaintea lor. Si in cheful vinului, a poruncit sa aduca vasele de aur si de argint, pe care le luase tatal sau Nebucadnetar din Templul de la Ierusalim, ca sa bea cu ele imparatul si mai marii lui, nevestele si tiitoarele lui. Au adus indata vasele de aur, care fusesera luate din Templu, din casa lui Dumnezeu din Ierusalim, si au baut din ele imparatul si mai marii lui, nevestele si tiitoarele lui. Au baut vin, si au laudat pe dumnezeii de aur, de argint, de arama si de fier, de lemn si de piatra. In clipa aceea, s-au aratat degetele unei maini de om, si au scris, in fata sfesnicului, pe tencuiala zidului palatului imparatesc. Imparatul a vazut aceasta bucata de mana, care a scris. Atunci imparatul a ingalbenit, si gandurile atat l-au tulburat ca i s-au desfacut incheieturile soldurilor, si genunchii i s-au izbit unul de altul. […] Daniel a raspuns indata inaintea imparatului: Tine-ti darurile, si da altuia rasplatirile tale! Totusi voi citi imparatului scrierea, si i-o voi talcui. Imparate, Dumnezeul cel Preainalt daduse tatalui tau Nebucadnetar: imparatie, marime, slava si stralucire; si din pricina marimii pe care i-o daduse, toate popoarele, neamurile, oamenii de toate limbile se temeau si tremurau inaintea lui. Caci imparatul omora pe cine voia, si lasa cu viata pe cine voia; inalta pe cine voia, si cobora pe cine voia. Dar cand i s-a ingamfat inima si i s-a impietrit duhul pana la mandrie, a fost aruncat de pe scaunul lui imparatesc si a fost despuiat de slava lui; a fost izgonit din mijlocul copiilor oamenilor, inima i s-a facut ca a fiarelor, si a locuit la un loc cu magarii salbatici; i-au dat sa manance iarba ca la boi, si trupul i-a fost udat cu roua cerului, pana cand a recunoscut ca Dumnezeul cel Preainalt stapaneste peste imparatia oamenilor si ca o da cui vrea. Dar tu, Belsatar, fiul lui, nu ti-ai smerit inima, macar ca ai stiut toate aceste lucruri. Ci te-ai inaltat impotriva Domnului cerurilor; vasele din casa Lui au fost aduse inaintea ta, si ati baut vin cu ele, tu si mai marii tai, nevestele si tiitoarele tale; ai laudat pe dumnezeii de argint, de aur, de arama, de fier, de lemn si de piatra, care nici nu vad, nici n-aud, si nici nu pricep nimic, si n-ai slavit pe Dumnezeul in mana caruia este suflarea ta si toate caile tale! De aceea a trimis El acest cap de mana, care a scris scrierea aceasta. Iata insa scrierea care a fost scrisa: Numarat, numarat, cantarit, si impartit!
Si iata talcuirea acestor cuvinte. Numarat, inseamna ca Dumnezeu ti-a numarat zilele domniei, si i-a pus capat. Cantarit, inseamna ca ai fost cantarit in cumpana si ai fost gasit usor! Impartit, inseamna ca imparatia ta va fi impartita, si data Mezilor si Persilor!”
(sublinierile ne apartin).

DUMNEZEU a dat o lista cu bărbati si femei de mare faimă, cei care au obtinut toată aprecierea Creatorului lor, trăind in ascultare si credintă deplină in El. Numele acestora rămân pentru eternitate inserate prin Duhul Sfânt, atât in Epistola catre Evrei cap.11, ca eroi ai credintei in Dumnezeu, dar inscrisi totodata in Cartea Vietii.

Prin credinta a adus Abel lui Dumnezeu o jertfa mai buna decat Cain. Prin ea a capatat el marturia ca este neprihanit, caci Dumnezeu a primit darurile lui. Si prin ea vorbeste el inca, macar ca este mort.

Prin credinta a fost mutat Enoh de pe pamant, ca sa nu vada moartea. Si n-a mai fost gasit, pentru ca Dumnezeu il mutase. Caci inainte de mutarea lui, primise marturia ca este placut lui Dumnezeu.
Si fara credinta este cu neputinta sa fim placuti Lui! Caci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie sa creada ca El este, si ca rasplateste pe cei ce-L cauta.

