Eveniment de amploare în București: Zeci de biserici organizează Rugăciune în aer liber pentru România – Sâmbătă, 7 Septembrie ora 18

În Piaţa Victoriei din capitala României,  Sâmbătă  7 Septembrie între orele 18 și 21 va avea loc un eveniment de amploare la care participă zeci de biserici evanghelice din Bucureşti. Participanţii se vor ruga pentru România şi vor cânta imnuri creştine.

Am primit aprobare din partea Primăriei Capitalei ca să avem o întâlnire prin care mai multe biserici din Bucureşti să ne rugăm pentru ţară. Vrem să ne rugăm, să cântăm, nu e o manifestaţie contra cuiva, nu e o manifestaţie de susţinere a unui partid, ci doar ne rugăm lui Dumnezeu să binecuvinteze ţara noastră şi credem că Dumnezeu ne răspunde la rugăcine“, a declarat, pentru stiripesurse.ro, Ioan Ceuţă, unul dintre iniţiatorii evenimentului.

La eveniment vor participa reprezentanţi a peste 20 de biserici din Bucureşti. Potrivit organizatorilor, orice persoană interesată poate participa la rugăciunea din Piaţa Victoriei, indiferent de apartenenţă religioasă.

Este prima dată când are loc acest eveniment, este ceva unic. Am considerat că trebuie să mergem în Piaţa Victoriei, unde au fost numai huiduieli şi bătăi, să ne rugăm lui Dumnezeu pentru România, pentru cetăţeni, pentru autorităţi. Noi credeam că Dumnezeu nu a uitat România“, a mai precizat Ioan Ceuţă, pastor al Bisericii Harul din Bucureşti şi fondator al Centrului Creştin Bucureşti şi al Scolii Româno-Finlandeze.

www.stiripesurse.ro

3 thoughts on “Eveniment de amploare în București: Zeci de biserici organizează Rugăciune în aer liber pentru România – Sâmbătă, 7 Septembrie ora 18

  1. Pingback: Eveniment de amploare în București: Zeci de biserici organizează Rugăciune în aer liber pentru România – Sâmbătă, 7 Septembrie ora 18 — ARMONIA MAGAZINE – USA – Blog Creștin Ardelean Viorel

  2. Pingback: Iohannis se rupe. L-au crăcănat! – Revista ARMONIA – Saltmin Media

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.