Unii mai în vârstă am văzut filmul Creierul/The Brain/ Le cerveau, cu David Niven, în care comicul personaj avea  momente în care nu-și mai putea menține capul în poziție  normală din cauza  unui spor de capacitate a creierului său. Atunci, capul dezechilibrat îi cădea într-o parte,  pierzându-și verticalitatea. Asemănător, și creștinul de azi și-a pierdut mult din verticalitatea normală, umblând aplecat, în diferite direcții.

Frica de Dumnezeu, sfințenia, credința, harul, Duhul –   toate aceastea, acolo unde ele există și coexistă, într-un creștin, ele se manifestă într-un echilibru armonios nelăsând loc unor manifestări excesive, de orice fel. Omul în cauză, oricare ar fi acesta (Richard Wurmbrabd, Maica Tereza, Nicolae Moldoveanu), nu poate fi încadrat ușor în nici una din categorisirile făcute de oameni, în secte sau  principii de învțături.

Însă, toate denominațiile creștine, într-un fel sau altul, ele  accentuează unele lucruri, scoțând “creștinul” de pe urmele modelului Isus Hristos, așezându-l astfel pe om pe traiectorii străine de  învățătura și modelul Stăpânului și care, prin viața lor de “creștini” conturează niște caricaturi slabe și neputincioase.

Deci toate lucrurile pe care vă spun ei să le păziţi, păziţi-le şi faceţi-le; dar după faptele lor să nu faceţi. Căci ei zic, dar nu fac. (Matei 23:3)

Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen şi lăsaţi nefăcute cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila şi credincioşia; pe acestea trebuia să le faceţi, şi pe acelea să nu le lăsaţi nefăcute. (Matei 23:23)

Rămâne primordială și temelie credința (dată odată pentru totdeauna sfinților). În Efeseni 2:8 avem într-adevăr chintesența chestiunii pe care o semnalăm acum:

8. Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.
9. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.
10. Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.

Observați ordinea definiției: “Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă.” Dar de ce trecem ușor peste ce înseamnă har? Îl luăm ca pe un dar, iar credința o avem “bine” consolidată pe DAR (cadou, moștenire), însă Har înseamnă mult mai mult, totul. Acum voi pune accentul doar pe un singur aspect, acela că implică faptele creștinului, ca impact asupra vieții de credință, al credinței mântuitoare. Harul iertării, primit, ne determină și ne ajută să trăim faptele iertării. Harul iubirii, primit, fa fel își va face lucrarea în creștin, nu doar la nivel teoretic, doctrinar, de a crede, ci de a trăi,  a avea iubirea și a face prin iubire totul în relațiile față de aproapele nostru.

Când vom putea primi și trăi acest adevăr vital, ca fundamental, că mântuirea este prin fapte, ca o consecință a ascultării și  primirii harului lui Dumnezeu?

11. Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat  şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie,  aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos.

14. El S-a dat pe Sine însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege şi să-Şi cureţe un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune.

15. Spune lucrurile acestea, sfătuieşte şi mustră cu deplină putere. Nimeni să nu te dispreţuiască. (Tit 2:11-15)

Harul, credința, mântuirea nu se constituie în și din  elemente de magie. Ca și cum omul dacă se află la locul potrivit, în prezența lucrării lui Dumnezeu el este transformat și strămutat din împărăția întunereculi în împărăția luminii. Nu, ci omul, crezând, începe și umblă pe calea plăcută lui Dumnezeu, iar Hristos intrat în inima sa  începe să tot crească (ca viață de sus) iar omul (eul) să se tot micșoreze. Și,  luând jugul purtat de Hristos, înaintează pe calea îngustă trasată pe care a umblat și umblă Hristos. “Umblă” în faptele plăcute lui Dumnezeu, pregătite de Tatăl, tatăl îi pregătește calea fiului său.

Mântuirea nu e atât statică, cât ESTE mai mult dinamică. Credinţa fără fapte este moartă! – Iacov 2: 26

Trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. (Galateni 2:20)

Creștinii evanghelici de azi am ajuns cumva precum niște membri (aristocrați) ai unor  Cluburi selecte (“Biserica Emanuel”, “Biserica Harul”,  “First Church N.Y.” etc).

Și, astfel, viața creștinului evanghelic se certifică:

• ca adept al  unui mod de  organizare, în locul plinătății și căluzirii Duhului Sfânt;

• ca adept al  unei învățăturii, în locul harului lui Dumnezeu;

• ca accent pus pe mărturisirea cu gura (declarativ), al credinței, iar faptele credinței lipsesc;

• că accesul la răscumpărare este prin simpla înțelegere (și aplicare) a principiilor creștine, în loc de a primi mântuirea prin viața lui Hristos în om;

• Acum, mulți n-au cum zice „Argint și aur n-am”. Dar  nici nu vrem a zice “dar ce am, îţi dau”. Ce-i al meu, e al meu: timpul, banii, avuția, îndemânarea și priceperea mea. Nu doar că pricepem că time is money, dar și trăim după acest principiu lumesc. Iubim lumea (mai mult sau mai puțin). Dar NU iubim crucea, ci cunoștința, banii și pe noi înșine, prosperitatea și egoismul.

• Credem și ne încredem în doctrine și standarde stabilite de noi.

Însă să observăm realitatea:

Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele. (Efeseni 2:10)

22 Vezi că credinţa lucra împreună cu faptele lui, şi, prin fapte, credinţa a ajuns desăvârşită. [..]

25 Tot aşa, curva Rahav: n-a fost socotită şi ea neprihănită prin fapte, când a găzduit pe soli şi i-a scos afară pe altă cale?

