Victor Hugo – Cum își exprimă credința sa la peste 80 de ani

 „În sufletul meu simt prezenţa vieţii mele viitoare. Sunt ca o pădure care a fost tăiată de mai multe ori, şi totuşi noii lăstari au mai multă viaţă ca niciodată. Mă înalţ mereu spre cer, şi soarele străluceşte deasupra capului meu. Pământul îmi dă sevă din belşug, iar cerul îmi luminează calea spre lumi necunoscute. Continue reading “Victor Hugo – Cum își exprimă credința sa la peste 80 de ani”

Mărturisirea Evangheliei prin Duhul (2)

Pavel in Filipi  .

“Atunci temnicerul a cerut o lumină, a sărit înăuntru şi, tremurând de frică, s-a aruncat la picioarele lui Pavel şi ale lui Sila; i-a scos afară şi le-a zis: „Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?”

Crede în Domnul Isus, şi vei fi mântuit tu şi casa ta.”

FAPTE, 16.29-31

.

.

Duhul Sfânt însoțește lucrarea de schimbare a păcătosului

.

VICTOR HUGO  este unul dintre cei mai apreciați  poeți și romancieri  francezi  din secolul XIX (1802-1885). Dar a rămas în inima cititorilor săi îndeosebi prin romanul  “MIZERABILII“.

La fel cum  virtuoasa Maica Tereza și-a câșticat prestigiul și respectul  celor care i-au cunoscut viața  prin faptul că era plină de iubire și de compasiune pentru cei mai năpăstuiți de soartă, copiii și bătrânii nevoiași, și celebrul  Jean Valjean, care  își va  schimba și numele, în  Madeleine, va  ajunge să aibă și o viață pilduitoare… Continue reading “Mărturisirea Evangheliei prin Duhul (2)”