Traian Ungureanu: Bunul-simţ englezesc a ieșit la rampă şi i-a trimis pe lunatici acasă

It’s a fair country!

După trei ani şi jumătate de umilinţe, alegătorii britanici au întîlnit la urne echipa care i-a declarat cireadă de proşti şi au zdrobit-o. Vineri dimineaţă, la capătul unei  răfuieli paşnice şi dure ca un ciclon civil, Marea Britanie şi-a recîştigat poporul şi şi-a pierdut ideologia.

Toate odoarele verbale şi toate cotloanele sacre ale stîngii au fost sfărîmate. Fii şi nepoţi de mineri şi docheri laburişti prin laptele mamei şi-au suspendat genetica şi au votat Partidul Conservator. În morminte: nici o răsucire. Puşi în faţa dispreţului terminal al elitelor progresiste, părinţii răsculaţilor de azi ar fi făcut acelaşi lucru.

Cicumscripţii deţinute de Laburişti de la Ramses încoace au fost date Conservatorilor. Bishop Aukland, un tîrg prăpădit din nordul muncitoresc al ţării, are primul deputat Conservator în 135 de ani. Milioane de proştii satului au răspuns celor ce au luat în tărbacă decizia de a scoate Marea Britanie din UE. Brexitul escrocat s-a întors şi a lovit fatal. Aşa sună primul mesaj. Continue reading “Traian Ungureanu: Bunul-simţ englezesc a ieșit la rampă şi i-a trimis pe lunatici acasă”

Traian Ungureanu: Democrație și barbarie rafinată

Se face o săptămînă de cînd tancurile ocupă intersecţiile principale ale Londrei. În acelaşi timp, execuţiile sumare continuă şi elimină opoziţia adusă cu camioanele pe stadionul Wembely. Ziarele sînt închise. Singura staţie TV admisă transmite 2 ore pe zi comunicate ale Liderului Suprem, citite de prezentatori în uniformă.

Lovitura de stat organizată de Boris Johnson a pus capăt venerabilei democraţii britanice. Situaţia e agravată de orbirea complice a mulţimilor: nenumăraţi neghiobi susţin fără ruşine că nu sunt nici tancuri pe străzi, nici presă desfiinţată, nici Lider Suprem. Prostimea, tot prostime! Continue reading “Traian Ungureanu: Democrație și barbarie rafinată”

Traian Ungureanu, interviu tăios despre „satul unic” UE și corectitudinea politică. A fi corect politic astăzi e totuna cu a fi comunist în 1947, iacobin în 1791 și dement mereu

Forurile UE emit un univers kafkian

de Andrei Nicolae

Traian Ungureanu, jurnalist, scriitor și fost europarlamentar în două mandate, a făcut o radiografie crudă stării actuale a Uniunii Europene, într-un interviu cuprinzător acordat Gazetei Sporturilor.

TRU, așa cum mai este cunoscut, spune că „Europa e mult anterioară și va fi mult posterioară UE” și că nu există eurosceptici reali, în afară de cei din „aparatul UE, o organizație trecătoare care încearcă să șteargă valorile din care s-a născut Europa și să reducă o civilizație la regulamentele unui sat unic”.

Fostul europarlamentar afirmă că mandatele de la Bruxelles i-au produs o dezamăgire profundă: „Pentru crema profesională UE nu există Est, există opinie separată și națiuni. Proiectul acestor oameni rătăciți în fanatism liberal e un Imperiu administrativ franco-german cu periferii estice și sudice sortite agriculturii și migrației – cum i se mai spune șomajului prin acele locuri”. Continue reading “Traian Ungureanu, interviu tăios despre „satul unic” UE și corectitudinea politică. A fi corect politic astăzi e totuna cu a fi comunist în 1947, iacobin în 1791 și dement mereu”

Europarlamentarul Traian Ungureanu: Parlamentul European funcționează dar nu contează.

Aleșii dvs și ai altora nu vor avea nici o putere într-un Parlament care decide ce a fost dinainte decis de birocrația franco-germană a Comisiei Europene

Europarlamentarul Traian Radu Ungureanu face un portret necruțător Parlamentului European, chiar în ziua anunțării rezultatelor alegerilor europarlamentare. Continue reading “Europarlamentarul Traian Ungureanu: Parlamentul European funcționează dar nu contează.”

Traian Ungureanu: Naţionalizarea familiei

Lucrurile trebuie spuse tare şi clar, cît mai e voie şi timp. Referendumul avortat la cererea elitelor noastre tolerante şi supra-poporale anunţă vremuri noi de veche tradiţie dogmatică. Revoluţia culturală care a măturat valorile clasice ale lumii occidentale e pregătită să epureze moral România.

Totul spre confortul perdanţilor şi indolenţilor hip, al lumii prea subţiri pentru un popor atît de gros şi al egoiştilor înnebuniţi după auto-glorificare. Campania elitară care a compromis referendumul şi a slobozit arbitrariul în interiorul familiei e un act de vandalism răsfăţat mult mai vinovat decît o ştiu sau pretind că n-o ştiu promotorii şi simpatizanţii ei. Prima victorie a cremei noastre urbane se produce prin neprezentare plus defăimare şi nu va întîrzia să se întoarcă împotriva democraţiei. Continue reading “Traian Ungureanu: Naţionalizarea familiei”

Traian Ungureanu: Capitala noastră – Ierusalim

Dacă nu la Ierusalim, atunci unde naiba e capitala Israelului? La Ciulniţa, evident! Pentru o majoritate de ignoranţă însorită, pentru acea internaţională îndîrjită care suspină progresist la prima entorsă a unui palestinian, Ierusalimul e orice altceva decît capitala Israelului: pepinieră de moschei, scenetă cu vechi regi evrei dezactivaţi, ştrand părăsit de Isus, loc împînzit de activişti îngroziţi că au făcut prea puţin împotriva Israelului. Continue reading “Traian Ungureanu: Capitala noastră – Ierusalim”

IOHANNIS – UN GOL de logică și de rațiune, dar și de cele mai elementare elemente primare de matematică și DE bun simț

klaus-iohannisTreziți-vă la realitate, domnule președinte Klaus Iohannis!

Lui Ion Iliescu i s-a pretins s-o lase mai moale cu propriul electorat (cu PSDR), ca presedinte al tuturor, iar lui Traian Băsescu nici nu i s-a mai cerut echidistanța, marinarul  capitulând la Udrea, Boiagiu, Boc, Videanu…, ca președinte jucător, neloial funcției și poporului, că doar el făcea ce voia, ca întotdeauna. Și era oarecum imprevizibil și inconstant cu el însuși, astăzi îl avea la inimă pe Andrei Pleșu, mâine îl abandona, pentru ca mai pe urmă să-l considere dușman.

Iar acum, Klaus Iohannis, pe care îl avem ca președintele azi, dar care nu lucrează pentru popor și țară, aplecându-și mai mult urechea la doleanțele U.E., decât la vocea poporului, la propria  agendă, cu obiectivele de casă, trecute și prezente (“Partidul meu”, “prim ministru meu”, palatul meu,  vilele și casele mele, excursiile mele, … ), decât la Constituție și cerințele postului. Continue reading “IOHANNIS – UN GOL de logică și de rațiune, dar și de cele mai elementare elemente primare de matematică și DE bun simț”