Harul ne învață să ne zidim viața umblând în faptele bune pregătite de Dumnezeu

david niven

Unii mai în vârstă am văzut filmul Creierul/The Brain/ Le cerveau, cu David Niven, în care comicul personaj avea  momente în care nu-și mai putea menține capul în poziție  normală din cauza  unui spor de capacitate a creierului său. Atunci, capul dezechilibrat îi cădea într-o parte,  pierzându-și verticalitatea. Asemănător, și creștinul de azi și-a pierdut mult din verticalitatea normală, umblând aplecat, în diferite direcții.

Continue reading “Harul ne învață să ne zidim viața umblând în faptele bune pregătite de Dumnezeu”

Fă un lucru frumos!

SlujireaEu Te-am proslăvit pe pământ, am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac. Şi acum, Tată, proslăveşte-Mă la Tine

Ioan, 17.4-5

Fii activ în slujirea încredințată

Dumnezeu Însuși ne-a creat așa cum suntem – iar prin credința în Isus Cristos și har – ne-a dat vieți noi din Isus Cristos, și, cu multe veacuri în urmă, El ne-a planificat ca noi să ne trăim aceste vieți slujindu-i pe alții. (Efeseni, 2:10)

Dragă frate și soră,

Ai fost creat să-i slujești lui Dumnezeu, ajutându-ți semenii. (Matei, 25)

Înțelege, în sfârșit, că Dumnezeu a pregătit faptele bune pe care trebuie să le  faci, iar   acestea se vor constitui în slujirea ta, ele sunt specifice fiecăruia dintre noi, concrete. Și, ori de câte ori slujești altora, în vreun fel, slujești de fapt lui Dumnezeu. Continue reading “Fă un lucru frumos!”

Catolicii se “pocăiesc”

Papa FranciscNu m-am temut să vă propovăduiesc şi să vă învăţ […]   şi să vestesc iudeilor şi grecilor pocăinţa faţă de Dumnezeu şi credinţa în Domnul nostru Isus Hristos.

Faptele apostolilor, 20.20-21

Preaiubiților,

acum nu voi vorbi de  părerea filozofilor lumii și despre credințele lor, cum se zice, “fiecare cu părerea sa”.

Însă, nu poți trece cu vederea,  fără să te cutremuri, de mesajele celor de la Vatican.

Papa Francisc s-a exprimat nu demult că domnia sa crede că oamenii vor primi mântuirea prin fapte bune,  chiar dacă sunt atei și nu cred în Dumnezeu!

Prin declarațiile ulterioare, cei de la Vatican au căutat să  retușeze și să nuanțeze  eroarea fundamentală Continue reading “Catolicii se “pocăiesc””