Traian Ungureanu: Democrație și barbarie rafinată

Se face o săptămînă de cînd tancurile ocupă intersecţiile principale ale Londrei. În acelaşi timp, execuţiile sumare continuă şi elimină opoziţia adusă cu camioanele pe stadionul Wembely. Ziarele sînt închise. Singura staţie TV admisă transmite 2 ore pe zi comunicate ale Liderului Suprem, citite de prezentatori în uniformă.

Lovitura de stat organizată de Boris Johnson a pus capăt venerabilei democraţii britanice. Situaţia e agravată de orbirea complice a mulţimilor: nenumăraţi neghiobi susţin fără ruşine că nu sunt nici tancuri pe străzi, nici presă desfiinţată, nici Lider Suprem. Prostimea, tot prostime!

Şi, totuşi, nefiind împuşcată în capul ei cel mare şi educat, speranţa e vie. Norocul naţiunii stă în acele puţine dar neînfricate caractere care văd prea bine, acolo unde rîtanii se chiombesc fără spor. Ziarişti, politicieni şi ONGişti, plus Hugh Grant – fostul deţinut al poliţiei americane de moravuri – înţeleg. Şi fac operă de mărturisitori. De la ei aţi aflat ce s-a petrecut cu adevărat. Intelectualii, tot intelectuali!

Aşa cum aţi putut citi negru satanic pe alb angelic în presa străină, dar şi în articolele copiate de acolo în presa noastră, dictatorul Boris Johnson a suspendat Parlamentul şi şi-a acordat puteri totale. Boris, ale cărui simpatii dictatoriale au fost din timp, dar zadarnic detectate de apărătorii democraţiei, pregăteşte terenul pentru nelegiuirea finală: despărţirea Regatului Unit de Uniunea Europeană! Prenumele tot prenume!

Generaţiile viitoare sînt, de pe acum, datoare acelor fiinţe sensibile care fără să fi cunoscut vreodată dictatura au recunoscut-o imediat în lovitura de stat a actualului Dictator Boris Johnson. Tocmai din acest motiv, ar fi păcat să nu zugrăvim tabloul eroismului civil în toate detaliile lui, inclusiv amănuntele uitate din grabă sau emoţie de gardienii democraţiei.

Trebuie spus de la bun început: respingătorul Johnson n-a desfiinţat, suspendat sau dizolvat nimic. Parlamentul e bine-healthy, dar are alt orar. Johnson a făcut ce fac legal şi uzual toţi prim-miniştrii britanici. A stabilit agenda şi programul de lucru ale Parlamentului. Timpul de dezbatere a rămas la dispoziţia parlamentarilor, dar e mai scurt decît putea fi.

Johnson a folosit legea şi regulamentele pentru a evita situaţia în care Parlamentul votează decizii care menţin de facto Marea Britanie în UE şi anulează rezultatul referendumului prin care ţara a decis, în 2016, să părăsească UE.

După trei ani de amînări, amendamente obscure, obstrucţii procedurale şi voturi neconcludente, Parlamentul e pregătit să împiedice aşa numitul Brexit fără acord, adică despărţirea fără punţi secrete.

Johnson a făcut ce fac legal şi uzual toţi prim-miniştrii britanici. A stabilit agenda şi programul de lucru ale Parlamentului.

Parlamentarii susţin că nu vor altceva decît o încheiere politicoasă, raţională şi reciproc utilă, la capătul unui acord convenit cu UE. Prin acord convenit cu UE, parlamentarii şi prietenii lor din UE, înţeleg un document înţesat de subînţelesuri, curse şi ambiguităţi care: limitează suveranitatea de frontieră a Marii Britanii, menţin controlul Curţii Europene de Justiţie în Marea Britanie şi obligă legislaţia britanică la armonizare cu legislaţia europeană.

Altfel spus, un acord multifuncţional care reuşeşte să despartă Marea Britanie de UE menţinînd Marea Britanie sub control UE. Acest paradox accesibil doar lumii subţiri îl îndepărtează decis pe Necuratul jr. doar spre a facilita întîlnirea cu Seniorul. Parlamentul arată că e gata să anuleze voinţa populară exprimată la referendum de alegători.

