Cu neașteptata și dureroasa plecare Acasă a lui Cristi Țepeș, foarte multă lume a pierdut un prieten drag.
Știam că are mulți prieteni și că felul lui franc, deschis, cald, iubitor și pasionat favorizează stabilirea legăturilor trainice. Dar nu mă așteptam ca aria prietenilor lui să fie atât de cuprinzătoare. Citind diferite reacții, venite din toate colțurile lumii, am realizat acum, la 25 de ani de când l-am cunoscut, că avea și mulți prieteni cu care eu personal n-aș prea putea fi prieten. Gândul acesta m-a dus la Isus, fiindcă doar El e prieten și cu oameni cu care mie mi-ar fi peste mână să mă împrietenesc. Și toți prietenii lui Cristi suferă acum de această despărțire neașteptată, care ne-a luat prin surprindere. Lumea e mai săracă pentru cei care l-au cunoscut îndeaproape, care au interacționat cu el într-un fel sau altul și care au beneficiat de bunătatea lui. Fiindcă, înainte de orice altceva, Cristi emana bunătate. Continue reading “La despărțirea de Cristi Țepeș”