26 După cum trupul fără duh este mort, tot aşa şi credinţa fără fapte este moartă. (Iacov 2: 22; 25-26)

*

Omul intuiește bine multe lucruri, căci busola pusă în el de Dumnezeu, conștiința, îl avertizează  despre ce vede, ce gândește și ce face.

*

Dar – din cauza faptului că mântuirea este un dar nemeritat de om din partea lui Dumnezeu – teologii și creștinii evanghelici sunt înclinați să creadă și să spună că nu poți și nici nu trebuie să mai faci ceva privind mântuirea: crede și vei fi mântuit!

Deci, spun ei,  dacă încerci să faci ceva, mai bine să nu faci acele fapte bune, prin  care, vei risca să le contorizezi greșit ca   merite în a te apropia tot mai mult de Dumnezeu și de  acest favor nemeritat din partea Domnului (harul iertării) și, astfel,  îți „este pusă în joc destinația spre veșnicie”. Să fie chiar așa, decât să faci fapte bune…, nu risca, stai pe loc și nu-ți pune talantul primit în negoț?

*

Cunoscutul teolog Max Lucado face și el o scurtă dizertație pe această temă dând apă la moara celor care nu vor să-și arate iubirea prin faptele credinței:

Majoritatea oamenilor îmbrățișează ideea că Dumnezeu mântuiește oamenii buni. Așa că, fii bun. Fii moral. Fii cinstit. Dar ce nivel de a fi bun, este suficient de bun? Este o întrebare esențială; este pusă în joc destinația noastră spre veșnicie. Pavel a spus în Efeseni 2:8 „Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință, și asta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu.” Noi nu avem nicio contribuție. Nimic. Zero. Mântuirea sufletului nu se câștigă … este un dar. Meritele noastre nu înseamnă nimic. Ci este lucrarea lui Dumnezeu care merită totul. Mesajul lui Pavel din Galateni 3:13 este acesta: „Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi – fiindcă este scris: „Blestemat e oricine este atârnat pe lemn”  Se traduce: spune NU regulilor și listelor. Spune NU robiei și perfomanțelor. Știi ce înseamnă asta? Dacă nu știi, atunci eu înțeleg cauza oboselii tale. Ai nevoie să te încrezi în harul lui Dumnezeu. (Cauza oboselii noastre) Traducere: Cristina Chirculescu

*

Dar iată că vine Domnul Isus și explică El însuși telogia Sa. Să  privim la ce vorbește Domnul în Matei 25, în Parabola talanților:

 Stăpânul său i-a răspuns: “Rob viclean şi leneş! Ai ştiut că secer de unde n-am semănat şi că strâng de unde n-am vânturat;  prin urmare se cădea ca tu să-mi fi dat banii la zarafi şi, la venirea mea, eu mi-aş fi luat înapoi cu dobândă ce este al meu!  Luaţi-i, dar, talantul şi daţi-l celui ce are zece talanţi.  Pentru că celui ce are i se va da, şi va avea de prisos; dar de la cel ce n-are se va lua şi ce are!  Iar pe robul acela netrebnic, aruncaţi-l în întunericul de afară: acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.”  (Matei 25: 26-30)

Și acum să privim și la textul cu Judecată viitoare:

41. Apoi va zice celor de la stânga Lui: “Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui! 42. Căci am fost flămând, şi nu Mi-aţi dat să mănânc; Mi-a fost sete, şi nu Mi-aţi dat să beau;43. am fost străin, şi nu M-aţi primit; am fost gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav şi în temniţă, şi n-aţi venit pe la Mine.”44. Atunci Îi vor răspunde şi ei: “Doamne, când Te-am văzut noi flămând, sau fiindu-Ţi sete, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă, şi nu Ţi-am slujit?”45. Şi El, drept răspuns, le va zice: “Adevărat vă spun că, ori de câte ori n-aţi făcut aceste lucruri unuia dintre aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie nu Mi le-aţi făcut.”46. Şi aceştia vor merge în pedeapsa veşnică, iar cei neprihăniţi vor merge în viaţa veşnică.” (Matei 25:41-46)

parcă altfel stau lucrurile!

 Avram a crezut pe Domnul, şi Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire. (Geneza 15:6).  Avraam n-a rămas pe loc, la umbră, ci a ieșit din confortul în care trăia,  s-a sculat și a plecat în călătoria unde-l chemase Domnul, făcând ceea ce-i era plăcut lui Dumnezeu.

Când Lot era în primejdie, Avraam n-a zis “așa-i trebuie, i-am vorbit despre credință”, “totul este să creadă“, “nădăjduiesc că va fi mântuit și salvat de Dumnezeu” din mâna acelor împărați cărora le-a căzut pradă el și familia sa, trebuie doar să aibă credință, iar el Avraam se va ruga și va sta liniștit!  Nu! Ci Avraam a strâns ajutoare și a plecat la luptă să-l scape pe Lot din cursa în care se afla.

Știm că Scriptura ne spune că și dracii cred …dar se-nfioară! (Iacov 2:19)

*

Creștinul de azi face și din ceea ce trebuie, câte puțin, realizând cumva o ușoară spoială, iar ceea ce se vede este o caricatură urâtă, nu realizează o imitație bună a Domnului, căile lui nu se constituie în bune  indicatoare spre Domnul, denaturând imaginea ucenicului și pe aceea a Stăpânului, cât și drumul de urmat.

18. Copilasilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta si cu adevarul. (1 Ioan 3:18)

———————————-

Text inspirat de meditația lui Max Lucado Cauza oboselii noastre