“Mândru că sunt creștin”

michael-govePuțini sunt politicienii creștini care își afirmă identitatea creștină în spațiul public.

Și mai puțini sunt cei care își declară, în public, mândria că sunt creștini. De astfel de politicieni are nevoie România, Europa, și întreaga lume. Unul dintre ei e britanicul Michael Gove, fost Ministru al Educatiei al Marii Britanii. Continue reading ““Mândru că sunt creștin””

Dreptul la faimă și celebritate

ForbesCăci când sunt slab, atunci sunt tare.

2 Corinteni 12.10

Totusi, să nu vă bucurati de faptul că duhurile vă sunt supuse; ci bucurati-vă că numele voastre sunt scrise în ceruri.

Luca 10.20

În Adevarul.ro din 19 martie 2009, gasim articolul Terapia Forbes a ajuns si in Romania.

La data respectiva, investitorul american Donald Trump si Steve Forbes, redactorul-sef al editiei Forbes din SUA, si-au promovat in Romania afacerea lor, ideile lor, precum si criteriile lor in ierarhizarea valorilor umane.

“Veniti” la Bucuresti prin intermediul imaginilor holografice, cei doi oameni de afaceri au vorbit despre efectele crizei economice, dar si despre impactul pe care revista Forbes il va avea in Romania.

Cu ocazia intalnirii de la Hotel Hilton, personalitati cunoscute au facut declaratii. Dinu Patriciu, considerat cel mai bogat roman si singurul prezent in topul Forbes, vede in Revista Forbes  “Nu este  un profesor pentru intreaga societate, dar cred ca este o oglinda in care noi, oamenii de afaceri, trebuie sa ne uitam”.
Apoi, Razvan Corneteanu, directorul general al trustului de presa Adevarul Holding, vede ca Revista Forbes se potriveste portofoliului Adevarul Holding.
Si, in cele din urma, Adriana Halpert, redactorul-sef al publicatiei de business life Forbes Romania, spune ca “Menirea publicatiei este de a da idei oamenilor de afaceri, de a inspira, de a schimba mentalitati”. Continue reading “Dreptul la faimă și celebritate”