Dacă nu la Ierusalim, atunci unde naiba e capitala Israelului? La Ciulniţa, evident! Pentru o majoritate de ignoranţă însorită, pentru acea internaţională îndîrjită care suspină progresist la prima entorsă a unui palestinian, Ierusalimul e orice altceva decît capitala Israelului: pepinieră de moschei, scenetă cu vechi regi evrei dezactivaţi, ştrand părăsit de Isus, loc împînzit de activişti îngroziţi că au făcut prea puţin împotriva Israelului.

După 2000 de ani de religie şi cultură, nu ne mai recunoaştem locul de baştină. Ideologia a istovit, cucerit şi ars tot ce era profund şi cu adevăarat al nostru – pînă şi amintirea primă pe care stă civlizaţia din care am crescut. Spiritul însuşi şi toate formele unui bun simţ ce părea colosal s-au stins sub raţionamentele politico-ideologice ale lumii noi. Căci Ierusalimul, mai întîi Ierusalimul, apoi Roma şi Atena, sînt – sau erau, pînă la recenta lor izgonire – treptele pe care am urcat la demnitate, compasiune şi geniu european. Acum ne îndoim. Plini de dispreţ şi comoditate, absorbim un curs universal de lepădare în care trecutul e timpul spurcat de care am scăpat iar prezentul e clipa care permite lărgirea distracţiei spre viitor.

128 de ţări, din care multe s-au trezit ţări fără să ştie de ce au graniţe şi drapel, au votat la Naţiunile Unite o rezoluţie care condamnă decizia prin care Satele Unite recunosc în Ierusalim capitala statului evreu. Hîrtia ştampilată de ONU e un document mort şi resentimentar. Un acord fără alte efecte, în afara mirosului dezgustător care însoţeşte luciul netranspirat al laşităţii oficiale şi globale. Armonia voturilor anti-Ierusalim e la fel de înjositoare ca sforăitul unei fanfare de orbi, la o nuntă de parveniţi sosiţi în Rolls-uri tapetate cu Răpiri şi Execuţii în  Serai.

La prima vedere, răsunătoarea procărie de la ONU mărturiseţte doar prostia. Supoziţia de inocenţă stupidă cade. Căci nimic din ce face realitatea istorică şi politică a Ierusalimului evreiesc nu a fost respectat sau, măcar, amintit. Lucurile sînt atît de clare încît marele front pro-arab care dă mentalitatea politică şi mediatică a Occidentului n-a avut vreo problemă să le ignore. Chair n-are rost să  folosim istoria sau maşina timpului cînd avem la dispoziţie maşina tîmpului.

De la Regele David, primul stăpînitor în Ierusalimul capitală de regat evreiesc, au trecut 3000 de ani. Ierusalimul lui David a intrat în lume cu un mileniu şi jumătate înainte de apariţia Islamului. În acest răstimp fulgerător de scurt, nimic nu a schimbat natura şi esenţa spaţiului evreiesc definit prin Ierusalim. În 1948, evreii au întemeiat, primul lor stat naţional. Partea de Est a Ierusalimului a fost pierdută, pînă în 1967. Sub ocupaţia iordaniană, Ierusalimul de Est a gustat din binefacerile neasemuite ale toleranţei arabe: o singură sinagogă, din 35, a scăpat de demolare, evreilor li s-a luat dreptul de intrare iar creştinii l-au primit pentru o vizită pe an, în ziua de Crăciun. Merci alekum!

 

După 1967, Ierusalimul întregit în statul israealian e oraş deschis. Dar să nu exagerăm! Evreii trebuie să fie vinovaţi de ceva şi anume de orice. Aşa ne învaţă noua cultură emanată de slugile de stat ale Islamului sau, pentru o mai bună înţelegere, guvernele occidentale care au poftit cu uşa dată de pereţi Islamul şi constată acum că trebuie să facă sluj electoral, social şi moral. Şi care ar fi vina Israelului, în afara ruşinosului refuz de a se lepăda de propria istorie şi de a-şi fixa centrul undeva în vid?

 

Continue reading newsnetcrestin.blogspot.ro/