Prin credinta Noe, cand a fost instiintat de Dumnezeu despre lucruri care inca nu se vedeau, si, plin de o teama sfanta, a facut un chivot ca sa-si scape casa; prin ea, el a osandit lumea, si a ajuns mostenitor al neprihanirii care se capata prin credinta.

Prin credinta Avraam, cand a fost chemat sa plece intr-un loc, pe care avea sa-L ia ca mostenire, a ascultat, si a plecat fara sa stie unde se duce.
Prin credinta a venit si s-a asezat el in tara fagaduintei, ca intr-o tara care nu era a lui, si a locuit in corturi, ca si Isaac si Iacov, care erau impreuna mostenitori cu el ai aceleiasi fagaduinte. Caci el astepta cetatea care are temelii tari, al carei mester si ziditor este Dumnezeu. Prin credinta si Sara, cu toata varsta ei trecuta, a primit putere sa zamisleasca, fiindca a crezut in credinciosia Celui ce-i fagaduise. De aceea, dintr-un singur om, si inca un om aproape mort, s-a nascut o samanta in mare numar, ca stelele cerului, ca nisipul de pe malul marii, care nu se poate numara.

In credinta au murit toti acestia, fara sa fi capatat lucrurile fagaduite: ci doar le-au vazut si le-au urat de bine de departe, marturisind ca sunt straini si calatori pe pamant. Cei ce vorbesc in felul acesta, arata deslusit ca sunt in cautarea unei patrii. Daca ar fi avut in vedere pe aceea din care iesisera, negresit ca ar fi avut vreme sa se intoarca in ea. Dar doreau o patrie mai buna, adica o patrie cereasca. De aceea lui Dumnezeu nu-I este rusine sa Se numeasca Dumnezeul lor, caci le-a pregatit o cetate. Prin credinta a adus Avraam jertfa pe Isaac, cand a fost pus la incercare: el, care primise fagaduintele cu bucurie, a adus jertfa pe singurul lui fiu! El caruia i se spusese: In Isaac vei avea o samanta care-ti va purta numele! Caci se gandea ca Dumnezeu poate sa invie chiar si din morti: si, drept vorbind, ca inviat din morti l-a primit inapoi.
Prin credinta a dat Isaac lui Iacov si Esau o binecuvantare, care avea in vedere lucrurile viitoare.

Prin credinta Iacov, cand a murit, a binecuvantat pe fiecare din fiii lui Iosif, si s-a inchinat, rezemat pe varful toiagului sau.

Prin credinta a pomenit Iosif, cand i s-a apropiat sfarsitul, de iesirea fiilor lui Israel din Egipt, si a dat porunci cu privire la oasele sale.
Prin credinta a fost ascuns Moise trei luni de parintii lui, cand s-a nascut: pentru ca vedeau ca era frumos copilul, si nu s-au lasat inspaimantati de porunca imparatului. Prin credinta Moise, cand s-a facut mare, n-a vrut sa fie numit fiul fiicei lui Faraon, ci a vrut mai bine sa sufere impreuna cu poporul lui Dumnezeu decat sa se bucure de placerile de o clipa ale pacatului. El socotea ocara lui Cristos ca o mai mare bogatie decat comorile Egiptului, pentru ca avea ochii pironiti spre rasplatire. . Prin credinta a parasit el Egiptul, fara sa se teama de mania imparatului; pentru ca a ramas neclintit, ca si cum ar fi vazut pe Cel ce este nevazut. Prin credinta a praznuit el Pastele si a facut stropirea sangelui, pentru ca Nimicitorul celor intai nascuti sa nu se atinga de ei. Prin credinta au trecut ei marea Rosie ca pe uscat, pe cand Egiptenii, care au incercat s-o treaca, au fost inghititi. Prin credinta au cazut zidurile Ierihonului, dupa ce au fost ocolite sapte zile.

Prin credinta n-a pierit curva Rahav impreuna cu cei razvratiti, pentru ca gazduise iscoadele cu bunavointa.