Aşa dau buzna întrebări suave ca zgura: cine atacă, de fapt, democraţia? Boris Johnson, cum scriu condeiele experte, sau Parlamentul, cum o declară însuşi Parlamentul doritor de acorduri care prevăd divorţul prin recăsătorire?

Dacă planurile lui Boris Johnson sînt totuna cu dictatura, atunci se poate spune, folosind aceleaşi criterii, că UE e un regim de ocupaţie.

Într-un moment în care toată lumea vorbeşte de democraţie cu trepidaţia rezervată celui mai bigot cult, e cazul să facem o cură de fapte elementare.

Aşadar: cine sînt cei ce se declară apărători ai democraţiei şi susţin că Johnson e dictator? Adepţii UE şi ai democraţiei de tip UE. Democraţie de tip UE e acel sistem instituţional condus de o clasă de funcţionari şi politicieni nealeşi. Şi tot democraţie de tip UE e acel sistem instituţional care îşi întemeiază legitimitatea democratică pe Parlamentul European. Adică exact acel Parlament de vitrină, lipsit de puteri reale şi redus la parafarea deciziilor luate de funcţionarii nealeşi ai Comisiei Europene.

Aşa apare, tot buzna dar pe altă uşă, întrebarea: cine apără, deci, democraţia?

Imediat după ce Boris Johnson a schimbat programul Parlamentului, ziarele şi minţile luminate s-a umplut de paralela cu războiul civil englez (1642-1651). Mai simplu, conflictul militar şi ideologic între Parlament şi Rege. Boris Johnson a fost avertizat că repetă abuzurile Regelui Charles I, executat de forţele parlamentare în 1649. Analogia stă pe o construcţie logică reconfortantă: Parlament bun şi democratic – Rege rău şi autocratic.

Această introducere în istoria Angliei pentru uzul gădiniţelor îşi scuteşte publicul de cunoaştere. Şi nu spune că Regele Charles I avea o susţinere populară incomparabil mai mare decît falanga Parlamentară, alcătuită din fanatici protestanţi şi aristorcraţi în căutare de privilegii garantate. Şi nici că democraţia instaurată după decapitarea lui Charles I a fost o dictatură pe cinste. Dintre binefacerile aduse de toleranţa regimului parlamentar, merită amintite cîteva nestemate democratice. Astfel: tortura persoanelor acuzate de vrăjitorie, spînzurarea mamelor cu copii din legături în afara căsătoriei, confiscarea copiilor din părinţi catolici, închiderea teatrelor pe motiv de imoralitate şi abolirea Crăciunului pe motiv de dezmăţ.

Într-un fel nu tocmai deosebit de valoarea de utilizare a toaletelor urbane, şi istoria se dovedeşte un bun de folos public.

Desfigurarea adevărului pe tema Brexit e parte a pericolului virotic hiperactiv în lumea anti-occidentală a Occidentului: elitele funcţionează ca aristocraţie şi lucrează la substituirea democraţiei cu un regim de dominaţie în cerc închis. Votul şi suveranitatea populară sînt inamicii naturali ai acestei subversiuni. Democraţia în sine e o complicaţie nesigură şi neconvenabilă. Alegerile sînt admise şi celebrate numai în baza principiului; noi sau ca noi. Orice eşec electoral e pus în seama extremismului şi a simpatiei pentru dictatură.

Scufundat în negaţii şi mascat de propagandă, la baza acestei ideologii care parodiază democraţia e de găsit dispreţul – lehamitea lacomă şi mizantropă a cremei care se crede elixir.

Refuzul de a recunoaşte demnitatea umană a tuturor persoanelor libere s-a sublimat în prerogativă divină.

Cercul s-a închis şi propagă o nouă religie care trebuie numită fără ezitare anti-umanism. Noua democraţie îşi exclude pervers baza şi definiţia. Am păşit într-o epocă de barbarie rafinată.

Traian Ungureanu

SURSA   Adevarul

I L D

Advertisements

One thought on “Traian Ungureanu: Democrație și barbarie rafinată

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.