Si ce voi mai zice? Caci nu mi-ar ajunge vremea, daca as vrea sa vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftaie, de David, de Samuel si de proroci! Prin credinta au cucerit ei imparatii, au facut dreptate, au capatat fagaduinte, au astupat gurile leilor, au stins puterea focului, au scapat de ascutisul sabiei, s-au vindecat de boli, au fost viteji in razboaie, au pus pe fuga ostirile vrajmase. Femeile si-au primit inapoi pe mortii lor inviati; unii, ca sa dobandeasca o inviere mai buna, n-au vrut sa primeasca izbavirea, care li se dadea, si au fost chinuiti.

Altii au suferit batjocuri, batai, lanturi si inchisoare; au fost ucisi cu pietre, taiati in doua cu ferestraul, chinuiti; au murit ucisi de sabie, au pribegit imbracati cu cojoace si in piei de capre, lipsiti de toate, prigoniti, munciti, ei, de care lumea nu era vrednica au ratacit prin pustiuri, prin munti, prin pesteri si prin crapaturile pamantului.
Toti acestia, macar ca au fost laudati pentru credinta lor, totusi n-au primit ce le fusese fagaduit; pentru ca Dumnezeu avea in vedere ceva mai bun pentru noi, ca sa n-ajunga ei la desavarsire fara noi.

EROII CREDINTEI

In 19 martie 2009 presa romana glasuia cu emfaza: “Terapia Forbes a ajuns si in Romania“.

Dar avem o vesta mult mai buna. Una exceptionala. Adevarata terapie si nastere din nou o da Dumnezeu prin Duhul Sfant, pentru toti si peste toti cei care au credinta in Domnul Isus si in lucrarea Sa de La Cruce! Amin!

Isus Cristos a venit in lume sa caute si sa salveze pe cei pacatosi, pe cei pierduti.

…tuturor celor ce L-au primit, adica celor ce cred in Numele Lui, le-a dat dreptul sa se faca copii ai lui Dumnezeu; nascuti nu din sange, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu. (Ioan 1.12-13)

Totusi, El suferintele noastre le-a purtat, si durerile noastre le-a luat asupra Lui, si noi am crezut ca este pedepsit, lovit de Dumnezeu, si smerit.Dar El era strapuns pentru pacatele noastre, zdrobit pentru faradelegile noastre. Pedeapsa, care ne da pacea, a cazut peste El, si prin ranile Lui suntem tamaduiti.” (Iasa 53.4-5)

Apostolul Pavel zice: “Si harul Domnului nostru s-a inmultit peste masura de mult impreuna cu credinta si cu dragostea care este in Cristos Isus. O, adevarat si cu totul vrednic de primit este cuvantul, care zice: Cristos Isus a venit in lume ca sa mantuiasca pe cei pacatosi, dintre care cel dintai sunt eu. Dar am capatat indurare, pentru ca Isus Cristos sa-Si arate in mine, cel dintai, toata indelunga Lui rabdare, ca o pilda celor ce ar crede in El, in urma, ca sa capete viata vesnica. A Imparatului vesniciilor, a nemuritorului, nevazutului si singurului Dumnezeu, sa fie cinstea si slava in vecii vecilor! Amin.” (1 Timotei 1.14-17)

Binecuvantat sa fie Dumnezeu, Tatal Domnului nostru Isus Cristos, care, dupa indurarea Sa cea mare, ne-a nascut din nou prin invierea lui Isus Cristos din morti, la o nadejde vie, si la o mostenire nestricacioasa, si neintinata, si care nu se poate vesteji, pastrata in ceruri pentru voi. (1 Petru 1.3-4)

Iar apostolul Ioan, din insula Patmos isi scrie revelatia: “Si am vazut pe morti, mari si mici, stand in picioare inaintea scaunului de domnie. Niste carti au fost deschise. Si a fost deschisa o alta carte, care este cartea vietii. Si mortii au fost judecati dupa faptele lor, dupa cele ce erau scrise in cartile acelea. […] Oricine n-a fost gasit scris in cartea vietii, a fost aruncat in iazul de foc. [?.] Nimic intinat nu va intra in ea, nimeni care traieste in spurcaciune si in minciuna; ci numai cei scrisi in cartea vietii Mielului.”– Apoc. 20-21

GLORIE DOMNULUI ISUS CRISTOS!

One thought on “Dreptul la faimă și celebritate

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.